Sfantul Pantelimon, ocrotitorul medicilor si tamaduitorul bolnavilor

Sfantul Pantelimon, ocrotitorul medicilor si tamaduitorul bolnavilor Mareste imaginea.

Sfantul Pantelimon este cinstit pe 27 iulie. Sfantul Mare Mucenic Pantelimon s-a nascut in provincia romana Nicomidia (provincie romana din Asia Mica), in timpul domniei imparatului pagan Maximian. La nastere a primit nume de pagan - Pantoleon - "cu totul leu, voinic", deoarece tatal sau, Eustoghie, era senator la curtea imparatului Maximian si se inchina zeilor. Insa, Evula, mama lui Pantoleon, era crestina. Il iubea pe Hristos in taina, din cauza faptului ca in acea vreme toti crestinii erau persecutati si ucisi. Ea trece la cele vesnice la putin timp de la nasterea fiului ei.

Pantoleon termina cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia, fiind incredintat spre ucenicie medicului de renume Eufrosin. Datorita cunostintelor sale, imparatul Maximian l-a luat la palat ca medic particular.

Intr-o zi, il intalneste pe Sfantul Ermolae, care ii descopera ca Hristos este adevaratul medic, Cel care tamaduieste fara sa ceara bani. Din acel moment incepe sa-l viziteze tot mai des pe Sfantul Ermoale. Din relatarea vietii sale aflam ca intr-una din zile Pantoleon a intalnit pe drum un copil mort. Fusese muscat de o naparca. Cheama in ajutor numele lui Hristos si copilul se ridica din moarte. Dupa aceasta minune, primeste Botezul, elibereaza sclavii, imparte averea saracilor si incepe sa-i ingrijeasca si sa-i tamaduiasca pe cei bolnavi fara sa primeasca bani. Astfel, implinea porunca lui Iisus Hristos: "In dar ati luat, in dar sa dati".

Vestea tamaduirilor facute de Sfantul Pantelimon s-a raspandit in tot imperiul roman, mai ales ca tanarul medic a tamaduit un orb, fost dregator imparatesc si alti cativa bolnavi pe care dascalul sau Eufrosin si nici alti medici nu reusisera sa-i vindece.

Medicii din Nicomidia devenisera invidiosi pe succesul lui si i-au comunicat imparatului ca este crestin. Adus in fata imparatului, Pantelimon nu a negat ca este crestin, ci dimpotriva, i-a spus acestuia ca inchinarea la zei este mincinoasa. Din acest motiv, este supus la mai multe torturi, dar prin minune, se vindeca de fiecare data. In cele din urma a fost decapitat. Pe cand isi spunea ultima rugaciune, s-a auzit un glas de sus: "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum implinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon", aceasta insemnand "prea milostiv". Cand i-a fost taiat capul, nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat Sfantul Pantelimon s-a umplut tot de roade.

Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, si din acest motiv multe asezaminte si spitale ii poarta numele. Sfantul Pantelimon este un izvor nesecat de leacuri, vindecand diverse boli. Sfantul Pantelimon este invocat in Taina Sfantului Maslu, la sfintirea apei si in rugaciunile pentru cei bolnavi.

Parti din sfintele moaste ale marelui martir Pantelimon au fost impartite in toata lumea. Capul sau este acum in Manastirea ruseasca Sfantul Pantelimon din Sfantul Munte Athos.

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: "Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon..."

Sursa:CrestinOrtodox.ro

Rugaciunea Preasfintitului Eremei (Schimnicul) catre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

O, Mare Mucenice si Tamaduitorule Pantelimon! Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi si nu lasa sa ramana in noi bolile trupesti si sufletesti de care suferim. Vindeca bolile pricinuite de patimile si pacatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slabiciune trupeasca si sufleteasca - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinte si impatimire de lucrurile trecatoare pamantesti - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mantuirii, pentru pacatele, neputintele si pentru datoriile noastre - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de tinerea in mintea noastra a raului, de manie, de ura, de tulburare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tamaduitorule a Sfantului Athos si a intregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mandrie, ingamfare, preamarire, de rand cu nemernicia si netrebnicia noastra - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele si feluritele caderi in poftele trupului: in desfranare, in mancarea cea fara de sat, in neretinere, in desfatare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multa vorbire, de vorbire desarta si de cea savarsita cu judecata - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi nostri de privirile pacatoase ...

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor desarte, a cuvintelor rele, defaimatoare.

Ne dor mainile noastre neintinse spre savarsirea rugaciunii si spre fapta cea de milostenie - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care usor se indreapta spre cai ratacite si spre locuintele acestei lumi - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba si buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urate, de nerostirea cuvintelor de rugaciune, de lauda sau de rostirea acestora cu nepasare, cu neluare aminte si fara de pricepere - tamaduieste-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav: Bolnava este mintea noastra si lipsita de intelegere, intelepciune si de cugetare. Bolnava este vointa noastra, care se intoarce de la lucrurile sfinte si se indreapta spre lucruri pacatoase, daunatoare noua si neplacute lui Dumnezeu. Bolnava este inchipuirea noastra, care nu doreste si nu este in masura sa constientizeze atat moartea si suferinta vesnica a pacatosilor, cat si Fericirile Imparatiei Ceresti, mania Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, rastignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tamaduieste-ne. Ne doare totul in noi. In neputinta este sufletul nostru cu toate puterile si priceperile lui. In neputinta este trupul nostru cu toate madularele lui.

Tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tamaduitorul cel fara de arginti, Doctorul cel mult iubitor si sluga Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Nu ne lasa pe noi in urgia bolilor si neputintelor, ci tamadiueste-ne cu puterea Harului tau si vom lauda Preasfanta Treime: pre Tatal, pre Fiul si pre Sfantul Duh, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor si vom multumi harului tau purtator de vindecari in veci. Amin.

Paraclisul Sfantului Pantelimon

Acatistul Sfantului Pantelimon

 

26 Iulie 2016

Vizualizari: 10236

Voteaza:

Sfantul Pantelimon, ocrotitorul medicilor si tamaduitorul bolnavilor 5.00 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Mihai Eduard TeodorescuPostat la 2016-07-26 16:58

    Sa dam slava Preasfintei Treimi ca are asa sfinti intru ajutorul celor ce cred.

  • Andrei PanaitPostat la 2016-07-26 07:17

    Câteva minuni săvârșite de Sfântul Pantelimon[1] La scurt timp după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, ce murise după ce fusese mușcat de o năpârcă. Atunci Pantoleon, vrând să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, l-a chemat în ajutor pe Hristos și îndată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească Sfântul Botez. Odată, când un bărbat orb a fost condus la casa lui Eustorgios, rudele suferindului au bătut la uşă şi au întrebat: „Este Pantoleon, doctorul, acasă?” Sfântul doctor, când i-a auzit el însuşi, şi-a invitat şi tatăl, Eustorgios, ca să vadă împreună pacientul. Pantoleon l-a întrebat pe bărbatul orb ce dorește. Pacientul a răspuns cu franchețe: „Îmi doresc lumina ochilor, doctore. Căci nimic nu este mai dulce omului decât puterea vederii. Îţi cer să ai milă de nenorocirea şi de suferinţa mea. Ai milă de mine, nefericitul! Căci mulţi doctori au promis să îmi înapoieze văzul, dar nu au reuşit. Ei doar mi-au prădat averea în schimbul medicamentelor, de la care nu am primit nici un beneficiu. Într-adevăr, puţina vedere pe care o mai aveam am pierdut-o împreună cu banii mei. Eu, nefericitul, am ajuns sărac”. Nobilul Pantoleon a răspuns: „De vreme ce ţi-ai cheltuit toată averea şi toate proprietăţile pe doctori, chiar dacă nu ai obţinut nimic, atunci eu la ce să mă aştept dacă te vindec?” Bărbatul a răspuns: „Orice mai rămâne din averea mea îţi voi oferi cu drag ţie”. Pantoleon a răspuns: „Boala ochilor tăi poate fi vindecată doar de adevăratul Dumnezeu, folosindu-mă pe mine ca pe un instrument al Lui. Cât despre banii pe care mi i-ai promis, tu trebuie să mergi şi să îi împarţi săracilor”.Făcu semnul crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese că Hristos îl vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios – tatăl Sfântului Pantelimon, care nu după multă vreme adormi și el în pace[2]. Venerarea sfântului martir doctor fără de arginţi în Biserica Ortodoxă Rusă era deja cunoscută în secolul al XII-lea. Prinţul Izyaslav, fiul lui Mstislav cel Mare, avea o icoană a sfântului pe coiful său. Prin mijlocirile sfântului, el a rămas în viaţă în timpul unei bătălii din anul 1151. De ziua marelui martir, forţele ruseşti au câştigat două victorii navale împotriva suedezilor (în 1714 lângă Hanhauze şi în 1720 lângă Grenham). Părţi ale sfintelor moaște ale marelui martir Pantelimon au fost împărţite în toată lumea. Capul său este acum în Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos. Sfântul Pantelimon, după moartea sa, a săvârşit multe vindecări de diverse boli şi posedări demonice. Din păcate, nu multe dintre nenumăratele lui miracole au fost consemnate[3]. Părinţii de la Mănăstirea athonită erau conştienţi de multe lucrări de vindecare, dar nu au ţinut nici o evidenţă scrisă. Mănăstirea, totuşi, a păstrat hrisoavele şi darurile oferite de împăraţi şi prinţese. Domnitorul Ioan Nicolae al Moldovei consemnează în iulie 1744, că o ciumă teribilă a făcut ravagii, decimând populaţia. S-a organizat o procesiune cu o parte din moaștele sfinte, mai precis cinstitul cap al Sfântului Pantelimon, fiind săvârșite rugăciuni de invocare a ajutorului divin. Rezultatul a constat într-o multitudine de minuni. Domnitorul Ioan Nicolae, în semn de mulţumire către sfântul doctor fără de arginţi, a trimis ofrande și daruri Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Athos. În 1750 și 1754, cinstitul cap al Sfântului Pantelimon a fost din nou adus în Moldova, săvârșindu-se iarăși o multitudine de minuni. În anul 1735, Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos a trecut sub controlul grecilor. Doi factori au condus la declinul mănăstirii: stilul de viaţă idioritmic şi pierderea ajutorului financiar al Rusiei. Corpul de guvernare athonit de la Protaton a recomandat patriarhului de Constantinopol de atunci, Calinic, închiderea mănăstirii. Însă, Dumnezeu şi martirul Său au aranjat altfel această problemă. Patriarhul, inspirat de Dumnezeu şi de sfântul Său, a căutat să restaureze mănăstirea şi să stabilească un monahism cenobitic. Patriarhul Calinic a cerut ajutorul bătrânului Sava de la Schitul Xenofont. Acesta a petrecut patru ani în Constantinopol strângând bani pentru Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Multe minuni au avut loc în capitală, mai ales atunci când cinstitul cap al sfântului a fost adus acolo de la Athos. Orbii şi-au recăpătat vederea, leproşii au fost curăţiţi, iar cei posedaţi de demoni au fost exorcizaţi. Bătrânul Sava cu greu putea face faţă tuturor cerinţelor de a fi vizitat. Dar apoi războiul a izbucnit între Turcia şi Rusia, care a rezultat în pierderea asistenţei financiare din partea Patriarhului Calinic. Atunci doctorul fără de arginţi Pantelimon a luat parte la reconstrucţia propriei sale mănăstiri. A săvârşit multe minuni care l-au ajutat pe noul egumen al mănăstirii, bătrânul Sava. Însemnătatea succesului bătrânului Sava cu moaștele sfântului a fost atât de mare încât el a fost ameninţat de către musulmani, care simţeau că islamismul era eclipsat în faţa reuşitelor sfântului. Totuşi, viaţa bătrânului athonit a fost protejată de Sfântul Pantelimon împotriva tuturor vicleşugurilor malefice. În vremea aceea, s-a întâmplat ca Scarlat Calimachi, ce avea să ajungă domnitor al Moldovei († 1821), să cadă pradă unei boli grele. Doctorii au diagnosticat boala ca fiind incurabilă. Familia suferindului l-a invitat pe bătrânul Sava în vizită. El s-a rugat la mucenicul Pantelimon să îl însănătoşească. Scarlat a promis că, dacă marele mucenic îl va vindeca, va construi mănăstirea de pe muntele Athos în cinstea lui. După ce bătrânul Sava a ţinut o slujbă de invocare a ajutorului sfântului şi de binecuvântare a apei (sfeștanie), l-a stropit pe Scarlat cu apă sfinţită. Acestuia din urmă i s-a spus apoi să bea o fiertură amestecată cu apă sfinţită, care conţinea ierburi de pe Muntele Athos. În următoarea zi, el şi-a revenit complet. Scarlat Calimachi s-a ţinut de cuvântul dat, care privea construirea mănăstirii. După câţiva ani, a urmat la tronul Moldovei (1806) și a ridicat mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos în apropierea mării. Domnitorul moldovean a zidit din temelie biserica centrală și imensa trapeză, poate cea mai mare din tot Muntele Athos, la care se adaugă clopotnița și o parte din corpul chiliilor. Este o zestre care dăinuie; hrisoavele vechi și chiar cronicarii și monahii ruși și greci consemnează toate acestea în letopisețele vremii. Această mănăstire a fost mai târziu extinsă şi mărită cu ajutorul daniilor venite din Rusia. O dată, sfântul a acţionat ca mijlocitor și în timpul domniei otomane. Un doctor de la curte avea o singură fată, care era posedată de un demon. Doctorul de la curte, un papistaș, nu ştia cum ar putea remedia situaţia. A afirmat că ar da orice în schimbul mântuirii fetei. În această perioadă, bătrânul Sava era în Constantinopol, iar cinstitul cap al Sfântului Pantelimon săvârşea multe vindecări care sporeau slava lui Hristos în oraş. Doctorul, chiar dacă era romano-catolic, a dorit să îl invite pe bătrân cu acea parte din sfintele moaște acasă la el. Sava a venit şi a ţinut o slujbă de invocare a ajutorului sfântului în prezenţa fetei posedate, care era legată în lanţuri de un perete pentru a se evita orice fel de violenţă din partea ei. Aceasta era nu numai pentru siguranţa celorlalţi, dar şi pentru siguranţa propriei persoane. Bătrânul Sava i-a permis să sărute moaștele sfinte. Doctorul l-a invitat pe bătrân să petreacă noaptea în casa lui ca oaspete de onoare. Bătrânul nu a putut refuza. Sava s-a rugat în timpul nopţii la sfântul doctor Pantelimon. Avea moaștele aşezate în camera în care fata bolnavă era încătuşată. În ziua următoare, când fratele Sava, doctorul şi rudele fetei au intrat în cameră, au avut parte de o imagine surprinzătoare. Fata era sănătoasă şi întreagă la minte. Mult prețuitul și minunatul cap al Sfântului Pantelimon care era aşezat pe platou izvora mir frumos mirositor. Întreaga familie s-a bucurat şi l-a slăvit pe Dumnezeu şi pe martirul Său, Pantelimon. Toţi au cerut să fie primiţi în sânul Bisericii Ortodoxe, lucru pe care bătrânul Sava l-a făcut cu bucurie. Cât despre mirul care era izvorâse din cinstitul cap al mucenicului, bătrânul Sava l-a lăsat fetei, spunând că pentru ea şi doar în camera ei Hristos a ales să ofere acel dar cu bună mireasmă. Din nou, în timpul stăreției bătrânului Sava, un doctor a fost angajat pentru a avea grijă de nevoile fraţilor de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon. El intenţiona să servească mănăstirea în două moduri – nu numai în calitate de doctor, ci şi ca un călugăr bun. Cu aceste intenţii bune au venit şi tentaţiile care apar de obicei o dată cu promisiunea de a-l sluji pe Dumnezeu. Fidelitatea şi dragostea lui pentru Dumnezeu au fost supuse la un test. Diavolul continua să îi sugereze că ar putea să îl mulţumească mai bine pe Dumnezeu prin punerea în aplicare a talentelor şi a darurilor sale în lume, unde erau mai multe oportunităţi de a face bine. Această propunere îi era prezentată într-un mod foarte atractiv. Diavolul îi amintea că în lume nu numai că putea face bine, dar ar putea să se descurce mai bine el însuşi, departe de privaţiunile asociate vieţii monahale. Faptul că doctorul avea o profesie profitabilă şi o sumă semnificativă de bani, deja făcea amăgirile pioase ale diavolului şi mai atrăgătoare. Apoi, doctorul a declarat că intenţia sa de a deveni călugăr nu era fondată. În suflet, îşi dorea să trăiască în lume în aşa fel încât să îl bucure şi pe Dumnezeu şi să nu îşi provoace sieşi mari inconveniențe. În ziua în care a planificat să plece din mănăstire, unii dintre fraţi au venit să îşi ia rămas bun. Au fost îngroziţi să îi găsească trupul complet desfigurat de edem. Carnea lui umflată îl tortura atât de tare, că nu mai putea merge. Părul de pe cap şi din barbă îi căzuse. Vocea lui abia putea fi auzită. Nu semăna în nici un fel cu doctorul despre care ştiau că ieri fusese perfect sănătos. Doctorul simţea cum viaţa lui se scurge. A dat dispoziţie ca banii şi proprietăţile lui să fie transferate starețului şi mănăstirii. Apoi l-a implorat pe stareț să vină şi să-i citească deasupra capului rugăciunile de iertare înainte să moară. Părintele Sava s-a grăbit să-l viziteze pe suferind, ducând cu el părticica din moaștele sfinte, și anume cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Fraţii au săvârșit rugăciuni dinaintea icoanei Sfântului, cerând dumnezeiasca sa mijlocire. După ce au adus rugăciuni şi litanii, au săvârșit şi o slujbă de sfinţire a apei. Doctorul bolnav a fost stropit cu apă sfinţită. Moaștele sfinte au fost ridicate de stareț, care a făcut semnul crucii cu ele deasupra suferindului. Doctorul, pocăindu-se, a cerut iertare fraţilor şi starețului. O dată cu căinţa lui, umflăturile au început să se facă tot mai mici până au dispărut. Odată vindecat, el i-a mulţumit vindecătorului lui, Sfântul Pantelimon, şi a promis să rămână la mănăstirea doctorilor fără de arginţi până la sfârşitul zilelor sale. I s-a dat numele Filoteu. După cinci ani, fratele Filoteu a trecut la viaţa cea veşnică. Vom mai istorisi încă o minune din timpul stăreției părintelui Sava. Un nou călugăr s-a alăturat obștii monahale a Sfântului Pantelimon. Numele lui era Azarie. Prin faptele sale şi prin lipsa lui de zel, era instabil în decizia lui de a-l servi pe Dumnezeu ca monah. Pe baza inconstanţei sale, diavolul era convins să-l întoarcă de la stilul de viaţă monahicesc. Mai întâi s-a gândit să îl ispitească să se întoarcă la fosta lui viaţă de familie, unde era îngrijit şi răsfățat. La mănăstire, chiar de la început, a fost repartizat la bucătărie pentru a face mâncare pentru muncitori. După cum s-a constatat, s-a dovedit foarte eficient în îndeplinirea datoriilor lui, astfel încât lucra cât trei oameni. Diavolul a încercat să îl atragă înapoi în lume, invocând pretextul că era nevoie de el să săvârșească fapta caritabilă de a creşte trei orfani din familia lui. Războiul spiritual pe care Azarie l-a îndurat a fost lung şi dureros. Chiar şi după ce anii au trecut, iar orfanii au ajuns la vârsta majoratului şi nu mai aveau nevoie de un tutore, a decis să părăsească mănăstirea – în ciuda insistenţelor părintelui Sava şi a fraților din mănăstire. Cum trecea printre porţile mănăstirii, a văzut că în locul golfului în care mănăstirea era situată, era o câmpie vastă care se întindea dinaintea lui. A fost surprins de alterarea inexplicabilă a geografiei şi a meditat la ce ar putea să însemne aceasta. Dintr-o dată, a auzit trei armăsari care duceau călăreţi ce păreau a fi necredincioşi arabi. Veneau cu repeziciune către el din partea opusă a peninsulei athonite. Au părut că au ajuns la porţile mănăstirii aproape dintr-o dată. Azarie a văzut un tânăr, în jur de 18 ani, ieşind de pe porţile mănăstirii. Ţinea un toiag în mână. Ca şi cum ar fi fost proprietarul acelui sălaş sfânt care tocmai a fost atacat de hoţi, el i-a lovit pe cei trei intruşi cu toiagul său. Azarie, mirat de spectacol, îl putea auzi batjocorindu-i pe călăreţi, spunând: „Pe cine căutaţi aici, copii ai pierzaniei? Nu vă ajunge focul gheenei? Aţi vrea să furaţi şi o oaie de pe proprietatea mea? Nu aveţi ce căuta aici, plecaţi!” La acest ordin şi din cauza loviturilor de toiag, călăreţii au dispărut. Tânărul era milostivul Pantelimon care a alungat pe demonii ce veniseră deghizaţi în călăreţi malefici pentru a fura un miel din turma sfântului, care era patronul spiritual al mănăstirii. Mielul, Azarie, a privit această viziune. Atunci tânărul s-a întors întristat către Azarie şi l-a certat: „De ce nu îmi oferi nici un fel de pace? De ce mă superi din nou şi din nou?” Apoi tânărul l-a lovit pe Azarie în partea dreaptă. De atunci, Azarie nu a mai putut nici să se aşeze, nici să se ridice fără ajutor. Nu putea nici să stea în picioare, nici să meargă fără ajutor sau fără o cârjă. Miraculoasa intervenţie a sfântului a fost, de fapt, un dar milostiv. Azarie, datorită neputinței lui, a decis în sfârşit să rămână în mănăstire. După acest episod, el a fost pus să păzească porţile mănăstirii. A fost chemat la Domnul în anul 1836. Moaștele Sfântului Pantelimon au fost răspândite în toată lumea creștină, spre alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi. Multe biserici, capele, paraclise, mănăstiri, spitale, cabinete și instituții medicale sunt puse sub ocrotirea Sfântului Mucenic Pantelimon. La noi în țară, Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala Episcopală din Galați păstrează, cu mare bucurie, ca pe un odor prea scump, câte o părticică din sfintele sale moaște. În București, multe biserici oferă spre închinare credincioșilor câte o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Doctor fără de arginți Pantelimon: Biserica Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Plumbuita, Biserica Sfântul Stelian Lucaci, Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Dumitru Poștă, Biserica Adormirea Maicii Domnului-Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, Biserica Sfântul Alexie. Sfântul Pantelimon este un izvor nesecat de leacuri, vindecând boli şi mântuind de diverse suferinţe. Astfel, marele martir şi vindecător este invocat în Taina Sfântului Maslu, la sfinţirea apei şi în rugăciunile pentru cei bolnavi. O, binecuvântat doctor, icoană şi nume al milei, să mijlocești în faţa lui Hristos ca noi să primim iertare, căci tu ai luptat lupta cea dreaptă şi ți-ai dat viața în mâinile Domnului, ca mucenic, în numele Lui! Amin. [1] Aceste vindecări minunate relatate aici nu sunt menționate în Sinaxarul pe care-l avem în limba română, de aceea am decis să le traduc din The Great Synaxaristes of The Orthodox Church, Translated from the Greek, Holy Apostles Convent, Buena Vista, Colorado, 2008, p. 1202-1230. [2] Cf. The Great Synaxaristes of The Orthodox Church, p. 1204-1206. [3] Relatarea câtorva dintre minunile sale consemnate la Mănăstirea athonită Sfântul Pantelimon, au fost prezentate într-un periodic: „A Collection of Miracles of the Holy Great-Martyr and Healer Pantelimon Performed in Recent Times”, în Orthodox Life, Vol. 40, Nr. 4, 1990, p. 7-15. Pr. Liviu Petcu

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE