Prezenta Sfantului Duh

• « Inapoi
• Inainte »

In capitolul doi din Faptele Apostolilor ni se istoriseste ca Pogorarea Duhului Sfant a fost precedata de un "vuiet" si de aparitia unor "limbi ca de foc" care au sezut pe fiecare dintre apostoli. Aceste semne nu constituie insa Coborarea Duhului Sfant, ci ele sunt numai niste simboluri. Momentul Cincizecimii este un mister, ca tot ceea ce este divin. Dumnezeu este cea mai mare Taina si actiunile Lui sunt tot tainice.

Dupa felul cum se raporteaza la acest fapt biblic, credinciosii se pot imparti in trei categorii:

1) Unii crestini se indoiesc de asemenea evenimente istorice si le socotesc inventii sau mituri.

2) Altii sunt formalistii religiosi, care reduc intreaga credinta la forme si care afirma ca in viata lor n-au simtit vreodata cum se pogoara Duhul Sfant.

3) Altii cred si afirma cu putere adevarul relatat in Sfanta Scriptura, insa nu toti cunosc si invatatura Sfintilor Parinti care ne ajuta foarte mult la intelegerea Bibliei.

De la inceput trebuie sa spunem un mare adevar: nu este posibila o viata crestina complet lipsita de Duhul Sfant. Fiecare crestin a primit macar o data Duhul Sfant, la Botez.

Trebuie de asemenea spus ca o buna parte din minunile si semnele vazute de la inceputurile crestinismului s-au produs atunci si au fost necesare pentru acele vremuri. Unii sectanti (penticostalii) incearca si azi sa reproduca - exact ca atunci - anumite manifestari materiale. Felul cum actioneaza este o blasfemie, denaturandu-se adevarul, caci o singura data in istorie s-au produs semnele materiale de la Rusalii.

Substanta evenimentului Cincizecimii - adica Pogorarea Sfantului Duh in fiinta umana - exista dintotdeauna in Biserica, iar crestinii au datoria de a fi cautatori si pastratori ai Duhului Sfant, insa nu toti reusesc acest lucru.

In istoria Bisericii exista perioade cand Duhul Sfant se revarsa in viata oamenilor mai mult sau mai putin. In zilele noastre, se resimte o criza a Duhului Sfant in viata crestinilor. A avea Duh Sfant inseamna a trai in Dumnezeu, a fi unit cu Dumnezeu, a avea dragostea lui Dumnezeu. In Biserica vazuta, in comunitatea sociala, se resimte lipsa Duhului Sfant.

Marturia pentru Hristos

Problema este urmatoarea: ce atitudine avem fata de Duhul Sfant? Suntem plini sau nu de puterea Lui?

Ca sa putem raspunde corect la aceste intrebari, este bine sa cercetam cu atentie ce s-a intamplat cu Sfantul Apostol Petru la zece zile dupa Inaltarea Domnului.

Dupa Coborarea Duhului Sfant Apostolul Petru a tinut prima predica. Il cunoastem pe Sfantul Petru in diferite ipostaze: curajos, uneori iluminat facand marturisiri fundamentale, alteori sovaitor, plin de ganduri omenesti, infricosandu-se si lepadandu-se de Hristos in curtea arhiereului.

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolul Petru este un om cu totul nou, cu un curaj infinit, este ca un monolit de granit, cu o puternica lumina interioara. El predica Evanghelia simplu, fara talent oratoric, face numai unele mustrari cu scopul de a indrepta pe cei pacatosi. Predica lui insa are un efect formidabil, caci se convertesc 3000 de suflete.

Datorita Duhului Sfant, Apostolul Petru este dispus la orice sacrificiu. La fel au fost toti sfintii, caci prezenta Duhului Sfant se vadeste in roade. Predica Sfantului Petru a trezit constiintele si a trezit credinta puternica (ce se naste din pocainta). In fond nu este o predica, ci o marturie pentru Domnul Iisus Hristos.

De 2000 de ani in lume se dezbate procesul deschis de satana impotriva Mantuitorului Iisus. Stapanitorul acestei lumi (Ioan 12, 31) nu vrea sa se lipseasca de supusii sai.

De 2000 de ani Biserica este prigonita pe pamant, adeseori chiar de cei dinlauntrul ei. Fiecare generatie si fiecare membru al Bisericii trebuie sa depuna marturie in acest proces care depaseste orice timp si orice spatiu. Pe cei care Il marturisesc pe Hristos, Domnul Iisus ii va recunoaste in fata Tatalui Sau.

La capatul acestui proces se va invedera tuturor cum L-am cunoscut pe Domnul si cat de mult am simtit puterea Duhului Sfant in viata noastra, cat de mult ne-am cait de pacate, cat de mult Duhul Sfant a strapuns inimile noastre. Asadar, ne sunt de neaparata trebuinta pocainta, spovedania si apoi - ca rezultat - viata noua in aceasta lume, viata traita in Dumnezeu.

Adevarul ca Dumnezeu exista, ca Dumnezeu este Iubire, nu trebuie marturisit prin tomuri de predici, ci prin viata celor care cred. Credinta este viata.

Nu de rau sa ne plangem, ci de lipsa binelui. Lipsesc martorii lui Hristos in lume! Lipseste Duhul Sfant in viata noastra. Nu bomba atomica trebuie sa ne inspaimante, ci bomba maniei lui Dumnezeu care apare pentru pacatele noastre grele si pentru lipsa noastra de pocainta!

Sa ne intoarcem la viata in Dumnezeu, ceea ce depinde numai de noi. Sa chemam Duhul Sfant in toate imprejurarile, in orice gand sau fapta, si atunci cand El va fi prezent in viata noastra vom merita sa ne chemam crestini.

1958, inainte de arestare

• « Inapoi
• Inainte »