Comuniunea liturgica in Iisus Hristos

Comuniunea liturgica in Iisus Hristos Mareste imaginea.

Despre comuniunea liturgica in Iisus Hristos – ca premiza a comuniunii popoarelor intr-o Europa crestina

 Inainte de a intra in tema si continutul propriu-zis al subiectului de fata, vom atentiona si avertiza ca seriozitatea si sinceritatea cu care trebuie abordata si analizata provocarea lumii moderne si postmoderne referitor la probleme bisericesti – spirituale, aduce o gama foarte larga de interpretari, neintelegeri, confuzii sau incertitudini, nu doar asupra celor care fac parte din Biserica, laici si slujitori in egala masura, ci si asupra oricarui om si cetatean european, ce doreste sa desprinda si sa deprinda un minimum din aceste fundamente crestine. Este imposibil sa nu te preocupe framantari si intrebari cu privire la integrarea noastra in modernitatea Europei noastre contemporane, in postmodernitatea batranului nostru continent. Sfintii Parinti ai Bisericii la vremea lor, se vor fi intrebat si ei multe lucruri, cu privire la soarta si destinul vietii seculare de pe acest pamant, batucit de istorie si rasculat de eternitatea Domnului Cel Vesnic. Cu alte cuvinte, isi vor fi pus problema: in ce mod ne adresam unei lumi si unei civilizatii europene, a carei paradigma este cat se poate de bulversata? Cum putem ajuta o lume care si-a schimbat conceptul despre suflet si soarta sau nemurirea acestuia? Este o problema de adaptare si de adecvare la timpuri si mentalitati pe care Parintii Bisericii – persoane complete, complexe, cat se poate de europene si de receptive la universal, nu le ignorau, ba, dimpotriva, nu incetatu a savarsi o reconsiderare a aceastei mentalitati ori de cate ori se simtea nevoia. A disparut, cumva astazi, aceasta nevoie de reiterare si de reabilitare a ideologiei noastre culturale si, mai ales, spirituale, care era atat de acuta atunci, ca si acum? Este accesibila si adecvata, in aceste momente, Biserica cat se poate de bine si de eficient, nevoilor duhovnicesti ale societatii romanesti si europene contemporane, decat era cu secole in urma?!...

Dupa aceasta introducere cat se poate de inter-activa, vom declara si recunoaste ca suprema Taina a comuniunii in Domnul nostru Iisus Hristos – Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie este pentru poporul dreptcredincios, liantul spiritual cel mai puternic si o forma de educatie moral – duhovniceasca, pe temeliile careia au aparut si s-au afirmat marile valori crestine ale acestui neam. Cu alte cuvinte, viata spirituala si-a dobandit puterea si harul prin slujirea liturgica a Bisericii, fiecare sfant lacas devenind centrul unei comuniuni intre toate fapturile ce-L iubesc pe Dumnezeu. In acest sens, Biserica ar putea fi asemanata cu un Sfant Potir universal, adus de toata firea creata si zidita, pentru a primi in el pe Insusi Dumnezeu Cuvantul Intrupat si Jertfit „pentru noi si pentru a noastra mantuire”.

Dezvoltand si extinzand sensul, motivul si scopul Sfintei Liturghii, putem observa ca Biserica a sugerat si propus de la bun inceput, ceea ce a devenit oarecum o fixatie si o obsesie a lumii contemporane – fenomenul globalizarii – abordata sub aspectul de idee a comuniunii, de alcatuire, constituire si coagulare a diveristatii in unitate, adica intr-un spirit unitar. Asa incat, mesajul universal crestin are drept fundament persoana umana, comunitatile, neamurile si popoarele, fiind axat si centrat pe ideea globalizarii: „Mergand, invatati toate neamurile...” (Matei 28, 19), „... Eu sunt Pastorul Cel Bun... mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc; si ele vor auzi glasul Meu si vor fi o turma si un pastor.” (Ioan 10, 16).

Universalitatea se construieste si se consolideaza in interiorul lumii, deodata la nivelul personal si colectiv – comunitar, adica atat la nivelul persoanelor cat si la nivelul ansamblului celor credinciosi si al institutiei Bisericii. Harul Sfantului Duh – Care il face pe crestin participant la universalitatea Mantuitorului Iisus Hristos, salasluieste si lucreaza in Biserica. Universalitata crestina se realizeaza in mod launtric, in spiritul omului si a istoriei, prin stradanie si jertfa de sine (1) .

Fiinta umana devine universala si traieste universalitatea nu doar spatial ci si temporal, interesata fiind si rugandu-se pentru intreaga lume si pentru intreaga creatie – care a fost binecuvantata de Dumnezeu Creatorul, Stapanul si Proniatorul. Aceasta universalitate crestina este nu numai o unificare a lumii, ci si un drum catre o astfel de lume, spre Imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi mai elocvent si mai relevant in ideea unitatii si a universalitatii decat chiar mesajul liturgic, in cadrul careia ne rugam: „Pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea sfintelor lui Dumnezeu biserici si pentru unirea tuturor...” (2); „Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim” (3); „Beti dintru Acesta toti, Acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, Care, pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor” (4); „Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam” . (5)– Toate aceste citate fac trimitere catre unitatea eclesiologica, liturgica si euharistica a persoanei, a comunitatii, a neamului si a popoareler Care-L pramaresc ca Domn si Stapan pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. „Veniti toti credinciosii sa ne inchinam sfintei Invierii lui Hristos, ca, iata a venit prin cruce bucurie la toata lumea” (6); „Pace lumii Tale daruieste, bisericilor Tale, preotilor si la tot poporul Tau” (7); iar la Slujba Vecerniei se reafirma universalitatea caci „vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gati-o inaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor” (8).

Prin urmare, unitatea crestina este realizarea pe pamant a ceea ce se continua si se desavarseste in cer. Iar aceasta realitate cereasca este prefigurata de Biserica Lui Hristos care este „tipul si icoana intregii lumi”, dupa cum afirma Sfantul Maxim Marturisitorul. (9) In relatie cu universalitatea crestina, globalizarea in sens profan pare a fi o traducere a acestei universalitati ce caracterizeaza Biserica crestina, implinita si desavarsita fiind in Domnul Iisus Hristos. Perceptia ori intelegerea despre globalizare se dovedeste a fi insa contradictorie. Fenomen complex si variat, pentru unii este considerata ca o posibilitate de prosperitate si dezvoltare economica, unificata intr-un sistem mondial, si cu raspandirea unui model unic de gandire si actiune. Pentru altii insa, este un fenomen promovat de noua ordine mondiala care duce la transformarea popoarelor in mase de indivizi, al carui punct culminant este relativizarea si anihilarea omului ca persoana. Omul contemporan trebuie sa stie ca societatea mondiala nu se construieste prin asimilarea si omogenizarea oamenilor, ci prin inaltarea lor la demnitatea persoanei, descoperindu-si chipul in Dumnezeu, facand astfel posibila o deschidere reala si autentica intre oameni. Pana acum, Europa s-a intemeiat pe interese economico-financiare si politice. A incercat, asadar, sa multumeasca nevoile primare ale „omului contemporan”, dar tensiunile, conflictele si crizele n-au disparut. Faimoasa „piramida a lui Maslow” ne arata ca acesta este nivelul cel mai de jos al nevoilor umane, intr-adevar, important dar incomplet si insuficient. Ar urma apoi nivelul secund - cel intelectual – si el necesar. Europa raspunde (chiar daca imperfect si nedesavarsit) acestui nivel, inclusiv prin circulatia ideilor si cu ajutorul mijloacelor mass-media. Are insa, nevoie imperioasa sa-si creeze (si) nivelul superior, adica cel metafizic si spiritual – duhovnicesc, ce are misiunea esentiala de a le identifica si ilumina pe cele inferioare. Fara acesta, „teocentrismul” si „prosopocentrismul” pe care il propune si il recomanda Crestinismul ramane fara ecou, iar victima este insasi persoana umana. Fara acesta, omul se vede determinat si constrans obedientei si slugarniciei nedemne, fata de o societate impersonala sau in contrapozitie cu aceasta (10) .

De aceea, omul european are nevoie de o personalitate proprie, de o identitate bine conturata, care sa-i evidentieze si sa-i remarce intreaga sa valoare. Fiindca el creeaza Europa si nu invers. Si o alcatuieste pentru sine, pentru cei dragi si pentru generatiile viitoare. Este necesar sa aiba un aport si o contributie substantiala la unificarea si la consolidarea familiei umane, fie ea si europeana, deoarece Crestinismul este, prin excelenta, religia unitatii, a fratietatii si a iubirii in Hristos Domnul. O Europa fara Iisus Hristos poate fi o inselare si o accentuata dezamagire, dupa cum a fost si comunismul. Desigur, o Europa cu Hristos ar fi o „utopie”... adevarata si fericita!...

In contextul actual european, Biserica isi defineste tot mai evident rolul de spatiu si dimensiune coagulanta, prin iubirea si comuniunea in Domnul nostru Iisus Hristos. Modelul unitatii crestine transpare din scopul si dorinta Bisericii de a constitui comuniunea deplina, care nu este absorbire, ci comuniune in adevar si in dragoste. Aceasta cale nu are alternativa: este calea Bisericii. (11) Aceasta imagine a Bisericii care cuprinde credinciosii din atatea locuri, vremuri si neamuri, uniti fiind prin credinta in Hristos, trebuie sa devina un factor catalizator pentru unitatea Europei, a popoarelor ei.

Gandind Biserica drept un spatiu dublu deschis, catre Dumnezeu si catre poporul Sau (ce alcatuieste „Noul Ierusalim” sau „Iereusalimul Ceresc” adica Imparatia lui Dumnezeu, „care nu este din lumea aceasta”), am putea remarca si evidentia o dubla orientare in actul slujirii: slujind intai pe Dumnezeu si apoi pe om in fata lui Dumnezeu. Inteleasa in acest fel, Biserica nu este o institutie in sensul laic al cuvantului. „Ea depoziteaza ceva care scapa lumii si are o cu totul alta calitate, motiv pentru care Biserica, in ipostaza ei publica, trebuie sa aiba acel gen de articulare care s-o aduca in fata, de fiecare data cand lumea isi pierde reperul dintr-un motiv sau altul. Biserica trebuie sa lumineze calea, sa limpezeasca multele confuzii, sa calauzeasca pe cei rataciti si sa opuna tuturor ratacirilor, reperul nealterat al valorilor crestinatatii. Pentru a face toate acestea, ce sunt tot atatea aspecte esentiale ale misiunii sale, Biserica are nevoie nu mai putin de o viziune calificata, adica in stare sa inteleaga pe cei care nu o (mai) inteleg.” (12)

Asa stand lucrurile, vom afirma si sublinia faptul ca Biserica nu este o realitate inchisa si nici inchistata in ea insasi: ea este trimisa in lume si este deschisa catre lume. Noile posibilitati care se creeaza intr-o Europa deja unita, si care isi extinde granitele pentru a imbratisa popoarele si culturile din partea centrala si rasariteana a continentului, dezvaluie o provocare pe care crestinii din Rasarit si din Apus sunt chemati sa o intampine impreuna. Cu cat vor fi mai uniti in recunoasterea si marturisirea Unicului Dumnezeu, cu atat ei vor da expresie, consistenta si spatiu sufletului crestin al Europei, sfinteniei vietii, demnitatii si drepturilor fundamentale ale persoanei umane, dreptatii si solidaritatii, pacii, reconcilierii, valorilor autentice ale familiei si apararii ecoteologice a creatiei. Europa intreaga are nevoie de bogatia culturala creata de si in Crestinism.

In alta ordine de idei suntem datori sa retinem adevarul ca Biserica Ortodoxa este, inainte de toate, o Biserica liturgica. Cultul constituie centrul vietii bisericesti si cea mai sigura expresie a credintei sale (lex orandi lex credenti est). Liturghia, Euharistia Ortodoxa este bogata si profund biblica in continutul ei (98 de referiri la Vechiul Testament si 124 de trimiteri la Noul Testament). Aceasta explica (si) adevarul ce sustine ca Liturghia Ortodoxa a fost schimbata ori modificata foarte putin de-a lungul timpului. Pe langa faptul ca ea reprezinta interpretarea si experienta comuna a tainei lui Hristos si a Bisericii Sale, Liturghia Ortodoxa este, in acelasi timp, si o traditie vie, care uneste in aceeasi credinta o mare diversitate, de generatii si de biserici etnice si locale. (13) Drept urmare, Biserica Ortodoxa nu poate fi inteleasa fara Liturghia sa. Intaietatea si prioritatea acordata Sfintei Liturghii ca lex credenti (norma credintei) si ca lex orandi (randuiala cultului), fata de autoritatea juridica arbitrara sau fata de parerile teologice individuale si personale, constituie trasatura specifica a mentalitatii si conceptiei ortodoxe cu privire la unitatea Bisericii, care cuprinde caracterul ei sacramental si comunitar.

Toate ecteniile si cererile utilizate in Sfanta Liturghie sunt la plural, chiar si atunci cand rugaciunile sunt rostite numai de catre preot, intrucat acestea sunt ale intregii comunitati, sau pentru intreaga comunitate. Forma, felul dialogic intre una si mai multe voci exprima integralitata si inclusivitatea unitatii Bisericii, diversitatea adunata in comuniune, evitand atat uniformitatea, cat si individualismul, aceasta comuniune fiind caracterizata prin dialog, daruire reciproca si fraternitate armonioasa.

Ortodoxia, ca fiind mosteniotoarea traditiei patristice ce este patrunsa de marile taine ale dogmelor trinitare si hristologice, are o structura spirituala proprie, preocupata fiind indeosebi, de realitatile vietii duhovnicesti si de raporturile ei inter si intra-umane. Viata Sfintei Treimi – Cea de viata datatoare, indreptata fiind catre lume prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, a cultivat in launtrul existentei create a lumii o viata noua, o realitate superioara, de continut dumnezeiesc si anume: comuniunea. Ideea comuniunii este indreptata si spre interior, dar si spre exterior. In ceea ce priveste aspectul exterior al comuniunii, el se regaseste in una din insusirile si atributele Bisericii, asa dupa cum arata Simbolul de Credinta niceoconstantinopolitan, adica: sobornicitatea, care alcatuieste si configureaza sufletul, trupul si specificul Ortodoxiei. Acest termen folosit astazi doar de Biserica, reprezinta si reda in mod calitativ termenul de catolicitate. Biserica soborniceasca (catolica si ecumenica in adevaratul si profundul sens al cuvantului) este acea biserica care aduna, uneste si traieste in comuniune.

In concluzie, vom sustine ca acest model al comuniunii liturgice a Bisericii noastre, ce educa in fond si in forma alcatuind si formand din punct de vedere duhovnicesc, structura unui neam precum si caracterul unui popor, arecapacitatea si putinta sa devina o premiza specifica a noastra, de o valoare incontestabila, o solutie catre compatibilizarea si armonizarea popoarelor europene, in ideea unei comuniuni intemeiate si fundamentate pe unitate in diversitate!...

 
Drd. Stelian Gombos


Note:

1. Georgios S. Mantzaridis, Globalizare si universalitate, trad. de Pr. Prof. Dr. Vasile Raduca, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 29.
2. Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2000, p. 126
3. Idem, p. 157.
4. Idem, p. 162.
5. Idem, p. 171.
6. Idem, p. 180.
7. Idem, p. 185.
8. Idem, p. 43.
9. Appud, Constantin Costache in Ortodoxia – Revista Patriarhiei Romane, anul LV, nr. 1-2/ianuarie-iunie 2004, p. 211.
10. Pr. Arhim. Dr. Iuvenalie Ionascu, Ortodoxie si putere politica in Uniunea Europeana, in revista “Rost”, nr. 35/ianuarie 2006, p. 17.
11. Declaraţia comuna a Sanctitaţii Sale, Papa Ioan Paul al II – lea si a Prea Fericirii Sale, Patrarhul Teoctist, in 12. Ortodoxia – Revista Patriarhiei Romane, anul LIII, nr. 3-4/iulie-decembrie 2002, p. 7.
13. Catalin Buciumeanu, Biserica in societate. O provocare si o misiune, in revista “Inter” I, 1-2, 2007.
Mitropolitul Daniel Ciobotea in revista “Altarul Banatului” nr. 1-2/1990, p. 25-28.

 

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5033

Voteaza:

Comuniunea liturgica in Iisus Hristos 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE