Sfantului Mucenic Teodor Stratilat(8 februarie)

Precum lumina soarelui veseleste ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvantul despre mucenici straluceste in mintile celor ce-l asculta. Precum cerul se impodobeste cu stelele, tot astfel si Biserica lui Dumnezeu, cu sfintii mucenici. Precum florile impodobesc cimpul, tot astfel si mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mangaiere celor necajiti, izbavire celor ce patimesc de duhuri necurate si sanatate iubitorilor de mucenici. Nevointele cele mari ale mucenicilor sunt cununi stralucite ale sfintilor, pentru ca ei si-au dat trupurile lor la batai, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit ca gunoiul, numai de Hristos sa nu se lepede.

De aceea si Domnul le-a rasplatit a fi ca ingerii cei fara de trupuri. Vechiul vrajmas al neamului omenesc, sarguindu-se sa-i biruiasca, li s-a facut pricinuitor de locuinta Raiului; si tot el n-a incetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredinciosi.

Acela si in vremurile noastre, zice Uar, sluga Sfantului Teodor, scriitorul patimirii lui, a ridicat fiara cea cumplita asupra turmei lui Hristos, adica pe Liciniu, caruia, dreptcredinciosul imparat Constantin ii daduse ca femeie pe sora sa. Acest Liciniu luand sceptrul de la paganul Maximian si urmand aceluia in toate, a ridicat prigonire asupra celor ce erau insemnati prin dreapta credinta si a trimis porunca in toate cetatile si tarile sale paganesti, prin care a ucis ostasi viteji fara de numar. El a ucis pe cei 40 de mucenici in Sevastia si 45 de ostasi in Nicopolia Armeniei, cum si pe Sfantul Andrian, fiul imparatului Prov. Asemenea si pe cei 70 de alesi ostasi si boieri din palatul sau si pe cei 300 de barbati din Macedonia. Apoi, vazand preanelegiuitul ca o multime fara de numar defaima poruncile sale paganesti si se ofereau bucurosi mortii pentru dreapta credinta, a poruncit sa caute pe cei mai insemnati si mai cinstiti dintre crestini, cati erau prin cetati si prin cetele ostasilor. Numai pe aceia ii silea la inchinarea la idoli, nebagand in seama multimea cea de obste a credinciosilor, dar nadajduind ca, prin frica, sa sileasca pe toti cei ce erau sub stapanirea lui.

Pretutindeni fiind cercetati cu mare sarguinta cei mai insemnati crestini, s-a facut instiintare lui Liciniu, care pe atunci era in Nicomidia, si despre Sfantul Teodor Stratilatul, care se afla atunci in cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagra, si a dovedit ca este crestin si pe multi ii intorcea la Hristos.

Sfantul Teodor era de neam din Evhaita, ce nu este departe de cetatea Iracliei, om viteaz si imbarbatat, foarte frumos la fata, intelept si ales orator. Pentru aceea il numeau Vrioritor, care se talcuieste "izvor de oratorie", si era pus de imparati ca stratilat, adica voievod, iar cetatea Iracliei era data in stapanirea lui, ca unui vrednic pentru vitejia sa, ce era vestita in acel timp, cand a ucis un balaur in Evhaita. Nu departe de cetatea Evhaitei era un cimp pustiu. In partea dinspre miazanoapte si intr-insul era o prapastie mare si, in prapastie un balaur mare care se incuibase acolo, care-i cutremura pe toti, cand iesea din acel loc; si orice ii iesea inainte, om sau animal, il manca. Auzind de aceasta, Sfantul Teodor, vrednicul ostas al lui Hristos, fiind cu ceata sa pe acolo, a plecat singur, nespunand nimanui despre gandul sau, inarmat cu obisnuitele arme si avand la piept o cruce de mare pret, caci si-a zis in sine: "Voi merge si voi izbavi mostenirea mea de acel cumplit balaur, cu puterea lui Hristos". Cand a sosit in cimpul acela, vazand iarba verde, a descalecat si s-a culcat sa se odihneasca.

In partea de miazazi a cetatii Evhaita locuia o femeie drept-credincioasa, anume Eusebia, batrana, care cu cativa ani mai inainte cerand cinstitul corp al Sfantului Teodor Tiron, care a patimit pe timpul imparatiei lui Maximian si Maximin, l-a ingropat cu aromate in casa sa din Evhaita si in toti anii savarsea pomenirea aceluia. Aceasta, vazand pe al doilea Teodor, ostasul lui Hristos, numit stratilat, dormind in cimpul acela, a mers la dansul cu mare frica si, luandu-l de mana, l-a desteptat zicandu-i: "Scoala-te, frate, si du-te degrab din locul acesta, fiindca nu stii ce este aici; iata, multora li s-a intamplat moarte cumplita in locul acesta". Cinstitul mucenic Teodor al lui Hristos, sculandu-se, a zis catre dansa: "Ce groaza mare este aici, maicuta?" Roaba lui Dumnezeu Eusebia a zis: "Fiule, aici este un balaur mare si de frica lui nimeni nu poate sa treaca, pentru ca in toate zilele, balaurul, iesind din cuibul sau, pe oricine afla, om sau dobitoc, il ucide si-l mananca". Ostasul lui Hristos, Teodor, i-a zis: "Du-te maica si stai departe de locul acesta si vei vedea puterea lui Hristos".

Acea cinstita femeie plecand din locul acela, s-a aruncat la pamant plangand si zicand: "Dumnezeule al crestinilor, ajuta-l in ceasul acesta". Sfantul mucenic al lui Hristos, Teodor, facandu-si semnul crucii s-a lovit in piept si, uitandu-se la cer, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos, Cel ce ai rasarit din fiinta Tatalui, sa nu treci rugaciunea mea Tu, Care m-ai ajutat in razboaie si mi-ai dat biruinta asupra potrivnicului; Tu esti acelasi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruinta din inaltimea Ta cea sfanta, ca sa biruiesc pe vrajmasul balaur". Apoi catre calul sau, vorbindu-i ca unui om, a zis: "Stim dumnezeiasca putere, tarie intru toti, in oameni si in dobitoace; deci, sa ma ajuti pe mine, Hristoase, intarindu-te pe tine, ca sa biruiesc pe cel potrivnic". Calul, ascultand cuvintele stapanului sau, astepta iesirea balaurului. Atunci mucenicul lui Hristos, apropiindu-se de prapastie, a strigat cu glas mare catre balaur: "Tie iti poruncesc in numele Domnului meu Iisus Hristos, Cel ce S-a rastignit de voie pentru neamul omenesc, sa iesi din locul tau si sa vii la mine". Balaurul, auzind glasul sfantului, a iesit si se cutremura pamantul in acel loc. Calul Sfantului Teodor s-a asezat cu picioarele pe balaurul cel infricosat care iesise. Apoi, ostasul lui Hristos, Teodor, a lovit cu sabia pe balaur si, omorandu-l, a zis: "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, ca m-ai auzit in ceasul acesta si mi-ai dat biruinta asupra balaurului". Apoi s-a intors in pace, in calea sa, la cetele sale, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu.

Auzind de aceasta, toata cetatea Evhaitei si popoarele cele din jur, au iesit cu totii in cimpul acela si, vazand balaurul omorat de Sfantul Teodor, s-au mirat si strigau cu totii: "Mare este Dumnezeul lui Teodor". Atunci au crezut in Hristos o multime de popor si ostasi si s-au botezat cu totii, preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Sfantul Teodor, vietuind in cetatea Iracliei, propovaduia pe Hristos, adevaratul Dumnezeu si multi dintre elini se intorceau si se faceau crestini. Apoi, in toate zilele, popoarele veneau la Sfantul Botez si toata Iraclia a primit sfanta credinta.

Acestea toate auzindu-le paganul imparat Liciniu, s-a mahnit foarte mult si a trimis din Nicomidia, unde era atunci, in cetatea Iracliei, niste protectori, cu ostasii lor, ca, luand pe Teodor Stratilat, cu cinste sa-l aduca la dansul. Ajungand la Iraclia, Sfantul Teodor i-a primit cu cinste, facandu-le ospat mare si dandu-le daruri ca unor oameni imparatesti. Aceia au chemat la Liciniu pe sfantul, zicand: "Vino in Nicomidia, la imparatul care te iubeste pentru ca, auzind de vitejia, frumusetea si intelepciunea ta, doreste foarte mult sa te vada, vrand cu lauda vrednica si cu daruri sa te cinsteasca". Sfantul Teodor le-a zis: "Voia imparateasca si a voastra sa fie, dar astazi si maine bucurati-va si va veseliti. Apoi vom merge si vom face ceea ce se cade a face".

A treia zi, trimisii silind pe sfantul sa mearga cu dansii la imparat, el n-a mers, ci si pe unii din oamenii trimisi la dansul i-a oprit, iar pe altii i-a trimis cu o scrisoare la imparat. In scrisoare i-a spus ca nu-i este cu putinta a lasa cetatea in acel timp, cand se face tulburare in popor, pentru ca multi, lasand pe parintestii zei se inchina lui Hristos si acum aproape toata cetatea, intorcandu-se de la zei, slaveste pe Hristos si asa se sileste ca cetatea Iraclia sa se departeze de la imparatia ta. De aceea rog, imparatia ta, sa te ostenesti si sa vii aici, luand cu tine pe zeii cei mari si aceasta pentru doua pricini: pe de o parte, ca sa impaci pe poporul cel tulburat, iar pe de alta, ca sa intaresti dreapta credinta catre zei, aducandu-le jertfa cu noi, inaintea a tot poporul. Pentru ca, vazandu-ne poporul ca ne inchinam zeilor celor mari, toti ne vor urma si se vor intari in parinteasca credinta. O scrisoare ca aceasta Sfantul Teodor a scris imparatului Liciniu, indemnandu-l sa vina in Iraclia, pentru ca sfantul voia sa patimeasca in cetatea sa, adica s-o sfinteasca cu sangele sau varsat pentru Hristos si sa intareasca si pe altii in sfanta credinta, prin muceniceasca si barbateasca sa nevointa. Liciniu, imparatul, luand scrisoarea aceea a stratilatului si, citind-o, s-a inveselit. Apoi, nezabovind, a luat din oastea sa si din cetatenii care aveau dregatorie in Nicomidia ca la 8 000 si, bucurandu-se, s-a dus in Iraclia cu boierii si voievozii sai, ducand cu ei si idolii cei mai mari, de aur si de argint.

In noaptea aceea, sfantul, rugandu-se dupa obiceiul sau, a avut vedenia aceasta: se vedea deschis acoperisul casei in care locuia si lumina cereasca, ca un foc mare, l-a stralucit, pogorandu-se pe capul lui si un glas s-a auzit de sus, zicandu-i: "Indrazneste, Teodore, ca sunt cu tine". Dupa acel glas, s-a sfarsit vedenia, iar sfantul a cunoscut ca a venit vremea patimirii lui pentru Hristos si se bucura cu duhul.

Auzind ca imparatul se apropie de cetate, a intrat in camera sa de rugaciune, cea mai din launtru si s-a rugat cu plangere, zicand: "Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu parasesti pe toti cei ce nadajduiesc in Tine si ii aperi, fii milostiv si ma pazeste de inselaciunea vrajmasului, prin a Ta aparare, ca sa nu cad inaintea potrivnicilor mei si sa nu se bucure vrajmasul meu de mine. Fii cu mine, Mantuitorule, in nevointa mea in care doresc sa intru, pentru numele Tau cel sfant. Tu ma intareste, ca sa rabd pentru Tine cu barbatie, pana la sange si sa-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum si Tu, iubindu-ne, Ti-ai dat pe cruce sufletul pentru noi". Asa rugandu-se Sfantul Teodor cu lacrimi si-a spalat fata, apoi, imbracandu-se luminos, a incalecat pe calul sau frumos, pe care odinioara a ucis balaurul din Evhaita si astfel a iesit cu oastea sa si cu cetatenii in intampinarea imparatului. Apoi i s-a inchinat precum se cadea, facandu-i urare si zicandu-i: "Bucura-te, imparate prea-puternic si atotstapanitor".

Imparatul, primind cu mare dragoste pe Sfantul Teodor, l-a sarutat si i-a zis: "Bucura-te si tu, preafrumosule tanar, viteazule ostas, slavitule stratilat, luminatule ca soarele, pazitorule intelept al legilor parintesti, vrednicule de diadema, pentru ca ti se cade sa fii imparat dupa mine". Si, vorbind amandoi multe lucruri vesele, au intrat in cetate cu timpane si trimbite, dantuind si veselindu-se.

A doua zi, fiind pregatit imparatescul scaun, in mijlocul cetatii, la un loc inalt de priveliste, a venit Liciniu, imparatul, cu toata slava sa si cu Teodor stratilatul. Apoi a inceput a lauda cetatea, poporul si pe stratilat, zicand: "Cu adevarat locul acesta este vrednic a se numi scaun dumnezeiesc. Se cuvine ca astfel sa se cheme locul acesta, deoarece cetatea este mare si oamenii drept-credinciosi catre zei. Cu adevarat intr-alt loc nu se cinstesc zeii astfel ca aici si nici nu este alt loc mai cuviincios si mai potrivit pentru slujba marilor zei decat acesta. De aceea si Iraclie, minunatul si prea viteazul zeu, fiul marelui zeu Dia si al zeitei Alimina, au iubit locul acesta si, in numele lor, s-a numit cetatea aceasta Iraclia. Cu adevarat vrednic este locul acesta de stapanirea ta, domnule Teodor, tie ti se cade a stapani o cetate minunata ca aceasta, tu esti vrednic a cirmui atata popor, deoarece esti drept-credincios catre zei si toata dragostea ta este catre dansii, iar ziua si noaptea nu te indeletnicesti cu altceva decat numai cu aceasta, ca sa placi zeilor elinesti. Deci, acum arata inaintea noastra dragostea ta ce o ai catre dansii si adu-le jertfa cu inchinaciune, ca tot poporul sa vada osardia ta catre zei si sa stie ca esti prieten zeilor celor mari si iubit de imparatul".

Acestea le zicea imparatul, momind si amagind pe sfantul. Iar Sfantul Teodor i-a raspuns: "Imparate, fie voia ta. Insa sa-mi dai in casa mea zeii elinesti de aur si de argint pe care i-ai adus cu tine, ca mai intai sa-i cinstesc cu jertfe, cu cadiri, cu aromate si cu inchinaciune, in noaptea aceasta si in noaptea cealalta. Apoi, la aratare, cand vei porunci, le voi jertfi inaintea a tot poporul". Imparatul, auzind aceasta, s-a bucurat si indata a poruncit sa se aduca zeii cei mari de aur si de argint, pe care, luandu-i, Sfantul Teodor, i-a dus in casa sa. In noaptea aceea a sfarimat si a zdrobit in bucati mici pe toti idolii si i-a impartit la saraci. Dupa doua zile, imparatul a trimis la sfant, poruncindu-i sa-si implineasca fagaduinta la aratare, adica in acea zi sa aduca jertfa zeilor, inaintea poporului.

Sfantul a fagaduit sa implineasca aceea si, sculandu-se, s-a dus la imparat cu sarguinta, iar imparatul a iesit la locul de priveliste in mijlocul cetatii si, asezandu-se pe scaun, a zis catre dansul: "Prea inteleptule Teodor, alesule stratilat, cinstitule de imparatii cei mai inainte de noi, iata a sosit ziua jertfei si a praznuirii. Deci, adu jertfa zeilor la aratare, ca sa vada si ceilalti oameni osardia ta catre zei si sa se invete a fi mai sarguitori si mai calzi catre dansii". Imparatul zicand acestea, un sutas, anume Maxentie, fiind de fata, a zis catre imparat: "Ma jur pe marii zei ca astazi a fost amagita imparatia ta de necuratul acesta de Teodor, caci eu am vazut ieri capul de aur al zeitei Artemida in mainile unui sarac care se veselea si, intrebindu-l unde l-a gasit, mi-a spus ca i l-a dat Teodor stratilat". Auzind aceasta, imparatul s-a cutremurat cu totul si, indoindu-se, a tacut multa vreme. Sfantul i-a raspuns: "Asa este, imparate, ma jur pe puterea Hristosului meu ca cele ce-ti spune Maxentie, sutasul, sunt adevarate si bine am facut ca am sfarimat zeii tai, caci daca nu au putut sa-si ajute lor, fiind sfarimati, apoi cum pot sa-ti dea ajutor tie?"

Iar Liciniu auzind un raspuns ca acesta al Sfantului Teodor, a ramas fara de glas ca un mut si iesit din minte. Apoi, de multa mahnire, punandu-si dreapta pe obraz, se intrista, zicand: "Vai mie, vai mie, cum sunt de batjocorit. Ce sa zic si ce sa fac, nu stiu. Fiind imparat atotputernic, am venit la omul acesta pierzator, adunand atata multime de oameni si acum sunt batjocorit de toate taberele vrajmasilor. Dar mai ales ma jelesc pentru ca, pe zeii mei, purtatorii de biruinta, ticalosul acesta i-a sfarimat si i-a impartit la saraci".

Apoi a zis catre Sfantul Teodor: "Teodore, acestea sunt raspla-tirile tale catre zei pentru darurile ce ai luat de la dansii? Acestea nadajduiam eu cand te cinsteam pe tine? Pentru aceasta am plecat din Nicomidia si am venit aici la tine? O! raule si necuviosule! Cu adevarat fiu al viclesugului si locas al vicleniei, care cu inselaciune m-ai facut sa viu aici. Ma jur pe puterea marilor mei zei ca nu-ti voi rabda aceasta, nici spre bine nu-ti va fi scornirea aceasta, o! prea nerusinatule".

Sfantul i-a raspuns : "Imparate fara de minte, de ce te manii, vezi singur si intelege bine puterea zeilor tai. Caci de ar fi fost aceia cu adevarat dumnezei, apoi de ce n-au putut sa-si ajute? De ce nu s-au maniat asupra mea cand ii taiam, nici n-au trimis foc sa ma arda? Ci, fiind neinsufletita si nelucratoare materie, se taiau de maini omenesti ca aurul si ca argintul. Tu, imparate, te manii si te superi, iar eu ma imbarbatez si nu bag in seama mania ta. Tu te mahnesti, iar eu ma bucur de pierderea zeilor tai. Tu te lupti cu Dumnezeu, iar eu binecuvantez pe Dumnezeu. Tu hulesti pe ade-varatul Dumnezeu, iar eu Il laud cu cantari. Tu te inchini zeilor celor morti, iar eu ma inchin Dumnezeului celui viu. Tu slujesti necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului meu Stapan, Hristos, cel ce sade pe serafimii cei curati. Tu cinstesti pe uratul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce traieste in veci. Tu esti din Tracia, iar eu sunt boier al Romei. Tu esti Liciniu, vanturatorul, iar eu, Teodor, darul lui Dumnezeu. Nu te mania, o, imparate, nici nu te iuti, pentru ca acestea facandu-le, arati tirania ta cea dinauntru si te asemeni magarului si catarului".

Atunci, Liciniu, imparatul, maniindu-se si mai mult, a poruncit sa-l intinda gol pe sfant, in patru parti si sa-l bata cu vana de bou. Si bateau ostasii pe mucenic fara crutare, schimbindu-se de cate trei si patru ori. Apoi au dat sfantului sase sute de lovituri pe spate si cinci sute pe pantece si-l batjocorea imparatul zicandu-i: "Teodore, asteapta pana ce va veni la tine Hristos Dumnezeul tau, Care te va scoate din mainile celor ce te bat". Sfantul a raspuns: "Fa ceea ce vrei si nu inceta, caci nici necazul, nici strimtoarea, nici bataile, nici sabia, nici oricare munca nu ma va desparti de dragostea lui Hristos".

Imparatul, maniindu-se mai tare, iarasi i-a zis: "Oare martu-risesti inca pe Hristos?" Si a poruncit ca sa-l bata cu vergi de plumb, pe spate, fara mila, apoi cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul si cu faclii aprinse sa-l arda si cu harburi ascutite sa-i frece ranile. Sfantul, rabdand toate acestea cu barbatie, nimic nu zicea decat numai: "Slava Tie Dumnezeul nostru". Dupa toate acestea imparatul a poruncit sa-l inchida pe sfant in temnita si sa-i lege picioarele in obezi si sa nu-i dea nimic sa manance timp de cinci zile. Dupa cinci zile, a poruncit sa se pregateasca o cruce si l-a scos pe mucenic sa-l rastigneasca. Deci Sfantul Teodor a fost rastignit precum Hristos, Domnul nostru, de catre Pilat. Asa si Liciniu i-a pironit mainile si picioarele. Apoi, nemilostivii chinuitori au mai adaugat sfantului rani si dureri, caci au batut un piron ascutit si lung in partile ascunse ale lui si cu briciul l-au taiat. Alti tineri si copii, incordandu-si arcurile cu sageti, sagetau fata lui, incat i-au scos cu sageti si luminile ochilor.

Eu - zice scriitorul patimirilor lui -, Uar, notarul, vazand chinurile lui cele grele si auzind suspinele lui cele dureroase, aruncand carticica pe care o scriam, am inceput sa plang inaintea picioarelor lui, zicand: "Binecuvanteaza-ma. Da cuvantul tau cel mai de pe urma robului tau". Iar stapanul meu, ostasul lui Hristos - Teodor - a zis catre mine cu glas bland: "Uare, nu lasa slujba ta si nu inceta privind la chinurile mele, ci scrie toate patimirile mele si ziua sfarsitului meu". Apoi, strigand catre Domnul, el a zis: "Doamne, ai zis mai inainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lasat? Vezi Doamne, ca fiarele cele salbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se raneste fata, mi se sfarima dintii iar oasele pe cruce mi se frang. Pomeneste-ma, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc si piroane; de acum, primeste duhul meu, ca sa ma duc din viata aceasta".

Acestea zicandu-le, mucenicul a tacut si n-a mai grait nimic, pentru ca tot trupul lui era sfarimat. Iar Liciniu, socotind ca acum mucenicul era mort, l-a lasat pe cruce spanzurat. Atunci, inaintea schimbarii strajii pentru noapte, ingerul Domnului l-a pogorat de pe cruce si l-a facut cu totul intreg si sanatos, precum era mai intai si, sarutandu-l, i-a zis: "Bucura-te si te intareste cu darul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ca iata cu tine este Domnul Dumnezeu. Dar pentru ce ai zis ca te-a lasat? Savarseste-ti alergarea nevointii tale, ca vei veni catre Domnul, ca sa iei cununa nemuririi, cea pregatita tie". Ingerul, zicand acestea mucenicului, s-a facut nevazut, iar Sfantul mucenic Teodor, multumind lui Dumnezeu, a inceput a canta: Inalta-Te-voi, Dumnezeul meu, Imparatul meu si voi binecuvanta numele Tau, in veac si in veacul veacului.

