Atributele naturale

Atributele naturale Mareste imaginea.

 

Atributele naturale

 

Aseitatea

 

Intreaga creatie are o cauza, un autor care este mai presus de ea. Creatorul acesteia este Dumnezeu insusi, Care isi are existenta de la Sine si prin Sine si nu este conditionat in existenta Sa de nimeni si nimic din afara Sa, El insusi fiindu-Si propria cauza. Dum­nezeu Se numeste pe Sine insusi lui Moise ca fiind Existenta prin exce­lenta: "Eu sunt Cel ce sunt" (Ies., 3, 14).

 

Dumnezeu nu intra in categoria existentelor cu­noscute sau inchipuite de noi, ci este mai presus de ele, deoarece toate cele pe care le cunoastem noi ca existente isi au existenta de la altci­neva si depind in existenta lor de un sistem de referinte. Aceasta indica o relativitate sau anumite lipsuri ale existentelor. Cel ce exista insa prin Sine, Dumnezeu, are o existenta libera de orice relativitate. Dum­nezeu nu este incadrat intr-un sistem de referinte. El nu are nici o lipsa.

 

Dumnezeu insusi Se defineste pe Sine ca realitate personala supra-existenta, cand zice : "Eu sunt Alfa si Omega, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce va veni, Atottiitorul" (Apoc, 1, 8) si "Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, inceputul si sfarsitul" (Apoc, 22,  13).

 

Spiritualitatea

 

Este atributul lui Dumnezeu cel mai usor de sta­bilit, dar cel mai greu de experimentat. "Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in Duh si adevar" (Ioan, 4, 24). Ce este spiritua­litatea in sine si spiritualitatea lui Dumnezeu indeosebi, stim numai din o serie de manifestari ale acesteia si din insusi cuvantul lui Dumnezeu : "Ci, precum este scris : cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (Isaia, 64, 3). "Iar Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu. Caci cine dintre oameni stie cele ale omului, decat duhul omului care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut decat Duhul lui Dumnezeu" (I Cor., 2, 9-11).

 

Spiritualitatea este legata de viata sufletului : puterea de cunoastere (ratiunea), simtirea si vointa libera. La om, puterea de cunoastere, sim­tirea si vointa sunt limitate. Dumnezeu este insa Duh absolut nelimitat de timp si de spatiu, de puteri ceresti si pamantesti, conditie a unei liber­tati absolute : "Duh este Domnul si unde este Duhul Domnului acolo este libertatea" (II Cor., 3, 17).

 

Atotprezenta sau omniprezenta lui Dumnezeu

 

Fiind fara inceput si fara sfarsit si Duh absolut, Dumnezeu este atotprezent, cum spune Psalmistul : "Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi ? De ma voi sui la cer, Tu acolo esti. De ma voi pogori la iad, de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta"(Ps. 138, 7-10).

 

Dumnezeu este mai presus de spa­tiu cum este mai presus de timp, fiind mai presus de un "cand" si de un "unde", precum este mai presus si de orice "cum", intrucat toate acestea L-ar limita, L-ar margini, L-ar defini. Dar Dumnezeu este prezent in toate in mod nespatial si netem­poral caci toate isi primesc existenta prin El. El este in toate, fiindca este prezent in toate actele Lui referitoare la noi, creatoare, sustinatoare si desavirsitoare.

 

Spatiul si timpul sunt conditiile creaturilor, deci ale existentelor create. Dumnezeu este si aspatial si supraspatial. Dar El nu este aspatial in sensul deistilor care il izolau de lume, in transcendenta Sa, ci in sensul ca El nu intra in cadrele spatiului. Si este supraspatial, adica mai presus de spatiu, pe care El l-a creat, il stapaneste si ii depaseste le­gile si dimensiunile lui : "Cerul este tronul Meu si pamantul, asternutul picioarelor Mele", zice Domnul ; "Ce casa imi veti zidi voi ?" (Isaia, 66,1). 

                                                                     

Ajunsi la comuniunea desavarsita cu Dumnezeu si intre noi, nu va mai fi o varietate de distante, ci Dumnezeu va fi la fel de aproape de fiecare dintre noi, la fel de intim, oriunde si oricand, incat nu va mai fi o deose­bire propriu-zisa intre aici si acolo, intre atunci si acum, ci ne vom afla pur si simplu in eternitatea si infinitatea lui Dumnezeu, lipsita de trecut si viitor, de aici si acolo.

 

Distanta intre noi si Dumnezeu este depasita in Hristos nu numai prin coborarea lui Dumnezeu la noi, ci si prin inaltarea noastra la Dum­nezeu. Iar in Hristos, noi am depasit virtual distanta fata de Dumnezeu si intre noi insine. Dar nu si actual. Numai Hristos a depasit si ca om, atat virtual cat si actual, distanta fata de Dumnezeu. Dar fata de oameni nici Hristos nu a depasit in mod actual distanta fata de toti, fiindca unii il silesc sa ramana la distanta de ei.

 

Vesnicia

 

Timpul implica schimbare, succesiune si el nu poate fi decat conditia creaturilor care au inceput si sfarsit. Ca existenta personala abosluta, Dumnezeu nu este supus insa unei schimbari in timp, nu este supus timpului, dupa cum nu este supus nici spatiului. Timpul este dependent de El.

 

Existenta nu s-a putut naste din neant. Iar existenta de sine nu poate fi decat o existenta personala. Si anume este existenta personala suprema, care, fiind in sine o existenta inepuizabila, este iz­vorul ultim al tuturor actelor in care se manifesta viata ei.

 

La Dumnezeu nu exista un trecut, pentru ca prin trecut se masoara distanta parcursa spre desavarsire ; nici un viitor, pentru ca prin viitor se asteapta o inain­tare in desavarsire care nu este posedata in prezent. In viata dumneze­iasca este un prezent fara o referire la trecut si la viitor, pentru ca se traieste pururea in plenitudine.  

 

Dumnezeu este vesnic, findca nu exista la El o depasire a comu­niunii realizate spre o alta mai deplina. O asemenea depasire este posi­bila numai acolo unde fiinta este limitata, dar in acelasi timp capabila de crestere. De aceasta depasire este capabila numai fiinta umana.

 

Neschimbabilitatea

 

Este un atribut in stransa legatura cu vesnicia lui Dumnezeu, caci in notiunea eternitatii lui Dumnezeu este cuprinsa si cea a neschimbabilitatii Lui, corelativa a celei dintai.

 

Dumnezeu nu Se schimba nici in fiinta Lui, nici in hotararile Lui. Sfanta Scriptura da marturie precisa despre acest atribut : "La Dumnezeu nu este schimbare, nici umbra de mutare" (Iacov, 1, 17) ; "Dintru inceput Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si lucrul mainilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei ramane si toti ca o haina se vor invechi si ca pe un vesmant ii vei schimba si se vor schimba. Dar Tu acelasi esti, si anii Tai nu se vor imputina" (Ps. 101, 26-28), iar "Iisus Hristos, ieri si azi si in veci este acelasi" (Evr., 13, 8).

 

Dumnezeu pare supus la schimbari interne in actiunile Sale in lume, ca in iconomia mantuirii noastre. Astfel, in Sfanta Scriptura se vorbeste de o schimbare de atitudine a lui Dumnezeu fata de pacatosi; prologul cartii Judecatorilor, cartea profetului Amos si altele sunt exemple cla­sice in acest sens. Dar schimbarile acestea in activitatile externe ale lui Dumnezeu nu se refera la fiinta lui Dumnezeu, ci la creaturi, intrucat Dumnezeu stie toate si ramane totdeauna acelasi. Daca Se arata favora­bil celui bun, iar celui rau, plin de manie, deosebirea de atitudine nu se refera la Dumnezeu, ci la omul care se prezinta dreptatii dumnezeiesti, cand vrednic de ura, cand vrednic de iubire.

 

Exprima­rile : Dumnezeu "se caieste", "ii pare rau" sau "se bucura" vor sa arate ca Dumnezeu nu este indiferent la caderile si ridicarile omului. Un Dum­nezeu si Parinte al tuturor nu poate fi redat prin formule rigide, ci numai prin exprimari antinomice. Caci El nu poate sa Se contrazica pe El insusi : "Daca nu-I suntem credinciosi, El ramane credincios, caci nu poate sa Se tagaduiasca pe Sine insusi" (II Tim., 2, 13).

 

Atotputernicia

 

Atotputernicia arata ca puterea lui Dumnezeu nu este marginita de nimeni si nimic. Notiunea de putere implica notiunea de vointa si amandoua, notiu­nea de persoana. Intre vointa si putere exista un anumit raport la om si un raport cu totul altul la Dumnezeu. La om, puterea nu se acopera cu vo­inta ; omul vrea sau doreste multe, dar puterea este foarte limitata, desi ea nu actioneaza independent de vointa. Si omul ar voi "toate", dar nu le poate pe toate, iar in cele pe care le poate nu este nelimitat, ci adesea foarte marginit.

 

Evident ca nici puterea dumnezeiasca nu actioneaza independent de vointa lui Dumnezeu, ca o putere emanata sau manifestata cu necesita­te in natura. Ea se supune vointei lui Dumnezeu, si aceasta o pretinde, in primul rand, fiinta personala a lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu nu face cate poate, ci cate vrea. Orice alta intelegere care separa actiunea si atotputernicia lui Dumnezeu de vointa Lui face din Dumnezeu o forta impersonala care actioneaza orbeste si arbitrar, ceea ce inseamna panteism.

 

Sfantul Ioan Damaschin spune: "Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate, caci poate pier­de lumea, dar nu vrea" (Dogmatica, I, 13). Sau, altfel spus, Dumnezeu, poate face cate ar putea sa vrea. Aceasta autolimitare a vointei dumne­zeiesti are in vedere insasi existenta si mantuirea omului. Ea nu este un semn al neputintei, ci, dimpotriva, al unei puteri nemarginite ca atribut al unei Persoane absolute.

 

Dumnezeu nu tine pentru Sine atotputernicia, ci o manifesta in afara pentru a ridica la comuniune cu Sine alte persoane.

11 Iulie 2012

Vizualizari: 4938

Voteaza:

Atributele naturale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE