Sfantul Roman Melodul - Condacul la pomenirea Sfantului Proroc Ilie - evenimentele iconomiei dumnezeiesti intr-o cheie ermineutica eminamente bisericeasca: „mila"

"Dumnezeu Se daruieste oamenilor in functie de setea lor. Unora, care nu pot bea mai mult, le da numai o picatura... Dar I-ar placea sa dea valuri intregi, pentru ca si crestinii sa poata adapa, la randul lor, lumea".

Sfantului Roman Melodul Dumnezeu S-a daruit in valuri pentru ca a vazut, de mai inainte stiinta Sa, ravna pe care smeritul melod o avea catre cele dumnezeiesti si a primit mijlocirile Nascatoarei de Dumnezeu pentru evlavia diaconului de la Biserica Maicii Domnului din Chir. De aceea l-a si inzestrat, dupa cum ne informeaza sinaxarul, cu harul poeziei, al limbajului teologic nediscursiv, care nu incearca sa inchida taina lui Dumnezeu in concepte, ci sa provoace, sa puna in legatura prin imagini care trimit la felul de a fi al lui Dumnezeu.

„Dumnezeu este atat de mare", spunea parintele Staniloae, „ca singura poezia poate incerca sa-l exprime. Nu avem limbaj pentru maretia lui Dumnezeu. Bogatia poeziei, mai complexa decat limbajul logic, distinctiv, limitativ, a fost intotdeauna folosita pentru a-L exprima pe Dumnezeu [...] Poezia utilizeaza limbajul simbolic, analogic, Dumnezeu este ca un munte inalt. Este ca un foc: il incalzeste pe om, si omul trebuie sa se pazeasca, sa se incalzeasca fara sa fie mistuit, Dumnezeu este apa vie: apa datatoare de viata. Dumnezeu este vin: El da betia spirituala, entuziasmul. Nu ne putem lipsi de acest limbaj in teologie".

„Poezia este mai aproape de adevar decat proza, pentru ca ea restituie sensul initial al cuvintelor, iar rugaciunea si mai mult. Intr-o perioada de inflatie verbala, care nu face decat sa agraveze urata singuratate, numai omul pacii rugatoare poate sa mai vorbeasca celorlalti, sa arate cuvantul devenit chip, privirea devenita prezenta. Tacerea sa va vorbi acolo unde predica nu mai actioneaza, misterul sau il va face atent la o revelatie devenita apropiata, accesibila".

Nu este un lucru de trecut cu vederea faptul ca in slujbele ei, Biserica a ales ca cea mai potrivita expresie a comunicarii comunitare cu Dumnezeu poezia, si mai adanc, poezia cantata.

Despre Sfantul Roman am scris mai detaliat cu ocazia editarii primului volum al imnelor lui. Nascut in Siria, in Emesa, a ajuns diacon al Bisericii din Berit. Se pare ca tot acolo a fost facut si monah. A plecat la Constantinopol in zilele imparatului Anastasie I (491-518) si a ajuns, in urma unei aratari a Maicii Domnului, „inventator", am putea spune, al condacului, un gen de poezie imnografica cu totul nou in vremea aceea in Biserica. Primul condac cantat de el, dupa revelatia pe care a avut-o, este vestitul condac la Nastere: Fecioara astazi... care se canta pana astazi in Biserica Ortodoxa.

In zilele imparatului Iustinian era imnograful curtii. Exista unele voci care pun pe seama Sfantului Roman celebrul imn „Unule Nascut" care se canta si astazi la Sfanta Liturghie sau radacinile imnului acatist. Cu siguranta a participat la marile dispute teologice ale vremii, mai ales impotriva monotelitilor, lucru care transpare foarte puternic din poemele sale.

Anul mortii sale este incert. Se pare insa ca a murit in jurul anului 562, dupa Sinodul al V-lea ecumenic.

***

Condacul este un gen de poezie imnografica care, in istoria Bisericii, a facut tranzitia intre predica — care a evoluat din ce in ce mai mult spre poetic — si ceea ce avem astazi in Biserica sub numele de canon. Din punct de vedere tehnic, condacul este un imn alcatuit dintr-un numar variat de strofe, de regula de la 18 la 30, uneori si mai multe (cum este cazul condacului pe care il prezentam in traducere romaneasca pentru prima data), care au aceeasi structura metrica. Fiecare strofa se numeste „tropar" sau „icos", a doua denumire impunandu-se, si este alcatuita dupa modelul primei strofe, numita „irmos". In felul acesta, toate strofele corespund din punct de vedere metric si melodic cu prima strofa. Condacul incepe printr-un „prooimion" (ceea ce numim noi astazi condac), o strofa independenta din punct de vedere metric si melodic si care anunta in linii mari subiectul imnului si cuprinde o rugaciune sau o invocatie cu functie doxologica. La sfarsitul prooimionului se gaseste refrenul, care se repeta la sfarsitul tuturor strofelor imnului. Se pare ca melodia acestui refren era cantata de intreaga comunitate, cum se practica si astazi la refrenul imnului acatist. Ultimul icos al condacului cuprinde intotdeauna o rugaciune a melodului.

Un alt element al condacului, care s-a pastrat si la imnul acatist si la canon, este acrostihul, format din literele initiale ale fiecarui icos. Ele indica de obicei numele autorului sau reproduc alfabetul.

***

Condacul la pomenirea prorocului Ilie pare a fi unul dintre cele mai cunoscute si mai raspandite condace ale Sf. Roman Melodul, dupa cum ne informeaza editorul francez in introducerea facuta la editia critica. Desi prin dimensiuni pare sa fie cel mai lung dintre condacele Melodului si, conform informatiilor editorilor, pare sa fi suferit mai multe interventii in timp, el „izbeste" pe cititor in primul rand prin erminia extraordinar de interesanta data evenimentelor iconomiei dumnezeiesti din timpul profetului Ilie. Mi-au ramas in minte in timpul lecturilor mele, fara ca sa le pot identifica acum, doua cuvinte pe care parintele Cleopa le punea pe seama Parintilor de Dumnezeu Insuflati: "Niciodata n-a ascultat Dumnezeu de om mai mult ca in vremea lui Ilie" si Mila este toata Scriptura". Aceste cuvinte se pare ca le aplica si le explica la modul cel mai original si mai teologic condacul Sfantului Roman la pomenirea prorocului Ilie. Interesanta este cheia ermineutica in care melodul rezolva tensiunea creata, pe de o parte, intre dreptatea lui Ilie si atitudinea lui in problema jignirii aduse lui Dumnezeu de catre oameni si, pe de alta parte, a dreptatii lui Dumnezeu si a atitudinii Sale cu totul milostive fata de oameni.

"Mila", concept fundamental al teologiei biblice, al imnografiei, dar, in primul rand, al vietii concrete a Bisericii, exprimata clar in prooimion si mai ales de refrenul condacului singurul, unul iubitorul de oameni, singurul "filantrop" — devine cheia in care citeste Melodul intreaga intamplare din istoria biblica a lui Ilie. Ilie este drept si nu poate intelege cum Dumnezeu poate sa rabde necinstirea adusa Lui de oameni prin inchinarea la idoli. El il iubeste pe Dumnezeu si incearca sa faca ceva pentru a repara aceasta nedreptate. Asa ca hotaraste pedeapsa aspra: sa nu mai fie ploaie. Dumnezeu este milostiv si sufera cand oamenii sunt in suferinta. El este insa si drept si nu-i poate face nedreptate lui Ilie. Incearca insa sa il determine si pe Ilie sa "simta" mila, sa o experieze, pentru a judeca lucrurile cu dreptate milostiva. Ceea ce ii cere prorocul Ilie lui Dumnezeu, adica sa renunte pentru o vreme la calitatea Lui milostiva si sa respecte o dreptate lipsita de mila, este prezentata de Sfantul Roman intr-un limbaj de o concretete extrema. Aceasta renuntare la mila pentru realizarea dreptatii este pentru Dumnezeu echivalenta cu suferinta unei convulsii a organelor interne. Dumnezeu trebuie sa-si calce pe inima si sa asculte de Ilie, pentru a rezolva conflictul dintre dreptate si mila si pentru a nu-l lasa pe proroc sa se incremeneasca in dreptate, ci sa inteleaga cu simtirea proprie mila.

Pentru rezolvarea conflictului declansat de Ilie, Dumnezeu apeleaza la diverse „mestesugiri milostive". Toate evenimentele din viata lui Ilie din perioada opririi ploii sunt prezentate de Melod ca lucrari ale lui Dumnezeu, care incearca din rasputeri sa il faca pe Ilie sa inteleaga mila: infometarea lui Ilie - ca sa il faca sa inteleaga neputinta omului, care este dependent de un lucru material pentru a trai; trimiterea in pustie si episodul cu corbul - ca sa inteleaga ca pana si firea lucrurilor se poate schimba la porunca lui Dumnezeu, corbul nemilostiv si nehranitor de pui schimbandu-si firea in pasare milostiva, care are mila de Ilie si ii aduce de mancare; trimiterea la femeia pagana — ca daca cineva nu are mila nu face parte din poporul lui Dumnezeu si este trimis intre pagani etc. Ilie ramane insa incrancenat, fara sa inteleaga sensul si rostul tuturor acestor gesturi dumnezeiesti. Dimpotriva, el le primeste ca pe ceva firesc in ravna si increderea sa totala in Dumnezeul cel viu.

Ultima forma de „silire milostiva" hotarata de Dumnezeu este un gest extrem, moartea fiului vaduvei careia Ilie ii este oaspete. Acuzat de femeie si impresionat de durerea unei mame care isi pierde copilul, Ilie intelege intr-un final lucrarea dumnezeiasca din spatele unui eveniment atat de tragic. De aceea, este constrans prin mila sa arate mila, macar fata de vaduva. insa manifestarea milei lui Dumnezeu nu poate fi punctuala, numai cu fiul vaduvei. Ea se revarsa asupra tuturor celor care sufera, fie ca Ilie poate intelege sau nu. Pentru ca Dumnezeu „face sa rasara soarele si peste cei rai, si peste cei buni" din mila Sa, nu din dreptate. De-aceea, conditia pusa de Dumnezeu pentru a-l invia pe fiul vaduvei este ca mila aceasta sa se reverse peste tot poporul decimat de seceta. Asocierea invierii fiului vaduvei din Sarepta cu acceptul lui Ilie de a fi milostiv si a porunci norilor sa dea ploaie, gest echivalent cu invierea poporului care murea din lipsa apei, este una din conexiunile teologice importante pe care Roman Melodul le face, chiar daca in Sfanta Scriptura cele doua evenimente nu au vreo legatura.

Ultima parte a imnului (strofele 30-33), in aceeasi cheie ermineutica dezvoltata pana acum, prezinta ridicarea lui Ilie la cer cu o motivatie foarte interesanta: niciun om, oricat de drept ar fi, nu poate rabda toate neputintele oamenilor. Asa ca, pentru a mai evita o astfel de atitudine din partea celui drept (in strofa 30 Ilie se gandeste din nou sa-i pedepseasca pe oameni pentru faradelegi) Dumnezeu ii propune un schimb de „locuri": Ilie sa mearga sa locuiasca „in cer, in locasurile prietenilor Sai", unde nu este nedreptate, iar Dumnezeu sa Se coboare pe pamant, pentru ca este Unul Iubitorul de oameni! Prorocul Ilie, conform strofei ultime a condacului, trebuia sa fie tip al celor viitoare si sa implineasca procesul trecerii vizibile de la dreptate la mila. Aceasta trecere o va marca abia dupa pogorarea Duhului Sfant, Cel trimis de Hristos Apostolilor si lumii intregi, in timpul scrierii Evangheliilor, Sfantul Luca, care schimba formularea evanghelistului Matei «Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este» {Mt 5, 48) in «Fiti milostivi precum Tatal vostru este milostiv» (Lc 6, 36).

Luna lui iulie in douazeci de zile.  Condac la pomenirea Sfantului Proroc Ilie

glas 3
prooimionul [este] idiomela
icoasele poarta acrostihul acesta:
[pe prorocul Ilie, Roman il lauda]

Prooimion

Prorocule si inainte-vazatorule
al lucrarilor celor mari ale Dumnezeului nostru,
Ilie, cel cu nume mare,
cel ce prin cuvantul tau
ai oprit norii cei curgatori de apa,
roaga pentru noi
pe Unul Iubitorul de oameni.

1.Multa oamenilor faradelege
si a lui Dumnezeu multa iubire
vazand prorocul s-a mahnit
maniindu-se Ilie;
si cuvinte de nemilostivire
catre Cel milostiv a intaratat
Manie-Te, strigand,
asupra celor ce s-au lepadat de Tine-acum,
Judecatorule preadrepte!
Insa cele dinlauntru ale Celui Bun
nicicum nu le-a pornit
sa pedepseasca
pe cei care se lepadau de El;
caci pururea asteapta
pocainta tuturor
Unul Iubitorul de oameni.

2.Cand a vazut atunci prorocul
intreg pamantul in necredinta
si pe Cel Preainalt
deloc nemaniindu-Se,
ci si rabdand,
miscat a fost spre nebunie
si a luat pe Cel milostiv spre marturie:
„insumi o sa ma fac judecator
si nedreptatea o voi pedepsi
a celor care Te manie;
caci multa Ta rabdare
acestia toti o dispretuiesc
si nu Te socotesc
pe Tine, Parintele indurator.
Tu insa, ca un iubitor de fii,
sa Te induri de fiii Tai,
Unule Iubitorule de oameni.

3.Acum voi face dreptate eu in apararea Ziditorului,
si voi starpi pe ai pamantului nelegiuiti
si voi hotari pedeapsa.
Insa ma tem
de bunatatea cea dumnezeiasca;
caci cu putine lacrimi
se'ndupleca de-oameni-Iubitorul.
Ce dar voi nascoci acum catre o astfel de bunatate?
« Iar mila cum o voi opri?
Adeverindu-mi hotararea cu juramant!
Ca 'nduplecandu-L pe Acesta
Cel Drept sa nu dezlege
o hotarare ca aceasta;
ba sa si intareasca a mea judecata
ca Cel puternic,
Unul Iubitorul de oameni.

4.Juramantul avu intaietate inaintea judecatii
si-a fost un inceput al celor hotarate.
Dar de voiti,
sa alergam la carte
si sa cunoastem cele spuse;
caci prorocul, zis-a,
maniindu-se, precum sta scris:
„Viu este Domnul! Nici roua,
nici ploaie sa mai vina,
ci numai prin cuvantul meu!"
insa indata imparatul
raspuns-a lui Ilie:
„Daca vedea-voi pocainta
si lacrimi izvorand
nu voi putea sa nu-mi deschid
milostivirile spre oameni,
Eu, Unul Iubitorul de oameni".

5.Indata prorocul a vorbit
si-a pus in fata dreptul juramantului:
Pe Tine, zis-a,
Dumnezeul tuturor, eu m-am jurat,
Stapane preasfinte,
sa nu se mai dea ploile
decat din nou prin cuvantul meu
Caci daca voi ajunge sa privesc
poporul intorcandu-se la Tine cu grija,
eu iti voi cere.
Nu mai este acum intru a Ta o putere, Preadreptule,
sa 'mpiedici pedepsirea
din juramantul ce l-am pus.
Pe care il pazeste si il pecetluieste,
strangandu-ti inima.
Unule Iubitorule de oameni.

6.Foametea, prin urmare,
cotropea pamantul,
iar cei ce'l locuiau se prapadeau
tanguindu-se
si ridicandu-si mainile
spre Cel Atoate'ndurator.
intre acestea doua
[ce una alteia se-mpotriveau]
Stapanul era prins.
Dorea sa isi dechida inima
spre cei ce il rugau strigand
si sa alerge catre mila;
insa rosea de prorocul si juramantul pe care se jurase;
Nu dadea ploi,
ci pregatea dovada
ca sa cuprinda si sa inmoaie
sufletul prorocului,
Unul Iubitorul de oameni.

7.Vazand Stapanul pe Tezviteanul
Infierbantandu-se asupra celor de-un neam cu el a judecat ca este drept cu foamea sa il pedepseasca si pe cel drept alaturea de ceilalti;
astfel incat, prin lipsa hranei
asupra juramantului facut
sa ia o hotarare de oameni iubitoare
si sa curme pedeapsa.
Caci cu adevarat e lucru infricosator
nevoia pantecelui;
si-orice fiinta'nsufletita,
cuvantatoare sau necuvantatoare
cu'ntelepciunea dumnezeirii
prin hrana o pazeste,
Unul Iubitorul de oameni.

8.Pantecele venea in apararea firii
si isi lua in ajutor legile firii
dandu-i atacuri
batranului si mestesuguri diverse folosind
ca sa ii schimbe hotararea;
Dar el precum o piatra
statea nesimtitor,
avand ravna castig
In loc de orice hrana
si cu acesta se indestula.
Aceasta ravna vazandu-o Judecatorul,
a usurat infometatului
prieten nevoia,
gasind ca nu e drept
ca impreuna cu acei nedrepti si cu nelegiuitii
pe omul drept sa il infometeze,
Unul Iubitorul de oameni.

9.Deci hrana lui, Atoateinduratul,
cu toata'ntelepciunea'i pregati.
Caci corbilor nemilostivi le-a poruncit mancare sa'i aduca.
Iar neamul corbilor
este lipsit de mila,
hrana neaducand ei niciodata
puilor, asa cum trebuie unor copii,
ci puii sunt hraniti de sus.
Astfel, devreme ce si Ilie
primise a purta in sine ura de copii
si in purtari si 'n ganduri,
de uratorii puilor
catre acesta ca si catre un urator de oameni slujitu-s-a ca un preintelept
Unul Iubitorul de oameni.

10.„Multa ta dragoste de Dumnezeu"
a zis Dumnezeu, graind cu Ilie,
„sa nu'ti aduca pornire
de oameni uratoare!
Vezi insa corbii!
Caci ei, care cu ai lor pui
intotdeauna sunt uratori de fii,
deodata, precum vezi,
cu tine sunt marinimosi
si-acum se schimba.
Milostivirii Mele
ei slujitori s-au aratat
mancare aducandu-ti.
insa, dupa cum vad, nu pot
firea sa ti-o silesc
spre oameni,
Eu, Unul Iubitorul de oameni.

11.Trebuie sa cinstesti acum, o, prorocule,
Of si sa imiti a necuvantatoarelor supunere,
Cum cele fara de milostiviri
cand M'au cinstit pe Mine,
Cel milostiv,
indata s'au schimbat?
Cinstesc a ta prietenie
si hotararea n'o dezleg.
insa nu pot sa port
plansul si suferinta tuturor oamenilor pe care i'am zidit.
Iar strigatul celor abia nascuti
si lacrimile cum voi purta?
Sau graiul neinteles al turmelor ce vine pan'la Mine?
Caci Eu, cu acestea toate,
ca Ziditorul, impreuna sufar,
Eu, Unul Iubitorul de oameni.

12.Incrancenat ramase, cu toate-acestea, prorocul;
Si ii raspunse Stapanului atunci:
Nici corbii
slujitori spre-a ma hrani
nu'i mai intoarce, o, Stapane.
Sa mor de foame
voi alege, Preasfinte,
numai sa fie pedepsiti
cei ce Te necinstesc; si'mi va fi mie
o mare mangaiere!
Eu nu ma dau inapoi sa pier
cu toti acestia ce Te tagaduiesc;
Deci nu Te indura de mine,
nu ma cruta de foame,
ci numai nimiceste
pe cei necredinciosi de pe pamant,
Unule Iubitorule de oameni.

13.Cum auzi cuvintele acestea Ziditorul, scoase pe proroc din tara,
Poruncind inaripatilor
sa nu ii mai aduca
mancare, precum mai inainte;
Si il trimise in Sarepta
la vaduva
pe cel flamand,
zicandu-i ca „voi porunci
unei femei sa te hraneasca".
Voire inteleapta!
Caci era vaduva si dintre neamuri
femeia spre care-1 trimitea
si a copiilor grija purta.
Ca dreptul auzind
numele neamului
sa strige: „Da ploaia,
Unule Iubitorule de oameni!"

14.Oprit era iudeilor
cu cei de alte neamuri vreodata sa manance;
pentru aceasta, asadar,
catre-o femeie de alt neam
a indreptat pe Ilie,
ca uraciune fiindu-i mancarea
de la aceea
indata pentru ploaie
sa'L roage pe Iubitorul de oameni;
insa [Ilie] nu a luat in seama
scaparea [sa] catre neamuri,
ci-a alergat catre femeie
cerandu-i de mancare
cu mare-asprime:
„Mie",a zis, „mi-a poruncit
sa cer dajdia de la tine
Unul Iubitorul de oameni".

15.Cand insa vaduva a auzit acestea in graba a raspuns prorocului:
ca „nu am nimic
ascuns, ci doar faina
o mana, pe care vreau
sa merg s'o fac
ca sa mananc cu copilasii mei
nimic afara de aceasta mana [de faina]
mai mult nu'mi va ramane
ci numai moartea.
La glasul vaduvei
miscat a fost si s'a umplut de mila [prorocul]
gandind in sine
ca „se va topi mai rau ca mine
si se va stoarce de foame
vaduva, daca nu va veni
Unul Iubitorul de oameni.

16.Acum m' apasa, a zis, cele ale femeii;
chiar de's infometat,
sunt unul singur,
dar cea la care am venit,
care'i si vaduva,
alaturi de copii moare de foame.
Sa nu ma fac, cel calator,
al mortii ei un vestitor; :
nici sa fiu socotit un ucigas de
de cea care ma gazduieste.
Spre toti am fost nesimtitor,
iar catre ea ma voi schimba;
lasa-voi firea mea
cu indurarile sa se desfete,
caci este 'ndurator
Cel ce e Pricina a toate,
Unul Iubitorul de oameni.

17.Prorocul a raspuns spre vaduva:
„O mana de faina ai, precum ai spus;
„Nu va avea in lipsa
vasul, iara urciorul tau
va izvori [cu 'mbelsugare] untdelemn".
Si-acestor vorbe Ilie
le puse binecuvantare,
iar Ziditorul pe data,
ca unul ce'i sarguincios la bine si milostiv,
adaugat-a si lucrarea;
Scopul prorocului
plinind Preainteleptul, dupa cum zice,
si ceea ce este cel mai adevarat
din cea mai minunata dovedire
insfacand, a dat indestulare vaduvei
Unul Iubitorul de oameni.

18.Cuvintelor prorocului Dumnezeu S-a plecat
si a dat hrana lui si vaduvei.
Ilie, insa,
in nici un chip nu se milostivea,
ci ramanea neplecat.
Cel Milostiv atunci, vazand
poporul prapadindu-se
si pe acela nesupunandu-se,
la un alt mestesug preaintelept
a cugetat, ca Cel ce este drept;
pe fiul vaduvei atunci
l-a aratat murind,
pentru ca lacrimile
si restul relei intamplari
a vaduvei vazand [Ilie]
sa strige: „Da ploile,
Unule Iubitorule de oameni!"

19.Cand vaduva vazu murind
pe fiul sau, se ridica asupra prorocului
zicand : „Vai mie,
de ce nu m-am sfarsit de foame
mai inainte de a te vedea?
Caci mai usor as fi purtat atunci
sa ma fi savarsit infometata
decat sa vad pe fiul meu
zacand mort
intru a ta prezenta.
Nu sunt acestea solda
celei mai bune'ntampinari!
Caci eram bucuroasa de ai mei
mai inainte sa vii tu, o, omule;
iar tu venind, lipsire de copil
mi-ai daruit, numind pe
Unul Iubitorul de oameni".

20.Era tinut strans de o vaduva cel ce tinea norii si ploile
si-mpovarat
de una singura cel ce pe toti
a'mpovarat printr'un cuvant;
O singura femeie preanefericita,
lipsita de orice putere
pe cel ce prin cuvant si prin putere
credea ca tine cerurile
il tine ca pe un osandit.
Si atarnandu-se de el ca o nebuna
ca pe un ucigas in judecata
il tragea, strigand:
„Da'mi pe nascutul meu, pe care l'ai ucis!"
Nu am nevoie de faina ta! Nu'mi mai da hrana, crezand ca esti,
Un iubitor de oameni!"

21.Paine ai semanat in pantecele meu,
iar rodul pantecelui si-al meu vlastar
l'ai smuls din radacina,
si'mi vinzi [prea scump]
darurile mancarurilor.
Un suflet in loc de untdelemn,
si de faina tu mi-ai stors.
Iar eu te rog:
Refa 'nvoiala
si'mi da ['napoi] ce mi-ai luat;
Ori cu omorurile din popor
nu ai fost multumit, ca te-ai grijit
sa te atingi de casa mea?
Tu sufletul fiului meu
il sloboade si ia
in locul lui sufletul meu

22.La aste vorbe ca ghimpii de usturatoarele
s'a rusinat de vaduva care striga
crezand in sinea ei
ca el a smuls cu-a lui putere
sufletul fiului ei;
Si vrand sa o convinga
nu izbutea prin vorbe;
Vazand cum nu credea aceea
in apararea lui,
se tanguia fara 'ncetare;
insa-a privit spre ceruri strigand: „Vai mie, Doamne,
Cel ce esti martorul fara prihana
al celei care m-a primit pe mine oaspete,
Tu ai intaratat-o pe aceasta sa imi ceara copilul,
Unule Iubitorule de oameni.

23.„Nu cred Mantuitorule",
strigat-a prorocul Atotputernicului Dumnezeu,
ca moartea
copilului a fost ceva firesc,
precum a tuturor;
ci e un mestesug
al [marii] Tale 'ntelepciuni, Cel fara de pacat.
Si totusi uneltit-ai
silire milostiva impotriva'mi
ca Tu, atunci cand iti voi cere
pe fiul vaduvei
cel mort sa'l inviezi,
indata sa'mi raspunzi:
„Pe fiul Meu, pe Israel Cel in nenorociri, il miluieste si pe intreg poporul Meu!"
Unule Iubitorule de oameni.

24.Pamantul vrand sa'l mantuiasca
Atoateinduratul raspuns-a 'ndata lui Ilie:
„Acum cuvintele mele primestele'n urechi cu lamurire si-asculta-Ma vorbind!
Sufar dureri si ma grabesc spre a pedepsei dezlegare
Si Ma grabesc hrana sa dau tuturor celor infometati, .
fiindca's milostiv.
Vazand multimea plangerilor,
ca un Parinte eu ma plec,
si ma indur de cei ce se sfarsesc
de foame si de stramtorare.
Caci vreau pe pacatosi
sa-i mantuiesc prin pocainta,
Eu, Unul Iubitorul de oameni.

25.Asculta, dar, cu indrazneala, prorocule,
ca si Eu mult Ma ingrijesc de ceea ce tu stii
Cum ca toti oamenii la Mine au
un zapis de milostivire
in care-am hotarat
sa nu vreau moartea
sa o vad a celor ce gresesc,
ci mai degraba viata lor.
Deci nu Ma arata
ca pe un mincinos in fata lor,
ci imi primeste cererea;
Eu iti aduc o mijlocire,
fiindca pe tine numai lacrimile
femeii vaduve te-au tulburat,
iar Eu cu toti
sunt Iubitor de oameni.

26.Mintea si inima cuvintelor Celui Prea'nalt
Ilie si-a supus,
si-urechile [asemenea-a plecat],
si sufletul l-a 'ngenunchiat
si l-a 'nfrumusetat
pe el intru cuvinte
si-a zis: „Faca-se voia Ta,
Da [asadar] si ploile
si viata celui ce a murit
si inviaza-le pe toate!
Viata fiind, o Dumnezeule, -
si invierea si mantuirea,
da harul Tau
si oamenilor, si turmelor,
ca numai Tu poti
sa le mantuiesti pe toate,
Unule Iubitorule de oameni.

27.De'ndata ce prorocul a grait acestea,
raspuns-a Induratul catre el:
„Alegerea ta
am primit si-am laudat-o
si ma grabesc sa te cinstesc.
Pentru aceia Eu am primit
harul [acesta] de la tine;
Fa-te si tu mijlocitor
si'mparte harul Meu!
Caci nu primesc in nici un chip
sa Ma impac fara ca tu sa te impaci;
ci mergi si da de veste de darul ploilor, ca toti sa strige
ca cel nemilostiv putin mai inainte,
acum spre toti deodata se-arata
iubitor de oameni.

28.Du-te deci grabnic, prorocule,
si te arata lui Ahab binevestind,
iar Eu voi da porunca norilor
pamantul sa il scalde'n ape.
Si daruirea acestora
tu o graieste, prietene al Meu
iar Eu voi iscali
astfel de hotarari,
cinstind a ta marinimie".
Acestea auzind, indata
se inchina Celui Prea'nalt
strigandu-I Induratului:
„Mult milostiv Te stiu,
Cunosc ca indelung rabdator
esti, Dumnezeul meu.
Unule Iubitorule de oameni!"

29.Infricosat deci de porunca, a alergat
[atunci] prorocul spre Ahab
si vestea buna
catre-acela a grait,
precum a zis Cel milostiv.
Si'ndata norii,
la porunca Celui ce i-a facut
umflati de ape,
purtandu-se'n vazduh,
ploi izvorara.
Se bucura pamantul
si il slavea pe Domnul
iar pe copil il lua
femeia inviat.
Cu toate impreuna se veselea
Ilie si lauda
pe Unul Iubitorul de oameni.

30.Dupa ce mult timp s-a scurs,
a oamenilor rautate a vazut
si se gandea Ilie
mai aspra pedeapsa
sa rosteasca.
Vazand dar Induratul,
grait-a prorocului:
„Ravna ce-o ai
pentru dreptate o cunosc
si stiu voirea ta.
Insa Eu impreuna patimesc cu pacatosii,
atunci cand sunt fara masura pedepsiti;
Tu te manii ca unul ce nu ai pact
si nu poti sa te 'mpaci,
iar Eu nu Ma impac
sa pierd pe cineva
ca Unul Iubitorul de oameni".

31.Dupa acestea, vazand Stapanul
cum catre oameni neinduplecat era acela,
s-a ingrijit de neamul lor
si pe Ilie de pamantul lor
l-a departat;
„indeparteaza-te prietene, zicand,
de-apropierea oamenilor.
Eu ma voi pogora
spre oameni ca Cel ce's indurat,
om facandu-Ma;
de pe pamant acum mergi sus,
fiindca nu poti sa porti
caderile oamenilor;
Ci Eu, Cel ce in ceruri sunt,
voi fi cu pacatosii impreuna
si de pacate ii voi izbavi
Eu, Unul Iubitorul de oameni.

32.Daca nu poti, precum am zis, o prorocule,
sa locuiesti cu oamenii care pacatuiesc,
vino aici, te muta
si locuieste unde nu e pacat
intru locasurile celor ce Ma iubesc.
Si'n schimb Eu Ma voi pogori,
Cel ce pot oaia pierduta
pe umeri sa o iau si sa o port
si sa strig celor ce-au cazut:
Toti pacatosii alergati,
veniti la Mine, odihniti-va!
Caci Eu venit-am
nu ca sa'i pedepsesc pe cei ce i'am zidit,
ci ca sa'i smulg din necredinta
pe cei ce au pacatuit,
Eu, Unul Iubitorul de oameni".

33.Iata Ilie chip celor viitoare
s-a aratat cand fu trimis intru'naltime;
caci Tezviteanul
s-a inaltat pe car
de foc, precum sta scris,
iara Hristos s-a inaltat
pe nori si pe puteri [ceresti].
Acesta, insa, lui Elisei
cojoc din inaltimi i'a trimis;
Iara Hristos trimis-a
Apostolilor Sai
pe [Duhul] cel Mangaietor si Sfant,
pe care L'am primit cu totii,
cei care suntem botezati,
prin Care ne sfintim,
precum ne-a invatat pe toti
Unul Iubitorul de oameni.

(trad. din lb. greaca de Sabin Preda)

• Sfantul Roman Melodul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Roman Melodul - viata si opera
  Publicat in : Cantarea
• Acoperamantul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sfantul Roman Melodul
  Publicat in : Calendar ortodox
• Imnografi si melozi
  Publicat in : Cantarea
• Epoca de inflorire a condacului in imnografia bisericeasca
  Publicat in : Cantarea