
„Binecuvântată fie îndoiala! Vă sfătuiesc să-l salutaţi, cu bucurie şi respect, pe cel care vă cântăreşte cuvintele ca pe un ban fals." (Bertolt Brecht)
In fiecare an, în ziua Duminicii lui Toma, se naşte în mine o întrebare profundă: ce e, la urma urmei, credinţa, şi ce este necredinţa? Cine este credinciosul şi cine este necredinciosul? Ajunge o acceptare raţională a unor articole de credinţă? Devine deplin cineva acceptând în mod intelectualist anumite convingeri? Se umple viaţa doar cu certitudini ideologice, fără Prezenţă şi întâlnire? Ajunge o morală, o ştiinţă a virtuţii fără gustarea şi experienţa vieţii însăşi?
Vine deci sfântul imnograf să se identifice cu căutarea interioară a Apostolului Toma şi să spună nu. Nu ajunge acceptarea de complezenţă a principiilor şi codurilor morale. Este incompletă şi săracă existenţial, e doar o conformare exterioară la încredinţări verbale. Mai devreme sau mai târziu, sufletul va obosi, şi inima, ca centru al dorinţelor, va pofti o trăire vie a încredinţării. Toţi cei ce au sufocat înăuntrul lor această dorinţă de înţelegere şi plinătate interioară au plătit scump, în contul integrităţii lor
sufleteşti şi trupeşti.
De aceea imnografia Bisericii noastre elogiază necredinţa cea bună a lui Toma. Pentru că Toma nu este necredincios, aşa cum eronat ne-a predat tradiţia populară. In cererea Apostolului Toma sălăşluieşte o nevoie universală, arhaică a omenirii, de experienţă imediată, de gustare şi trăire a vieţii.
Nimănui nu-i este deajuns şi nimeni nu este împlinit doar pentru că ceilalţi îl asigură că-l iubesc. Cuvintele solicită o punere în aplicare în persoane şi lucruri. Persoana doreşte ca declaraţiile şi manifestările de dragoste să devină experienţă, trăire, legătură, îmbrăţişare, sărut şi o profundă acceptare psiho-somatică.
In acelaşi fel, legătura cu Dumnezeu nu este o conformare exterioară la certitudini ideologice, ci experienţă personală şi întâlnire în spaţiul interior al inimii omului. In adâncul inimii, aşa cum îl numeau părinţii niptici. Ceea ce nu se lucrează înăuntrul existenţei noastre ca trăire şi întâlnire cu Dumnezeu în mod substanţial nu există. Pentru că ontologic Dumnezeu „există", dar atunci când tu nu ai o experienţă lucrătoare a acestei realităţi, pentru tine nu există.
Astfel, imnologia Bisericii şi întreaga poziţie a Apostolului Toma vin să tulbure apele liniştite ale autojustificării şi ale aranjamentelor noastre interioare. Spunându-ne că în afară de necredinţa păcătoasă şi vrednică de osândă există şi o altă necredinţă, aşa-numită bună. Această necredinţă care se preface în credinţă de substanţă şi în întâlnire revelatoare.
Pe moment, ne simţim puţin înceţoşaţi şi miraţi, poate chiar deranjaţi. Luaţi prin surprindere, ne întrebăm: Există oare o necredinţă bună? Şi totuşi există. Acea sete pentru ceva substanţial şi adevărat. Sete care nu se odihneşte în ceea ce este relativ, tipiconal, legalist sau pur şi simplu moral.
Toma nu este necredincios, ci lui nu-i ajunge, nu se mulţumeşte cu o încredinţare verbală. Dacă s-ar fi liniştit şi mulţumit cu o simplă încredinţare verbală, şi-ar fi încarcerat existenţa într-o simplă convingere sau idee. Acesta însă însetează şi flămânzeşte după o întâlnire, după o gustare, după experienţa şi trăirea lui Hristos cel înviat.
Credinţa, după părinţii niptici, nu este convingere; nu este acceptarea unor articole de ideologie religioasă sau a termenilor teologici pe care-i poţi primi sau respinge. Este ceva mult mai adânc şi substanţial. Este dăruirea şi deschiderea existenţei în experienţa tainei lui Dumnezeu. Nu este dobândire sau cucerire, ci este Har, dar, experienţă şi întâlnire.
Experienţa isihastă ne spune că una este să vorbeşti despre un măr frumos şi alta este să fi gustat din el. Faptul că eu pot să fi gustat şi sunt sătul nu înseamnă că astâmpără foamea altuia. De asemenea, cel care vorbeşte despre Dumnezeu fără experierea Lui seamănă cu bucătarul care face mâncăruri minunate şi, deşi este neîncetat printre oale şi cratiţe, niciodată nu încearcă gustul şi aroma lor.
Toma nu este necredincios. Pur şi simplu caută contactul şi experienţa relaţiei cu Dumnezeu. Dacă viaţa creştină nu este experienţă şi trăire, eşuează ideologic într-un moralism vag sau într-un legalism dur şi sfidător, pe scurt, într-o viaţă fără bucurie, gusturi şi miresme. Iar aceasta nu este viaţa în Hristos, pentru că Hristos este Viaţa. Viaţa creştină este bucurie. „Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu, în timp ce bucuria este dovada prezenţei Acestuia" (Părintele Emilian Simonopetritul).
In realitate, omul cunoscut că este necredincios nu face nimic altceva decât să transpună într-un mod existenţial zgomotos nevoia adâncă a inimii lui de a crede. Caută credinţa din spatele negării... Acest lucru îl face şi Apostolul Toma. E necredincios într-o profundă căutare a credinţei. Dar o credinţă ca o propunere a vieţii şi a trăirii, şi nu ca o conformare exterioară la legi şi reguli, la învăţături morale şi individualiste. Toţi oamenii s-au născut pentru viaţă. Şi în întreaga lor călătorie în timp şi spaţiu caută să găsească înţelesul şi adevărul Vieţii înseşi.
Acum se poate întreba cineva: Dar atunci de ce Hristos, în timp ce acceptă să răspundă cererii lui Toma, în acelaşi timp îi spune şi: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut"? Tocmai pentru că ştie că omul le poate transforma pe toate cele sfinte şi curate în contrafăcute, false şi distrugătoare.
Astfel, de multe ori această sete a omului după o întâlnire reală şi profundă cu Dumnezeu se preface în egoism ieftin, în încăpăţânare religioasă, într-o atitudine de tocmeală ca la piaţă. In timp ce Toma nu vrea minuni pentru a crede, nici nu cere ceva la schimb. Pur şi simplu caută experienţa trăită a învierii dincolo de o acceptare intelectualistă.
Hristos deci spunând această frază nu respinge setea lui Toma, pentru că altfel nu ar fi răspuns în descoperirea făcută cererii sale. Pur şi simplu pune limite explicite între adevărata foame existentială şi cerşetoria egoistă religioasă; desparte căutarea interioară adevărată de confirmarea exterioară de tip spectaculos; cererile cu adevărat substanţiale ale inimii omeneşti de cele false. Una este dragostea, alta este nevoia.
PR. HARALAMBOS PAPADOPOULOS
Fragment din cartea "CALEA SPRE TINE ÎNSUŢI", Editura Sophia
Cumpara cartea "CALEA SPRE TINE ÎNSUŢI"
-
Necredinta cea buna a lui Toma
Publicat in : Duminica Tomei -
Caderea in necredinta
Publicat in : Credinta -
Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.