Liciniu, nesosind inca ziua, a trimis doi sutasi ai sai, pe Antioh si Patricie, zicand catre dansii: "Mergeti si aduceti trupul lui Teodor cel ce rau a murit, ca in racla de plumb sa se aseze si sa-l arunc in adancul marii, ca nu cumva crestinii cei nebuni sa-l ia". Sutasii, apropiindu-se de locul crucii, au vazut crucea, iar pe mucenicul cel rastignit pe dansa nu l-au vazut. Atunci a zis Antioh lui Patricie: "Cu adevarat graiesc galileenii, ca Hristos al lor S-a sculat din morti; precum mi se pare si pe Teodor, robul Sau, l-a inviat". Patricie, venind mai aproape de cruce, a vazut pe Sfantul Teodor sezand si laudand pe Dumnezeu. Apoi, Patricie a strigat cu glas mare, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El".

Apropiindu-se amandoi sutasii de sfant, au zis: "Rogu-te, mucenice al lui Hristos, primeste-ne pe noi. Din ceasul acesta suntem si noi crestini". Acei doi sutasi crezura in Hristos in acea zi, iar cu dansii inca 70 de ostasi. Instiintandu-se de aceasta, Liciniu a trimis pe Sixt, slujitorul sau, si impreuna cu dansul 300 de ostasi, ca sa ucida pe toti cei ce crezusera in Hristos. Ei, mergand si vazand minunile ce le facea Sfantul Teodor cu puterea lui Hristos, au crezut si aceia in Domnul nostru Iisus Hristos. Si s-a adunat multime nenumarata de popor in locul acela, strigand: "Unul este Dumnezeu, adica Dumnezeul crestinilor, si nu este alt Dumnezeu afara de El". Apoi iarasi strigau: "Unde este Liciniu, tiranul, sa-l ucidem? Pentru ca noi avem ca Dumnezeu si Imparat pe Hristos, Cel propovaduit de Teodor".

Atunci s-a facut mare gilceava si tulburare in popor, precum si varsare de sange, pentru ca a venit un ostas cu sabia, anume Leandru, care s-a repezit asupra Sfantului Teodor, vrand sa-l loveasca, iar Sixt, slujitorul imparatului, l-a oprit, i-a smuls sabia din mainile lui si l-a strapuns prin mijloc. Alt ostas, pe nume Mirpos, repezindu-se, a ucis pe slujitor. Sfantul Teodor, potolind tulburarea poporului, a strigat: "Incetati, iubitilor! Domnul meu Iisus Hristos S-a rastignit, oprind pe ingeri ca sa nu se faca izbindire neamului omenesc".

Sfantul Teodor multe graind, rugandu-i si sfatuindu-i, a potolit gilceava si tulburarea poporului si mergea pe langa inchisoare. Dar in urma sa era toata multimea poporului si a ostasilor, iar cei ce erau in inchisori, legati, strigau cu glas mare catre sfant: "Miluieste-ne, robul lui Dumnezeu, Celui de sus". Sfantul, dezlegandu-i din legaturi, cu cuvantul si usile temnitei deschizand, le-a grait: "Mergeti in pace si ma pomeniti, o! barbatilor". Apoi s-a adunat la dansul toata cetatea si toti, lepadandu-se de inchinarea la idoli, prea-mareau pe Hristos, unul Dumnezeu, iar cei neputinciosi se tamaduiau si diavolii din oameni se izgoneau, caci, de care se atingea sfantul numai cu mana sau numai cu hainele, indata acela castiga tamaduirea.

