Inaltarea Sfintei Cruci (Post)

Inaltarea Sfintei Cruci (Post) Mareste imaginea.

Predica la Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci

Imparatind in Roma Maxentiu, persecutorul (307-312), facea multa chinuire popoarelor, gonindu-i si chinuindu-i nu numai pe crestini, dar si pe paganii sai ucigandu-i si jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necuratie, siluind casele celor de bun neam, si era tuturor romanilor foarte greu si urat, pentru acea tiranica, cumplita a lui viata si prea spurcata. Deci, au trimis romanii, in taina, la imparatul Constantin (306-337) care petrecea atunci in Britania cu mama sa, Elena, rugandu-l pe el sa vina si sa-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai intai lui Maxentiu, sfatuindu-l pe el prieteneste sa inceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai ca nu l-a ascultat pe dansul si nu s-a indreptat, dar si mai amar s-a facut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toata oastea roma-nilor la imparatie-l alesese, nevrand ca sa-l aiba deopotriva cu sine la imparatie.

Pentru ca Maxentiu, cu de la sine putere s-a suit in Roma pe scaunul imparatesc, nu cu vointa poporului; ci numai cu sprijinul catorva mai mari, carora le-a fagaduit multe daruri si cin-ste. Iar Constantin a fost ales imparat de catre toti cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin ca Maxentiu tot neindreptat petrecea, ba inca si la alte fapte mai rele se intinde, s-a sculat si a mers asupra lui cu razboi. Vazand insa ca puterea ostilor sale nu este de ajuns si gandind apoi la farmecele cele rele ale lui Ma-xentiu, a inceput a se indoi, pentru ca stia ca Maxentiu a varsat mult sange omenesc la facerea vrajilor: multi baieti, fete si femei ingreunate a injunghiat la jertfele diavolilor, cautand milostivirea desertilor idoli, spre care nadajduia.

Inaltarea Sfintei Cruci

Deci, vazand Constantin ca la Maxentiu era mare putere diavoleasca, a inceput a se ruga unui Dumnezeu care stapaneste cerul si pamantul, pe care si neamul crestinesc il cinsteste, ca sa-i daruiasca lui chip de biruinta asupra prigonitorului. Drept aceea, rugandu-se el cu osardie, i s-a aratat in amiaza-zi chipul Crucii Domnului inchipuit cu stele, stralucind mai mult decat soarele si deasupra scris pe dansul: "In acest semn vei invinge". Au vazut aceea si ostasii toti, intre care era si dulcele Artemie cel care dupa aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, si se mirau. Iar cei mai multi dintre dansii au inceput a se teme ca paganilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire si de moar-te, fiindca pe cruce se pedepseau cu moarte tilharii si facatorii de rele.

Deci, ostasii se temeau ca nu cumva razboiul lor sa fie fara noroc si din pricina aceasta imparatul Constantin era in mare indo-iala. Iar intr-o noapte, pe cand dormea el, i s-a aratat insusi Hristos Domnul si iarasi i-a aratat semnul cinstitei cruci pe care il vazuse si i-a zis lui: "Sa faci asemanare chipului acestuia si sa poruncesti ca sa-l poarte inaintea ostilor si nu numai pe Maxentiu, ba inca si pe toti vrajmasii tai ii vei birui". Deci, sculindu-se imparatul, a spus mai marilor sai vedenia si chemand argintari iscusiti le-a poruncit lor sa faca cinstita cruce de aur, de margaritar si de pietre scumpe dupa chipul semnului celui aratat si, ceva mai mult, a poruncit la toata oastea sa inchipuiasca pe toate armele, pe coifuri si pe zale semnul crucii.

Iar rau-credinciosul Maxentiu, fiind instiintat de venirea lui Constantin in Italia asupra Romei, cu multa indrazneala si-a scos oastea romana si a mers impotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit ca sa poarte cinstita cruce inaintea taberilor armatei sale. Si cand s-a inceput lupta cu Maxentiu, atunci, cu puterea cin-stitei cruci, Maxentiu a fost biruit si multimea ostasilor lui a fost taiata (28 octombrie 312), si insusi Maxentiu a fugit. Si l-a urmarit imparatul Constantin si, fugind el pe podul de peste raul Tibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, si s-a afundat ticalosul in rau cu oastea sa, ca si faraonul cel de demult, incat s-a impotmolit raul de calareti, de cai si de arme. Iar marele Constantin a mers in Roma biruitor si l-a intampinat pe el tot po-porul cu bucurie mare si cu cinste. Iar el inalta mare multumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat lui biruinta asupra vrajmasului, cu pu-terea cinstitei si de viata facatoarei Cruci. Iar spre pomenirea biru-intei celei prea slavite, a pus o cruce in mijlocul Romei, pe un stilp de piatra si a scris pe dansa: "Cu acest mantuitor semn, cetatea aceasta a fost scapata de sub jugul tiranului".

Avand el al doilea razboi impotriva celor de la Bizant a caror numire de obirsie se trage inca de pe vremea imparatului Iudeei, Manasi, cand un oarecare grec Bizas a pus temelia cetatii, numind-o Bizantion, de unde mai tarziu Bizant, si fiind biruit Constantin de catre acestia de doua ori, era intru mahnire mare. Si fiind intr-o seara, si-a ridicat ochii spre cer si a vazut o scrisoare alcatuita de stele, care inchipuia aceste: "Sa ma chemi in ziua necazului tau". Apoi, infricosindu-se, si-a ridicat iar ochii spre cer si a vazut o cruce de stele, ca si mai inainte inchipuita pe cer si scriind dea-supra, imprejurul ei, asa: "In acest semn vei invinge". Si asa pur-tandu-se crucea inainte in tabere, a biruit pe vrajmasii sai si a luat cetatea Bizantion.

Si avand el al treilea razboi cu gotii, la raul Dunarii, iar i s-a aratat pe cer mantuitoarea arma si i-a facut ca si mai inainte biru-inta. Si de aici Constantin cunoscand puterea lui Hristos celui ras-tignit pe cruce, si crezandu-l pe acesta ca este adevarat Dumnezeu, s-a botezat intru dansul, cu maica sa Elena cea vrednica de lauda, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la Ierusalim cu multa avere spre cautarea cinstitei cruci. Iar ea, ducandu-se la Ierusalim, a cercetat sfintele locuri si le-a curatit de spurcaciunile idolesti si a scos la lumina cinstite moaste ale diferitilor sfinti. Era atunci in Ierusalim patriarh Macarie (314-333), care a intampinat pe imparateasa cu cuviincioasa cinste.

Deci, fericita imparateasa Elena, vrand sa gaseasca crucea cea de viata facatoare a Domnului, cea ascunsa de evrei, a chemat pe toti evreii si i-a intrebat pe dansii, ca sa-i arate ei locul unde era ascunsa cinstita cruce a Domnului. Dar lepadandu-se ei, ca nu stiu, imparateasa Elena i-a ingrozit cu munci si cu moarte, si aceia i-au aratat ei un barbat batran, anume Iuda, zicand: "Acesta poate sa-ti arate tie ceea ce se cauta, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc". Si facandu-se multa cercetare, si Iuda refuzand a spune, im-parateasa a poruncit sa-l arunce pe el intr-o groapa adanca in care, petrecand el catava vreme, a fagaduit sa spuna. Apoi, scotandu-l pe el, mersera la un loc unde era un munte mare impresurat cu pamant si cu pietre, pe care Adrian (117-138), imparatul Romei, zi-dise o capiste zeitei Venera si pusese intr-insa un idol. Acolo, Iuda a aratat ca este ascunsa crucea Domnului. Iar imparateasa Elena a poruncit ca sa se risipeasca capistea cea idoleasca si sa se rascoleasca tarina si sa se sape. Iar Macarie patriarhul, rugandu-se la locul acela, iata a iesit un miros de buna mireasma si indata s-a aratat mormantul si locul capatanii in partea dinspre rasarit si aproape de dansele au aflat ingropate trei cruci si dupa aceea au aflat cinstitele piroane. Dar nestiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a intamplat in acea vreme ca se ducea un mort la ingropare si atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau sa stea; si se asezara crucile pe mortul acela cate una pe rand, iar cand au pus crucea lui Hristos, indata mortul a inviat si s-a sculat viu cu puterea Dumnezeiestii Cruci a Domnului.

Deci, imparateasa primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a inchinat si a sarutat-o; asemenea si toata suita imparateasca, ce era cu dansa. Iar altii nu puteau sa vada si sa sarute sfanta cruce in acea vreme, din pricina multimii celei mari de lume, si au dorit ca ma-car de departe s-o poata vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ieru-salimului, stand la un loc mai inalt, a facut inaltarea, aratand cinstita cruce multimii, iar ei au strigat: "Doamne miluieste". Si de atunci s-a inceput praznicul "inaltarii cinstitei Cruci a Domnului".

Deci, imparateasa Elena a pastrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum si sfintele piroane, iar cealalta parte, punand-o intr-o racla de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului in viitor. Atunci Iuda cu multime de jidovi a crezut si s-a botezat si s-a numit din sfantul botez Chiriac. Mai in urma, el a fost patriarh al Ierusalimului si in vremea lui Iulian Apostatul (361-363) s-a sfirsit, fiind prigonit pentru Hristos. Iar sfanta imparateasa Elena a poruncit sa se zideasca biserici in Ierusalim pe la sfintele locuri; mai intai a poruncit sa se zideasca biserica Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, unde este sfantul mormant al lui Hristos si unde s-a aflat cinstita cruce. Apoi, a poruncit sa se zideasca in Ghetsimani, unde este mormantul Sfintei adormiri a Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Apoi a zidit celelalte optsprezece biserici si le-a infrumusetat cu tot felul de podoabe, daruindu-le cele de trebuinta cu indestulare. A venit in Bizant (Astazi Constantinopol), aducand cu sine partea lemnului crucii celei de viata facatoare si sfintele piroane, cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Aici, sfantul imparat Constantin a pus lemnul cel de viata facator in racla de aur, iar din sfintele piroane, unul s-a aruncat in Marea Adrianului, de catre sfanta Elena, cand se intorcea de la Ierusalim la Constantinopol, pentru alinarea marii, pentru ca se ridicase furtuna mare si invaluire cu primejdie mare; pe altul, imparatul l-a ferecat in coiful sau, pe al treilea l-a ferecat la zabala, in fraul calului sau, ca sa se implineasca cele zise de Zaharia proorocul: "In ziua aceea va fi (scris) pe fraul cailor: Sfant lui Dumnezeu Atottiitorul" (Zaharia 14, 21), iar al patrulea piron l-a dat imparateasa Elena Trevirilor in paza.

Dupa sosirea Sfintei Elena de la Ierusalim in Bizant, iubitorul de Hristos imparatul Constantin a facut trei cruci mari, dupa numarul celor ce i se aratasera lui la razboaie: cea dintai in Roma, cand l-a innecat pe Maxentiu, a doua in Bizant, cand l-a cucerit, a treia cand a batut pe goti la raul Dunarii. Dupa chipul celor trei aratari a facut trei cinstite cruci din materii scumpe si a scris pe dansele cu slove de aur cuvintele acestea: Is Hr Ni Ka, adica "biruieste", aratand la toti ravna dreptei credinte. Iar ca sa arate lumii ca cu puterea crucii a biruit pe vrajmasi, a inaltat o cruce spre rasarit, in targul de sus, apoi alta deasupra stilpului cel rosu la locul iubirii de frati, iar pe cea de-a treia a inaltat-o pe locul cel de marmora, cel foarte frumos, in targul de paine, la care loc se faceau multe puteri si semne prin sfanta cruce. Inca se marturisea de multi ca ingerul Domnului se pogora din cer in lumina mare noaptea, in locul acela, si tamaia imprejur cinstita cruce, cantand cantarea cea intreit sfanta cu glas dulce, si apoi iar se suia la cer. Si aceasta se facea de trei ori pe an: adica in luna aceasta, la inaltarea cinstitei cruci, apoi in luna lui mai, in 6 zile, la aratarea Crucii Domnului pe cer si in sfantul marele post cel de patruzeci de zile, in Duminica inchinarii crucii. Si multi din oamenii cei cucernici, care cu cinste si cu sfintenie vietuiau, vedeau aceasta pogorire a ingerului si auzeau cantarea lui.

Inca se cuvine a pomeni si ca cinstitul si de viata facatorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecand de Persi (602-610) si iar s-a intors in Ierusalim, spre mangaierea credinciosilor; pe vremea imparatului grec Foca, Chosroe II (590-628), imparatul persilor, biruind Egiptul, Africa si Palestina, a luat Ierusalimul si pe multi crestini i-a ucis si luand cu de-a sila vistieriile cele bisericesti si podoabele, intre altele a luat si vistieria cea de mult pret, lemnul crucii Domnului celei de viata facatoare, si l-a dus in Persia. Peste putin, murind Foca imparatul, a fost ales Eraclie (610-641); in locul lui, el incearca sa biruiasca pe Chosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, insa nu a castigat-o de la vrajmasul cel mandru. Atunci fiind in mahnire mare, a inceput a cauta ajutor la Dumnezeu, si a poruncit tuturor credinciosilor sa faca rugaciuni, priveghieri si postiri ca sa-i scape Domnul de acela ce se lauda, in mandria sa, ca va pierde pe toti crestinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca sa nu zica vrajmasii ca mana lor este inalta si idolii lor puternici, ci sa cunoasca neamurile ca unul este Dumnezeul cel adevarat, Caruia cine poate sa-I stea impotriva puterii si tariei? Si chiar imparatul se ruga singur cu lacrimi si cu post inde-lungat. Apoi, adunandu-si toti ostasii si in nadejdea ajutorului lui Dumnezeu inarmandu-se cu puterea crucii, a mers asupra persilor si lovindu-se cu Chosroe II, l-a biruit si l-a pus pe fuga. Si a fost cu ostile in pamantul Persiei sapte ani, luand cetatile, robind satele si biruind multe prigoniri ale lui Chosroe. Iar mai pe urma Chosroe, neputand sa se impotriveasca puterii grecesti, a fugit din pamantul sau si, trecand peste raul Tigru, cu cel mai tanar fiu al sau, Medars, a impartit el imparatia sa. De acest lucru s-a maniat Siroes, fiul lui cel mai in varsta, si a gandit ca si pe tata si pe frate impreuna sa-i ucida; lucru pe care l-a si facut degrab. Iar dupa uciderea acelora, Siroes a fost mostenitor imparatiei Persiei si a trimis cu rugaminte si cu multe daruri la Heraclie, imparatul grec, smerindu-se lui si poftindu-l sa inceteze a prada pamantul lui.

Atunci Heraclie, facand pace cu imparatul Persiei, a luat de la persi facatorul de viata lemnul Crucii Domnului, cel luat de Chosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la persi, si l-a adus impreuna cu multe daruri la locul sau, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare.

Iar cand a ajuns la Ierusalim, a luat imparatul cinstitul lemn pe umerile sale, ca sa-l duca la locul lui cel mai dinainte. Insa era imbracat in porfira cea imparateasca, cu aur si cu pietre scumpe impodobit, avand in cap coroana cea imparateasca. Atunci se facu o minune inspaimantatoare, pentru ca deodata a stat in usile acelea, prin care se intra la locul capatanei, si nu putea sa paseasca mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dumnezeiasca; si toti se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toata multimea Ierusalimului in intampinarea imparatului, avand ramuri de finic in maini si iesind pana la muntele Eleonului, mergea cu imparatul alaturi si, cautand cu ochii, a vazut pe ingerul lui Dumnezeu ca un fulger in poarta stand, oprindu-le intrarea, si zicand: "Nu cu astfel de chip Facatorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi il duceti pe el". Aceasta vazand-o si auzind-o patriarhul, s-a inspaimantat si, intorcandu-se spre imparatul, i-a zis: "Sa stii, imparate, ca cu neputinta iti este tie ca in haine bogate imbracat si cu podoabele imparatesti infrumusetat sa duci lemnul acesta sfant, pe care, saracul Hristos, Cel ce a saracit pentru mantuirea noastra, l-a dus. Drept aceea, de voiesti ca sa duci Crucea Lui, sa urmezi saraciei Lui". Atunci, imparatul a dezbracat de pe sine porfira si coroana si s-a imbracat in haine saracacioase si proaste si a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fara de nici o impiedicare, mergand cu picioarele desculte. Si l-a dus in biserica, la locul de la care il luase Chosroe al Persilor. Acolo, binecredinciosul imparat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci si a fost mare bucurie si veselie credinciosilor pentru intoarcerea Crucii Domnului, si dantuiau precum oarecand israilitenii pentru intoarcerea chivotului legii de la filisteni, laudand pe Cel rastignit pe Cruce, Hristos Imparatul slavei, si inchinandu-se asternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Careia si de la noi sa fie cinste, slava si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pentru minunea prin care s-a cunoscut adevarata cruce a lui Hristos, multi nu se potrivesc in spusele lor. Unii zic ca pe o fecioara moarta o duceau la ingropare si cu puterea Sfintei Cruci a inviat; altii zic ca o vaduva moarta era cea care a inviat prin facatorul de viata lemn, iar altii povestesc ca o vaduva zacea in casa bolnava si era aproape de moarte. Mergand la ea patriarhul cu imparateasa si aducand crucile, le-a pus pe cea bolnava si, punandu-se crucea Domnului, indata s-a sculat sanatoasa. Altii spun ca un om mort pe care-l duceau la groapa a inviat prin atingerea Sfintei Cruci a Domnului. Iar Nichifor al lui Callist, cel numit Xantopol, in cartea 8, la cap. 29, zice ca amandoua aceste minuni prin Crucea Domnului atunci s-au facut asa: vaduva zacand in casa bolnava si murind, de la portile mortii a fost adusa la viata si la sanatate, si mortul cel dus la groapa a inviat.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10932

Voteaza:

Inaltarea Sfintei Cruci (Post) 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE