Sfantul Pantelimon - indemn la milostivire

 „Ca milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie marire Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin".

 Inalt Prea Sfintite Parinte Arhiepiscop Andrei, distincti parinti si iubiti credinciosi, cuvintele acestea cu care mi-am inceput cuvantarea, se rostesc la sfintele slujbe, prin ele vorbim cu Dumnezeu si-I spunem lui Dumnezeu-Tatal, lui Dumnezeu-Fiul si lui Dumnezeu-Duhul Sfant ca-i milostiv si iubitor de oameni. Marturisim aceasta in legatura cu Dumnezeu si Ii spunem ca Ii aducem multumire pentru ca e milostiv si iubitor de oameni si Ii aducem marire, bineinteles, dupa puterea noastra si aceasta o facem acum si o facem totdeauna, o facem in vecii vecilor. Aducem marire lui Dumnezeu pentru ca „cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii celei de o fiinta si nedespartita".

 Aducem marire lui Dumnezeu pentru ca vrem sa ne unim, de fapt, cu heruvimii si inchipuim pe heruvimi la Sfanta Liturghie tocmai pentru ca aducem intreit sfanta cantare Prea Sfintei Treimi.

 Aducem marire lui Dumnezeu impreuna cu ingerii cand zicem „Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Ta"; aducem marire lui Dumnezeu pentru ca asa se cuvine si pentru ca asa ne indruma Sfanta noastra Biserica.

 Si, pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu, pe masura ce incepem sa cunoastem ceva din maretia lui Dumnezeu, Ii aducem marire lui Dumnezeu, pentru ca nu putem altfel; Ii aducem marire pentru ca stim ca Lui I se cuvine toata marirea, nu numai cata aducem noi, nu numai cate putem noi aduce, ci toata marirea I se cuvine lui Dumnezeu. Din aceasta toata marire carei I se cuvine, noi aducem marire lui Dumnezeu pentru ca este sfant si iubitor de oameni, pentru ca este bun si iubitor de oameni, pentru ca este milostiv si iubitor de oameni, pentru ca este Dumnezeul nostru si Mantuitorul sufletelor noastre. Facem ce fac ingerii in cer. Aducem lauda lui Dumnezeu, pentru ca lauda lui Dumnezeu aduc ingerii; aducem marire lui Dumnezeu dupa puterea noastra, pentru ca Dumnezeu e bun si iubitor de oameni, pentru ca Dumnezeu e „Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni", pentru ca a Lui este a ne milui si a ne mantui pe noi. Pentru toate acestea aducem marire lui Dumnezeu.

 Astazi, iubiti credinciosi, am ales din acele cuvinte preamaritoare de Dumnezeu de la sfintele slujbe, cuvintele „ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Si am ales acestea pentru ca sfantul pe care il pomenim astazi, este un sfant cu nume de milostiv. Numele lui, in limba greaca, inseamna cel mult milostiv, cel milostiv, Sfantul Pantelimon. Ne gandim la Sfantul Pantelimon asa cum ne indruma Sfanta Biserica sa ne gandim. Ne gandim la numele lui de milostiv, ne gandim la faptul ca e tamaduitor, ne gandim la faptul ca e doctor fara de arginti, ne gandim la faptul ca e mucenic si mare mucenic.

 Toate acestea le avem in vedere si aducem cinstire dupa puterea noastra si dupa indrumarea Bisericii. Sfanta noastra Biserica ne ajuta sa-i aducem cinstire cu cuvintele Bisericii, cu cuvintele de slujba ale Bisericii. Ii aducem cinstire dupa puterea noastra, ne unim cu cinstirea pe care i-o aduce Biserica prin cuvant, ne unim cu simtirea noastra de cinstitori ai Sfantului mare mucenic, tamaduitor, doctor fara de arginti, Sfantul Pantelimon.

 E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

 Cum putem noi sa ne asemanam cu Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, fara sa fim doctori? El a fost doctor, a primit dar de la Dumnezeu sa fie doctor si a fost doctor fara de arginti, adica unul care n-a umblat dupa averi cand tamaduia si noi, care nu suntem doctori, cum putem sa fim asemenea sau macar sa urmam ceva, din cat se poate, pe Sfantul Pantelimon, doctor fara de arginti? Stiti cum, iubiti credinciosi? Sa facem noi, la puterile noastre, ceea ce ne-a dat noua Dumnezeu sa facem. Vin la mine uneori oameni care imi cer ajutorul, cer ajutorul Bisericii si intotdeauna le spun, cand lucrurile sunt mai presus de puterea noastra: cu putere omeneasca nu putem face nimic. Singurul lucru pe care poti sa-l faci tu, ca unul care ai necazuri, este sa rabzi necazurile si sa te rogi lui Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu mai poate limpezi necazul pe care il ai.

 E adevarat ca Dumnezeu poate toate si face unde crede El ca trebuie facut ceva, unele suferinte le vindeca, pe altii care sufera ii intareste sa duca suferinta; asa ca gandurile lui Dumnezeu noi nu le stim, stim doar sa primim ceea ce randuieste Dumnezeu pentru noi si pentru a noastra mantuire si in conditiile noastre, sa facem pentru noi si pentru altii ceea ce putem face.

 Ma gandesc, iubiti credinciosi, la acei patru insi care l-au dus pe slabanogul din Capernaum in fata Domnului Hristos. Ei nu puteau sa-l vindece, isi dadeau seama ca nu pot sa-l vindece, dar, totusi ceva puteau: sa-l duca in fata Domnului Hristos. Sfantul Marcu Ascetul, in Filocalie, spune ca Sfintii Evanghelisti, cei patru evanghelisti, sunt inchipuiti de cei patru care l-au dus pe slabanogul din Capernaum in fata Domnului Hristos si ne duc si ei in fata Domnului Hristos. Ne dau o putere sufleteasca din darul lui Dumnezeu.

 Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon.

 Sfantul Pantelimon a fost doctor fara de arginti, adica n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru ceea ce facea. Spre binele lui. Putem sa fim si noi asa, sa nu umblam dupa interese pamantesti cand suntem de ajutor celor pe care ni-i trimite Dumnezeu in fata.

 Sa stiti, iubiti credinciosi, ca atunci cand Domnul Hristos a randuit lucrul acesta, sa iubim pe aproapele nostru, a avut in vedere pe orice om care ne vine in fata, pe care intr-un fel, Dumnezeu ni-l trimite in fata, Dumnezeu ni-l face aproape de noi, Dumnezeu ni-l aduce langa noi. Spunea cineva, si pe buna dreptate, ca cel mai insemnat om din lumea aceasta este omul de langa tine, de care atarna mantuirea ta. In Pateric se spune: „de la aproapele este viata si moartea ca, daca ajutam pe aproapele nostru, lui Dumnezeu ii slujim, daca-l smintim pe aproapele nostru, lui Hristos gresim".

 Domnul Hristos a vrut sa ne apropie de orice om. Este adevarat ca noi, de multe ori uitam ca avem o porunca de la Dumnezeu: sa iubim pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasii nostri. In Sfanta Evanghelie care s-a citit astazi, chiar la inceput s-au spus cuvintele: „Aceasta va poruncesc voua", fiti atenti, aceasta va poruncesc voua, deci nu va indemn aceasta sau va dau o sugestie, nu va dau o indrumare ci va dau o porunca. „Aceasta va poruncesc, sa va iubiti unii pe altii". Domnul Hristos vrea sa ne iubim unii pe altii cum ne-a iubit El pe noi, cum ne iubeste El pe noi si cuvintele acestea le rosteste catre ucenicii sai, pe care intr-adevar ii iubea.

 Vrea Domnul Hristos lucrul acesta, sa ne iubim unii pe altii. Vin la mine unii oameni dupa cuvant de folos. De la o vreme incoace, stiti ce cuvant de folos le spun? „Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". E un cuvant de la Sfanta Liturghie. Sau le mai spun: „Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii mei, daca veti avea iubire unii catre altii". Si cine-i iubitor, e milostiv.

 Sfantul Pantelimon a fost milostiv, a fost datator de multumire, a dat multumire in jurul lui, cu minunile pe care le-a facut si pe care i-a dat Dumnezeu sa le faca. A lucrat cu puterile pe care le-a pus Dumnezeu in el. Si noi trebuie sa facem la fel, sa lucram la masurile noastre, cu puterile noastre, dar, in orice caz sa fim preocupati si ocupati de gandul de a inmulti iubirea.

 Nu s-ar putea zice ca oamenii n-au iubire si ca nu se iubesc unii pe altii, macar in cercuri restranse si in situatii speciale, dar aceasta nu o fac dupa porunca. Domnul Hristos ne da o porunca, sa ne iubim: „aceasta va poruncesc, a zis Domnul Hristos, sa va iubiti unii pe altii" si a mai spus Domnul Hristos ca cea mai mare porunca de care atarna toata legea si proorocii, este porunca iubirii.

 Stim despre Sfantul Pantelimon ca a fost mucenic. Ce inseamna sa fie cineva mucenic? Si-a dat viata pentru preamarirea lui Dumnezeu, si-a dat viata pentru credinta. Si a ajuns la aceasta, stiti de ce, iubiti credinciosi? Pentru ca s-a intalnit cu Domnul Hristos. Nu numai ca a stiut de Domnul Hristos, nu numai ca s-a gandit la Domnul Hristos, nu numai ca a incercat sa se apropie de Domnul Hristos, ci chiar s-a intalnit cu Domnul Hristos. A avut atata siguranta in legatura cu Domnul Hristos incat a primit mai bine sa moara decat sa se lepede de credinta in Hristos. Pe noi inca nu ne-a pus nimeni in situatii din acestea, de limita, de margine. Nu ne-a pus nimeni in niste confruntari de felul acesta. Dar ne pune totusi Dumnezeu de multe ori la incercare, de fapt, nu ne incearca El pe noi, pentru ca El stie ce avem de facut, dar ne da situatii in care sa ne incercam noi insine si sa vedem unde suntem. Si daca stim ca Dumnezeu e milostiv si noi trebuie sa fim milostivi, si daca nu suntem milostivi, nu suntem ca Dumnezeu; si daca stim ca Dumnezeu e iubitor de oameni si noi nu suntem iubitori de oameni ci, poate, uneori, chiar uratori de oameni, nu ne asemanam cu Dumnezeu.

 Si daca nu facem aceasta, sa-i iubim pe oameni si sa fim milostivi fata de oameni nu numai cu fapta materiala, si cu asta cat se poate, dar cu bunavointa, iubiti credinciosi, sa se simta omul de langa noi invaluit de noi, inca nu indeplinim porunca iubirii. Cand iubesti pe cineva, mai ales il aduci in tine, il porti in tine, daca nu-l porti si in tine, inca nu-l iubesti; daca-l tii numai in afara de tine, inca nu-l iubesti. Or, noi trebuie sa-l purtam in noi insine pe cel pe care il iubim pentru ca asa e iubirea, aduce in tine.

 Iubiti credinciosi, iubirea impropriaza, adica pe cel pe care il iubesti, il aduce in sufletul tau si in felul acesta se inmulteste si bucuria si fericirea, iubirea e fericire. De aceea a randuit Domnul Hristos sa ne inmulteasca iubirea, ca sa se inmulteasca fericirea.

 Noua nu ni se cere sa marturisim pe Domnul Hristos in fata mortii, cum a fost marturisitor al credintei Sfantul Pantelimon. De ce? Pentru ca imprejurarile nu sunt de asa fel, dar ne cere Dumnezeu sa-l marturisim cu viata noastra, in toate imprejurarile de viata, sa fim buni, sa fim milostivi, sa fim iubitori, sa fim iertatori, sa fim ingaduitori, sa fim rabdatori, sa trecem cu vederea, sa ne gandim la neputinta omeneasca.

 Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca!, mi-a spus candva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: „sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca". Sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon.

Iubiti credinciosi, asadar sa nu uitam cuvintele pe care le spunem la sfintele slujbe, vorbind cu Dumnezeu: „ ca milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor" si mai ales sa ne gandim ca acest cuvant nu este spus pentru o clipa, ci este un cuvant spus intr-o clipa pentru vesnicie.

Sa fim buni, sa fim milostivi, sa nu ne dam pace pana nu suntem asa cum ne vrea Dumnezeu, ca sa ne binecuvanteze Dumnezeu si sa fim si noi miluiti cu cei milostivi, dupa cuvantul Domnului Hristos: „fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui".

Si cu gandul la Sfantul Pantelimon sa zicem: „Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre" si cand spunem cuvintele acestea sa ne gandim ca Sfantul Pantelimon ar putea sa ne spuna si el: „urmati-mi iubirea, urmati-mi milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi in randul sfintilor, in randul acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu care dorim sa fim cu totii in imparatia lui Dumnezeu". Amin.

Parintele Teofil Paraianu

 Cuvant rostit la Manastirea Oasa, judetul Alba, 27 iulie 2000

• Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Biserica Sfantul Pantelimon - Nerezi
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfantul Pantelimon, ocrotitor al medicilor si tamaduitor al bolnavilor
  Publicat in : Sfantul Pantelimon
• Sfantul Pantelimon
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Manastirea Sfantul Pantelimon - Panachrantos
  Publicat in : Biserica in lume