Liturghia ingerilor si a sfintilor

Liturghia ingerilor si a sfintilor Mareste imaginea.


Liturghia ingerilor si a sfintilor

 

Toata creatia lauda pe Domnul, atat cea neinsufletita, in mod inconstient, cat si cea insufletita, in mod constient. Desigur, cea neinsu­fletita isi face deplin vadita lauda adusa lui Dumnezeu prin creatiunea insufletita, constienta. Deci si cetele ingeresti lauda pe Domnul in mod constient (Isaia 6, 1-6). Il lauda chiar cu mai multa putere si uimire, pentru ca ele cunosc mai bine slava Lui. Cu cat este mai plina o faptura de Dumnezeu, cu atat Il lauda mai mult. Ingerii au cunoscut prin Biserica si taina minunata a intruparii si jertfei Fiului lui Dumnezeu pen­tru oameni (Efes. 3, 10) si il lauda si pentru aceasta, luand putere din si mai marea intelegere a ei (cum zice Sfantul Grigorie Palama), pentru a sluji si ei spre mantuirea oamenilor. Aceasta echivaleaza cu o mai mare predare a lor lui Dumnezeu, deodata cu o mai mare smerenie a lor, aducand oamenilor ca fapturi inferioare lor o astfel de slujire, asa cum a facut-o Fiul lui Dumnezeu insusi, facandu-Se om, iar prin aceasta inaltand umanitatea la nivelul Sau, nu prin fiinta, ci prin bunavointa. Ingerii urmeaza pilda aceasta uimitoare pentru ei a Fiului lui Dumnezeu, slu­jind Lui ca om si ca urmare omului in general, desi aceasta ca existenta creata se afla pe o treapta inferioara.

 

Slujirea aceasta si-o arata ingerii si prin faptul ca insotesc pe Hristos in Liturghia cereasca ce o savarseste neincetat in fata Tatalui, prezentandu-se cu jertfa Lui, si ca urmare, si in Liturghia din locasul bisericesc, ca extindere a aceleia. De aceea, rugam pe Dumnezeu la intrarea cu Evan­ghelia care echivala in secolele crestine primare cu inceputul Liturghiei: " Stapane, Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ai asezat in ceruri cetele si ostile ingerilor si arhanghelilor, spre slujba slavei Tale, fa ca impreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor ingeri, care slujesc impreuna cu noi si impreuna slavesc bunatatea Ta". Rugam, adica, pe Dumnezeu ca in slujirea liturgica ce o incepem noi sa avem impreuna cu noi in pla­nul nevazut pe ingeri, sau sa ne aflam si noi impreuna cu ingerii in Liturghia neincetata a lor din planul nevazut, in care insotesc pe Hristos in nein­trerupta prezentare a jertfei Lui in fata Tatalui ceresc, predandu-se si ei impreuna cu Hristos Tatalui.

Hristos Se preda vesnic Tatalui ca om, ca sa atraga toata creatia intr-un act de predare impreuna cu Sine Tata­lui. De aceea, spunem si la intrarea cu Cinstitele Daruri ce inchipuiesc pe Hristos, Care le va preface in Trupul si Sangele Sau, ca inchipuim pe heru­vimi, avand sa-L primim pe Hristos ca jertfa, cum L-au primit si ei, dar Il si inconjuram in aducerea jertfei Lui, asa cum si ei fac aceasta. El se lasa inconjurat si de noi in aducerea jertfei Sale Tatalui, intrucat o aduce pentru noi si ne aduce si pe noi, prin aceste daruri. Caci si ingerii primesc, pe de o parte, o crestere spirituala din jertfa lui Hristos, iar pe de alta il insotesc pe El in aducerea jertfei Lui. Acestea se petrec cu ingerii permanent in cer. De aceea, si cand Hristos se face preot cu jertfa Sa adusa Tatalui pentru noi pe altar, ingerii il insotesc in chip nevazut. Astfel, prin participarea ingerilor la Liturghia din locasul bisericesc nu fac decat sa continue sa-L insoteasca pe Hristos in lucrarea prin care El isi face Liturghia cereasca prezenta in locasul bisericesc. De aceea, scoatem si la Proscomidie o particica si pentru ingeri. Ei nu pot ramane departe de jertfa ce o aduce Hristos neincetat in cer Tatalui pentru oameni, jertfa pe care si-o face prezenta si in Liturghia din locasul bisericesc, asa cum nu ramine straina nici Maica Domnului, desi nici pentru ea, nici pentru ei, jertfa lui Hristos nu s-a adus si nu se prezinta neincetat spre iertarea paca­telor, ci spre cinstirea ei si a lor, sau insotita si de adeziunea si bucuria ei si a lor; spre insusirea duhului de jertfa al lui Hristos in slujirea mantuirii oamenilor.

