Postfata

• « Inapoi

Sa nu uitati, oameni buni, ca am plecat cu sufletul curat si ca am murit din prea multa dragoste! Sa nu credeti cumva ca n-am stiut ce fac; toti am stiut! Si, cateodata, cand calcati mai apasat, amintiti-va ca pamantul acesta se sprijina pe piepturile noastre.

- sora martirului Dragos Mladinovici (20 de ani, omorat in decembrie 1989) , vorbind in numele lui -

In toamna anului 2001, cativa tineri i-am facut o vizita domnului academician Virgil Candea. Cu aceasta ocazie i-am relatat despre intentia noastra de a edita o carte care sa reuneasca o buna parte din cuvintele de folos pe care parintele arhimandrit Sofian Boghiu le-a adresat tinerilor in cadrul intalnirilor organizate de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR). Domnul profesor ne-a sfatuit atunci sa adaugam la cuprinsul acestei scrieri si o marturie referitoare la experienta pe care au acumulat-o in acest mediu misionar studentesc unii dintre membrii reprezentativi ai asociatiei.

Domnia sa a accentuat faptul ca o astfel de marturie nu trebuie sa se piarda, ea putand sa devina - peste multi ani - foarte utila. Parintele Sofian, afland despre o asemenea propunere, a incuviintat sa scriem o postfata care, plecand de la problemele cu care ne-am confruntat in ASCOR, sa prezinte niste concluzii cat mai practice pentru tinerii ce doresc sa se apropie de Biserica.

Va intrebati, probabil, care este legatura dintre sfaturile parintelui staret si framantarile ascor-istilor. Raspunsul este simplu: parintele Sofian Boghiu a fost pana in 1998 unul dintre cei mai importanti povatuitori duhovnicesti ai tinerilor din ASCOR Bucuresti. In aceasta postfata vom prezenta felul in care am incercat sa aplicam in viata asociatiei indemnurile parintelui, precum si problemele de care ne-am lovit in acest demers.

Putem spune ca aceasta carte ne prezinta, poate, cel mai bine calea pe care au dorit sa se mentina tinerii din ASCOR, dupa 1990.

In acea stare de har, de efervescenta spirituala care predomina in societatea romaneasca imediat dupa 1989, nazuiam cu totii sa continuam, intr-un duh de sinceritate si jertfa, lucrarea inceputa de tinerii martiri din decembrie. Fara sfatul permanent al parintelui Sofian, credem ca nu am fi incercat sa ne asumam - la nivelul nostru, studentesc - aceasta linie de echilibru si deschidere duhovniceasca, ce imbina armonios credinta practica cu aprofundarea invataturii bisericesti, fapta cu rugaciunea si care isi are originea in , cum numea Nichifor Crainic epoca Sfantului Paisie Velicikovski.

Ca un fir neintrerupt, influenta paisiana a ajuns la manastirea Optina din Rusia, iar de aici s-a reintors pe pamantul romanesc prin ieromonahul Ioan Kulighin, duhovnicul atat de iubit al parintelui Sofian. In acest fel ne-am impartasit si noi, dupa putinta, din duhul care a insufletit reinnoirea isihasta romaneasca din secolul al XVIII-lea. Abia mult mai tarziu insa aveam sa constientizam importanta acestei filiatii duhovnicesti.

Filocalia in mediul studentesc

Una dintre problemele foarte importante care s-au pus in ASCOR, incepand cu 1994 - cand au avut loc primele intalniri la nivel national -, a fost cum s-ar putea sintetiza cel mai bine orientarea spirituala pe care trebuie sa o aiba studentii crestini care doresc sa faca misiune in cadrul acestei organizatii. Dupa multe discutii, am cazut cu totii de acord sa inscriem in statut ceea ce am considerat a fi mesajul cel mai actual si mai necesar al generatiei noastre: scopul asociatiei este promovarea in mediul universitar a credintei ortodoxe, in duhul filocalic redescoperit de parintele profesor Dumitru Staniloae.

S-a inteles atunci ca incercarea de a ne asuma invatatura Bisericii, avand ca model viata si scrierile Parintilor filocalici, este calea renasterii duhovnicesti a neamului romanesc.

Aceasta incercare de a merge pe calea filocalica, legaturile statornice cu marii duhovnici, precum si lucrarea marturisitoare (fara nici un interes personal) a celor care s-au implicat cu dragoste si hotarare in asociatie, toate acestea au facut ca ASCOR-ul sa ramana - prin purtarea de grija a lui Dumnezeu - o prezenta vie, cu un mesaj aparte pentru studentii din mai multe centre universitare.

Cum s-a oglindit orientarea filocalica in viata launtrica a organizatiei?

Este foarte greu sa descrii starea de har, comuniunea si vioiciunea spirituala pe care au simtit-o in ASCOR multi dintre cei care au avut rabdarea si puterea sa se implice cativa ani cu seriozitate in activitatile asociatiei. Simteai in permanenta ajutorul lui Dumnezeu daca daruiai totul. Simteai firescul, bucuria si frumusetea nebanuita a relatiilor personale. Simteai ca te-ai implicat intr-o experienta spirituala (putin cam neobisnuita pentru unii colegi de generatie) in care se impletesc armonios sinceritatea tinerilor cu indrumarile duhovnicilor si in care esti foarte liber fiind in ascultare.

O sansa cu totul deosebita pentru membrii organizatiei a fost (si este) faptul ca in ASCOR se intalneau tineri de la toate facultatile, care erau preocupati de problemele credintei. Schimburile de experienta aparute cu aceste ocazii, dialogurile, marturisirea propriilor framantari, toate alcatuiau un univers dinamic din care ieseai foarte imbogatit.

Calea filocalica s-a concretizat pentru noi si in concluziile directe privitoare la viata sufleteasca la care ajungeam in urma misiunii practice facute cu binecuvantare. Vom da un singur exemplu: din experienta am observat ca biruinta cea mai grea (dar si cea mai folositoare) a credinciosului este aceea de a recunoaste - in primul rand in fata lui Dumnezeu si a propriei constiinte - ca a gresit. Acest lucru este afirmat de catre Parintii Patericului atunci cand ne arata ca cea mai sigura cale a mantuirii pentru tot omul este "a se prihani si a se defaima pe sine totdeauna".

In mod inerent, drumul cautarilor ascor-iste a fost presarat si cu greseli, deziluzii, caderi si ispite. Chiar si din acestea insa puteai sa iesi intremat sufleteste, daca iti asumai deficientele, daca renuntai la propriul tau orgoliu si te lasai purtat de mana lui Dumnezeu. Atunci realizai ca fara astfel de incercari nu se poate ajunge pe calea Adevarului si a vietii vesnice.

Pentru cei din exterior ASCOR-ul putea parea o poezie, insa cand incepeai sa patrunzi in framantarile cotidiene ale organizatiei, iti dadeai seama ca era vorba de o lucrare misionara care se indeplinea foarte greu, cu multe sacrificii. Realizai ca numai cerand staruitor si permanent ajutorul lui Dumnezeu, puteai merge mai departe.

Prin iconomie dumnezeiasca, prindeai putere vazandu-i pe tinerii care marturiseau ca pelerinajele noastre, colindele in spitale sau conferintele de la i-au ajutat sa descopere seninatatea vietii crestine si sa scape de anumite patimi.

Ne intalneam uneori cu fosti studenti pe care nu-i remarcaseram pana atunci, dar care ne spuneau ca unele din actiunile ASCOR-ului au fost pentru ei o adevarata scoala duhovniceasca care le-a schimbat cursul vietii, determinandu-i sa se spovedeasca pentru prima data, sa se inscrie la Facultatea de Teologie, sa renunte la yoga, la secte sau la muzica rock etc.

Ar mai fi multe de istorisit... Adaugam doar multumirea noastra adresata ierarhilor si duhovnicilor care au sprijinit cu adevarat organizatiile de tineret ale Bisericii. Contactul direct cu acesti parinti a insemnat pentru multi tineri o limpezire decisiva a propriei lor existente.

De s-a pierdut entuziasmul de la Revolutie?

Pentru un tanar care se afla in anii studentiei la inceputul mileniului al treilea, cele spuse pana aici ii pot parea niste relatari de acum cel putin patru-cinci decenii. In doar 10-12 ani lucrurile s-au schimbat mult in intreaga societate. De la an la an misiunea crestina in mediul studentesc se face parca tot mai greu, fiindca la nivel general romanii si-au pierdut mult din entuziasmul si suflul tineresc care ii anima in primii ani de dupa 1990.

Cauzele acestei scaderi spirituale se pot gasi si in plan politic, economic sau social. Insa cele mai importante explicatii ale acestei neimpliniri romanesti sunt cele de ordin duhovnicesc. Intr-o discutie avuta cu parintele Sofian, Prea Cuviosia sa ne-a atras atentia asupra faptului ca lipsa de smerenie si de pocainta autentica care exista astazi la intregul popor, ne-a adus pe toti in aceasta stare. Sa ne amintim numai de absenta caintei fata de milioanele de crime facute prin avorturi imediat dupa Revolutie. Sau sa ne gandim la totala impietrire a multora dintre cei care - in ultimul deceniu - au participat (sau participa) la jafurile uriase din economia romaneasca.

In contextul descris mai sus lucrarea ASCOR-ului este mult mai anevoios de implinit acum in comparatie cu perioada anilor 1990-1995. Totusi nu trebuie uitate cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne indeamna sa-I cerem ajutor, pentru a depasi necazurile si greutatile ce par de neinvins: (Matei 19, 26).

Revenind la incercarea asumarii practice de catre tinerii din ASCOR a mesajului Filocaliei, trebuie spus ca in acest demers ne-am vazut confruntati - in special la nivelul mentalitatilor - cu tot felul de ispite pe care a trebuit sa le depasim, invatand din sfaturile duhovnicilor incercati si din propriile greseli. Despre aceste tendinte deviante de la invatatura crestina pe care le-am intalnit (pietismul, zelotismul, intelectualismul, ecumenismul rau inteles), ca si despre alte sase probleme pe care a trebuit sa le luam in considerare, vom vorbi in continuare, fara sa avem pretentia ca dam lectii cuiva. Dorim doar sa impartasim si altor tineri cate ceva din propria noastra experienta, avand nadejdea ca randurile urmatoare ii vor interesa pe toti cititorii.

Pietismul

In cartea , teologul si filosoful grec Christos Yannaras afirma ca

Acesta e motivul pentru care am vorbit de schizofrenie. Daca ajungem sa avem constiinta acestei schizofrenii, cred ca se intrezareste o speranta. Acum situatia este foarte dificila, pentru ca pietismul domneste aproape peste tot>. Am dat acest citat pentru a ne da seama ca notiunea de pietism cuprinde mai multe semnificatii decat pare a avea la prima vedere.

Mai departe ne vom referi doar la felul cum am perceput noi aceasta ispita, fiind in contact direct cu tineri de la diferite facultati. La inceput am respins doar sentimentalismul ieftin - echivalat de obicei cu pietismul - prin care se promova tabloul religios in locul icoanei si corala in locul muzicii psaltice.

Apoi din lucrarea practica misionara am observat ca pietismul se mai caracterizeaza prin cel putin una din urmatoarele trei insusiri: individualism, incapacitatea de a sesiza esentialul si risipirea intr-un sentimentalism nerealist, ignorant, superstitios si dulceag.

Putem spune ca suntem pietisti si atunci cand observam in viata noastra religioasa alte simptome, precum: incapatanare orgolioasa, ifose de traire , mimarea comuniunii, duhul contrazicerii, obsesia amanuntelor, confuzia valorilor si a planurilor (in sensul de neincadrare corecta a unei probleme), artificialitate spirituala datorata si abuzului de termeni sau sfaturi duhovnicesti, banuiala cronica, formalism al gesturilor bisericesti, zapaceala si lipsa de coerenta, nesinceritate bine camuflata, instabilitate duhovniceasca (ce ne face usor manipulabili tocmai de catre cei care nu traiesc in duh ortodox), activism misionar - sau dimpotriva pasivitate - fara discernamant, superficialitate, stilul contradictoriu si sucit, dulcegarii si superstitii de orice nuanta, ignoranta suficienta siesi unita cu parerea de sine, neintelegere a felului cum trebuie impletita dragostea cu fermitatea si neputinta de a vedea o problema in ansamblul ei. De obicei pietistii raman cu o idee fixa, pe care nu o pot schimba ani de-a randul.

Ne-am oprit cu staruinta asupra unora dintre trasaturile pietismului din cauza nocivitatii pe care acesta o are asupra vietii crestine de astazi, nu numai in cadrul unor organizatii misionare. Gandirea pietista poate fi si un revers la dimensiunea ideologica si impersonala a societatii moderne, fiind boala sufleteasca a omului ce-si doreste sa aiba o viata religioasa, dar caruia nu-i este inca clar ce inseamna acest lucru.

Dintr-o perspectiva realista, putem spune ca majoritatea persoanelor care descopera Biserica si doresc sa se apropie de ea trec, in devenirea lor spirituala, printr-o etapa caracterizata de pietism; el poate imbraca diverse forme, de la cele usor sesizabile, pana la cele profund patologice, de tip sectar.

Intr-o asociatie formata in general din tineri fara experienta duhovniceasca, care se deosebeau de ceilalti colegi ai lor printr-un anumit gen de lucrare marturisitoare, aceasta ratacire putea foarte usor sa ia amploare. Datorita insa sfaturilor parintilor duhovnici, a ascultarii de ierarhie si mai cu seama prin iconomia lui Dumnezeu - vadita si in mustrarile pe care le primeam, cu sau fara dreptate, de la cei din jur - credem ca am reusit, cel putin la nivelul majoritatii actiunilor asociatiei, sa fim paziti de aceasta ispita. La nivelul vietii duhovnicesti personale, speram ca Bunul Dumnezeu ne va ajuta mereu pentru a putea vedea unde gresim si pentru a ne putea indrepta.

Zelotismul

Referitor la problema zelotismului este necesar sa rememoram putin momentul in care s-a decis rastignirea Mantuitorului. Pontiu Pilat a pus in fata multimii iudeilor urmatoarea alternativa: sa elibereze pe Domnul Iisus Hristos sau pe Baraba, cel ce fusese inchis impreuna cu o seama de razvratiti (Marcu 15, 7). Evreii dezlantuiti au preferat sa fie liber zelotul Baraba - cel care, in asteptarea lui Mesia, apara Legea veche cu arma in mana - in locul Celui care era chiar (Romani 13, 10). Orbirea zelotista i-a impins atunci pe iudei atat de departe incat au strigat cu acele infricosatoare cuvinte: "Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!".

De ce am dat acest exemplu? Intrucat exista o categorie de crestini care merg pe aceasta linie zelotista a unui puritanism militant, insa, neavand dreapta socoteala, pun inaintea dragostei sabia legii si a dreptatii, facand astfel ca ravna lor pentru credinta sa fie confiscata de diavol, care o indreapta in cele din urma impotriva Domnului Iisus Hristos. Tot la fel s-a intamplat in cazul lui Baraba si a altor conationali de ai sai, care - mergand dupa litera legii, iar nu dupa duhul dragostei - nu L-au recunoscut pe Mesia, pe care Il asteptau cu infrigurare de atata timp.

Zelotistii sunt activi si bine intentionati. Ei vor sa apere crestinismul, insa, din cauza stilului lor exaltat, razvratit, incrancenat, repezit si incremenit in clisee, mai rau incurca lucrurile. Prin actiunile lor nechibzuite trezesc reactii adverse foarte categorice si astfel ajung sa faca deservicii Bisericii pe care vor sa o slujeasca.

Acestia promoveaza in general o atitudine care favorizeaza concentrarea pe exterioritate in detrimentul interioritatii, o asemenea stare fiind vizibila in dorinta lor de a face in primul rand schimbari pozitive in jur, iar nu in propriul suflet. Credinciosii cu o gandire zelotista sunt oricand gata sa tina lectii celor cu care se intalnesc, fiindca ei oricum "se pricep" sa abordeze aproape orice tema.

Zelotistii observa foarte usor unde gresesc ceilalti, dar mai greu unde gresesc ei. De asemenea, ei nu constientizeaza faptul ca exagerarea si orice fel de teribilism sunt o forma de a (te) minti (de altfel, acestia sunt fermi convinsi ca toate verdictele pe care le dau in aproape orice problema sunt "foarte sigure", "definitive" si "in deplina cunostinta"). Desi pot sa sustina cu indarjire unele adevaruri teologice, istorice sau de alta natura, nefiind insa atenti la dimensiunea duhovniceasca a vietii, ajung totusi sa produca dezbinare sau certuri.

Zelotistii, de obicei, nu inteleg si mai ales nu simt in profunzime faptul ca pe un crestin trebuie sa-l intereseze in primul rand dreptatea prin iubirea si voia lui Dumnezeu, iar nu dreptatea dupa mintea omeneasca sau reforma sociala ori bisericeasca. In unele cazuri, acestia nu analizeaza cu atentie daca jertfa pe care sunt dispusi sa o faca pentru binele obstesc este cu adevarat intemeiata pe ascultarea de Dumnezeu, daca este cu adevarat placuta lui Dumnezeu.

Zelotismul este o reactie superficiala (dar care poate prinde usor la tineri), aparuta in urma constatarii cresterii vizibile a lucrarilor malefice in lumea contemporana. Problema la care trebuie sa meditam se rezuma insa la urmatoarea intrebare: militantismul ortodox este acelasi lucru cu calea duhovniceasca a Sfintilor Parinti? Cu alte cuvinte, demascarea agitata a racilelor social-bisericesti este acelasi lucru cu asumarea raului din lume ca avandu-si izvorul principal in propriile mele pacate?

In concluzie, putem depista in noi insine tendinte zelotiste in cel putin trei cazuri:

1. atunci cand ne propunem cu o infumurare zgomotoasa lucruri mult mai mari decat putem duce;

2. atunci cand facem confuzia intre a fi activ si foarte hotarat in virtutea unor principii moral-civice, si a avea o lucrare ferma pentru si intru Hristos;

3. atunci cand abordam ostentativ problemele credintei, dar ne lipsesc blandetea si modestia, care isi au izvorul in rugaciunea curata.

Este foarte greu, atunci cand esti tanar, cand esti plin de ardoare si dinamism, dar esti lipsit de frana dreptei masuri, sa nu aluneci in aceasta ispita. Ceea ce stim insa cu siguranta este ca rugaciunea sincera si bunavointa, smerenia si dragostea, calauzite de duhovnic prin spovedanie, sunt paveze sigure in biruirea acestui vrajmas al mantuirii.

Intelectualismul

Cu toate ca din ASCOR fac parte studenti de la diverse facultati, care au prin urmare un orizont cultural mai larg decat cel religios, ispita aceasta a intelectualismului - a unui crestinism livresc, rational, abstract, suficient siesi - a marcat putin viata asociatiei noastre.

Acest lucru s-a datorat, poate, faptului ca majoritatea tinerilor care s-au apropiat de Biserica dupa 1990 si au intrat in ASCOR au facut aceasta nu in urma unui demers intelectual, pur rational, ci ca un raspuns la o chemare tainica a lui Dumnezeu, manifestata intr-o sete neostoita de religios, de sens si adevar. Si dintre noi am fost totusi cativa care am avut la inceput tendinte intelectualiste si o viziune pur culturalista asupra crestinismului. Odata insa cu integrarea noastra in ASCOR, s-a produs simultan si o imbratisare treptata a teologiei practice ce presupune in primul rand participarea la slujbele Bisericii, mentinerea legaturii cu manastirile si cu marii duhovnici, spovedania regulata si constientizarea propriilor neputinte in lucrarea de marturisire a adevarului crestin in fata colegilor de generatie.

Au existat de asemenea influente intelectualiste mai ales la filialele care erau in contact direct cu crestinismul apusean, prin intalnirile ecumenice.

Vorbind in general despre intelectualism gandul ne duce in primul rand la intelectualii care nu doresc sa cunoasca pana la capat invatatura si trairea crestina, in multe situatii acestia avand o viziune formalista, abstracta si criticista in ceea ce priveste viata Bisericii. Pentru asemenea crestini se potrivesc foarte bine cuvintele Mantuitorului: "Cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii, si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o cautati?" (Ioan 5, 44).

Totusi, prin intermediul ASCOR-ului s-a putut observa destul de usor ca exista si multi intelectuali tineri care, atunci cand simt ca in fata lor se afla un interlocutor sincer si serios, manifesta in mod firesc o deschidere foarte mare fata de trairea crestina.

De aceea trebuie sa recunoastem ca, in unele cazuri, asa cum remarca parintele Dumitru Staniloae, .

Din experienta putem si noi spune ca cele mai subtile influente intelectualiste asupra tinerilor din ASCOR au venit, intr-un mod oarecum neasteptat, chiar din partea unora dintre cei care, studiind teologia (fara a fi anume interesati de"dogoarea" vietii duhovnicesti), o priveau mai mult ca o filosofie captivanta decat ca o invatatura mantuitoare.

Pentru asemenea persoane a prezenta teologia fara clisee inseamna sa ai un limbaj cat mai cautat, dar lipsit de duh, si idei moderniste, pentru a te face inteles de oamenii de acum; inseamna sa folosesti din plin informatii filosofice sau stiintifice; inseamna sa fii la curent cu ceea ce au spus teologi catolici sau protestanti. Iar in cele din urma, facand o sinteza intre toate acestea si invatatura traditionala a Bisericii - utilizandu-se expresii specializate si concepte inalte -, sa le arati intelectualilor cat de actuala este ortodoxia. Cu alte cuvinte, teologia devine in acest fel o depanare perpetua de cunostinte, iar nu o lucrare vie de traire si vorbire sub puterea harului.

Fara sa tagaduim necesitatea unei pregatiri culturale a studentului teolog, totusi aceasta viziune rationalista ce-si propune sa cunoasca invatatura crestina, dar nu are ca punct de plecare conlucrarea directa a credinciosului cu harul dumnezeiesc, ci doar niste informatii, poate fi numita intelectualism teologic. Aceasta este o tendinta care apare inevitabil la toti cei care dobandim multe cunostinte duhovnicesti, dar, din pacate, ele raman la un nivel pur cerebral deoarece nu incercam sa ni le asimilam pe toate prin traire.

Intelectualismul teologic este o ispita - foarte greu de ocolit - a insusi sistemului teologiei academice din aproape toate timpurile si de aceea el poate influenta negativ viata tinerilor din Biserica.

Ecumenismul rau inteles

Problema implicarii in miscarile internationale ecumenice a framantat cativa ani ASCOR-ul, la nivel national. Stiam ca cei mai mari dogmatisti ortodocsi ai secolului XX - parintele Dumitru Staniloae si parintele Justin Popovici - au numit ecumenismul . Desigur, acestia nu s-au referit la ecumenismul inteles ca dialog sincer, de fratietate si iubire, ce trebuie sa existe la nivel local si personal intre membrii diferitelor religii sau confesiuni, fara a fi nevoie de un cadru special finantat de interesele politice. Nu s-au referit in vreun fel nici la incarcatura semantica pe care o mostenesc din primul mileniu crestin expresiile "ortodoxie ecumenica" (adica universala, soborniceasca) si "sinod ecumenic" (a toata Biserica). Distinsii parinti profesori au vizat prin aceasta afirmatie in special si mai ales miscari internationale ecumenice care isi desfasoara activitatea sub umbrela sincretista a directivelor politico-masonice.

Fara sa existe o hotarare sau macar o dezbatere a membrilor ori a conducerii ASCOR, printr-o initiativa individuala, manata de anumite interese, asociatia noastra a devenit membra afiliata la Federatia Mondiala a Studentilor Crestini (WSCF) prin anii 1990-1991. Aceasta organizatie cuprindea peste 90% asociatii protestante si reprezentanti de tineret ai catorva culte neoprotestante.

Ispita intalnirilor ecumenice organizate de WSCF consta in faptul ca tinerilor din ASCOR li se propuneau calatorii in strainatate, mese festive si alte avantaje materiale; astfel ca incepusera deja sa apara cativa oportunisti care voiau sa faca in Occident si care ar fi putut schimba orientarea asociatiei, transformand-o intr-o agentie ortodoxa de turism.

Dincolo de faptul ca majoritatea ascor-istilor nu aveau varsta si pregatirea necesara pentru a reprezenta Biserica Ortodoxa la acest tip de intalniri politico-ecumenice, insasi participarea lor la asemenea manifestari, compromisurile, experientele pe care le aveau ii schimbau mult, pana la pierderea aproape cu desavarsire a duhului ortodox. Prin urmare, la sfarsitul anului 1993, ASCOR Bucuresti, pentru a inlatura riscurile pe care le presupuneau legaturile cu WSCF, a intrerupt orice contact cu aceasta asociatie. Dupa aceasta data, la intalnirile pe tara, o singura filiala (care derula multe activitati peste hotare) sustinea, in mod constant, implicarea in WSCF.

In toamna anului 1995, la Bucuresti, a avut loc o Consfatuire Nationala in care s-a hotarat sa se discute oportunitatea ramanerii noastre in aceasta internationala ecumenica studenteasca. ASCOR Bucuresti a adunat o serie de materiale prin care demonstra ca WSCF este o organizatie politica cu puternice tendinte sincretiste si apostate. Discutiile au fost incinse, reprosandu-ni-se ca nu acceptam dialogul intre confesiuni. Raspunsul firesc a fost ca este normal ca, mai intai, noi, ortodocsii, sa ne cunoastem unii pe altii, sa dialogam si sa aflam problemele cu care se confrunta fratii nostri ortodocsi din alte tari. Iar dupa aceea putem sa depunem eforturi pentru a-i recupera - atat cat este posibil - pe cei care au iesit din sanul Bisericii Ortodoxe Romane si au trecut la alte confesiuni sau chiar la alte religii.

Printre cele mai importante argumente impotriva mentinerii legaturii cu aceasta federatie a fost faptul ca in brosurile editate sau raspandite de WSCF se gaseau tot felul de ciudatenii. De exemplu, la un moment dat, in femeilor, se spunea: ; in alta parte Mantuitorul aparea cu coroana de spini si cu o tigara in gura, iar dedesubt scria: ; intr-una din brosurile raspandite de WSCF chiar in Romania si intitulata , li se propunea tinerilor sa ia legatura cu diversi homosexuali si lesbiene din intreaga lume...

Pana la urma s-a votat, in unanimitate - eram aproximativ 50 de reprezentanti din majoritatea centrelor universitare - pentru iesirea din WSCF.

ASCOR-ul si unele ispite de-a dreapta

Dorinta noastra de a respecta intru totul predania ortodoxa a fost pandita in unele cazuri de pericolul ispitelor de-a dreapta.

De pilda, exista riscul de a fi elitisti; adica exista pericolul de a ne considera mai buni decat cei care nu incearca si ei sa urmeze linia filocalica.

Sau, incercand sa facem activitati cu caracter duhovnicesc care aveau o desfasurare si o finalitate bine calculate, se ajungea uneori la o institutionalizare de tip occidental, ce dizolva tocmai vioiciunea tinereasca si relatiile personale. Adica se tindea spre o organizare perfecta in ceea ce priveste lucrarea misionara in mediul studentesc, dar cateodata neglijam involuntar tocmai problemele sufletesti ale celui de langa noi.

Institutionalizarea este una dintre cele mai profunde amagiri care poate imbolnavi aproape orice aspiratie de propovaduire a credintei la nivel colectiv. Ea imbraca multiple fatete, dintre care mai amintim doar promovarea cantitatii in defavoarea calitatii duhovnicesti, precum si folosirea cu precadere pentru combaterea raului din jur a gandirii si mijloacelor lumesti, atunci cand, in cele mai multe cazuri, prioritatea (sau chiar exclusivitatea) trebuie sa o aiba armele Duhului.

Pe de alta parte, pentru a se pastrain viata asociatiei spontaneitatea si pentru a se evita institutionalizarea si activismul, se aluneca in unele situatii intr-o alta extrema: dezorganizare enervanta, lipsa de initiativa si de responsabilitati precise.

Cei care au pus suflet pentru realizarea comunitatii ASCOR spera ca pe viitor noile generatii sa aiba discernamantul necesar pentru a ocoli orice ispita si pentru a merge pe calea de mijloc, calea imparateasca recomandata de Sfintii Parinti.

Ar mai trebui facute cateva precizari necesare: capcanele spirituale descrise in aceasta postfata nu sunt prezentate de pe o pozitie elitista, a unor credinciosi adevarati care nu au gresit, iar acum dau sfaturi. Dimpotriva!

De asemenea, este foarte important sa intelegem din aceste randuri ca trebuie sa ne ferim de anumite boli sufletesti si nu ca trebuie sa judecam anumiti oameni.

Oricare dintre aceste tendinte deviante de la invatatura crestina ne pot influenta fara sa ne dam seama. Uitandu-ne cu maxima sinceritate in noi insine si dandu-ne seama ca avem asemenea deficiente, ne putem insa indrepta cu ajutorul lui Dumnezeu, iar aceasta este - asa cum remarca parintele Nicolae Steinhardt - cea mai mare minune care i se poate intampla unui om; putem oricand sa ne (re)venim in fire, ajungand la dreapta socoteala.

Criticismul - o solutie?

Criticismul este una dintre bolile grave ale societatii romanesti. Nu am inteles niciodata cum au reusit unii sa scape atat de repede de propriile patimi, incat sa le ramana timp si energie pentru a-i critica obsesiv pe altii si a produce dezbinare la nesfarsit. De mai multe ori l-am intrebat pe parintele Sofian din ce cauza suntem un popor atat de dezbinat. Sub diferite forme, parintele ne-a dat acelasi raspuns: din mandrie!

Unele persoane isi intemeiaza stilul de a critica incontinuu pe ideea ca, procedand in acest fel, lucrurile sunt mai dinamice si putem depasi mentalitatea comunista, unde nu era voie sa critici pe nimeni, intrucat totul era considerat perfect.

Pentru a ne da insa seama daca critica noastra este sau nu placuta lui Dumnezeu este necesar, in primul rand, sa vedem roadele acesteia. Cand critica noastra insistenta produce tulburare (in jur sau inlauntrul nostru) si nu indreptare, este foarte posibil ca ea sa nu fie dupa voia lui Dumnezeu, ci sa-si aiba izvorul in propriul nostru orgoliu.

Cateodata este firesc sa dezbati critic o problema, oferind cu dragoste si solutii. Criticismul insa produce o tulburare inutila, daca prin el intelegem o atitudine incrancenata prin care depistam milimetric raul din jurul nostru, din societate sau din viata Bisericii, dar nu-l punem in legatura cu neajunsurile din sufletul nostru. Adica nu constientizam faptul ca principalele cauze ale existentei raului care ne apasa sunt propriile noastre pacate.

Sfanta Biserica ne reaminteste mereu ca, pentru a scapa de boala criticii delirante, ne stau la indemana si urmatoarele medicamente ale spiritualitatii ortodoxe: a vedea partea buna si frumoasa a oamenilor, a ne framanta numai pentru problemele care sunt in puterea si raspunderea noastra, a ne concentra asupra propriilor greseli, precum si asupra implinirii unei lucrari pozitive, in duhul Evangheliei. Aceste modalitati de gandire si actiune - binecuvantate prin experienta Sfintilor Parinti - constituie de fapt temelia oricarei schimbari (facuta in duh ortodox) a vietii bisericesti. O astfel de schimbare are marele avantaj de a nu produce sminteala, caci Mantuitorul ne avertizeaza foarte limpede: "Iar cine va sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii". Aceste ultime consideratii reprezinta motivatii importante pentru ca tinerii din ASCOR sa incerce sa adopte o atitudine inspirata din "reteta prescrisa" mai sus, ori de cate ori ei observa nereguli in interiorul Bisericii.

Trebuie spus faptul ca in organizatia noastra nu prea se luau in seama criticile nesincere (privitoare la problemele asociatiei), adica cele care ascundeau o alta motivatie decat cea afisata. De exemplu, unii erau suparati pe noi fiindca nu ii invitasem niciodata sa conferentieze, dar, cand ne criticau, invocau cu totul alte motive; altii pastrau ceva resentimente de pe vremea cand li se taiase avantul prin ASCOR, datorita oportunismului, trufiei exagerate sau vicleniei de care dadusera dovada.

Cei care puneam umarul sa realizam o actiune faceam si greseli sau nu eram tot timpul de acord intre noi. Insa prin discutii, polemici, diferite intamplari, se rezolvau problemele aparute, fiindca aproape nimeni nu se supara cand era criticat, cu dragoste si simplitate, de un coleg, mai ales ca lucrul cel mai important care ne-a interesat dintotdeauna a fost sa facem lucrurile dupa voia lui Dumnezeu si nu dupa voia noastra.

Intrucat stim ca nu am reusit intotdeauna sa facem ceea ce trebuie, ne cerem iertare fata de toti cei care sunt suparati pe noi intr-un fel sau altul, fie din cauza unor actiuni ale asociatiei, fie din cauza felului nostru de a fi.

Viata cetatii

Foarte criticate au fost manifestarile organizatiei in arena social-politica (desi ele nu au constituit nici pe departe centrul preocuparilor noastre asa cum li se poate parea unora). Una dintre acuzele care ni se aduceau era ideea nerealista - si in acelasi timp foarte comoda - conform careia nu exista vreo legatura intre filocalie, duhovnicie si faptul de a lua atitudine fata de o grava incorectitudine politica sau sociala, care vine intr-o contradictie flagranta cu invatatura Mantuitorului. Ca si cum cel care este preocupat de rugaciune nu se mai implica deloc in viata cetatii, atunci cand, langa el, se intampla ceva foarte important, care pune intr-un mare pericol viata sufleteasca a semenilor sai.

Bineinteles ca in aceasta implicare este foarte necesar ca valorile si exigentele duhovnicesti sa primeze; adica in primul rand punctul de pornire al unor asemenea manifestari sa fie convingerea ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat pentru a-l ajuta pe om sa se schimbe si nu pentru ca sa reformeze societatea.

La temelia unor astfel de atitudini este necesar sa existe in acelasi timp un anumit simt al proportiilor si discernamant, pentru a nu te arunca orbeste cu capul inainte. Aceasta mai ales in zilele noastre, cand ipocrizia si cinismul politic au atins poate, la nivel global, cotele cele mai rafinate din intreaga istorie a umanitatii, iar majoritatea crestinilor - fiind intoxicati cu atatea informatii false - nu mai inteleg aproape nimic din adevarata fata a propagandei politice (iar cateodata nici macar nu mai pot banui existenta nenumaratelor metamorfoze ale intruziunii politicului).

In ceea ce ne priveste, se vede foarte clar acum ca aproape toate manifestarile noastre publice de dupa 1992 - cu privire la anumite probleme social-politice - au fost perfect justificate. Vom da un singur exemplu: lupta impotriva legalizarii homosexualitatii.

Criticile adresate cu aceasta ocazie ascor-istilor din partea societatii civile au fost foarte virulente, iar unora (chiar dintre cei care, in mod normal, ar fi trebuit sa ne sprijine) li s-a parut ca am exagerat cu actiunile noastre in aceasta privinta. Insa brosura pe care am editat-o cu aceasta ocazie si am inmanat-o oamenilor politici - ca si alte initiative - a avut un impact destul de puternic, contribuind in mod semnificativ la amanarea cu cativa ani a oficializarii sodomiei, dupa cum au lasat sa se inteleaga unii parlamentari si reprezentantii de la Comisia Internationala a Drepturilor Homosexualilor si Lesbienelor. Romania a fost astfel, pentru catva timp, printre foarte putinele state europene unde se mai sanctiona penal homosexualitatea, acest lucru fiind atunci pentru noi o speranta ca nu ne va parasi ajutorul lui Dumnezeu. Actiunile noastre nu au fost insa suficiente pentru a se putea stopa raul.

Pentru a ne da mai bine seama cat de "exagerati" am fost in aceasta problema, vom prezenta pe scurt situatia la care s-a ajuns in momentul de fata (iunie 2002).

In privinta legiferarii inversiunilor sexuale, lucrurile au avansat nepermis de mult, intr-un sens negativ. Alesii nostri, dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta (parlament), au sters cu totul din Codul Penal referirea la sodomie, nelasand-o nici macar la perversiuni (ca sa nu mai vorbim si de o alta initiativa la fel de "benefica": oficializarea prostitutiei). Cu alte cuvinte, pentru prima data in istorie statul roman - prins acum intre ciocan si nicovala - incearca prin presiunea legilor sa prezinte anormalitatea ca normalitate, sa modifice constiinta poporului care de doua mii de ani considera homosexualitatea un pacat strigator la cer.

Odata lasata deschisa poarta raului, au inceput deja sa apara primele complicatii evidente. In toamna anului 2001 am reusit cu totii sa ne dam mai bine seama cat de "marinimos" reactioneaza stapanii acestei lumi atunci cand sunt contrazisi in privinta unor legi pe care vor sa le impuna in toate tarile. Astfel, romanilor li s-a adus la cunostinta ca Statele Unite au trimis in Romania un ambasador homosexual, cu tot cu amantul sau. Interesant este faptul ca, desi majoritatea populatiei Romaniei nu a fost, nu este si nu va fi de acord cu o asemenea anomalie, aproape nimeni nu a avut curajul sa ia atitudine in mod public. Traim o epoca infloritoare, de libertate si democratie, nu-i asa?

Continuitatea

AScor a continuat dupa 1990, in mediul studentesc, lucrarea spirituala inceputa de Asociatia Studentilor Crestini din Romania (A.S.C.R.), infiintata la Bucuresti in 1921. Ca un arc peste timp intre cele doua organizatii studentesti se pot gasi mai multe trasaturi importante in comun, dintre care amintim: apolitismul si incercarea de a promova ortodoxia autentica prin manifestari culturale (conferinte, reviste etc.).

Din A.s.c.R. au facut parte diverse personalitati care se vor impune peste ani in cultura romaneasca sau chiar universala, printre care se numara: Mircea Vulcanescu, Gheorghe Racoveanu, Arsavir Acterian, Eugen Ionescu, Sergiu Condrea, Maria Droc sau Constantin Noica.

Ceea ce se stie mai putin este faptul ca initiatorul intalnirilor de la "Rugul Aprins", poetul Sandu Tudor, a fost unul dintre membrii marcanti ai asociatiei; de altfel, la acele conferinte duhovnicesti din incinta manastirii Antim s-au reintalnit dupa 1945 o parte dintre vechii A.s.c.R.-isti, cum ar fi scriitorul Paul Sterian, cunoscutul bizantinist Alexandru Elian sau arhitectul Constantin Joja. Este impresionant si faptul ca cei doi tineri care au condus catva timp intalnirile A.s.c.R.-iste - Mircea Vulcanescu si Sandu Tudor - aveau sa impartaseasca, in cele din urma, un acelasi sfarsit mucenicesc in temnitele comuniste.

La randul sau, "Rugul Aprins" a constituit una dintre cele mai profunde forme de rezistenta spirituala pe care le-a dat poporul roman in fata agresiunii bolsevice, atat prin tematica duhovniceasca abordata la aceste intalniri, cat si prin importanta participantilor. Aici au conlucrat, sub acoperamantul manastiresc, trei categorii sociale care au avut intotdeauna un rol cheie in perpetuarea valorilor romanesti: clericii (dimpreuna cu monahii), carturarii si studentii. In acest sens, parintele arhimandrit Roman Braga - unul dintre fostii studenti care s-au format in acele timpuri la conferintele de la manastirea Antim - observa in 1991: "Guvernul comunist de la Bucuresti intrase in panica. S-a speriat de "Rugul Aprins" mai mult decat de toate centrele de rezistenta din Carpati. Pentru partizani exista pedeapsa cu inchisoarea si moartea. Dar ce te faci cu acel "centru" din om pe care nimeni nu-l poate controla si despre care Lunacearski ii spunea lui Lenin intr-o scrisoare: "Daca vrei sa-l stapanesti pe om, ucide-i intimitatea!".

Luand in considerare toate cele spuse mai sus, cat si noul tip de razboi care se duce - cel putin la nivel cultural si informational - impotriva poporului roman, incepand cu anul 1990, se poate intelege intr-o alta lumina importanta pe care au avut-o si o au multe din actiunile ASCOR-ului; acestea vizeaza tocmai construirea unor punti de legatura intre mediile universitare si slujitorii sfintiti ai Bisericii, ele situandu-se in prelungirea nu numai a ravnei a.s.c.R.-iste, ci si - la o alta dimensiune - a problematicii si fervoarei duhovnicesti prezente la "Rugul Aprins".

Intr-o discutie pe care am avut-o cu parintele Sofian, referitoare la perioada de dinainte de 1945, Prea Cuviosia sa ne-a atras atentia ca, pentru a fi cu adevarat in continuitatea celor de atunci, trebuie sa aprofundam atat viata duhovniceasca, cat si pregatirea culturala; dupa care, a adaugat:

"Pe vremea aceea romanii erau liberi; acum, dupa ce s-au amestecat comunistii (care au fost dusmanii credintei), lucrurile sunt foarte schimbate. Multi dintre tinerii din perioada interbelica aveau o ravna duhovniceasca aproape naturala, cum este a copiilor; parca Dumnezeu i-a ridicat asa si parca El se ocupa direct de ei, mai mult decat parintii lor. Parca Dumnezeu ii pregatea si le dadea intelepciune, ca si unor tineri din vremea noastra. Tinerii de atunci au fost pregatiti pentru aceasta grea incercare - comunismul; s-ar putea ca, intr-un fel, lucrurile sa se repete si in zilele noastre.

Lucrul cel mai important pe care ar fi bine sa-l invatam din acesti peste 40 de ani de ocupatie comunista este ca trebuie sa incercam tot timpul sa fim buni crestini, sa incercam sa avem mai multa dragoste".

Romania Reala

Am observat ca de multe ori criticismul se impleteste cu o viziune pesimista si dezarmanta privitoare la verticalitatea poporului nostru, la societatea in care traim, la viitorul care ne asteapta. Niciodata nu am aderat la o asemenea stare de spirit; dar nici nu am sustinut in schimb neaosismul sau vreo alta varianta a nationalismului demagogic.

Poate ca motivul principal al apropierii noastre de firescul crestin si national romanesc a fost tocmai cunoasterea - in special prin intermediul ASCOR-ului - a unor romani adevarati, din toate categoriile sociale. Cu purtarea de grija a dragostei lui Dumnezeu, am reusit ca prin acesti oameni - de o calitate sufleteasca exceptionala - sa descoperim o cu totul alta lume decat Romania oficiala sau Romania manualelor alternative. Pentru noi, acestia reprezinta Romania Reala si nu balciul care ni se ofera zilnic, cu cinism si , la posturile de televiziune sau in ziare. De aceea ne dor vaicarelile dezgustatoare ale unor oameni care cred ca, lovind in poporul din care s-au nascut, isi rezolva propriile complexe de inferioritate.

Adevarata Romanie am intalnit-o si in atmosfera foarte vie, realista, plina de sensibilitate, comuniune si caldura sufleteasca din ASCOR si din paraclisul studentesc ocrotit de Sfantul Nicolae. In aceste doua medii prielnice cresterii duhovnicesti, s-au legat prietenii pentru Intreaga Viata, care ne-au ajutat sa depasim multe obstacole.

Tot aici am descoperit cu bucurie, la unii studenti din domenii diferite, o dorinta puternica si oarecum instinctiva de a avea, laolalta cu alti tineri, o impreuna-lucrare misionara in duhul ortodoxiei autentice promovate de catre Marii Apostoli si Parinti ai Bisericii, precum: Sfantul Apostol Andrei, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Paisie Velicikovski, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Justin Popovici, Cuviosul Serafim Rose sau Sfantul Siluan Athonitul. Interesant este ca unii dintre tinerii pe care i-am cunoscut simteau mai intai o chemare tainica spre acesti Sfinti sau Parinti si de abia dupa aceea le citeau scrierile.

Tinand cont si de toate aceste realitati, gandindu-ne si la rugaciunile pe care le fac pentru poporul nostru martirii de la Revolutie, mucenicii din inchisorile comuniste si totii sfintii acestui pamant binecuvantat, nu intelegem de ce ar trebui sa fim pesimisti, atunci cand sensul vietii noastre este dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu, dupa cum ne spune Insusi Mantuitorul !

• « Inapoi

› ‹

Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose