Domnul ne-a spus: "Iubiti pe vrajmasii vostri!", iar cel ce-si iubeste vrajmasii este asemenea Domnului Iisus Hristos. Cel ce are puterea sa-si iubeasca vrajmasii il cunoaste pe Domnul nostru Iisus Hristos in duh si in adevar. Cel ce insa n-o are dainuie inca in ghearele mortii, iar harul si dragostea lui Dumnezeu nu sunt, cu adevarat, in chip deplin, impreuna cu el. Daca ai puterea sa ierti greselile fratelui tau si sa-i iubesti pe vrajmasii tai, atunci iti vei dobandi iertarea pacatelor proprii, iar Domnul iti va ingadui cunoasterea Sfantului Sau Duh.

Doamne, invata-ne pe noi, prin Sfantul Tau Duh, sa ne iubim vrajmasii si sa ne putem ruga, cu lacrimi, pentru dansii! Punctul cel mai inalt al Sfintei Evanghelii, implinirea desavarsita a asemanarii cu Iisus Hristos, este tocmai aceasta iubire a vrajmasilor. Ati auzit ca s-a spus: Sa-l iubesti pe aproape-le tau si sa-l urasti pe vrajmasul tau; dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din Ceruri, ca El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si face sa ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti (Mat. 5, 43-45). Domnul nostru Iisus Hristos nu doar a predicat acestea, ci le-a trait in adancurile inimii Sale. Spanzurat pe Cruce, a primit sa moara pentru mantuirea vrajmasilor Sai, iar cu ultima suflare Si-a iertat calaii.

Pentru ca „Domnul are milostenie fata de toti oamenii, cel ce vrea sa-L iubeasca si sa fie impreuna cu El trebuie sa-si iubeasca vrajmasii", ne avertizeaza Sfantul Siluan. A-L cunoaste pe Dumnezeu, Care este iubire, inseamna, asadar, a-L iubi nu numai pe El, ci si pe cei pe care El i-a iubit: toate fiintele omenesti, indiferent de rasa, de sex, de religie sau statut social, in mod special pe cei saraci, pe cei neputinciosi, pe cei alungati si pe vrajmasi. Iar iubirea acesta trebuie sa fie intocmai asa dupa cum i-a iubit El: iertandu-i, slujindu-i, primind sa-ti daruiesti viata pentru ei. In sensul acesta, dragostea fata de vrajmasi este cu mult mai mult decat o lege morala; este un principiu ontologic si spiritual, de nedespartit de unirea noastra cu Iisus Hristos intru Duhul Sfant.

Si aici staretul Siluan este foarte clar: cel ce nu-si iubeste vrajmasii n-a invatat inca de la Sfantul Duh sa iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu si pe aproapele. Iar harul dumnezeiesc nu salasluieste deplin in launtrul sau si nu-L poate „cunoaste pe Domnul, nici blandetea Duhului Sfant". Iar aceasta, s-o retinem, indiferent de milostenia sa, de nevointele sale liturgice si ascetice. Alaturi de smerenie, de care nu poate fi despartita, iubirea vrajmasilor este, deci, aceea care, mai presus de toate ritualurile, de lucrarile teologice si de trairile mistice - fie ele si cele mai alese - marturiseste adevarul Bisericii si al vietii intru Hristos.

Dar cine sunt oare vrajmasii nostri? Fara indoiala, Sfantul Siluan, contemporan al marii terori staliniste, se gandea, inainte de toate, la asupritorii Bisericii rusesti, ca si la toti cei carora, rataciti in pacate, nu le pasa de Dumnezeu sau II tagaduiau. Cu toate acestea, notiunea de iertare a vrajmasilor trebuie inteleasa in sens mai larg. Vrajmasul nostru nu este numai cel ce ne face sau ne doreste raul - noua sau celor apropiati noua -, cel care ne raneste sau ne ocaraste, cu buna stiinta sau nu; ci este, deopotriva, si cel ce ne supara sau nu ne asculta, se opune voii si planurilor noastre, ne irita prin caracterul si felul sau de a fi. Mai mult inca, vrajmasul nostru este si „celalalt", cel ce nu este si nu traieste asemenea noua, nu gandeste ori nu se inchina asemenea noua, nu apartine aceleiasi etnii, clase sociale ori confesiuni cu noi, si care, chiar prin aceasta, ne stanjeneste, ne determina sa ne interogam si ne pune sub semnul intrebarii.

Iubirea acesta fata de vrajmasi trebuie insa sa-i includa si pe satan si ingerii sai, diavolii? Se cuvine ca, in punctul acesta, sa interpretam cu luare-aminte scrierile Sfantului Siluan. Si acesta, fiindca diavolul, vrajmasul nostru, care ne vrea moartea si ne vrea despartiti de Dumnezeu, n-ar putea in nici un caz sa devina aproapele nostru. De aceea trebuie sa ne luptam cu el - avand drept arme dragostea si smerenia -, iar nu sa-l iubim, in schimb, razboindu-ne impotriva lor din toate puterile noastre, putem, asemenea staretului Siluan, incerca mila fata de diavoli, „putem sa-i deplangem, fiindca sunt despartiti de tot binele, care este Dumnezeu".

Cum oare sa ne iubim vrajmasii? Se cuvine, ne avertizeaza Sfantul Siluan, sa ne amintim ca „Domnul ii iubeste, in ciuda a orice, ca a murit pe Cruce, in chinuri, si pentru mantuirea lor". De aici decurg patru principii, care ar trebui sa ne calauzeasca in relatiile cu ceilalti. Cel dintai: se cuvine sa rezistam inaintea oricarei intentii de a-l judeca pe acesta, inaintea oricarui resentiment sau sentiment de ura fata de el; fiindca a bombani impotriva cuiva, a-l critica, inseamna, din punct de vedere duhovnicesc, a deveni asemenea lui. In al doilea rand, se cuvine „sa ne fie mila de vrajmasi, cum ne este de propriii nostri copii", constientizand suferintele pe care le indura din cauza patimilor lor si a duhurilor rele - un om rau, coleric sau insetat de putere este, din punct de vedere duhovnicesc, bolnav. In al treile rand, trebuie sa le aratam milostenie, in ciuda tuturor neplacerilor si durerilor pe care ni le-au cauzat; sa ne amintim ca Domnul a poruncit ucenicilor Sai sa ierte pana la saptezeci de ori cate sapte (Mat. 18, 22), subliniind astfel ca nu ne va primi jertfa decat dupa ce, mai inainte, ne vom fi impacat cu fratii si surorile noastre.

Mai mult, Sfantul Siluan precizeaza ca, in masura in care noi le vom ierta celorlalti greselile comise fata de noi, Domnul nu Si le va aminti pe ale noastre la Judecata de Apoi. In al patrulea rand, iubirea vrajmasilor inseamna a ne obisnui sa ne rugam pentru ei, din toata inima noastra, asa cum ne rugam pentru noi insine, pentru ca Dumnezeu sa Se milostiveasca de dansii, sa-i slobozeasca de cel rau si sa-i aduca pe calea pocaintei. O asemenea cale este, desigur, anevoioasa. „Este foarte usor sa iubesti pe un sfant, caci este vrednic de aceasta", dar pe un mare pacatos, care, pe deasupra, ne-a mai si suparat, ne dispretuieste, ne face rau, cum oare sa-l poti iubi? In absenta harului, fara salasluirea lui Iisus Hristos cel atotmilostiv in sufletele noastre, lucrul acesta este cu neputinta. Numai „Duhul lui Dumnezeu ne poate darui pu-terea de a-l iubi". La inceput, totusi, trebuie „sa ne silim un pic inima", ne sfatuieste Sfantul Siluan. Vazandu-ne straduintele, bunele noastre intentii, Domnul ne va ajuta. Daca totusi nu putem dintr-o data face aceasta, un lucru de nimic ne sta in putinta: „daca nu-ti iubesti vrajmasii, cel putin nu-i bruftului si nu-i blestema; acesta este deja un pas inainte. Iar daca nu poti rosti rugaciuni pentru ei, atunci macar suspina pentru ei inaintea lui Dumnezeu." La urma urmelor, daca nu putem face nici aceasta, ne ramane posibilitatea de a ne recunoaste slabiciunea, de a ne marturisi neputinta si de a ne intoarce catre Domnul, catre Preasfanta Sa Maica si catre toti sfintii, ca sa ne ajute.

Cu adevarat, „mare este lucrarea celui ce se roaga pentru sufletul vatamat al celui ce ne manie, al celui ce ne ocaraste, al celui ce ne face sa suferim; dar si noi vom dobandi in schimb iertarea Domnului, darul harului, indelunga rabdare, puterea de a rabda suferintele, darul rugaciunii". Darurile duhovnicesti ale iubirii fata de vrajmasi sunt nenumarate, dar cel mai insemnat este, fara indoiala, linistea. „Daca nu ajungem sa ne iubim vrajmasii, sufletul nostru nu-si va afla decat putine clipe de liniste; daca insa ajungem sa-i iubim, pacea se va asterne zi si noapte in sufletele noastre." In linistea aceasta, care este totuna cu rugaciunea, ne mai instiinteaza Sfantul Siluan, vine o clipa cand sufletul nu-i mai vede pe vrajmasi, caci el doar II contempla pe Dumnezeu. Si atunci, rugaciunea, care ar fi trebuit sa se inalte fara odihna spre Ceruri, tasneste singura din sufletele noastre, astfel: „O, Dumnezeule, cel Atotputenic, daruieste-ne noua darurile Sfantului Tau Duh, pentru ca sa cunoastem astfel slava Ta si ca sa vietuim pe pamant in pace si in dragoste, pentru ca sa nu mai existe nici ura, nici razboi, nici vrajmasi, ci sa dainuie singura dragostea pe intreg pamantul. In felul acesta, nu vom mai avea nevoie nici de armate, nici de inchisori si va fi o bucurie sa traiasca pe acest pamant, pentru toti fiii Tai!"

Maxime Egger

Extras din volumul "Sa ne rugam 15 zile cu Sfantul Siluan", Ed. Sophia

• Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu si libertate
  Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul
• Sfantul Siluan Athonitul
  Publicat in : Sfantul Siluan Athonitul