Cum suntem in Postul Craciunului, sunt gata sa fac o marturisire pe cat de publica, pe atat de grava: uneori nu ma pot abtine de la carnati sau de la sunca inainte de terminarea postului. Si, in buna traditie romaneasca, ma si dezvinovatesc repede, aruncand vina pe obiceiurile poporului astuia, care nu si-a gasit alta vreme pentru taierea porcului decat in iarna, inainte de Nasterea Domnului. Recunosc, gras si pofticios cum sunt, mi-e greu sa stau impasibil in fata unui sirag de carnati bine preparati sau a unei table de slanina fiarta pana ajunge moale ca untul, usturoiata si data prin boia, ca in Ardealul meu natal. Uneori ma abtin, alteori nu. Si daca pana atunci am reusit, cu chiu, cu vai, sa tin postul, intr-o secunda de slabiciune (e doar un fel de-a spune, in cazul meu) totul se naruie, odata cu o felie de jambon fiert, data prin hrean ras.

Daca v-am smintit, sa ma iertati. Dar, din pacate, nu-s decat un roman ca atatia altii, care crede in Dumnezeu si isi doreste mantuirea, dar face pentru ea cat poate. Iar in materie de rigoare gastronomica, pot destul de putin. Si nici mentalitatea natiei asteia nu m-a ajutat prea mult, fiindca romanul ramane destul de ambiguu in toate cele, inclusiv in cele ale poruncilor bisericesti.

Bunaoara, sa luam porcul. Cine isi imagineaza, oare, in Romania, Craciunul fara carnati si sarmale pe masa, sau fara sunca si caltabosi, alaturi, desigur, de un vin bun, de un cozonac rumen si de alte cele, menite sa veseleasca inima omului? Dar oare nu cumva ne-am abatut de la poruncile dumnezeiesti, cata vreme in cartea Leviticul din Vechiul Testament, de-acolo de unde unii sustin inca diferite porunci rigoriste cu privire la necuratia femeii, se spune ca ar trebui sa tinem si faptul ca porcul e animal necurat si sa nu-l mancam? Oare nu cumva am ajuns sa dam porcului mai multa intaietate decat femeii, sau chiar decat lui Dumnezeu Insusi, cata vreme sacrificam un animal necurat in plin post si chiar il mancam cu pofta, uneori tot in plin post? Ori poate ca poruncile Vechiului Testament sunt completate si schimbate in parte de Noul Testament, asa incat nu pe rigorile alimentare cade accentul? Oricum si profetul Isaia vorbea de „postul cel adevarat”, unul al curatiei cugetului mai degraba decat al regimului alimentar. Dar cum ramane atunci cu recomandarea tinerii postului facuta de Insusi Mantuitorul?

Doamne, ce de dileme! Iar cum romanului nu-i prea plac dilemele, el a preferat sa-si pastreze din traditia populara Ignatul, sa taie porcul, sa-si condimenteze carnatii si sa-i manance fara a se mai incurca in subtilitati teologice sau de alta natura. Mai mult, in tot folclorul nostru sunt nenumarate povestile in care romanul negociaza cu Dumnezeu, cu Sanpentru sau cu alti sfinti, fara rusine, ba chiar cu oarecare familiaritate si cu smecherie. Pai, cum sa nu inchidem atunci ochii si sa ne ascundem dupa traditia populara, lasand porcul la locul lui de cinste in plin post? Cum sa nu avem pana si colinde care canta despre carnati si colaci?

Din pacate, jumatatile de masura nu tin, insa, in fata lui Dumnezeu si nu stiu ce-I voi putea spune la judecata, atunci cand ma va intreba despre carnatii din post. Dar, in ceea ce ma priveste, aceasta va fi una din intrebarile usoare. Desigur, nu vreau sa generalizez, nici sa smintesc pe nimeni cu slabiciunile mele si nici sa-i ofensez pe cei care tin postul.

Am totusi o intrebare: dumnevoastra cum stati cu raspunsurile la viitoarea judecata?

 

                                                                                               Cristian TABARA

                                                                                Lumea credintei, anul II, nr. 12(17)

• Ortodoxia in perspectiva ecumenica
  Publicat in : Editoriale
• Sfantul Graal
  Publicat in : Religie
• Moartea, ca subiect de presa
  Publicat in : Editoriale
• Petre Tutea sau notorietatea intelepciunii
  Publicat in : Editoriale