Cum multumim dupa primirea Sfintei Euharistii?

Cum multumim dupa primirea Sfintei Euharistii? Mareste imaginea.

Dupa Dumnezeiasca Euharistie da lauda si multu­meste drept Domnului, fiindca te-a invrednicit sa te faci partas Trupului si Sangelui Lui. Petrece ziua prin fapte vrednice de ea si sa ai aceasta zi ca un model si ca un reper pentru tot restul zilelor tale. Sa nu rabzi ca restul zilei sa intristezi pe ingerul tau, pazitorul sufle­tului si trupului tau, intorcandu-te la relele tale dintai, ca porcul scaldat la noroiul mocirlei lui, sau precum cainele care se intoarce la varsatura lui, fiindca grea va fi intoarcerea ta.

Sa nu cumva sa zici ca iarasi ma voi pocai si iarasi ma voi curata, fiindca nu atarna ex­clusiv de vointa ta pocainta si mantuirea, ci si de vo­inta lui Dumnezeu. Fiindca la mantuirea omului doi factori contribuie: harul lui Dumnezeu si vointa omu­lui. De aceea e de trebuinta ca amandoi acesti fac­tori sa conlucreze, ca sa aiba loc implinirea mantuirii. Asadar mantuirea noastra, neatarnand in mod abso­lut de vointa noastra, nu se savarseste prin dispoziti­ile noastre, de aceea nici nu putem spune ca suntem stapani pe mantuirea noastra sau ca ori de cate ori ne place noua putem sa ne pocaim si sa ne intoarcem de la rautatile noastre la Domnul. Nu, nu! Adevarat ca Domnul vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Adevarat si ca asteapta pocainta pacatosului, fiindca a zis: Nu voiesc moartea paca­tosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa fie viu.

Dar il rabda pe pacatosul care pacatuieste din nestiin­ta sau pe cel care pacatuieste in cunostinta, dar drept urmare a unei neputinte moralicesti si care nu prives­te cu nepasare pacatul sau, iar nu pe cel care pacatu­ieste intru cunostinta si care trateaza cu indiferenta pacatele lui, fiindca unul ca acesta nu se va pocai ni­ciodata. Acesta isi zideste casa pe temelii nesigure si cugeta in sine ca batranetea ii va aduce nimicirea pa­timilor, ridicarea dispozitiilor pentru pacat si o usoara pregatire pentru pocainta, care il va duce la mantuire.

El cugeta ca neputinta trupeasca de a mai pacatui este o cale pentru mantuire! Cat de mult se insala unii ca acestia! Cat de departe sunt acestia de adevaratul duh al crestinismului si, prin urmare, cat de putin pot fi ei numiti crestini! Dar cat sunt de departe si de adunarea crestinilor! Unii ca acestia se insala asteptand poca­inta si mantuirea. Fie-le cunoscut acestora ca nu este mantuire lor, fiindca nici pocainta nu va fi. Si iata de ce. Fiindca ei nu au pretuit crestinismul, ci sunt din­tre cei care hulesc impotriva Duhului Sfant, de vre­me ce hula impotriva Duhului Sfant nu inseamna nu­mai a vorbi necuviincios despre El si apoi a regreta, ci a ramane indiferent si nepocait dupa ce a pacatuit.

Cel ce nu se pocaieste dupa pacat nu numai ca leapa­da dumnezeiasca lege, ci si pe Datatorul de lege il in­frunta si il dispretuieste, socotindu-se pe sine vrednic a da socoteala pentru faptele savarsite de el. Pricina inselarii celui ce leapada pocainta este fie necunoas­terea duhului crestinismului si insemnatatea pocain­tei - de vreme ce ignora dogma crestina abate-te de la rau si fa binele si indemnul fiti sfinti si fiti inte­lepti si toate celelalte porunci crestine prin care ne intoarcem la virtute -, cugeta ca Dumnezeu poarta de grija numai trupurilor si cauta ca acestea sa fie cura­tate de murdarie, fiindca El oricum ii va primi, paca­tul lor incetand fie din vreo neputinta trupeasca, fie din vreo alta impiedicare.

Ca astfel gandesc se arata din vederile si din cugetele lor, dar mai ales din fraza lor obisnuita: ne vom pocai cand vom imbatrani. Oa­re prin aceasta nu vor sa arate vremea neputintei lor si a incapacitatii de a mai pacatui? Asadar nu este oare adevarat ca acestia nu au nici cea mai vaga idee des­pre viata duhovniceasca, nici nu cunosc virtutea cea placuta lui Dumnezeu, abtinerea de la pacate oricum, dar fara transformarea inimii, fara dobandirea virtutii, fara lupta si celelalte? Aceasta expunere exacta a ide­ilor lor despre duhul crestin ne incredinteaza pe noi si despre adevar: necunoasterea intelesului pocaintei.

Acestia identifica pocainta cu neputinta de a mai pa­catui, de aceea si socotesc ca se afla in pocainta daca nu mai lucreaza cele rele, fie aceasta si din neputinta, si din incapacitatea de a mai savarsi pacatul, fiindca nici nu cugeta altfel, precum o dovedesc. Faptul de a confunda pocainta cu neputinta de a pacatui, adica a spune ca ma voi pocai cand voi imbatrani, arata ca cel ce o spune nu are cunostinta despre intelesul pocain­tei, fiindca in vreme ce pocainta purcede din simtire, ei o fac sa atarne de vointa.

Daca, asadar, vreodata le-ar fi cu putinta sa hotarasca ei ceea ce nu atarna de vointa lor, atunci ar putea sa se pocaiasca, de vreme ce simtirea lor e moarta. Cat de mult se insala cel ce socoteste ca poate fara sa isi trezeasca simtirea si con­stiinta sa isi hotarasca mantuirea lui! Daca simtirea lui nu se trezeste, in chip nedrept hotaraste cu privire la mantuirea lui. Pocainta provocata fuge; asadar este cu neputinta ca unul ca acesta sa dobandeasca mantu­ire.

Dar si daca i-ar trece prin minte ca simtirea este cea ce aduce pocainta si nu mai putin daca neglijeaza a aduce satisfacere dumnezeiestii dreptati ranite, ia­rasi nu poate sa se pocaiasca, fiindca Dumnezeu, din pricina marii rautati a celui ce de multe ori a pacatuit si nu a putut compensa dumnezeiasca dreptate, nu ii trezeste inima adormita din letargia ei, ci il paraseste pe el sa nu se intoarca, sa se vindece si sa se mantu­iasca. Asadar este necesar ca acei ce doresc mantui­rea si viata vesnica sa nu amane pocainta lor, ci sa se grabeasca a se pocai cat mai grabnic si fara intarziere. Fiindca, desi nu atarna in mod absolut de vointa poca­inta, fiindca purcede din simtire si constiinta, iar ini­ma numai Dumnezeu o poate misca, sa ne grabim cu lacrimi si sa il rugam pe Dumnezeu pentru mantuirea noastra, sa ne dea strapungere si zdrobire inimii noas­tre si robire cugetelor noastre ca sa se trezeasca sim­tirea, sa isi recunoasca starea lui morala si sa cheme pocainta cea cu adevarat mantuitoare.

Veniti, asadar, frati crestini, sa profitam de harul lui Dumnezeu, sa ne ingrijim de mantuirea noastra, sa fim vrednici de Preacuratele Taine, sa petrecem re­stul vietii noastre in infranare dreptate si evlavie. Caci s-a aratat, dupa cum zice Sfantul Pavel, harul lui Dumnezeu tuturor oamenilor, invatandu-ne pe noi sa lepadam faradelegea si poftele lumesti si in veacul de acum sa traim cu intelepciune, cu dreptate si cu­cernicie, asteptand fericita nadejde si aratarea slavei marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Hristos Iisus. Amin.

Sfantul Nectarie din Eghina
(Extras din cartea Despre ingrijirea sufletului, Editura Sophia)

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 578

Voteaza:

Cum multumim dupa primirea Sfintei Euharistii? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE