Blestemele Sfantului Vasile cel Mare

Blestemele Sfantului Vasile cel Mare Mareste imaginea.

Cum ar putea un sfant sa blesteme? Pe diavol, bineinteles. Oare Sf. Vasile cel Mare, cel care a alcatuit, sub inspiratia Duhului Sfant, aceste molitfe care ii poarta numele, nu a avut tot atata compasiune ca si Sf. Siluan Athonitul fata de demoni? Daca sfintii procedeaza astfel, atunci, urmand exemplul acestora, nu ar putea face acest lucru si crestinii? De ce au voie sa citeasca molitfele Sf. Vasile cel Mare numai preotii si episcopii - iar aceasta numai cu post, rugaciune si multa, multa smerenie? Sunt doar cateva intrebari legate de aceste „blesteme“, intr-o lume care se raporteaza tot mai des la cel rau si la iluziile create de acesta, si din ce in ce mai putin la Hristos, Mantuitorul lumii.


Despre demonizati si molitfele Sfantului Vasile cel Mare

 

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare fac parte din categoria ierurgiilor sfintitoare ale vietii omului. Ele se citesc persoanelor stapanite de demoni (ne amintim din Sfanta Evanghelie ca o legiune intreaga de diavoli stapanea un singur om).


Indracirea poate avea loc ca urmare a pacatelor savarsite de persoana in cauza ori mostenite de aceasta, a blestemului arhieresc ori preotesc, a blestemului parintilor trupesti. Indracirea poate aparea la o persoana si pentru ca in respectivul loc s-au facut pacate grele ori s-a chemat acolo numele celui rau, fie prin injuraturi, fie prin vraji. Indracirea se mai petrece si din rautatea altora, care trimit vraji asupra persoanei respective. Oricum ar fi aceasta, duhurile necurate intra in anumite trupuri numai cu ingaduinta lui Dumnezeu si nu ne este dat noua sa stim de ce Dumnezeu ingaduie acest lucru (vezi pilda din Evanghelie in care demonii cer voie sa intre in turma de porci, dupa ce Mantuitorul ii izgoneste dintr-o persoana posedata). Apostolii si urmasii acestora, episcopii si preotii, cu harul primit de la Dumnezeu si la porunca Mantuitorului: „Scoateti afara pe demoni!“, au luptat crancen cu puterile intunericului care robeau faptura omeneasca; si, stiind ca „acest soi de demoni nu iese decat cu rugaciune si cu post“, au urmat intru totul cuvantul lui Hristos.


Ca si atunci, si astazi preotii sfatuiesc mai intai familia celui cu probleme sa faca o spovedanie generala a pacatelor. (Stim din Sfanta Evanghelie ca, oricate vor dezlega pe pamant cei care au primit prin punerea mainilor aceasta putere, vor fi dezlegate si in cer). Starea de nefericire a omului poate fi depasita astfel, caci „fericiti carora s-au iertat pacatele“ - ne spune psalmistul.


Apoi, familia acestuia este sfatuita sa tina post miercurea si vinerea - zile prevazute chiar de Mantuitorul in Sfanta Evanghelie ca zile obligatorii de post pentru toti crestinii: „Vor veni zile cand Mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti“ - iar cele mai triste zile din istoria umanitatii nu pot fi decat ziua prinderii Mantuitorului lumii si ziua rastignirii Lui. Familia celui in cauza se roaga, tot pentru aceasta, citind acatiste si paraclise catre Maica Domnului, catre sfinti si catre Mantuitorul. Este indemnata sa participe la Sfanta Liturghie si sa vina cu cel bolnav de duhuri necurate la Sfantul Maslu.


Dupa ce se pune randuiala de „post si rugaciune“ in familia respectiva, urmeaza citirea celor trei rugaciuni de exorcizare ale Sfantului Vasile cel Mare, mai ales langa racla unui sfant, intr-o manastire. Citirea de catre persoane fara hirotonie a acestor molitfe poate avea urmari grave. Din Sfanta Scriptura aflam chiar ca cel rau nu numai ca nu se supune, ba chiar se si razbuna. Deci nu trebuie provocat de catre mireni si la voia intamplarii. In mod minunat, persoana stapanita de cel rau este salvata prin puterea lui Dumnezeu, odata cu citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare de catre preot ori episcop. Duhurile rautatii sunt obligate sa paraseasca trupul stapanit, printr-o lupta „fata catre fata“, purtata de catre aceste persoane cu har, alaturi de intreaga familie a celui posedat. Acesta, smuls din ghearele celui rau, (re)devine inchinator al lui Hristos, Dumnezeul lumii, venindu-si in sine, asemenea celui care „pierdut a fost si s-a aflat“.

 

Gheorghita Ciocioi
Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

26 Iulie 2012

Vizualizari: 23857

Voteaza:

Blestemele Sfantului Vasile cel Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE