Puterea rugaciunii

• « Inapoi
• Inainte »

Rugaciunea curata - Implinirea si foloasele rugaciunii in Esenta vietuirii crestine - Rugaciunea inimii este de mare actualitate in viata moderna -

Imparatia lui Dumnezeu este in noi - "Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra"

Sarbatorim in chip deosebit ziua de astazi; pastorul nostru sufletesc, Prea Fericitul Parinte Patriarh, implineste acum zece ani de patriarhat. De dimineata, dupa ce s-a slujit Sfanta Liturghie la Catedrala Patriarhala (precum si la Biserica Sfantul Grigorie Palama din Politehnica), s-au tinut mai multe cuvantari importante care au aratat toata truda, tot amarul si toate roadele frumoase aparute in acesti zece ani, prin grija, prin echilibrul, prin intelepciunea Parintelui Patriarh Teoctist. Cu acest prilej, va rog sa inchinati un gand si o rugaciune in seara aceasta pentru anii ce vin. Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa-l tina in fruntea Bisericii, pentru ca este un bun si adevarat parinte sufletesc. Sa-i uram cu adevarat, din toata inima, sa traiasca intru multi si fericiti, rodnici ani.

Prea Fericitul Parinte Patriarh inconjurat de tineri de la filialele ASCOR si ale Ligii Tinerilor Crestini Ortodocsi Romani, noiembrie 2001

In afara acestei sarbatoriri a Parintelui Patriarh, ziua de 14 noiembrie ne prilejuieste si un alt motiv de bucurie: praznuirea Sfantului Grigorie Palama, teologul rugaciunii. Intr-o vreme foarte grea pentru practicarea rugaciunii lui Iisus - cand erau multe nedumeriri si multe critici nedrepte referitoare la o asemenea lucrare - apare acest mare teolog din partea lui Dumnezeu, care, prin intelepciunea sa, prin harul Sfantului Duh mai ales, a lamurit foarte bine ce reprezinta aceasta rugaciune care duce la unirea omului cu Dumnezeu.

De ce este asezata aceasta pomenire a Sfantului Grigorie Palama la inceput de post? Dupa cum stiti, de maine dimineata intram in postul dinaintea Nasterii Mantuitorului. Si in post avem nevoie de multa rugaciune, la fel cum si rugaciunea este ajutata mult de post. Fara o comuniune intre aceste doua practici, viata noastra duhovniceasca schioapata.

Asadar astazi, la invitatia fratilor studenti din ASCOR - mi-s frati sufletesti -, iata-ma aici, in fata dumneavoastra, incercand sa spun cateva cuvinte despre rugaciune.

Onorata asistenta, Sfantul Apostol Pavel vorbind despre importanta rugaciunii ne da acest sfat: "Rugati-va neincetat". Dupa cum stiti, Dumnezeu este duh si este prezenta: "Eu sunt Cel ce sunt", spune Dumnezeu proorocului Moise in fata rugului din Sinai. Si nu exista o bucurie mai mare decat aceasta comuniune a noastra cu Dumnezeu Cel Viu, prin rugaciune.

Rugaciunea curata

Ce este rugaciunea? Stim cu totii. Cand am inceput cuvantul de aici, eram deja in rugaciune. Se canta Paraclisul Maicii Domnului de la manastirea Putna. In "Filocalie" citim ca rugaciune inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu.

Cand ne rugam, cand Ii spunem pasurile noastre lui Dumnezeu si Ii cerem sa ne ajute in necazuri, se cuvine sa departam din minte toata grija cea lumeasca - asa cum se canta in timpul Liturghiei, la Heruvic - si sa cugetam numai la El. Vorbim cu Insusi Dumnezeu! Nu este bine sa ne rugam doar cu buzele, iar mintea sa fie departe de cuvintele rugaciunii. Asta inseamna necuviinta si pacat. "Cum puteti pretinde lui Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunile voastre - ne intreaba un Sfant Parinte - daca voi insiva nu luati aminte la rugaciunile voastre? Nu stiti ce spuneti!"

Rugaciunea facuta cu evlavie, cu inima curata, cere o anumita pregatire, frati studenti, cere supravegherea simturilor noastre. Moise proorocul n-a putut sa se apropie de rugul aprins din Sinai decat dupa ce si-a departat toata incaltamintea din picioarele sale. "Dezleaga toata incaltamintea din picioarele tale - spunea Dumnezeu din rug - pentru ca locul pe care te afli este sfant." Aproape orice loc unde ne rugam este sfant, deoarece Dumnezeu e de fata intr-un chip tainic. De aceea suntem si noi gata ca acest reflector launtric al vietii noastre sa fie deschis pentru convorbirea mintii cu Dumnezeu. Ne straduim ca, inainte de a incepe rugaciunea, sa izgonim din inima noastra orice gand patimas, caci inima noastra este templu al Duhului Sfant, cum ne spune marele Apostol Pavel.

Este folositor sa-i acordam rugaciunii cinstea cuvenita si astfel sa ascultam pe Mantuitorul care ne indeamna: "Iar tu cand te rogi, intra in camara ta, inchide usa si roaga-L pe Tatal tau, care este in ascuns". Totdeauna este Dumnezeu de fata, insa este ascuns de ochii trupesti. Camara este inima, simturile sunt poarta. De aceea ele trebuie bine zavorate, caci prin acestea vine sminteala in timpul rugaciunilor.

Rugaciunea trebuie facuta cu staruinta, dupa cum avem multe exemple in Sfanta Evanghelie. Sa ne aducem aminte de acea femeie pagana, acea canaaneanca care striga disperata in urma Mantuitorului ca sa-i vindece fiica indracita. Desi Mantuitorul pare ca nu o aude, pana la urma ii vindeca fiica si inca de la distanta. Sa ne aducem aminte de Bartimeu, acel orb din Ierihon. Lumea ii cerea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare. Si Iisus, Care l-a auzit, i-a tamaduit orbirea lui.

Ne putem intreba: cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre? Raspunsul poate fi dat in mai multe chipuri. O cale sigura este atunci cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si viata fara prihana. Milostenia si postul sunt aripi care inalta rugaciunea, asa cum am spus la inceputul intalnirii. Aceste trei fapte bune - rugaciunea, postul si milostenia - se intrepatrund si se ajuta intre ele pentru folosul nostru.

De asemenea rugaciunile noastre sunt foarte repede ascultate cand chemam in ajutor pe Maica Domnului si pe sfintii (prietenii) lui Dumnezeu si cand aceste rugaciuni sunt facute de mai multi credinciosi impreuna. Sfantul Apostol Petru a fost inchis de Irod in temnita, cu picioarele in butuci, iar rugaciunile neincetate, facute de multi credinciosi pentru dansul inaintea lui Dumnezeu, au fost atat de puternice incat Dumnezeu a trimis un inger din Cer si in chip minunat l-a eliberat pe Sfantul Petru din temnita. Asa se intampla adeseori ca Dumnezeu sa raspunda rugaciunilor noastre.

Implinirea si foloasele rugaciunii

Sunt insa destul de multe cazuri cand Dumnezeu nu implineste rugaciunile noastre. Din ce motiv? Pentru ca multi, asa cum am spus, se roaga numai cu buzele, iar mintea lor colinda pretutindeni. Ne zboara atentia de la cuvintele rugaciunii. Mantuitorul nostru ii mustra pe cei care au o astfel de rugaciune, zicand: "poporul acesta Ma cinsteste numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine."

De asemenea, Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile atunci cand, fara sa constientizam, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastra viata. Astfel, o persoana pe care o cunosc, fiind in inchisoare, cerea mereu sa fie scoasa la munca; tot in inchisoare, insa la munca, afara, sub cerul liber. Pentru ca viata in celula devenise foarte grea si insuportabila. Dumnezeu amana mereu raspunsul la cererea lui. Mai tarziu s-a convins insa de ce nu-i era ascultata rugamintea: unii dintre cei care plecasera la munca campului - sub presiunile inchisorii, la munca silnica - au murit acolo, in balta sau la camp, sau in delta. Iar multi, aproape toti, s-au intors bolnavi la celulele lor din temnita. Asa incat Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci cand se ruga, pentru ca putea sa moara acolo.

Asa se intampla in unele cazuri atunci cand ii cerem un lucru lui Dumnezeu si nu-l primim. Dumnezeu, Care stie precis tot cursul vietii noastre de cand ne nastem si pana murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce ne este de folos si ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotstiinta si atotintelepciunea Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastra. Chiar pacatosi cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeste si ne vrea binele. Si in anumite imprejurari Dumnezeu vrea sa ne ajute, neascultand rugaciunile noastre care sunt pagubitoare pentru suflet.

Ce trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre? Pentru ca multi cer lucruri netrebnice. Sa-I cerem sanatate trupeasca si sufleteasca, sa cerem luminarea mintii si intelepciune, pentru a nu gresi calea catre Dumnezeu, sa-I cerem bunatate sufleteasca si smerenia inimii. Sa-I cerem dreapta socoteala in tot ce facem si convingerea ca atunci cand vom muri, vom da seama inaintea Judecatii lui Dumnezeu de felul cum ne randuim viata pe pamant. Sa cerem ravna pentru citirea Sfintelor Scripturi, intelegerea lor si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sa-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El si ceea ce El si numai El ne poate da; adica sa-I cerem harul Duhului Sfant si mantuirea sufletelor noastre. Sa-I cerem marele dar de a ne vedea pacatele. Sa-I cerem ajutor ca in toata viata noastra sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte sa ni le adauge noua. Acestea toate sa I le cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre.

Ce se intampla cu cel care nu se roaga? Din pacate sunt multi oameni care nu se roaga, ei socotesc netrebnica aceasta practica. Cel care nu se roaga se poticneste insa foarte usor si cade in pacat. Cel care nu se roaga nu este puternic in lupta cu stihiile vietii. El este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi sau ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul, numai catre Dumnezeu nu se pleaca sa-L intrebe si sa-I slujeasca. "Este ca un peste pe uscat", ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Iar Sfantul Ambrozie al Mediolanului adauga: "Cel care nu se roaga zace in imparatia materiei, nu este scris in cartea vietii din ceruri si nu are loc in Imparatia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu, de care nu scapa nimeni, lui i se va spune: Nu te cunosc pe tine! si e vai de cel ce va primi acest raspuns."

Care sunt foloasele rugaciunii? Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice Ii cerem. Numai sa fie vrednice de Dumnezeu rugaciunile noastre. Trebuie ca rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, cu staruinta si cu smerenie. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos ne fagaduieste implinirea rugamintilor noastre, atunci cand zice: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi". Si iarasi: "Cereti si vi se va da".

Cine se roaga din toata inima, adancind cuvintele rugaciunii, pe langa implinirea cererilor sale, dobandeste pacea launtrica, pe care nu o poate darui lumea - acea pace fagaduita de Domnul Iisus Mantuitorul Care spune: "Pace va las voua, pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu". Si in acest fel simtim o siguranta, simtim ca nu suntem singuri pe lume - numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul parintilor nostri Care ne ocroteste si ne apara in viata pamanteasca.

Se intampla cateodata ca Dumnezeu sa nu implineasca numaidecat rugaciunile noastre, dupa cum am spus. Sfanta Monica - mama Fericitului Augustin - 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca sa se intoarca fiul sau la credinta. Staruinta ei in rugaciune I-a placut lui Dumnezeu. Si El a ascultat-o cu adevarat, intorcand pe fiul ei la calea mantuirii, dar nu oricum, ci inzestrat cu toata frumusetea trairii crestine mladiate de harul dumnezeiesc. Intrucat nu stim daca toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine sa incheiem rugaciunea cu aceste cuvinte: ...Doamne, Care stii toate, ajuta-ne ca rugaciunea pe care o facem inaintea Ta sa se implineasca dupa voia Ta cea sfanta. Doamne, faca-se voia Ta in viata noastra.

Esenta vietuirii crestine

Onorata asistenta, pe langa toate aceste probleme despre care am vorbit pana acum, mai exista un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Trairea profunda a acestei rugaciuni este insasi esenta vietuirii crestine.

Este o rugaciune plina de putere - care vine de la Mantuitorul nostru si de la Sfintii Apostoli - si este cuprinsa in aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Aceasta rugaciune este scurta si de aceea poate fi spusa oriunde si oricand, stand sau mergand.

Chipul nefacut de mana al Mantuitorului

In lumea moderna (in aceasta graba a vietii cand nu avem timp de rugaciune indelunga in camera noastra, in fata icoanei si a candelei aprinse) putem spune aceasta rugaciune, in orice loc si in orice timp din viata noastra: si la scoala, si in magazin, in fabrici, in atelier, putem rosti aceasta rugaciune in taina inimii noastre. Iar Iisus Hristos, Care este prezent in viata noastra totdeauna, ne asculta aceasta rugaciune care este inchinata numelui Lui, plin de putere. Am auzit pe multi spunand ca rugaciunea lui Iisus le este cunoscuta. Stiu multe persoane, tineri si mai in varsta, care spun aceasta rugaciune, chiar sunt avansati in aceasta rugaciune. M-am bucurat foarte mult ori de cate ori am aflat ca exista asemenea credinciosi.

In Sfanta Scriptura intalnim urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului: "Orice veti cere de la Tatal in numele Meu voi face, ca sa se mareasca Tatal in Fiul". Si iarasi: "De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face". Aceasta rugaciune se numeste Rugaciunea lui Iisus, pentru ca in mijlocul ei este numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, asa cum am spus. Se numeste rugaciunea mintii deoarece, in prima ei faza, se rosteste cu mintea; si a inimii, pentru ca, dupa multa vreme de rostire atenta, rugaciunea se coboara in inima, in centrul fiintei noastre.

Rugaciunea lui Iisus se poate rosti in doua feluri: asa cum vorbim (cum vorbesc eu acum) sau in gand; ori in ritmul respiratiei - cand stam pe un scaunel, avem capul putin aplecat spre stanga si cu doua degete de la mana dreapta tinute usor peste haina deasupra locului inimii, rostim rugaciunea aceasta, tare, soptit sau in gand.

Rugaciunea de chemare a numelui Domnului se cere a fi rostita neincetat, ziua si noaptea, in orice loc si in orice lucrare ne-am afla. Practic insa, mai ales pentru incepatori, este greu a fi rostita neincetat si de aceea ea poate fi rostita alternativ cu alte rugaciuni din Ceaslov.

Atat pentru calugari, cat si pentru mireni este bine ca rugaciunea mintii sa fie rostita de cel putin trei-patru ori pe zi, cate cincisprezece minute de fiecare data.

Inca un lucru trebuie sa avem in vedere: cand rostim rugaciunea sa fim atenti ca fiecare cuvant al rugaciunii sa cada pe locul inimii duhovnicesti - aici, unde v-am aratat cu cele doua degete, deasupra inimii de carne, deasupra inimii fiziologice. Acest loc ("descoperit" de Sfintii Parinti care erau mari rugatori si aveau rugaciunea neincetata) este centrul duhovnicesc al fiintei noastre si se afla putin deasupra inimii carnale.

Rugaciunea lui Iisus se cuvine sa fie facuta cu binecuvantarea si sub supravegherea duhovnicului, care, de obicei, o si practica. Ea are menirea sa ne ajute sa ne curatim mintea si inima de ganduri si de pofte netrebnice; chemarea deasa a numelui Domnului arde ca un foc ceresc toate necuratiile noastre interioare.

Scopul ultim al acestei sfinte rugaciuni este de a cobori mintea in inima, de a unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti - mintea si inima - realizand un acord desavarsit intre ele. De obicei omul gandeste ceva, dar simte altceva. Cand vorbeste de bine pe celalalt care sta in fata lui, in mintea, in inima lui, in adancurile lui il huleste. Cand unim aceste centre - mintea si inima - ele devin o unitate duhovniceasca si atunci omul este intreg, asa cum l-a facut Dumnezeu: om deplin. Prin rugaciunea inimii se realizeaza acest ideal sfant al vietii noastre omenesti.

Pana sa atingem insa acest ultim scop de innobilare, de sfintire a noastra launtrica, de ridicare a fiintei noastre omenesti sfasiate de patimi, avem nevoie de o severa lucrare de despatimire, de lupta cu noi insine - care nu este deloc usoara - de izgonire a raului din minte si din inima si de adunare a mintii care se risipeste mereu in timpul rugaciunii, cum am mai spus. Daca nu am fi ajutati de sus in aceste eforturi, lupta noastra cu noi insine ar fi aproape zadarnica. Dar, spre mangaierea si intarirea noastra, avem in ajutor experienta si sfaturile Sfintilor Parinti, aflate in Vietile Sfintilor si in toata aceasta literatura patristica.

Daca vrem sa mergem pe calea despatimirii, vom avea ajutorul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin chemarea sfantului Sau nume, rostind cat mai des, pe drumul vietii noastre, rugaciunea care am spus-o: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie - aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu -, stradania noastra sincera si statornica prin chemarea deasa a numelui Domnului ne este de mare folos; prin aceasta rugaciune - slabanoaga asa cum este ea - dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata, simtim ajutorul Lui real in viata noastra. In rabdarea ispitelor si a necazurilor simtim cum aceasta rugaciune ne intareste in credinta, ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa ne placa Sfintele Scripturi. Ne ajuta sa simtim ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si mai frumoase decat bucuriile pamantesti.

Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in comuniune cu Mantuitorul Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin in aceasta lume din bucuriile si viata fericita de dincolo, pe cat este cu putinta noua, oamenilor.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal de unire a mintii cu inima, de fapt de unire a noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima, ziua si noaptea, dupa cuvantul din Cantarea Cantarilor: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza"; iar bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti si dragostea lui Dumnezeu fata de cine pastreaza poruncile si cheama neincetat numele sau este cu adevarat mare, cu greu de talmacit prin cuvinte omenesti. Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul. Amin.

Rugaciunea mintii este de mare actualitate in viata moderna

Multumim parintelui Sofian pentru aceste cuvinte atat de folositoare. Asteptam intrebarile dumneavoastra. Pana atunci, o prima intrebare: in "Jurnalul fericirii", parintele Nicolae Steinhardt spune ca multi oameni cred ca, atunci cand se roaga, se roaga pentru a-i asculta Dumnezeu, dar in realitate este exact invers. Omul cand se roaga, incepe el sa-L asculte pe Dumnezeu. Ce ne puteti spune despre aceste afirmatii?

E adevarat ca oamenii atunci cand se roaga asteapta ceva de la Dumnezeu, un ajutor pe care nu-l poate da decat El. De multe ori rugamintile, cererile noastre catre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepem sa ne rugam, incepem si sa intelegem mai bine sfaturile lui Dumnezeu in viata noastra, ceea ce este un mare folos, un adevarat castig pentru noi. Ca Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.

- Ce ne puteti spune despre puterea de rugaciune pe care au avut-o unii oameni in inchisori?

- In inchisori eram asa de bine paziti, asa de constransi, ca nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere cand este in necazuri. Si inchisorile erau cu adevarat niste mari necazuri. Rugaciunile celor din temnitele comunistilor erau primite de Dumnezeu; cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, aveau toti o seninatate si o bucurie care nu puteau sa vina decat de sus, de la Dumnezeu.

Rugaciunile din inchisori erau niste rugaciuni asemanatoare cu ale Sfintilor Parinti din pustiu sau cu ale atator martiri arsi pe rug, care, atunci cand focul clocotea sub ei, erau veseli si multumeau lui Dumnezeu pentru aceasta jertfa pe care o aduceau inaintea sfinteniei Sale. Cam asa erau si aceste rugaciuni din inchisori, pentru foarte multi dintre detinutii politici. Pentru noi, cei de acum, zbuciumul lor, modul lor de viata ne sugereaza gandul ca este bine sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o viata ascetica - pe cat e posibil - prin post, prin rugaciune, prin metanii, prin iertarea insultelor pe care le primim in viata, prin rabdare fara cartire si atunci rugaciunile noastre sunt primite inaintea lui Dumnezeu, asa cum au fost cele din inchisorile comuniste.

- In conditiile actuale de viata, cum putem primi darul rugaciunii inimii, stiut fiind ca imprastierea mintii la crestinii de astazi este mult mai mare decat a celor de odinioara?

- Este adevarat ce spuneti, asa este; viata de astazi e zbuciumata, fara astampar, o viata plina de miscare. Rugaciunile pustnicilor erau niste rugaciuni de toata ziua si noaptea. Spune un sfant din Filocalie ca se ruga de dimineata pana seara si cand obosea rugandu-se, citea toata Sfanta Scriptura. Viata lui era o viata angajata permanent in legatura cu Dumnezeu; el avea o rugaciune statica, o rugaciune care il obliga sa stea pe loc.

Pentru viata moderna, parca Dumnezeu a randuit aceasta rugaciune scurta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", cum am spus-o si cum o stiti; sau macar limita rezumatului acesteia: "Iisuse, miluieste-ma". Oricat de grabiti am fi in viata aceasta de toate zilele - poate suntem la lectii, ascultam un curs la universitate, sau suntem la atelier, ori in fabrica, sau pe drum, sau comunicam cu cineva - putem spune totusi din cand in cand "Iisuse, miluieste-ma". Pe de o parte - care lumineaza planul acesta al vietii noastre crestine, Dumnezeu cu toata Imparatia Lui si, pe de alta parte, "miluieste-ma" - starea noastra de jos, starea de mizerie, de nevoie in care ne aflam adeseori. Macar aceste cuvinte sa le rostim de-a lungul vietii.

In concluzie, putem spune ca in viata moderna, cu toata graba ei si cu tot neastamparul nostru, ne putem hrani din aceasta rugaciune intr-un chip cu adevarat multumitor.

- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre gruparea duhovniceasca de la manastirea Antim care s-a numit si despre rolul pe care l-a avut rugaciunea inimii pentru cei care au fost acolo.

- Aceasta miscare duhovniceasca a "Rugului Aprins" a luat nastere in timpul stapanirii comuniste. Pe strada si in viata de toate zilele era un zbucium si un efort din partea unor puteri vrajmase pentru a schimba tot ce era vechi, asezat, frumos, statornic, cu o moda noua, pe care o stim si-am trait-o.

In acest zbucium, la Manastirea Antim, in biblioteca, se vorbea despre rugaciunea lui Iisus, despre aceasta lucrare launtrica bazata pe Traditia Sfanta, pe practica Sfintilor Parinti, pe toata experienta ascetica de doua mii de ani. Timp de vreo sase ani, incepand din 1945, s-au organizat conferinte in fiecare duminica.

Aceasta lucrare obsteasca era foarte placuta. Din pacate insa, ea se desfasura intr-un cerc restrans, intrucat nu se putea extinde prea mult din cauza zarvei din afara vietii noastre manastiresti.

Erau mari personalitati care ne ocroteau precum parintele Staniloae, parintele Benedict Ghius, profesorul Alexandru Mironescu, medicul Vasile Voiculescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu.

Participa mult tineret, multi studenti care dupa aceea, saracii, au suferit in inchisoare. Veneau setosi sa afle si ei ceva despre aceasta viata launtrica.

Si plecau foarte bine hraniti sufleteste. Dupa ce conferentiarul isi termina cuvantul, erau intrebari din public; fel de fel de intrebari, cum sunt intrebat eu acum. Si raspundeau cei care voiau si puteau sa raspunda. Era un dialog, o tesatura de idei, de ganduri si de dorinte duhovnicesti care ii hraneau foarte mult pe ascultatori.

- Este adevarat ca toti cei care au participat la au fost inchisi? Care a fost motivul ce s-a invocat pentru a fi bagati la inchisoare?

- Exista un dicton: "Cine nu este cu noi este impotriva noastra". Cei care ne stapaneau ne cereau tuturor sa fim cu ei. Dar noi, fara sa-i contrazicem, nu eram de acord cu marxistii. Erau inteligenti - pentru ca diavolul este foarte inteligent - si erau condusi de acest duh al rautatii. Si-au dat seama ca nu suntem cu ei, ca suntem impotriva lor si atunci ne-au adunat de pe unde ne-au gasit si ne-au pazit cu strasnicie mai multi ani. Nu cumva sa fim impotriva lor. Acesta a fost rezultatul acelor seri de lucru.

- Parinte arhimandrit, care ar trebui sa fie randuiala zilnica de rugaciune in cazul unui student?

- Dupa cum Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie Teologul nu cunosteau in anii studentiei decat drumurile care duceau la scoala si la biserica, tot asa ar trebui sa-si impleteasca viata si studentii de astazi: intre studii si rugaciune. Nu stiu cum isi pot face programul, insa, pe langa hrana trupeasca pe care, vrand-nevrand, cautam sa ne-o insusim, avem nevoie si de hrana sufleteasca, fara de care murim; murim, desi traim. Murim sufleteste, devenim sterpi, impietriti, uscati, nesimtitori, rai, gelosi, mandri si asa mai departe.

Rugaciunea - aceasta legatura cu sfintenia, cu izvorul vietii si al intelepciunii - ne ajuta sa invatam bine, sa sfasiem intunecimile de pe mintea noastra, pentru ca ea sa devina luminoasa; ne ajuta sa sfasiem invelisurile de pe inima noastra, invelisuri care ne fac nesimtitori in fata lui Dumnezeu. Asa incat sa punem accentul pe aceasta apropiere de Dumnezeu si celelalte vin aproape automat. Adica sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni la cate o zi sau cate o clipa si restul vietii petrecut cu celalalte preocupari. Fiecare zi sa fie marcata de rugaciune si de celelalte ascultari omenesti, studentesti. Fara aceasta alternanta, viata noastra schioapata, este o viata bolnava, o viata insuficienta, o viata stirbita.

- Cum ne dam seama care este calea pe care trebuie sa mergem: casatorie sau calugarie?

- Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni: stramosii nostri, Adam si Eva. Chiar Dumnezeu le-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca. Deci familia este in primul rand la temelia societatii omenesti. Prin casatorie, barbatul si femeia devin creatori, inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala pentru acest mod de viata, o chemare adresata tuturor oamenilor.

Monahismul este sfat evanghelic si se cere o chemare vie la acest mod de viata. Trebuie o chemare, trebuie indemn din miezul fiintei tanarului pentru a veni la calugarie. Si de aceea este o mare deosebire intre un mod si altul de viata; alta misiune are calugarul si alta misiune are familia.

Pe familie se pune accentul intr-o viata sociala. Viata familiei cu grijile ei, cu problemele ei de fiecare zi, adeseori priveste numai in jos sau pe orizontala, nu are prea mult timp sa se uite si in sus. Fratele din manastire care are chemare pentru acest tel special - apropierea de Dumnezeu - poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, spunandu-le ca mai exista si o alta viata, o viata nesfarsita dincolo de lumea pamanteasca. Aceasta cred ca este misiunea pe care o are in special calugarul, fata de cel care duce o viata de familie. Caci agonisim si muncim din zori si pana in noapte pentru painea de toate zilele si pentru adapost si petreceri, dar uitam ca vom muri intr-o buna zi si ca vom da seama de orice timp desert folosit in viata, dupa cum ne spune Insusi Mantuitorul.

Imparatia lui Dumnezeu este in noi

- Vorbiti-ne de lacrimile la rugaciune. La rugaciune pot veni lacrimi si de la diavol?

- Foarte multe. De la diavol, dar si de la fire. Durerile mari pe care le avem in viata noastra cea de toate zilele se linistesc prin plans, prin lacrimi. Sunt insa si lacrimi ale isteriei, sau lacrimi de bucurie pentru un succes pamantesc. Sunt si lacrimi duhovnicesti care mai greu vin in viata noastra, lacrimi de pocainta; ele sunt foarte bine primite de Dumnezeu si apar atunci cand ne pare rau de unele fapte urate facute in viata, cand ne caim din toata inima pentru ceea ce am facut. Sunt si lacrimile rugaciunii noastre de credinta. Lacrimile duhovnicesti sunt aduse de Dumnezeu. Lacrimile celelalte, omenesti, ne scapa oarecum de aceasta apasare sufleteasca, dar sunt doar de folos imediat, nu ajuta la rugaciune.

- Ce este rugaciunea fara cuvinte? Dar rugaciunea ca focul, de care vorbeste Sfantul Ioan Casian?

- Rugaciunea ca focul sau rugaciunea fara cuvinte este rugaciunea inimii, de care am amintit. Ea apare atunci cand inima noastra se roaga fara cuvinte, ziua si noaptea; atunci cand harul lui Dumnezeu lucreaza asupra noastra in asa masura incat tot interiorul nostru arde cu un foc asemanator cu Sfanta Lumina de la Ierusalim. Stiti ca de sute de ani apare in mod miraculos o lumina sfanta la Ierusalim in timpul Invierii. Aceasta lumina la inceput nu te arde; poti umbla cu mana prin ea, poti sa-ti dai cu ea pe fata si tot nu te arde. Insa este lumina, este flacara, la fel ca flacara rugului aprins din Sinai care nu mistuia rugul, pomul de acolo. Cam asa este si acest foc al inimii rugatoare despre care vorbeste Sfantul Ioan Casian: un foc care nu mistuie, ci arde si lumineaza asa cum lumineaza Dumnezeu mintea si inima noastra cand dorim ceva dumnezeiesc.

- Rugaciunea poate suplini Sfanta Impartasanie, asa cum citim in viata unor sihastri?

- Nu poate suplini Sfanta Impartasanie; aceasta are rolul ei, iar rugaciunea are un rol pregatitor pentru primirea Sfantului Trup si Sfantului Sange ale lui Iisus Hristos.

Sfanta Maria Egipteanca numai prin rugaciune, fara Sfanta Impartasanie, dupa 47 de ani de sihastrie in pustiul Iordanului, ajunsese ca in timpul rugaciunii sa se inalte la un cot mai sus de pamant. Insa cu totii avem nevoie de Sfanta Impartasanie. Sfantul Zosima - care a venit la ea in pustiu si a impartasit-o - a pus sigiliu si confirmare pe aceasta vrednicie adusa prin rugaciune, pana la acest stadiu de inaltare a trupului; asa de usoara a devenit materia din ea ca se ridica prin rugaciune. Insa avea nevoie numaidecat si de Sfanta Euharistie; ea a venit si dupa aceea sfanta s-a savarsit. A doua oara cand a sosit Sfantul Zosima cu Sfantul Trup si Sange, nu a mai gasit-o in viata. Isi luase portia ei de sfintenie prin prima si ultima cuminecare, dupa 47 de ani de viata pustniceasca. Asa incat rugaciunea are rostul ei, iar Sfanta Impartasanie este desavarsirea acestui rost.

- De ce este neaparat nevoie de un duhovnic cand se practica rugaciunea inimii?

- Este nevoie de un duhovnic pentru ca aceasta rugaciune spusa neincetat - spusa foarte des, de-a lungul mai multor ani - aduce niste stari speciale pentru cel care o practica. De pilda, apare o caldura aici, in dreptul inimii, mai sus de inima aceasta carnala. Apare un semn si cel care se roaga si nu stie ce rost are aceasta rugaciune, se poate mandri, cine stie ce poate crede despre el insusi. Si duhovnicul ii poate spune ca aceasta stare de incalzire este o stare fireasca: . Adica pot aparea, pe calea aceasta a rugaciunii inimii, niste probleme noi pentru rugator. El nu le cunoaste, nu stie cum sa le rezolve si duhovnicul care practica aceasta rugaciune ii poate raspunde precis la framantarile lui.

- Ce rol are in deprinderea rugaciunii inimii, rugaciunea rostita cu gura?

- Omul imbracat in rostiri si psalmi, si acatiste, si canoane, isi poate rosti cu gura aceasta rugaciune scurta de care am amintit. Insa cand rostesti cu gura, adeseori mintea colinda pe alte coclauri, dupa cum am mai spus. Si de aceea este bine sa facem un efort pentru a ne concentra mai mult. Daca nu reusim dintr-o data, putem repeta rugaciunea. S-o repetam si sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa ne adunam mintea in noi insine. Asta pentru orice rugaciune am face: cititul psalmilor (psalmii sunt foarte frumosi, foarte puternici), Paraclisul Maicii Domnului, Canonul Ingerului Pazitor, Canonul de Pocainta, Canoanele Maicii Domnului, foarte frumoase lucruri... Daca am avea mintea concentrata asupra fiecarui cuvant de acolo, folosul ar fi foarte mare pentru noi.

Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni ca si inainte de rugaciune; nu se intampla nimic inlauntrul nostru! Ma uit in Biserica la noi: se fac rugaciuni in Biserica, se slujesc liturghii (sfanta liturghie este cea mai mare rugaciune dintre toate rugaciunile Bisericii). Apoi se tine un cuvant de folos. Dupa ce a incetat slujba si predica, e o harmalaie, fiecare vorbeste cu totul altceva decat ce a auzit pana atunci in Biserica. Dovada ca n-a ramas aproape nimic in mintea si in inima celor care au ascultat, fiindca au fost mereu distrati, au fost risipiti.

De aceea este nevoie ca in rugaciunile noastre spuse cu glas tare, sau in taina, sau in soapta, sa fie aceasta concentrare la fiecare cuvant. Daca nu reusim sa fim atenti, repetam rugaciunea o data, de doua, de trei, de patru ori, pentru ca rugaciunea spusa fara sa fim atenti este nula, nu are raspuns din partea lui Dumnezeu, deoarece ea este facuta numai cu buzele, iar cu inima este "departe de Mine", dupa cum spune Mantuitorul. Concentrarea asupra cuvintelor rugaciunii trebuie sa fie in asa fel incat sa ne conduca spre noi insine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns in noi.

Mantuitorul ne spune ca in noi este Imparatia lui Dumnezeu; iar Sfantul Pavel ne atentioneaza: "voi sunteti temple ale Duhului Sfant".

In noi locuieste Duhul Sfant! Imparatia lui Dumnezeu e in noi! Aici trebuie sa tinem rugaciunile si toate invocarile cand le rostim catre Dumnezeu, catre Maica Domnului si catre ceilalti sfinti. Si daca mintea este in alta parte, aceste sfaturi si indemnuri nu se intorc catre noi, ci raman plutind in vazduh, nu ne folosim deloc de ele. Este asa cum ne-am uita intr-o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si vitrina este un geam, nu putem pune mana pe ele. Asa se intampla si cu neatentia - acest geam - care se interpune intre noi si rugaciunea noastra. Acest obstacol sa nu fie!

- Ce este de facut cand duhovnicul meu, care nu practica rugaciunea mintii, considera ca nu este necesar ca tinerii sa o practice, indemnandu-i spre un crestinism social, nu spre un crestinism mistic?

- Pentru mine nu exista o viata crestina fara sa fie in acelasi timp si mistica, adica tainica, adica legata de Dumnezeu. Nu stiu vreun crestin adevarat care sa nu fie in acelasi timp mistic. Ma refer la un crestin care este impartasit cu Tainele Bisericii si care se spovedeste, care isi sfinteste viata sa launtrica.

Exista o stare mistica, tainica, ascunsa: "Tu insa, cand te rogi - ne spune Mantuitorul -, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns". Cum poti sa te rogi fara sa te gandesti la acest Tata ceresc ca e ascuns undeva si vede starea ta launtrica? Cum poti fi laic, lumesc, numai pamantesc, fara acest duh, fara suflet care, daca nu este in noi, atunci aceasta masina foarte perfectionata - trupul nostru - nu-i nimic, se topeste si o mananca jivinele?

Asa incat in fiecare dintre noi este un centru tainic, mistic. Din acest centru izvorasc toate relatiile noastre personale: dragostea, bunatatea, mila, smerenia noastra, buna-cuviinta, toate sunt legate de acest centru mistic din noi, unde locuieste Dumnezeu si Imparatia Sa.

Asa incat nu stiu cum ar putea arata o viata crestina fara rugaciune, fara acest centru mistic, fara acest loc al lui Dumnezeu din noi.

Viata sociala?! Si paganii aveau o viata sociala, se ocupau numai de aceasta orizontala a existentei. Iisus Hristos ne spune insa si acel cuvant in predica de pe munte: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua". Asa incat nu cred ca este o piedica pentru a lucra in viata sociala daca ai inlauntrul tau un izvor nesecat, datorat prezentei lui Dumnezeu.

- Rugaciunile oamenilor care nu s-au spovedit de ani de zile sunt ascultate de Dumnezeu? De asemenea, celor care traiesc in pacate mari li se asculta rugaciunile?

- Daca rugaciunile sunt facute la fel ca ale vamesului din Evanghelie - cu umilinta, in durerile inimii, neosandind pe altul, cerandu-si iertare pentru ticalosiile de pana atunci - Dumnezeu il asculta pe oricare dintre oameni. Pentru pacatosi S-a intrupat Dumnezeu. Talharul de pe cruce a zis numai cateva cuvinte si s-a mantuit, a fost iertat. Spune Fericitul Augustin despre el si acel cuvant, pe care poate-l stiti unii dintre dumneavoastra:

Asa ca Dumnezeu asculta rugaciunea oricaruia facuta cu umilinta, cu cainta, cu regret pentru tot ce-a fost rau in viata lui de pana atunci, pana in clipa cand s-a gandit ca exista un Dumnezeu si ca are o raspundere pentru tot ce a facut in viata pamanteasca.

- Exista in rugaciune ispite de-a stanga si ispite de-a dreapta? Ce inseamna acest lucru?

- Da, sunt ispite de-a stanga si de-a dreapta. De-a stanga sunt foarte cunoscute: betia, lenevia, desfraul, furtul, razbunarea, mania, toate sunt ispite de-a stanga. De-a dreapta poate fi un post exagerat, adica obsedat de amanunte sau cu mult peste puterile trupesti.

De aceea este buna intelepciunea pe care trebuie sa o cerem de la Dumnezeu, ca sa ne lumineze drumul vietii pentru a putea fi echilibrati, pentru a nu gresi si pentru a putea sa mergem pe calea imparateasca, cum o numesc Sfintii Parinti, pe aceasta cale de aur - via aurea. Postul sa fie post, cu intelepciune facut, abstinenta sa fie abstinenta cu adevarat, paza aceasta a simturilor sa fie cu adevarat paza sincera, cainta sa fie sincera, rugaciunile sa fie cat de multe, dar sa fie atente, cu umilinta si cu smerenie, si atunci toate merg bine.

Oricat ar fi de lungi rugaciunile, daca sunt facute numai cu buzele, nu sunt primite de Dumnezeu. Sunt unii bieti crestini care fac acatiste si psalmi - multi psalmi si multe acatiste - insa isi dau seama tarziu de tot ca le-au facut numai cu gura. Au fost absenti cu inima si cu mintea de la ceea ce au spus. Aceste rugaciuni ajuta foarte putin. Dumnezeu este prezenta continua, El ne stie si ne vede, si ne aude in orice clipa am fi in viata noastra si de aceea si noi trebuie sa fim la fel de prezenti si de atenti cand vorbim cu El.

- De ce se spune ca rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu, cand in realitate vorbim numai noi?

- Totusi este un dialog intrucat Dumnezeu e Cel care asculta rugaciunile noastre. Cand vorbim cu cineva suntem doi, exista si celalalt care asculta, consimte, aproba ceea ce spunem noi. Tot asa este si la rugaciune, cand Mantuitorul ne asculta. Poate sa fie si un raspuns din partea lui Dumnezeu, sau Dumnezeu ne asculta rugaciunea si atunci e totusi un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.

"Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra"

- Este bine ca un grup de credinciosi, de prieteni, sa faca rugaciunile de seara si de dimineata impreuna - sau un acatist, un paraclis?

- Rugaciunea aceasta facuta in grup este foarte bine primita de Dumnezeu. Va spuneam ca, in momentul cand Sfantul Petru a fost intemnitat, undeva in casa se faceau niste rugaciuni de catre mai multi credinciosi. Toti erau indreptati cu mintile ca niste sageti, in sus - daca am putea spune asa - catre Dumnezeu. Toti cereau acelasi ajutor, toti se rugau pentru aceeasi nazuinta: ca Sfantul Petru sa fie scapat de la moarte, intrucat a doua zi trebuia sa fie scos din temnita si sa fie executat in vazul celor din Ierusalim. Se rugau toti cu acelasi dor, cu aceeasi intentie si Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea. Cand se roaga mai multi laolalta, este un lucru frumos; dar cu aceasta conditie: sa fie toti atenti la cuvantul rugaciunii.

Rugaciunea particulara e mai buna, mi se pare mie, pentru ca, atunci cand ratacesc cu mintea, ma intorc, repet rugaciunea, sunt atent si ma caiesc, si zabovesc asupra unor pagini. Daca sunt mai multi, nu pot sa-i opresc pe toti si sa iau de la capat rugaciunea de unde mi-au zburat gandurile. De aceea zic, rugaciunea in grup este foarte buna, cand toti sunt cu acelasi gand de rugaciune si atenti la ceea ce se spune, iar daca se intampla cazuri de neatentie, de ratacire a mintii - cum am spus despre mine - e mai buna rugaciunea particulara, fiecare sa se roage in parte, in taina vietii lui.

- Unii parinti ne spun ca singura rugaciune in comun acceptata de Biserica este cea din timpul slujbelor, altfel riscam sa devenim pietisti. Ce ne puteti spune despre acest lucru si, legat de aceasta problema, ce este pietismul?

- Pietismul este rugaciunea formala. Rugaciunea in public e foarte necesara in Biserica - slujba Vecerniei, slujba Utreniei, slujba Sfintei Liturghii, nu pot fi facute de fiecare persoana in parte. Trebuie facute undeva, intr-un lacas anume, in casa lui Dumnezeu, in public. Unul slujeste, iar ceilalti sunt atenti la ceea ce se spune la altar sau la strana. Si atunci e nevoie de aceasta atentie, pentru ca si in timpul slujbelor unii credinciosi sunt deranjati de altii. Chiar si atunci se gaseste cineva sa puna o intrebare, cand la Sfantul Altar se canta "Pe Tine te laudam" - cel mai sfant moment de rugaciune din Sfanta Liturghie. Pun o intrebare despre - stiu eu - cum se pregateste magiunul sau alta intrebare din viata comuna. Si, in acest fel, il intrerupe pe cel de langa el; acesta, la randul lui, e atent la ce i se spune, insa pierde harul rugaciunii.

- Sincer, eu ma poticnesc la rugaciunile catre Maica Domnului, la expresii precum "singura grabnic folositoare". Cum sa inteleg?

- Maica Domnului este Maica Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Mama intotdeauna este foarte sensibila fata de fiul sau, de copilul sau. Orice i se intampla copilului, maica este foarte usor sensibilizata. Daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar daca s-a purtat mai rau pana atunci cu ea, ea este foarte grabnic plina de griji si nu stie cum l-ar putea ajuta ca sa scape din acel impas. Mama pamanteasca! Am intalnit multe cazuri de acestea in viata mea de preot.

Mama Mantuitorului este o mare exceptie, este mama lui Dumnezeu intrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului in grija Sfantului Ioan, spunandu-i: "aceasta este mama ta". Prin incredintarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vietii pamantesti a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine mama noastra, a pamantenilor. Ea se roaga cu adevarat pentru noi si e mare mijlocitoare a noastra catre Dumnezeu.

Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, acesti doi martori ai lui Iisus Hristos, au foarte multa trecere inaintea Mantuitorului. Adresandu-ne Maicii Domnului - neavand curajul, din pricina faptelor noastre rele, ca sa ne adresam direct Mantuitorului -, ea atunci mijloceste pentru noi: "Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta pe acest om care se roaga mie". In Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului Sfanta Fecioara spune: "Imparate ceresc primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor, ca sa nu plece nimeni de la fata mea neajutat si neascultat". Daca te rogi cu adevarat, rugaciunea Maicii este primita de Fiul sau, caci Fiul sau e Dumnezeu plin de dragoste.

Mai stiu o scurta intamplare de la cineva care a stat 20 de ani in inchisoare. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si el si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus insa aminte ca, atunci cand era liber, bunica ii spunea: Cand dai de un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului; si el nu intelegea acest lucru. Si spunea el:

Asa face Maica Domnului, e grabnic ajutatoare. Insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, la disperare facuta si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi. Uneori e nevoie de rugaciuni lungi ca sa ne potolim noi, sa ne adunam ca sa ne putem concentra. Alteori, in astfel de momente foarte grele, pe loc, atunci iti raspunde Sfanta Fecioara.

- Parinte arhimandrit, credeti ca ar fi necesar ca in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane sa fie trecuta o zi pentru pomenirea celor care au murit pentru Hristos in inchisorile comuniste? Si legat de aceasta, daca ati cunoscut in inchisori oameni care au trait rugaciunea, au mers cu adevarat pe calea sfinteniei si daca puteti sa ne descrieti cateva din aceste personalitati duhovnicesti.

- Mai greu de spus. Multi dintre cei care au trait o viata duhovniceasca in inchisori nu mai sunt printre noi, sunt acolo sus, undeva, in Imparatia lui Dumnezeu. Dar la cealalta intrebare, daca e bine sa avem o rugaciune in calendar sau o rugaciune in sufletul nostru pentru cei care au murit in inchisori, aceasta este o foarte buna fapta crestina. Pentru ca nu toti cei care au murit in inchisori n-au nevoie de rugaciuni. Numai sfintii n-au nevoie de rugaciunile noastre. Noi ne rugam ca sa mijloceasca ei pentru noi in fata lui Dumnezeu. Dar ceilalti, care au trecut prin viata aceasta si sunt acum dincolo, poate incarcati de niste pacate grele si neiertate, rugaciunile Bisericii si ale noastre, personale, sunt foarte bune pentru ei.

- Cum sa facem ca, in timpul rugaciunii, sa ne scoatem din minte toata grija cea lumeasca? Ce sa fac daca am inima impietrita si nu simt nimic cand spun rugaciunea?

- Sa ne caim pentru acest pustiu in care ne aflam; acolo fiind, in rugaciune. Sa ne caim inaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pamant fara de apa, pustiu si nelucrat. Ajuta-ma, coboara harul Tau peste inima mea insetata de Tine. O rugaciune particulara, personala, se poate face atunci, pe loc, in taina inimii tale. Este necesar si un examen de constiinta; sunt anumite necazuri, avem anumite motive pentru care suntem impietriti.

De obicei, pacatele noastre ne impietresc. Am facut niste lucruri rele, avem niste oameni pe care nu-i putem ierta si astfel peste inima noastra este un invelis gros de impietrire, din cauza acestei uri impotriva aproapelui nostru. Sa ne rugam sa sfasie Dumnezeu aceste valuri, sa ne deschida iarasi inima pentru tot ceea ce este folositor in jurul nostru. Atunci vom putea sa lepadam toata grija cea lumeasca. Aceasta cainta pentru pacatele noastre si aceasta rugaciune tainica catre Dumnezeu pot sa sfasie valul de impietrire si de nesimtire de care suntem cuprinsi.

- La un moment dat spun rugaciunea mecanic, fara sa ajunga la sufletul meu. Parca ar avea loc o tocire a rugaciunii. Exista rutina in rugaciune?

- E bine s-o repetam, atunci; sa repetam rugaciunea si sa facem un efort ca sa ne gandim la ceea ce spunem. Sa cerem de la Dumnezeu aceasta grabnica prospetime a rugaciunii - atunci, pe loc. Si se va intampla ceva cu noi.

- Parinte, ce spuneti despre cei care practica rugaciunea inimii, dar impartasesc o invatatura straina de cea ortodoxa, de pilda yoga sau parapsihologie?

- Cred ca Dumnezeu nu asculta rugaciunile lor. Aceste practici sunt straine de neamul nostru, de mentalitatea noastra si nu sunt nascute prin Hristos si pentru Hristos. E un fel de fatarnicie a rugaciunii sau o inselare. Amesteca lucrurile ca sa ne para ca yoga, de pilda, e cu stirea lui Iisus. Ca de la cer la pamant este deosebirea dintre acestea.

Exista de asemenea vrajitoare care ghicesc folosindu-se de anumite icoane. Este o inselare a noastra daca cerem vreo consultatie de la vrajitoare. Nu se poate impaca Duhul lui Dumnezeu cu minciuna, cu aceasta fatarnicie. Dupa fapta lor ii veti cunoaste pe acesti oameni care amesteca rugaciunea lui Iisus cu yoga. Daca ne uitam bine si atent la viata lor, vedem ca, de obicei, calca pe alaturea; viata lor e alta decat cea crestina. Chiar in yoga se intampla niste lucruri foarte discutabile, multe necuviinte. Cei care fac yoga stiu la ce ma refer.

- Casatoria poate constitui in vreun fel o piedica in calea rugaciunii inimii?

- Poate constitui o piedica, dar eu cunosc persoane casatorite care se roaga foarte rodnic cu aceasta rugaciune. Adica eu cred ca totusi este posibil ca o persoana sa se poata ruga chiar daca este casatorita, daca are familie. Daca reuseste sa-si convinga si restul familiei sa mearga pe aceasta cale, atunci viata lor va fi mult mai usoara si mai frumoasa.

- Si o ultima intrebare: va rugam sa comentati versetul biblic "Unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra".

- Cred ca nu-i nevoie de un comentariu complicat in aceasta privinta, daca ne gandim ca, intr-adevar, ce ne pasioneaza mai mult aceea ne atrage si atentia noastra.

Comoara presupune in primul rand banutul sau dolarul. Sunt oameni care n-au alta grija decat de a se imbogati. In vremea noastra sunt vreo trei categorii de oameni: oameni saraci, mijlocii si foarte bogati. Cei foarte bogati cred ca adeseori isi au inima acolo unde le sunt banii; se gandesc cum sa-i adune si sa-i puna unul peste altul, ca sa-si creasca tot mai mult acest venit, aceasta comoara. In timpul rugaciunii, in timpul citirii Sfintei Scripturi, a Filocaliei si a altor texte binecuvantate, atentia lor se imparte intre locul comorii si mijloacele de a o spori si ceea ce se spune in textele sfinte; iar adeseori mintea fuge mai mult acolo unde-i comoara materiala, decat la locul unde-i comoara spirituala, adica ceea ce citesc pentru sufletul si pentru mantuirea lor. De aceea se spune: . Asta cred ca o poate recunoaste fiecare in propria sa viata.

Sfintii au avut insa o alta gandire: Sfantul Antonie, de pilda, s-a degajat, s-a desprins total de averea aceasta pamanteasca dupa moartea parintilor sai; a impartit averea la saraci si singur, doar cu o desaga, a plecat la pustnicie. Avea un om care-i aducea din cand in cand niste pesmeti si putina apa; iar de la toata cealalta avere - caci era bogat, de pe urma parintilor sai - si-a desprins inima. Si atunci nu avea cum sa se mai gandeasca la aceasta avere, la aceasta comoara. Fiindca nu mai exista, fusese impartita la saraci, iar el avea alta in Imparatia lui Dumnezeu. De aceea, unde era adevarata lui comoara, la Dumnezeu - pentru care vanduse tot - acolo era si inima lui.

Asa au facut toti acesti lepadati de averi, oamenii lui Dumnezeu care tot timpul traiau in rugaciune si in meditatie, cu mintea lipita de aceasta realitate, dincolo de viata pamanteasca, in vesnicie. Aveau inima unde era comoara, unde era Dumnezeu, unde era harul, unde erau Tainele, unde era bucuria pentru vesnicia de dupa moarte.

Conferinta tinuta in
Aula Universitatii din Bucuresti,

14 XI 1996

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Cele mai frumoase rugaciuni

Zece cuvantari la Postul Mare