Un ostas oarecare, din cei mai de aproape ai lui Liciniu, vazand cele ce se faceau, a alergat la Liciniu, spunandu-i: "Toata cetatea, lasand pe zei, crede in Hristos, prin invatatura si vrajile lui Teodor". Imparatul, umplandu-se de manie, indata a trimis un speculator, ca sa taie capul lui Teodor. Dar poporul, vazand pe speculator, a ridicat iarasi gilceava si tulburare, sculandu-se asupra lui Liciniu, voind sa ucida pe speculator. Sfantul i-a sfatuit cu blande cuvinte sa inceteze o scornire ca aceea, zicandu-le: "Fratilor si parintilor, nu ridicati razboi asupra lui Liciniu, pentru ca este sluga a diavolului; caci mie, de acum mi se cade sa ma duc la Domnul meu, Iisus Hristos!"

Acestea zicand, a inceput a se ruga lui Dumnezeu, apoi a binecuvantat pe frati si s-a insemnat cu semnul crucii. Apoi a zis sluga sa: "Fiul meu, Uare, sa te ingrijesti a scrie ziua savarsirii mele, iar trupul meu sa-l duci in Evhaita, spre stapanirea stramosilor mei, iar cand si tu te vei sfarsi, sa poruncesti sa te ingroape de-a stanga mea". Si, rugandu-se din nou, a zis: "amin". Dupa aceasta si-a plecat sub sabie cinstitul si sfantul sau cap si astfel s-a savarsit, muceniceste, in opt zile ale lunii Februarie, simbata, la trei ceasuri din zi. Dupa taierea lui, tot poporul a facut cinste mare sfantului, intampinandu-l cu lumanari si tamaie. Apoi, la loc cinstit a pus trupul lui, care, a fost dus apoi in Evhaita cu slava, in opt zile ale lunii Iunie. Si se faceau acolo minuni mari si nenumarate, intru slava lui Hristos Dumnezeu, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si inchinaciune, in veci. Amin.

Se cuvine a sti ca sunt doi sfinti Teodori mari mucenici in Evhaita. Cel dintai, Tiron, si al doilea este acesta, Stratilat. Sfantul Teodor Tiron a patimit mai inainte in imparatia lui Maximian si Maximin, nepotul sau, in anul de la facerea lumii 5797, iar de la nasterea lui Hristos, 289. Si s-a asezat in Evhaita, precum se scrie despre el, in 17 zile ale acestei luni. Dupa dansul, mai pe urma, a patimit acest Sfant Teodor Stratilat, la 22 sau 23 de ani, in zilele lui Liciniu. Pe vremea imparatiei lui Constantin, in anul de la zidirea lumii 5820, iar de la nasterea lui Hristos 312, l-a mutat asemenea in Evhaita. Amandoi acesti sfintii sunt evhaiteni.

Sfantul Prooroc Zaharia

(8 februarie)

Zaharia se talcuieste pomenire a lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israil si din semintia lui Levi, fiu al lui Varahie si s-a nascut in Galaad. A venit din pamantul haldeilor, fiind batran, si, cand se afla acolo, a proorocit multe poporului israelitean si a facut multe semne, spre dovada. Acesta a zis lui Iosedec ca va naste un fiu si ca va fi preot al Domnului in Ierusalim. El a binecuvantat si pe Salatiil, pentru fiul sau, zicandu-i: Vei naste fiu si-i vei da numele Zorobabel. In vremea lui Chir, imparatul persilor, i-a dat semn despre Cris, imparatul lidenilor. El a proorocit inca si despre pradarea Ierusalimului, despre sfarsitul lui si despre inceputul si sfarsitul neamurilor. Apoi despre surparea templului, pana in sfarsit si despre incetarea proorocilor, a preotilor iudei, a simbetelor si pentru indoita judecata. In sfarsit, mai proorocind si multe altele, a adormit in pace, la adanci batraneti.

.