 

Dar ingerii slujesc lui Hristos ajutand pe oameni la mantuirea lor, si intrucat ii ajuta pe acestia sa intoarca lui Hristos cosmosul ca dar dupa ce l-au primit de la Dumnezeu, si prin aceasta sa se predea si pe ei. Caci ii ajuta si ei sa invinga duhurile rele care le stimuleaza in mod inselator egoismul, trezind si sporind in ei lacomia prin care fac si din univers un obiect de vrajba intre ei, si pofta care ii face sa socoteasca universul o proprietate exclusiva si unica a lor.

 

Ingerii implinesc si prin aceasta voia lui Hristos, Care prin jertfa Lui le-a inspirat si oamenilor duhul de jertfa si le-a prilejuit unirea cu El in Liturghia in care e prezent cu aceasta jertfa si a slabit si puterea demo­nilor. Fiindca le dau si ei putere oamenilor sa biruiasca ispitele demonilor, a caror slabire esentiala a adus-o Hristos prin Crucea Lui. Caci " El a dezbracat domniile si puterile si le-a dat pe fata cu hotarare, biruind asupra lor prin cruce" (Col. 2, 15). Ei ne ajuta sa implinim ceea ce ne sfatuieste Sfantul Apostol Pavel, slujind lui Hristos Cel Care ne intareste prin Crucea Lui: " In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti sta impotriva unel­tirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva domniilor, stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii raspandite in vazduhuri" (Efes. 6, 10-13).

 

Deci ingerii slujesc lui Hristos sau Crucii Lui, slujind mai ales mantuirii oamenilor si prin aceasta si scoaterii prin oameni a universului din intu­nericul lipsei de sens si daruirii intregii creatii vazute lui Hristos si prin El Tatalui. Ingerii nu pot prezenta ei universul lui Hristos ca jertfa a lor, pentru ca nu au trupuri prin care sa poata lucra ca ei si pentru care li s-ar fi dat si lor de Dumnezeu ca dar. Insa tocmai prin dezinteresul lor pentru cele materiale pot ajuta pe oameni in slabirea lacomiei lor pentru acestea si sa intareasca in ei puterea de a nu se alipi prea mult de ele. In sensul acesta se poate intelege si ideea Sfantului Maxim Martu­risitorul ca ingerii sunt preotii universului, chiar daca acestui univers apartin si oamenii, sau chiar daca pe o treapta mai apropiata de universul material se afla si oamenii ca preoti ai lui. In aceasta calitate ingerii ajuta universul, care consta din fapturi insufletite si neinsufletite, sa se mentina in unitate si sa inainteze impreuna cu ei, cum spune Sfantul Maxim, tot mai mult in Dumnezeu, asa cum ajuta in locasul bisericesc preotii din altar sa tina intr-o unitate pe credinciosii din naos si ii ajuta sa inainteze impreuna cu ei tot mai mult in unirea cu Hristos (Mystagogia, P.G. 91. col. 969-972).

 

In acest inteles s-ar putea intelege darul ce-l aduc ingerii in Liturghia cereasca Arhiereului Hristos, ca univers intreg, pentru a fi transfigurat sau indumnezeit de El. Dar acest act este si el o predare a lor si a universului, in sensul insusirii Crucii lui Hristos. Astfel toata creatia e chemata sa se adune in Hristos si prin El in Tatal prin Cruce (I Cor. 15, 28). Prin Fiul, Care ramane in veci Arhiereu al propriei jertfe, se va reface unitatea armo­nioasa a intregului univers, o data cu biruirea vrajmasilor Lui si ai unitatii creatiei: " Iisus, prin aceea ca ramane in veac, are o preotie netrecatoare. Pentru aceasta si poate sa mintuiasca desavarsit pe cei ce se apropie printr-insul de Dumnezeu, caci pururea e viu ca sa mijloceasca pentru ei" (Evrei 7, 24-25).

 

Slujirea ingerilor contribuie astfel la ridicarea intregului univers intr-o Liturghie cosmica.

 

Despre slujirea Fiului lui Dumnezeu de catre ingeri, privit in El insusi si dupa ce S-a facut Om si S-a jertfit pentru oameni, cu o noua si mai mare intelegere a maririi Lui, dar prin aceasta si a omului, vorbeste Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni si in cea catre Evrei. In Epistola catre Filipeni 2, 10, spune: " Pentru aceea (pentru jertfa Lui pentru oameni) si Dumnezeu L-a preainaltat pe El (ca om) si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca intru numele Lui tot genun­chiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti". Iar in Epistola catre Evrei spune despre Hristos: "Care fiind stralucirea slavei si chipul ipostasului lui Dumnezeu si care tine toate cu cuvantul puterii Sale, dupa ce a savarsit curatirea pacatelor noastre, a sezut de-a dreapta slavei intru cele prea inalte, facandu-Se cu atat mai presus de ingeri, cu cat a mostenit nume mai presus de ei... Caci caruia dintre ingeri i-a zis Dumnezeu vreodata: Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut. Ingerii care nu sunt toti duhuri slujitoare, trimisi sa slujeasca pentru cei ce vor fi mostenitori ai mantuirii ?" (Evrei 3-5, 14).

 

Insasi lauda adusa Fiului lui Dumnezeu cel intrupat pentru jertfa Lui ia putere din starea de neincetata jertfa a Lui. Caci aceasta lauda i-o aduc lui Hristos ingerii impreuna cu sfintii, ca o jertfa a lor, cum se spune in Sfanta Liturghie: "Jertfa laudei". Dar la lauda aceasta ingerii ajuta si pe oameni si prin ei intregul cosmos. Aceasta se spune in Apocalipsa: " Si am vazut si am auzit glas de ingeri multi, de jur imprejurul tronului si al fiintelor si al prezbiterilor (care se pare ca sunt evanghelistii si apostolii - primii prezbiteri), si era numarul lor zeci de mii de zeci de mii (miliarde), zicand cu glas mare: Vrednic este Mielul cel injunghiat ca sa ia puterea si bogatia si intelepciunea si taria si cinstea si slava si binecuvantarea. Si toata faptura care este in cer si pe pamant si sub pamant si in mare si toate cate sunt in acestea, le-am auzit, zicand: celui ce sade pe tron si Mielului fie bine­cuvantarea si slava si puterea in vecii vecilor" (Apoc, 5, 11-13).

 

Mielul injunghiat aduce toate la unitate in simtirea Lui de Miel si unitatea aceasta se arata in lauda ce I-o aduc toate. Liturghia din locasul bisericii e si ea o lauda a Mielului, in care rasuna spiritual lauda Liturghiei nevazute si lauda Liturghiei cosmice.

 

Omul ca persoana este si el o biserica sau un locas al lui Dumne­zeu. Caci zice Sfantul Apostol Pavel: ".Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ?" (I Cor. 3, 16). Si nu numai impreuna credinciosii sunt biserica a lui Dumnezeu, ci si fiecare in parte. Si nu numai sufletul fiecaruia este un templu, ci si trupul, caci Hristos a murit cu trupul, sfintindu-l si inviindu-l. Si aceasta innoire si arvuna a invierii ne-o comunica si noua. Prin aceasta nu mai suntem inchisi in noi insine, ci deschisi lui Dumnezeu si proprii Lui. " Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe care-L aveti de la Domnul, si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu pret. Slaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Cor. 6, 19-20). Fiind templu al lui Dumnezeu omul nu este stapan cu totul peste sine, ci este slujitor al lui Dumnezeu, desi se cere sa-si faca slujirea si cu libertatea lui. Omul nu este o existenta care nu mai are deasupra sa nimic, ci este atarnator de Dumnezeu cel transcendent, sau e legat de El. Prin aceasta este preot al lui Dumnezeu pentru sine. Dar tocmai pentru ca nu e de sine, ci al lui Dumnezeu cel nemuritor, omul a scapat de moarte; sau chiar murind, el continua sa traiasca, pentru ca este al lui Dumnezeu cel viu, sau al lui Hristos care a biruit xnoartea: " Caci nimeni dintre noi nu traieste sie-si si nimeni nu moare sie-si. Deci si de traim si de murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8). Aceasta pentru ca "suntem biserica a lui Dumnezeu celui viu, precum Dumnezeu a zis: Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumne­zeul lor si ei vor fi poporul Meu" (II Cor., 6, 16).

 

Fiind preot al lui Dumnezeu pentru sine, omul are datoria sa se roage pentru sine lui Dumnezeu si sa se aduca jertfa pe sine. Dar fiind si locas al lui Dumnezeu caruia se roaga si se aduce jertfa, murind sie-si pentru Dumnezeu ca sa primeasca viata innoita de la El, Dumnezeu nu e departe de el, ci este chiar in el, desi nu se identifica cu el. Aceasta e Liturghia interioara a omului, ca relatie vie a lui cu Dumnezeu cel dinla-untrul lui si ca urcus continuu al omului spre Dumnezeu, prin rugaciune si iubire care vine in intimpinarea silintelor lui in acest urcus.

 

Faptul acesta l-a descris cu deosebita limpezime Sfantul Marcu Ascetul. El a vazut in aceasta liturghie interioara a noastra, sustinuta de Liturghia neincetata a lui Hristos, cum este sustinuta si Liturghia comunitatii din locasul bisericesc. Hristos este si in liturghia noastra interioara Arhiereul principal care da si comunitatii si credinciosului singular sa savarseasca liturghia lor. Liturghia credinciosului singular mai ia putere si din Liturghia din locasul bisericesc, unde lucrarea arhiereasca a lui Hristos este confirmata de trairea si marturia intregii comunitati si unde Hristos Se aduce jertfa sub chipurile vazute de toti ale painii si vinului, de care ne-a asigurat El insusi la Cina cea de Taina ca vor fi chipuri ale Trupului si Sangelui Lui, ori de cate ori urmasii Apostolilor vor chema pe Duhul Sfant sa prefaca painea si vinul, vazute in planul prevazut, in Trupul si Sangele Lui, spre folosul unei comunitati de credinciosi.

 

In liturghia interioara credinciosul singular isi aduce ca jertfa nu painea si vinul spre prefacerea in Trupul si Sangele lui Hristos, ci toate gandurile sale Arhiereului Hristos care Se afla pe altarul inimii sale, pen­tru a le adauga la jertfa Trupului Sau prezentata neincetat Tatalui (Marcu Ascetul, Raspuns celor ce se indoiesc despre dumnezeiescul Botez, P.G., 65, col. 99)."In Hristos deci dobandim putinta de a veni in fata lui Dumnezeu, caci El ne face de acum vrednici sa fim primiti de Dumnezeu ca unii ce suntem sfintiti" (Sf. Chiril din Alexandria, Inchinare in Duh si adevar, cartea XVII, P.G. 68). Sau: " Caci jertfa noastra este primita si place lui Dum­nezeu, pentru patima mantuitoare a lui Hristos. Si eu cred ca aceasta este ceea ce a spus Domnul insusi:" Fara de Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5). Deci in buna noastra mireasma (buna mireasma a jertfei noastre prin care depasim  egoismul nostru,  n.n.)   este  amestecata  buna  mireasma a jertfei lui Hristos, ridicandu-se impreuna cu ea la Tatal. Caci noi nu suntem primiti altfel decat prin Hristos"  (Ibidem).

 

Hristos Se afla deci ca Arhiereu si in interiorul nostru, primind jert­fele noastre de rugaciuni, de lacrimi si de ganduri, ca sa le inalte impreuna cu jertfa Sa Tatalui, cum se afla in locasul bisericesc, unde Hristos pri­meste darurile si rugaciunile ca sa le ofere Tatalui impreuna cu Trupul si Sangele Lui prezente sub chipul vazut al painii si vinului.

 

Prin aceasta Sfantul Marcu Ascetul vede preotia noastra, a fiecaruia, lucrand in biserica fiintei noastre legata de lucrarea noastra in lume, sfin­tind, prin gandurile aduse de la prima lor aparitie lui Hristos, nu numai fiinta noastra, ci si lumea care ne prilejuieste aceste ganduri si cu care, dupa ce le-am sfintit prin daruirea lor lui Hristos, lucram apoi in lume. Sfantul Marcu ne recomanda sa aducem pe altarul inimii lui Hristos nu lucrurile din afara, caci aceasta nu o putem face in aceasta liturghie interioara, ci gandurile iscate de minte si prin care pornim la faptele noas­tre indreptate spre lucrurile si persoanele din afara.

 

Iata cuvintele Sfintului Marcu Ascettil: "Templul (personal) este sfanta casa, care e zidita de Dumnezeu. Iar altarul este masa nadejdii ase­zata in launtrul acestui templu. Pe aceasta masa se pune de catre minte gandul intai nascut al fiecarui lucru la care ajunge, ca un animal intai nascut, ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca il aduce fara pata. Acest templu are un loc in partea dinauntru a iconostasului. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca inainte-Mergator (Evrei 9, 15), locuind, de la Botezul nostru, in noi, daca nu suntem crestini nevrednici (II Cor. 13, 5). Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, cea mai ascunsa, cea mai curata a inimii. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea amintita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le curata in focul dumnezeiesc, despre care a zis:" Am venit sa aduc foc ceresc pe pamant, si cat as dori ca el sa se aprinda" (Luca 12, 49).

 

Cel ce-si duce acolo gandul ce i-l provoaca vederea lucrurilor, a persoa­nelor, sau se naste in el in orice moment in legatura cu Hristos, din prima clipa a aparitiei lui, nu-l lasa sa lunece in pofte, in dusmanie, ci il face sa se dezvolte in curatie, vazand prin toate ale lumii pe Dumnezeu. Aceasta inseamna a se darui cineva pe sine si lumea lui Hristos. Aceasta o arata credinciosul ortodox vizibil prin semnul crucii ce si-l face foarte des. Prin semnul crucii nu pomeneste numai Treimea iubitoare si jertfa adusa de Hristos pentru noi, ca Unul din aceasta Treime, ci cere si ajutorul ei ca sa daruiasca orice fapta si lucru al sau lui Dumnezeu, sfintindu-le prin aceasta. Prin semnul crucii, ca semn al daruirii tuturor lui Dumnezeu, ca semn al jertfirii tuturor si al celui ce face acest semn, se sfinteste pentru el tot universul. Hristos vrea ca semnul crucii, sau al jertfei Lui, sa se imprime in tot universul si in toata miscarea lui. Prin aceasta in toate se instapaneste iubirea, armonia, pacea, contrare egoismului, pricina a dus­maniilor, a razboaielor, a suferintelor, a nefericirii de tot felul.

 

Daca Liturghia mireanului se poate savarsi astfel neincetat fara sa inceteze sa se gandeasca la lucrurile ce le are de facut, monahul poate savarsi Liturghia neincetat prin rugaciunea propriu zisa, fiind liber de multele indatoriri ce i le impune mireanului viata in lume. El poate ajunge la deprinderea rugaciunii neincetate: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!", sau a unor rugaciuni pentru altii. Rugaciunea nu e nici ea straina de jertfa de sine, sau de daruirea propriei persoane lui Hristos, din puterea jertfei Lui. Caci cel ce se roaga cu adevarat uita de sine si nu se gandeste decat la Dumnezeu. El se smereste in rugaciunea mintii, concentrata in inima, socotindu-se un pacatos si silindu-se sa simta nevoia ce o are de mila lui Hristos, si de iubirea lui Hristos fata de sine. Sau nu mai gandeste la altceva afara de Hristos si de cel pentru care se roaga, cu toata simtirea inimii.

 

Sunt credinciosi care prin multa lor rugaciune si prin viata inchinata cu totul lui Dumnezeu au dobandit unele harisme, intre care si pe acela al puterii tamaduitoare prin rugaciunile lor facute cu multa concentrare. Dar nu trebuie sa se increada in aceasta putere ca intr-una care va lucra in mod sigur. Ei nu trebuie sa uite nicicand de smerenie. Uitarea smereniei ar fi semnul lipsei de putere duhovniceasca.

 

Parintele Dumitru Staniloae

12 Iulie 2012

Vizualizari: 5835

Voteaza:

Liturghia ingerilor si a sfintilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE