Cuviosii Ioan Casian Romanul si Gherman din Dobrogea

Cuviosul Ioan Casian

(29 februarie)

Acest Cuvios Parinte de neam straroman s-a nascut prin anii 365 de la venirea mantuirii prin Hristos-Domnul, in Dobrogea, numita pe atunci Scitia Mica, la un loc ce-i pastreaza din vechime pana azi numele "podisul Casian" si "pestera lui Casian". Localitatea Casimcea din judetul Tulcea ii poarta, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsa, a urmat la scolile timpului. Dar insufletit de o arzatoare sete de desavarsire duhovniceasca renunta de tanar la atractiile desarte si inselatoare ale vietii lumesti si pleaca la Locurile Sfinte insotit de prietenul sau Gherman, frate nu prin nastere, ci in duh. Asa au ajuns amandoi calugari intr-o manastire din Betleem.

Intemeindu-se dupa cuviinta in randuielile vietii chinoviale, adica de obste, dupa modelul de viata al calugarilor din Palestina, Mesopotamia si Capadocia si simtind in ei dorul de o mai mare desavarsire, au hotarat sa plece in sihastriile Egiptului, la anahoretii despre a caror imbunatatita viata duhovniceasca auzisera. Asa au ajuns la comunitatile din delta Nilului, adancindu-se de acolo tot mai mult in pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, cautau cu ravna pe sfintii insingurati, ca sa cinsteasca in ei stralucirea harului si bogatia roadelor lor si pentru a le cere sfaturi duhovnicesti pentru mantuirea sufletului. Aceste intrebari si raspunsuri ne vor fi lasate ca o mostenire sfanta in cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a inzestrat Biserica.

Dobindind pe cat puteau sa adune din invatatura lor cereasca, la sfatul Avei Iosif, au mai ramas in Egipt sapte ani si apoi au mers mai departe cercetand din loc in loc pe acesti invatatori in lucrul duhovnicesc pana ce au ajuns in vestita pustie Schitica, unde Sfantul Macarie intemeiase si facuse "pustia stralucitoare" vrednica de a fi sarbatorita de toti. Aici se nevoiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari printre care straluceau indeosebi, cuviosii parinti Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor. El le spunea ca nu este deajuns pentru calugar sa renunte la lume, parasind bunurile si maririle lumesti pentru a se dedica grijii de suflet in nevointa, in asceza si tacere. De aici inainte trebuie implinita o a doua "renuntare" care consta in a te lepada de obiceiurile, viciile si atractiile vechi ale sufletului si ale trupului printr-o lupta indelungata si rabdatoare, plina de ispite, dar care duce la curatia inimii. Caci acesta este scopul calugarului: sa stea de vorba permanent cu Dumnezeu prin neincetata rugaciune, incat mintea, nerisipita la grijile lumii, sa ajunga cu liniste si pace in altarul despatimit, curatit al inimii. Iar capatul lucrului sau este viata de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobindi chiar de aici, de jos, o arvuna, o pregustare a ei prin sfanta iubire. Caci, intr-adevar, ajuns la un anume sfarsit al celei de a doua "renuntari", sufletul pe de-antregul tinzand catre Hristos Cel dorit, calugarul trebuie sa mai implineasca cea de-a treia "renuntare" care cuprinde intreaga desavarsire. Iar aceasta consta in parasirea oricarei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de fata si vazute ale ei, socotite marete, desi sunt desarte si repede trecatoare, pentru a se lasa condus de Dumnezeu in "pamantul fagaduintei" in care nu mai cresc spinii si buruienile viciilor, in locasurile cele vesnice in care vom ramane pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), in simtirea negraitei bucurii si a revarsarii luminii dumnezeiesti.

Acesta este marele dar al rugaciunii curate caci "atunci - precum graia ava Isaac - acea iubire desavarsita, prin care El ne-a iubit mai intai, trece si in adancul inimii noastre prin virtutea rugaciunii curate". Aceasta se va face asa cand toata dragostea, Toata dorinta, toata ravna, toata stradania, tot cugetul nostru, tot ce traim, ce vorbim, ce respiram va fi cu Dumnezeu. Si, cand acea unitate care exista vesnic intre Tatal cu Fiul si intre Fiul cu Tatal, prin Duhul Sfant va trece si in simtirea si in mintea noastra. Asa precum El ne iubeste cu iubirea cea adevarata si curata care nu se stinge niciodata, sa ne daruim si noi Lui printr-o legatura vesnica, de nedespartit, pentru ca orice respiram, orice intelegem, orice vorbim, sa fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atat cat este cu putinta pe pamant, plinindu-se cuvantul Apostolului: Dumnezeu este totul in toate. Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atat de desavarsita cu Tatal, vom putea zice Celui Care este Fiu si mostenitor prin fire: Toate cate are Tatal ale Mele sunt (Ioan 16,15). Pentru ca El Insusi S-a rugat, graind despre noi: Parinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu sa fie si ei cu mine. Aceasta trebuie sa fie nazuinta pustnicului, aceasta toata stradania, pentru ca, dupa cuviinta, sa aiba chiar in acest trup chipul fericirii viitoare si sa inceapa sa guste inainte din inceputul vietii si maririi ceresti. Acesta este scopul intregii desavarsiri: ca sufletul eliberat de orice lanturi trupesti sa se inalte zilnic la negraitele daruri ale vietii duhovnicesti, intr-atat incat intreaga viata si bataie a inimii sa devina o unica si negraita rugaciune (din Convorbirea a X-a). Cat de mangaiat si uimit este crestinul, descoperindu-i-se un asemenea suis al sufletului intru care petreceau strabunii nostri sfinti.

Astfel, indrumati de pe culmile vietii calugaresti si contempland plinirea vie la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si neclintita statornicie vietii contemplative in timpul anilor petrecuti aici, in pustia Schitica. In linistea chiliei, Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei aspre a sufletului indragostit de Dumnezeu, impotriva gandurilor patimase si a demonilor pizmasi, indeosebi impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii care-i tulbura pe eremiti si ii silesc sa-si paraseasca retragerea linistirii. Din aceasta adanca experienta adanca personala si din invatatura altor barbati invatati, ca Sfantul Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut in Nitria, Cuviosul Casian intocmi o invatatura aleasa de lupta duhovniceasca si despre cele opt pacate capitale, anume: al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare; al doilea, al desfranarii; al treilea, al iubirii de arginti sub care se intelege zgircenia; al patrulea, al maniei; al cincilea, al tristetii; al saselea, al nelinistii, sau al dezgustului inimii; al saptelea, al slavei desarte si al optulea, al trufiei.

Dupa sapte ani, Cuviosii Ioan si Gherman s-au intors la Betleem, unde au dobindit de la parintele lor duhovnicesc binecuvantarea de a trai de aici inainte in pustnicie. Si asa plecara cu ravna si grabire in Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regasi linistea cuvenita contemplatiei, din pricina unor invinuiri nedrepte la care erau supusi calugarii din Egipt de catre arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuviosii Ioan si Gherman, urmand un grup de 50 de monahi, hotarira sa-si caute linistea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfantului si marelui Ioan Gura de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De indata ce ii vazu marele intre patriarhi, deslusind cu o tainica privire calitatea sufletelor lor, reusi sa-l convinga pe Gherman sa primeasca prin mainile lui preotia, iar Casian diaconia. Cucerit de curatia si sfintenia Sfantului Ioan Gura de Aur si de negraita sa maiestrie a cuvantului, Casian se aseza cu un zel fierbinte sub calauzirea sa spirituala, consimtind sa jertfeasca linistea pustiei pentru a scoate castig din petrecerea pe langa un asemenea invatator.

Dar n-a trecut mult timp ca iata, Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - fiind dus in exil, Cuviosii Casian si Gherman au fost trimisi in misiune la Roma de cler si popor, insotindu-l pe episcopul Paladie ca sa incunostiinteze pe episcopul Romei, Inocentiu I, printr-o scrisoare, privind suferintele Sfantului Ioan Gura de Aur. Sfantul Casian petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, pentru barbati, manastirea Sfantului Victor, pe mormantul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mantuitorului, pe la anul 415. Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la Parintii din Rasarit, tinand seama insa de conditiile de viata din Galia, de clima si de firea locuitorilor de aici.

La rugamintea Sfantului Castor, episcop de Apt, el intocmai lucrarea sa "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun), pentru manastirile pe care le intemeiase in Proventa. In aceasta lucrare el descrie modul de vietuire al calugarilor din Egipt, dar cu oarecare pogoramant in ceea ce era prea aspru pentru calugarii din Galia, urmand si aici randuielile care se obisnuiau in Palestina, in Capadocia, in Mesopotamia. Caci, scrie el: "Daca se implineste porunca dumnezeiasca cu dreapta socoteala si dupa putere, atunci pazirea ei are masura desavarsirii, chiar daca mijloacele nu sunt aceleasi". El descrie apoi leacurile si caile de vindecare de cele opt pacate capitale, spre a conduce sufletul la desavarsirea virtutii. Mai tarziu el a completat aceasta invatatura duhovniceasca prin cartea Convorbirilor in care infatiseaza, la cererea ermitilor care traiau la Lerins si in insulele Haeres de langa Marsilia, treptele mai inalte ale luptei pentru curatirea inimii si contemplatie, folosindu-se de invatatura marilor anahoreti, pe care ii intalnise in Egipt. Sfantul Casian a inzestrat astfel, din inceputurile lui, monahismul din Galia cu o temeinica armatura duhovniceasca, adapandu-l din izvoarele vii ale Parintilor pustiei.

Ca ucenic credincios al marilor invatatori Sfintii Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Grigore de Nissa, ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu. Intr-adevar, desi tot darul desavarsit si tot harul de sus coboara, de la Dumnezeu Parintele Luminilor, libertatea noastra omeneasca, zidita dupa chipul libertatii absolute a lui Dumnezeu si reinnoita in Sfantul Botez, este chemata sa raspunda si sa conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce in suflet roadele mantuitoare ale sfintelor virtuti si, intr-o asa masura, incat se poate spune, cu Sfantul Ioan Gura de Aur, ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui Harul Sau, iar cel al omului este de a-si oferi credinta". Caci, asa cum graieste acelasi mare invatator al Bisericii in alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot". O asemenea invatatura isi avea limpede radacina in cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul a aratat: Cel care luase cinci talanti de la stapanul sau, a adus alti cinci talanti, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alti doi (Matei 25, 20-22). Deci cu adevarat, precum spune si Sfantul Apostol Pavel, suntem impreuna lucratori cu Hristos (2 Cor. 6,1).

Fata de aceste impotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic in dreapta credinta a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande, si a unei linisti senine. El isi incredinta in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435. Cunoscut ca sfant de cei din vremea lui, el este cinstit de toti calugarii Bisericii Apusene ca Parinte al lor si unul dintre cei mai mari invatatori. Sfintele sale moaste sunt pastrate pana in ziua de astazi in manastirea Sfantului Victor din Marsilia.

Cuviosul Gherman din Dobrogea

(29 februarie)

Acest sfant si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 in nordul Dobrogei, din parinti straromani, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfantul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.

Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati in numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfantul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvantul Evangheliei lui Hristos in jurul Marii Negre si in Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Dupa ce a invatat carte in satul natal si pe langa Episcopia Tomisului, impreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si impreuna-vietuitor pana la moarte, s-a dus sa deprinda invatatura Sfintilor Parinti in partile Constantinopololului. Apoi, tot impreuna, au intrat in viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.

Dorind o viata mai inalt duhovniceasca in Hristos, s-a dus impreuna cu fericitul Casian sa se inchine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau in Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp in preajma marilor anahoreti egipteni, invatand de la ei neincetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au inchinat la mormantul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp in manastirile din Constantinopol, in preajma Sfantului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amandoi - Sfantul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

In anul 403, cand unii ierarhi si dregatori din Rasarit, indemnati de imparateasa Eudoxia, s-au ridicat impotriva Sfantului Ioan Gura de Aur cerand sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atat de cinstit de prietenul sau, Sfantul Ioan Casian, incat il numea, in cartea sa "Convorbiri cu Parintii din Pustie", "Sfantul Parinte Gherman". El a contribuit mult la intarirea vietii monahale in Dobrogea, din Italia si din Galia.

Dupa o aspra si indelungata nevointa duhovniceasca, ajungand la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dandu-si sufletul cu pace in mainile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfant. Pentru viata lui aleasa, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cand nu sunt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale carui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1236

Voteaza:

Cuviosii Ioan Casian Romanul si Gherman din Dobrogea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE