Spiritualitate filocalica - Dumitru Staniloae

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvinte ziditoare

Din intelepciunea filocalica a Parintelui Staniloae

Justificarea de sine este justificarea pacatelor, deci contrarul recunoasterii sau marturisirii lor si a pocaintei pentru ele. La baza acesteia sta mandria. (Filocalia XI, nota 733 b, p. 510)

Hristos ni s-a facut pilda de delicatete. Si sfintii se aseamana cel mai mult cu El. Aceasta e puterea pozitiva a smereniei. Ea da altora toata largimea in manifestarea lor. Sfantul se considera o faramitura intre altii. (Filocalia XI, nota 33, p. 50)

Rabdarea inseamna a socoti ca fiecare clipa ne e data pentru un nou inceput, ca si cand n-am fi facut nimic pana acum. Astfel putem sa fim mereu noi in luarea in seama a ceea ce ni se cere in fiecare clipa si sa nu ne ingreunam niciodata in ascultarea si implinirea poruncii in fiecare clipa. (Filocalia XI, nota 35, p. 51)

Cine intra inauntrul voii lui Dumnezeu, sau a celor voite de El, a intrat in liniste, caci a intrat in zona vietii neamenintata de moarte. (Filocalia XI, nota 293 b, p. 233)

Cand faci un bine altuia, nu faci decat sa te achiti de binele ce ti-au facut altii. Iar cel ce face bine prin oameni e Dumnezeu. El vrea sa ne prinda prin aceasta ca agenti activi in circuitul binelui dintre noi. Caci numai angajandu-ne si pe noi in binele ce voieste sa se faca, ne facem si noi buni. (Filocalia XI, nota 658, p. 463)

Slava desarta a cuiva e inca dependenta de altii. Mandria poate exista si fara lauda altora. Ea se hraneste si numai din inchipuirea de sine a cuiva, desi e prezenta inchipuirea si in bucuria cuiva de slava ce i-o acorda altii. (Filocalia XI, nota 635, p. 447)

Strapungerea e si o trezire la simtirea sinei adevarate, o trezire din tocirea inconstientei pacatoase. Ea te trezeste si cand esti amenintat de robia unei fapte pacatoase. (Filocalia XI, nota 612, p. 434)

In ultima instanta rugaciunea facuta cu seriozitate ne da putinta sa decidem daca un lucru pe care vrem sa-l facem e de la Dumnezeu si trebuie sa-l facem sau nu. Ea ne scoate din indoiala daca un gand e cu adevarat de la Dumnezeu, sau e numai la aparenta de la El. (Filocalia XI, nota 572, p. 411)

Taie-te de cel rau si leaga-te de Dumnezeu, caci prin amandoua acestea te eliberezi. (Filocalia XI, nota 178, p. 149)

Calea mantuirii e calea rabdarii, ca mijloc al intaririi adevarate fata de tot ce-l robeste pe om din slabiciune. (Filocalia XI, nota 168, p. 143)

Ajutand noi pe fratii nostri sa castige odihna si linistea din partea razboiului trupului, odihna si linistea lor se intoarce spre noi, castigand si noi mai multa odihna si liniste. (Filocalia XI, nota 7, p. 31)

Nu cerceta plin de curiozitate umbrele din viata altuia, ci cerceteaza-le pe ale tale.

Caci facand primul lucru vei fi tulburat continuu de ispita de a-l osandi, iar de pacatele tale vei uita. Si prin aceasta vei spori pacatele tale. (Filocalia XI, nota 357, p. 266)

Un monah intrat in manastire de curand n-a ajuns la cine stie ce treapta inalta. Dar tot e pe o treapta mai sus decat cea a vietuirii in lume. E o "intoarcere" la starea dinainte de caderea in pacat prin Adam. De la aceasta treapta trebuie sa urce la alte mai inalte: la cuvinte, la propozitii, la cuvantare, nu sa se intoarca la silabe. (Filocalia XI, nota 224, p.181)

Masura smereniei adevarate e sa fi ajuns la acea obiectivitate fata de tine insuti, incat sa te vezi pe tine cum te vad altii, care nu te vad bine sau sa nu-ti iei nici macar in ascuns apararea. (Filocalia XI, nota 452, p. 316)

A vedea pe toti oamenii ca unul, inseamna a nu socoti pe unii buni si pe altii rai, a nu vedea pe niciunul ca rau, a-i vedea pe toti ca buni, a-i privi cu aceeasi dragoste. Daca suntem stapaniti de dragoste, e semn ca Dumnezeu este in noi. Iar daca suntem asa, nu ne mai schimbam de la o zi la alta, ci in toate zilele fiinta noastra e plina de dragoste, sau de Dumnezeu. Atunci suntem liberi, caci nu ne mai stapanesc patimile. (Filocalia XI, nota 222, p. 180)

Semnul binefacerii ce-i vine de la Dumnezeu omului pornit pe cale induhovnicirii, este ca au inceput pentru el necazurile. Insemneaza ca Dumnezeu are incredere in puterea lui de a le suporta. (Filocalia XI, nota 46. p. 55)

Orice vorbire despre Dumnezeu catre altul e ca o invatatura. Dar daca n-ai putere sa inveti pe altii, convingandu-i, nu te baga in vorba. (Filocalia XI, nota 876, p, 624)

Numele Domnului nostru Iisus Hristos este infricosator dracilor si celor ce se lasa stapaniti de patimile inspirate de aceia. Dar e infricosator prin blandetea si curatia umanitatii Sale, care inseamna totodata o libertate de tot ce e rau, o putere absoluta fata de rau. In El existenta umana nu e supusa nici unei inrobiri. (Filocalia XI, nota 128, p. 115)

Chiar daca nu pomenesti de Dumnezeu cu numele, implinind o porunca de care stii ca e data de El, de fapt il pomenesti. Cine lucreaza in curtea unui stapan, chiar daca nu se gandeste mereu direct la el, il are in slujirea sa pe el. (Filocalia XI, nota 482, p. 341)

Ascultarea e o jertfa continua, cand urmand ei, primesti sa-ti duci viata intreaga pe calea ce ti s-a poruncit. Te daruiesti mai deplin decat prin jertfa unor bunuri, ca cea din Vechiul Testament. (Filocalia XI, nota 925, p. 674)

Mai usor inmoi inima cuiva fata de tine, recunoscandu-te vinovat, chiar daca nu esti. Iar tu vei spori facand aceasta fara sa te stii vinovat. Apoi vei adauga la aceasta buna constiinta si multumirea de a-l vedea pe acela cu inima inmuiata. Bunatatea biruieste pana la urma rautatea, sau comuniunea, raceala singuratatii egoiste. (Filocalia XI, nota 896, p. 647)

Orice fapta de milostenie trebuie socotita indreptandu-se spre Dumnezeu. Prin aceasta se pune in evidenta valoarea omului caruia ii faci mila, oricat de sarman ar fi el. Mila nu dispretuieste, ci pune in valoare pe sarac, vazandu-l legat de Dumnezeu ca un transparent al lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu pune la proba pe om. (Filocalia XI, nota 845, p. 594)

Chiar daca lucram de frica mortii apropiate, ne aratam capabili sa ne eliberam de stapanirea patimilor din obisnuinta. (Filocalia XI, nota 846, p. 595)

Invartosarea inimii e de fapt ca un somn foarte adanc. E o mare nesimtire. Jigneste pe altul fara sa simta durerea ce i-o pricinuieste. (Filocalia XI, nota 746, p. 515)

Mintea inaintata in dulceata vietii spirituale nesfarsite, traita in Dumnezeu, poate coplesi simtirea de o tarie negrait mai mica a durerii trupesti. Martirii aruncati la fiare nu simteau, in dragostea lor infocata pentru Hristos, muscaturile acelora. (Filocalia XI, nota 700, p. 488)

Cand esti mereu cu cineva, ajungi cu el la o familiaritate indrazneata care te lipseste de seriozitate. (Filocalia XI, nota 519, p. 367)

Dumnezeu vrea sa folosim viata noastra pamanteasca spre a inainta in bine, spre a ne desavarsi mereu prin silintele noastre. Nu e multumit ca am fost buni la inceput si ne-am facut mai putin buni in cursul vietii, ajungand cu totul rai la sfarsitul ei. (Filocalia XI, nota 735, p. 511)

Toti suntem slabi, toti ne descurajam cand suntem singuri. Dar primim putere unul de la altul. E o experienta pe care o facem mereu.

Chiar numai simplul cuvant al altuia ne intareste. Cu atat mai mult e intarita rugaciunea noastra de rugaciunea altora. E un. fluid de putere care trece de la unul la altul. (Filocalia XI, nota 936 b, p. 684)

Dumnezeu nu vrea sa aiba decat fii puternici, care se arata mai presus de greutatile ce le suporta, mai tari decat ispitele. Dumnezeu cel tare nu vrea sa aiba drept fii niste carpe plangarete. Dar ei sunt tari in rabdarea si in bunatatea lor. (Filocalia XI, nota 830, p. 577)

• « Inapoi
• Inainte »