Sfantul Apostol Iacob Alfeu; Sfintii Andronic si Atanasia

Sfantul Apostol Iacob Alfeu; Sfintii Andronic si Atanasia Mareste imaginea.

Sfantul Apostol Iacob Alfeu

Sfantul Apostol Iacob era fiul lui Alfeu si fratele lui Matei, vamesul si evanghelistul. Cand Domnul nostru Iisus Hristos vietuia cu trupul pe pamant si alegea pentru vrednicia apostoleasca pe oamenii cei fara de rautate si drepti, ca sa-i trimita la propovaduirea Evangheliei in toata lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob si ca pe un vrednic l-a numarat in ceata apostoleasca. Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, insusi vazator si ucenic al lui Hristos, propovaduitor al Tainelor si urmator pasilor Lui si impreuna cu ceilalti Apostoli, primind Sfantul Duh care s-a pogorat asupra lor in limbi de foc, a mers la diferite neamuri si popoare ca sa propovaduiasca pe Hristos, sa povatuiasca si sa-i aduca pe cei rataciti la calea mantuirii.

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu

Aprinzandu-se cu rivna cea dumnezeiasca, ca focul a ars spinii necredintei, a sfarimat idolii si le-a risipit capistile, a tamaduit multe boli si a gonit din oameni duhurile necurate si viclene si a adus Domnului nostru Iisus Hristos multime de popor, de la care si-a cistigat numele cel nou: samanta dumnezeiasca, caci semanand in inimile oamenilor cuvantul dumnezeiesc a sadit si a sporit dreapta credinta; pentru aceasta s-a numit "samanta dumnezeiasca". Si inconjurand multe tari, a semanat samanta cea cereasca si, adunand spicele mantuirii omenesti, a sfarsit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru ca s-a facut urmator al patimilor Lui, si fiind pironit pe cruce si-a dat sufletul sau lui Dumnezeu. Si aceasta "dumnezeiasca samanta" - adica Sfantul Iacob - a fost adunata cu roduri insutite in cereasca jitnita unde, saturandu-se insusi de vederea fetei lui Dumnezeu, si noua ne mijloceste aceeasi saturare cu rugaciunile sale.

Sfintii Andronic si Atanasia

In vremea lui Teodosie cel Mare, imparatul grecesc, era un om in Antiohia anume Andronic, care se indeletnicea cu mestesugul de zlatar (lucrator de aur si argint). Acesta a luat de nevasta pe fiica altui zlatar, pe care il chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care insemneaza "nemurire", caci, cu adevarat, slava nepieritoare si-a castigat prin viata ei cea sfanta, precum va arata sfarsitul vietii ei.

Andronic si Atanasia, vietuind cu cinste si cu dumnezeiasca placere, s-au infrumusetat cu toate bunatatile, iar bogatia lor, intru care erau indestulati, o imparteau in trei parti: o parte o dadeau la saraci, alta o dadeau pentru impodobirea bisericii, iar alta o tineau pentru trebuinta casei lor. Si erau cinstiti si iubiti de toti ceilalti cetateni pentru blandetea si faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu caruia i-au pus numele Ioan. Iar dupa aceea li s-a nascut si o fiica careia i-au dat numele de Maria. Apoi, dupa nasterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaste trupeste, ci vietuiau ca frate si sora, iar sarguinta si grija lor cea mare era pentru saraci, pentru ca-i cercetau pe cei bolnavi, ii spalau, ii hraneau, ii imbracau si cu averea lor erau mangiierea strainilor si saracilor. Si in toate saptamanile, miercurea si vinerea o petreceau in post si in rugaciuni. Vietuind ei asa, a voit Dumnezeu sa-i cheme la viata cea mai desavarsita ca, lasandu-le toate, sa mearga dupa Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lasat noua pilda sa urmam pasilor Lui. Dupa doisprezece ani ai vietii lor casnice, a venit intr-o zi Atanasia de la biserica dupa cantarea de dimineata si i-a gasit pe amandoi copiii ei gemand, iar ea, tulburandu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tarziu de la biserica si a inceput a o striga pe femeia lui, iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii nostri sunt cuprinsi de febra mare". Si, pipaindu-i, Andronic i-a aflat asa cum ii spusese Atanasia si suspinand, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afara din cetate, la biserica Sfantului Mucenic Iulian, pentru ca acolo erau ingropati parintii lui si zabovind in biserica la rugaciune, pana la al saselea ceas, in acea vreme au murit amandoi copiii lui: fiul sau, Ioan, care avea doisprezece ani, si fiica sa, Maria, care avea zece ani.

Intorcandu-se Andronic de la rugaciune, a auzit in casa sa plangere si tanguire si, mahnindu-se, a alergat in graba si a gasit acolo multa lume adunata in curtea lui, iar amandoi copiii zaceau morti. Intrand in camera sa de rugaciune, s-a aruncat inaintea chipului Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zicand cuvintele dreptului Iov: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul asa a facut, fie numele Domnului binecuvantat in veci". Atanasia, plangand pentru fiii sai, atat de mult a slabit din pricina mahnirii incat era aproape de moarte, pentru ca zicea: "Sa mor si eu ca fiii mei". Iar cand au fost ingropati fiii lor s-au adunat toti cetatenii si a venit insusi patriarhul cu tot clerul sau. Copiii au fost ingropati in biserica Sfantului Iulian, acolo unde erau ingropati si bunicii lor.

Atanasia, dupa ingroparea copiilor, nu mai voia sa mearga in casa ei, ci sedea langa mormantul lor, plangand, iar la miezul noptii i s-a aratat Sfantul Mucenic Iulian, in chipul unui calugar, si i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aici sa se odihneasca!" Iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sunt mahnita, pentru ca doi copii am avut si i-am ingropat astazi pe amandoi". Iar el a zis: "Citi ani aveau copiii tai?" A raspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celalalt avea zece ani". Si a intrebat-o sfantul: "Dar de ce plangi pentru dansii? Mai bine ai face de ai plange pentru pacatele tale. Caci iti zic tie: in chipul in care firea omeneasca cauta mancare, pe care trebuie s-o aiba, asa si copiii se hranesc cu bunatatile ceresti de la Hristos, pe care Il roaga, zicand: "Dreptule Judecator, ne-ai lipsit de cele pamantesti si pentru aceasta nu ne lipsi de bunatatile ceresti"". Iar ea, auzind acestea, si-a schimbat mahnirea in bucurie, si a zis: "Daca fiii mei vietuiesc in ceruri, apoi de ce plang eu?" Apoi s-a intors ca sa vorbeasca mai mult cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut si l-a cautat prin toata biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a intrebat pe portarul care pazea usa bisericii, zicand: "Unde este parintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a raspuns: "Nu vezi ca usile sunt incuiate si nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici ca a vorbit cineva cu tine?".

Atunci Atanasia a cunoscut ca aceea a fost vedenie si s-a inspaimantat si, ducandu-se la casa ei, a povestit barbatului ei ceea ce vazuse si auzise si apoi s-a mangiiat si s-a linistit. Si Atanasia a zis catre Andronic: "Domnul meu, inca de cand traiau copiii nostri voiam sa-ti spun, dar ma indoiam si iata ca acum, dupa moartea lor, te rog sa ma duci pe mine la o manastire, ca sa-mi plang acolo pacatele mele, caci Domnul, luandu-i pe copiii nostri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Sa mergi sa-ti cercetezi gandul tau o saptamana si de nu-ti vei schimba acest gand, ne vom sfatui despre aceasta amandoi". Iar ea, asteptand multe zile, nu si-a schimbat gandul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viata singuratica si cerea voie de la barbatul ei s-o lase la manastire. Iar Andronic a vorbit cu tatal ei si i-a zis: "Iata, noi vrem sa mergem la sfintele locuri ca sa ne inchinam, iar tie iti incredintam casa si toata averea noastra si ne rugam tie, de ni se va intampla ceva rau pe cale, sa imparti averea noastra la cei care au trebuinta, iar casa noastra s-o faci bolnita pentru saraci si gazda pentru straini".

Andronic, incredintandu-si casa si averea socrului sau, i-a eliberat pe toti slujitorii sai. Apoi, intr-o noapte, Andronic si Atanasia s-au sfatuit amandoi, au luat putina avere pentru calatorie si, nefiind stiuti de nimeni, au iesit din casa lor si au apucat calea strainatatii, incredintandu-se vointei lui Dumnezeu. Si, trecand de cetate, fericita Atanasia, intorcandu-se, a vazut de departe casa sa si cautand spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: "Iesi din pamantul tau si din neamul tau si mergi in pamantul pe care ti-l voi arata tie", Tu cauta si spre noi si du-ne pe noi intru frica Ta. Iata, pentru Tine am lasat casa noastra deschisa, deci sa nu ne inchizi noua usile imparatiei Tale". Apoi, plangand amandoi, au mers in calea lor.

Ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la sfintele locuri si, vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Apoi s-au dus si in Alexandria, ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Andronic a vazut pe un mirean sfadindu-se cu un calugar si a zis catre mirean: "De ce te sfadesti cu calugarul?" Mireanul a raspuns: "Calugarul a inchiriat dobitocul meu ca sa mearga la schit si eu i-am zis: "Sa mergem acuma, ca sa calatorim noaptea si dimineata, la ora zece, vom ajunge la schit mai inainte de a se ivi arsita cea mare", iar el nu vrea sa ma asculte". Apoi Andronic l-a intrebat: "Mai ai si un alt dobitoc?" Omul a raspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi si adu-l ca sa-l inchiriez de la tine, de vreme ce si eu vreau sa merg la schit". Si Andronic a zis sotiei sale: "Tu sa ramai aici, pana ce voi merge la schit, ca sa ma binecuvanteze parintii". Iar ea i-a raspuns: "Ia-ma si pe mine cu tine". El i-a raspuns: "Nu este obiceiul sa mearga si femeile la schit". Apoi ea, plangand, i-a grait lui: "Da-ti cuvant in fata Mucenicului Mina ca ma vei duce si ma vei lasa in manastirea de maici". Iar el a fagaduit sa-i indeplineasca dorinta, apoi au mers la schit si au fost binecuvantati de catre parintii schitului.

Auzind de parintele Daniil, a mers la dansul si s-a plecat cu smerenie inaintea lui, iar dupa rugaciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dansul si despre sotia lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grait: "Sa aduci pe sotia ta si va voi scrie carte la Tebaida, ca sa o duci pe ea acolo si sa o asezi in manastirea de femei". Si, mergand, Andronic a adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfantul staret Daniil, care, vorbind cu dansii cuvinte de mantuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvantat si i-a trimis la manastirea Tavenisiotului. Si mergand acolo, fericitul Andronic a asezat-o pe sfanta sa sotie, Atanasia, in manastirea de femei si imbracandu-se in chipul ingeresc (adica s-a facut calugarita), petrecea o viata ingereasca. Iar Andronic s-a intors la cuviosul parinte Daniil care l-a facut calugar si, invatandu-l viata cea imbunatatita, i-a dat o chilie ca sa vietuiasca linistit si singur intr-insa.

Fericitul Andronic a petrecut in liniste doisprezece ani, nevoindu-se in calugarie. Dupa acesti ani, a rugat pe parintele Daniil sa-l lase sa se duca la Ierusalim, sa se inchine sfintelor locuri, iar parintele Daniil, facand rugaciune si binecuvantandu-l, l-a lasat sa plece. Apoi parintele Andronic, mergand in partile Egiptului, a stat sa se odihneasca putin sub un molift si, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut-o pe fericita Atanasia, femeia lui, care mergea in chip barbatesc si s-a inchinat ca altui parinte. Si Atanasia l-a recunoscut pe barbatul ei, dar el nu a recunoscut-o caci cum era cu putinta sa o mai recunoasca, cand fata i se vestejise de infranare si era neagra si pe langa acestea isi schimbase si portul, luand imbracaminte barbateasca. Si l-a intrebat pe sotul ei, zicand: "Oare nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, care te numesti Andronic?" Iar el a raspuns: "Eu sunt". Apoi iarasi l-a intrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a raspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a ma inchina acolo. Dar tu - a intrebat Andronic - unde mergi si care iti este numele?" Ea a raspuns: "Ma duc si eu la sfintele locuri si ma numesc Atanasie" (pentru ca acum isi schimbase numele din Atanasia si se numea Atanasie). Si a zis Andronic: "Sa mergem impreuna", iar Atanasie a raspuns: "De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca sa calatorim in tacere". Iar el a zis: "Bine, asa sa fie precum voiesti tu". Atunci a grait Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa ne intareasca".

Ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului, au inconjurat toate sfintele locuri si au mers in Alexandria ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Rugandu-se acolo, Atanasie a zis catre parintele Andronic: "Parinte, voiesti sa stam amandoi intr-o chilie". Andronic a raspuns: "Sa stam, insa mai intai il vom intreba pe sfantul daca ne va da voie ca sa petrecem impreuna". Iar Atanasie a zis: "Mergi si intreaba, iar eu te voi astepta in schitul ce se cheama al optsprezecelea. Si de-ti va da voie parintele sa vii la mine, precum am calatorit in tacere, tot asa sa petrecem in tacere si in chilie. Iar de nu vei putea sa petreci in tacere, sa nu vii la mine, caci chiar daca parintele va porunci, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere". Si mergand Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi si sa petreci cu Atanasie in tacere, de vreme ce este un calugar desavarsit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie si l-a dus in chilia sa unde au petrecut in tacere si cu frica lui Dumnezeu alti doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut ca Atanasie este sotia lui, pentru ca dansa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu sa nu fie recunoscuta de barbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dansii si ii invata.

Odata, fiind la dansii si vorbindu-le mult despre folosul sufletului, dupa ce a terminat, se intorcea la chilia lui si mai inainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic si i-a zis: "Parinte Daniile, parintele Atanasie se duce catre Domnul". Intorcandu-se inapoi parintele staret, l-a gasit pe parintele Atanasie cuprins de febra mare, iar acesta a inceput a plange si staretul i-a zis: "Trebuie sa te bucuri, de vreme ce mergi sa-L intampini pe Hristos, iar nu sa plangi". Atanasie i-a raspuns: "Nu plang pentru mine, ci pentru parintele Andronic. Dar sa ai dragoste, parinte, caci dupa ingroparea mea vei gasi o scrisoare sub capataiul meu si dupa ce o vei citi sa i-o dai parintelui Andronic". Apoi Atanasie, facandu-si rugaciunea, s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul.

Cand au venit fratii ca sa-i ingroape trupul au aflat ca era femeie cu firea, iar avva Daniil a gasit sub capataiul ei scrisoarea si, dupa ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut ca parintele Atanasie era femeia lui si toti au preamarit pe Dumnezeu. Apoi aceasta s-a auzit in toate lavrele si avva Daniil a chemat pe toti parintii din Egipt si din pustiul cel mai departat, si s-au adunat toate lavrele Alexandriei si calugarii care purtau haine albe (pentru ca asa era obiceiul unora de a umbla in haine albe), si au ingropat cu mare cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, preamarind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de rabdare. Dupa ingroparea ei, parintele staret a ramas cu Andronic pana la a saptea zi, facand pomenirea celei ce murise, si a voit sa-l ia pe parintele Andronic in chilia sa. Insa Andronic l-a rugat, zicand: "Lasa-ma parinte, ca sa fiu ingropat si eu aici, langa doamna mea, Atanasia". Si lasandu-l, staretul s-a dus, dar n-a ajuns pana la chilie, cand un calugar ajungandu-l din urma, i-a zis: "Parintele Andronic se duce catre Domnul".

Staretul a trimis pe cineva pe urma calugarilor care plecasera si le-a zis: "Intoarceti-va cu mine inapoi la parintele Andronic". Iar ei, intorcandu-se, l-au gasit pe parintele Andronic inca viu si au fost binecuvantati de dansul. Sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a ivit neintelegere mare intre parintii schiteni, pentru ca locuinta Cuviosului Andronic si a fericitei Atanasia fusese intre doua schituri: intre schitul cu numarul optsprezece si intre schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau ca al lor este fratele Andronic si il vor lua la schitul lor, ca sa le ajute cu rugaciunile lui, la fel si parintii din schitul cu numarul optsprezece ziceau ca al lor este fratele Andronic si sora lui Atanasia si ca la ei trebuie sa ramana. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numarul optsprezece, aceea vom face". Staretul a poruncit sa-l ingroape pe Andronic langa Atanasia, dar calugarii in haine albe nu voiau sa-l asculte, pentru ca ei erau mai multi si ziceau: "Staretul este mai presus de patimi si nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam sa avem langa noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca sa ne ajute cu rugaciunile sale, caci este destul ca v-am lasat-o pe Atanasia". Dupa aceasta abia s-au potolit si au ingropat pe Cuviosul Andronic cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu cel minunat intru sfintii Sai, Caruia I se cuvine marirea in vecii vecilor. Amin.



01 Octombrie 2009

Vizualizari: 3757

Voteaza:

Sfantul Apostol Iacob Alfeu; Sfintii Andronic si Atanasia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE