Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand, infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec.

Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand; impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei.

In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc.

Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

Jocul Dragaicelor a fost atestat pentru prima data in Moldova de catre Dimitrie Cantemir (Cantemir, 1973, p. 341) si apoi in Muntenia si Dobrogea din raspunsurile primite la chestionarul lansat de N. Densuseanu (Fochi, 1976, p. 116-119). Ov. Barlea aprecia ca, spre deosebire de Lazar, unde ritualul este dedus din textul folcloric, ritualul Dragaicei a fost reconstituit numai din informatiile de natura etnografica. Versurile, atunci cand apar, sunt numai un indemn la joc (Barlea, 1981, voI. 1, p. 405).

Ceata era formata din fecioare, doua sau patru la numar, din care una sau doua imbracate baieteste. Cand avea si steag, ceata numara cinci persoane. Fetele se numeau Dragaicute sau, in Teleorman, Dragan si Dragaica. Flacaul care le canta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol in desfasurarea jocului. Din recuzita Dragaicei nu lipsea naframa, marama, basmaua), ce se flutura in timpul dansului. In unele sate din sudul tarii cetele purtau un steag impodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grau, asemanator steagului purtat de calusari. Steagul Dragaicelor, intalnit de Horia Barbu Oprisan in judetul Teleorman, era facut dintr-o prajina de 2-3 m careia i se atasa in varf o cruce de lemn. Pe steag, in varf, se legau usturoi si flori de dragaica (sanziene), iar pe bratele crucii se agatau margele, bratari, multe tichiute si hainute de copii. Cand jucau Dragaicele, mamele le dadeau diferite piese de imbracaminte ale copiilor sa le puna pe steag si sa le joace (Oprisan, 1972, p. 276). Pelinul si florile de sanziene ii confereau steagului purtat de fetele teleormanence calitati apotropaice si purificatoare captate prin acte magice in favoarea copiilor.

In unele sate participantele purtau cate o coasa sau o secera, amanunt important pentru descifrarea functiei rito-magice a dansului. In scenariul ritual care insotea cultivarea graului, incepand cu aratul si semanatul si terminand cu recoltatul si pregatirea painii, Dragaicei ii apartinea secventa cand holdele de grau erau "in parg", inainte de recoltat. Semnificatiile initiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Dragaicei cu holdele de grau aflate in pragul rodirii si transferul fertilitatii in dublu sens: vegetal si uman. Pozitia solstitiala a obiceiului ii conferea insa si o valoare rituala in scurgerea timpului. De-a lungul unei indelungate evolutii, jocul Dragaicei a devenit un ritual polifunctional: ajuta "sa bage bob graul", "sa coaca holdele"', sa apere copiii de boli si altele.

Dupa informatiile mai vechi ceata colinda mai multe sate, in timp ce sursele documentare recente limiteaza actiunea ei la nivelul unui singur sat, in vatra sau in vatra si mosia acesteia. Dragaicele faceau pasi dansati, sareau si duelau cu coasele, mai ales atunci cand se intalneau doua cete, rupeau bucati din naframele purtate si le imparteau pe la casele colindate. Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului.

Timpul care se naste la solstitiul de iarna, marcat de cresterea zilei "cu cat se misca puiul in gaoace", ajunge la maturitate la solstitiul de vara. O data cu maturizarea timpului se maturiza insa si recolta, in special graul, care urma sa fie recoltat. Aparitia coasei nu poate avea alta semnificatie in acest stravechi obicei decat secerarea (omorarea) plantelor care si-au implinit menirea parcurgand drumul de la samanta semanata la samanta recoltata. De aici pana la reprezentarea mortii cu coasa in spate cu care secera neincetat vietile omenesti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului in marele ritm al naturii: omul este o samanta care germineaza, creste, se inmulteste si moare. Duelul cosmic dintre vara si iarna, dintre zi si noapte este castigat intr-un an de doua ori de fortele benefice si de doua ori de fortele malefice. Lupta cu coasele, ca si opozitia dintre dansatoarele perechi amintesc de ceea ce se petrece in alt dans ritual, jucat initial la echinoctiul de primavara, Calusarii. Dragaicele par a reprezenta cele doua forte aflate in permanenta opozitie, dar care isi impart victoriile cu exactitate astronomica.

Ion Ghinoiu

 

.

• Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
  Publicat in : Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul