De ce pacatuiesc preotii?

De ce pacatuiesc preotii? Mareste imaginea.

Cand si cand presa relateaza despre fapte nevrednice ale unor preoti. Apoi, prin generalizare, multi imi arunca tot felul de acuze si invective. Situatia impune deci oferirea unui raspuns, motivat doar de faptul ca tacerea poate genera interpretari eronate. Asadar, de ce pacatuiesc preotii?

Mai intai, trebuie inteles ca preotii, asemenea tuturor oamenilor, nu pacatuiesc de ieri, de azi. Luptele preotilor cu ispitele au fost si vor fi permanent in istoria Bisericii. Doar ca acum tehnologia si multitudinea mijloacelor de presa fac aceste caderi mai vizibile. Poate prea vizibile, in opozitie cu preotii vrednici, daca ar fi sa analizam valorile scolii de jurnalism comercial, care spun ca stire nu este un fapt normal, firesc (un preot isi face datoria) ci un fapt care devine eveniment, dincolo de firesc (un preot pacatuieste). Dar, in democratie, publicatiile au tot dreptul sa isi aleaga orientarea editoriala. Mi-as dori insa, similar, sa isi asume si responsabilitatea pentru crearea unor modele sociale. Dar deja asta este alta discutie si nu schimba datele problemei: caderea in greseala a clerului.

Eu am aflat raspunsul la aceasta intrebare dupa ce am citit o lucrare fundamentala: Tratatul despre Preotie al Sf. Ioan Gura de Aur, unul din cei mai straluciti teologi ai Bisericii, care a fugit cat a putut de Taina Preotiei, dar pentru alesele calitati a trebuit sa se supuna dorintei celor din jur. Tot din cauza calitatilor sale a fost si obiectul unor prigoane din partea celor ce se simteau vizati de pozitiile sale ferme. Asadar, sa lecturam, fie si fragmentar, amplul tratat (190 pagini), scris pe la anii 370-380, pentru a obtine niste raspunsuri.

Despre cinstea preotiei

Preotia este cel mai mare semn al dragostei de Hristos.

Slujirea preotiei are nevoie de un suflet mare si minunat.

Preotii sunt slujitorii celor mai mari daruri ale lui Dumnezeu.

Mari sunt puterea si cinstea preotilor. Au si stapanitorii pamantului puterea de a lega; dar leaga numai trupurile. Puterea de a lega a preotilor insa leaga sufle¬tele si strabate cerurile; Dumnezeu intareste sus in ce¬ruri cele facute de preoti jos pe pamant; Stapanul intareste hotararea data de robi.

Preotii sunt aceia carora li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin botez. Daca cei carora li s-a incredintat conducerea statelor au dus la pieire si statele ce li s-au incredintat spre conducere si s-au pierdut si pe ei, daca n-au fost oameni priceputi si cu mintea foarte ascutita, cata pricepere si cata putere, si personala, si de sus, crezi oare ca trebuie sa aiba, ca sa nu greseasca, cel care a fost invrednicit sa impodobeasca pe Mireasa lui Hristos?

Despre fuga dupa preotie

Multe pacate savarseste un om care se face preot, daca nu-i foarte destoinic, sa nu-i fi fost sufletul cuprins de dorinta de a dobandi aceasta inalta dregatorie. Daca a dorit cu infocare aceasta dregatorie, apoi, atunci cand a dobandit-o, isi aprinde mai tare flacara; si, robit cu totul de dorinta, indura fel de fel de necazuri, numai si numai ca sa nu o piarda: linguseste, sufera umilinte si injosiri, cheltuieste bani, bani grei. Unii, luptandu-se pentru aceasta inalta dregatorie, au umplut Biserica de crime si au lasat orasele pustii.

Nu spun ca-i cumplit lucru sa doresti aceasta cinste; ci-i cumplit lucru sa o doresti ca sa ajungi stapan si puternic. Aceasta dorinta, socot eu, trebuie izgonita din suflet cu toata sarguinta. De la inceput sa n-o lasi sa ti se cuibareasca in suflet, ca sa poti lucra in toata libertatea.

Greutatile si primejdiile preotiei


Preotia este plina de greutati si primejdii Sa insir toate greutatile preotiei inseamna sa masor marea.

Preotul trebuie sa fie infranat, veghetor, sa aiba ochii in patru, pentru ca el traieste nu numai pentru el, ci si pentru o atat de mare multime de oameni.

Daca as fi urmarit slava desarta, ar fi trebuit mai degraba sa ma preotesc. Pentru ca mi-ar fi adus multa slava. M-ar fi facut renumit si vestit, ar fi facut pe toata lumea sa creada despre mine lucruri mari si minunate.

Mai intai, dintre toate primejdiile, cea mai primejdioasa este stanca slavei desarte. Daca mi s-ar fi incredintat pastorirea credinciosilor, as fi fost dat, aproape cu mainile legate la spate, fiarelor care locuiesc aceasta stanca, pentru ca sa ma sfasie in fiecare zi. Care sunt aceste fiare ? Mania, tristetea, invidia, cearta, hula, para, minciuna, fatarnicia, uneltirea, pornirea impotriva celor care nu ne-au facut nici un rau, bucuria si multumirea sufleteasca pricinuite de cusururile si greselile celorlalti slujitori, mahnirea pricinuita de succesele si bunastarea altora, dragostea de a fi laudat, dorinta dupa posturi de cinste - dintre toate patimile dorinta aceasta duce cel mai mult la pieirea sufletului omenesc predicile rostite pentru a fi pe placul credinciosilor, linguselile slugarnice, dezmierdarile josnice, dispretuirea saracilor, lingusirea bogatilor, onorurile nemeritate, hatarurile vatamatoare, care aduc primejdie si celor ce le fac si celor ce le primesc, frica servila, vrednica numai de cei mai ticalosi robi, lipsa de indraznire, smerenia mare de ochii lumii, nu smerenia adevarata, indepartarea dojenirii si a mustrarii, dar, mai bine spus, dojenirea si mustrarea chiar peste masura a celor smeriti, dar fata de cei puternici nici indraznirea de a deschide buzele. Pe toate aceste fiare si mai multe decat acestea le hraneste si le creste stanca aceea a slavei desarte.

Trebuie indepartata din sufletul preotului dorinta iubirii de putere. Du-te si priveste adunarile generale, acelea mai ales in care au loc alegerile conducatorilor bisericesti! Toti cati au dreptul la vot se impart in mai multe partide. Fiecare are parerea lui: unul voteaza pentru cineva, altul pentru altcineva. Pricina acestei invalmaseli vine de acolo ca nu urmaresc toti acelasi lucru, singurul care ar trebui urmarit, anume virtutea sufletului. Dar mai sunt si alte pricini care determina alegerea unuia sau a altuia pentru aceasta cinste. De pilda, un alegator spune: Sa fie ales cutare, pentru ca este de neam stralucit; alt alegator spune: Sa fie ales cutare, pentru ca este foarte bogat si nu are nevoie sa traiasca din veniturile Bisericii; alt alegator propune pe altul, pentru ca a trecut la noi de la eretici; alt alegator propune pe altul, pentru ca este prieten cu el; alt alegator pe altul, pentru ca e ruda cu el; iar alt alegator pe altul, care il linguseste; dar nici un alegator nu propune pe cel mai vrednic, nici nu-i pune la incercare sufletul. Altii adauga si alte pricini, si mai nesabuite decat acestea: unii sunt primiti in cler ca sa nu treaca cumva in randurile vrajmasilor Bisericii; altii, din pricina rautatii lor, ca nu cumva sa nu faca mari rele Bisericii, de sunt trecuti cu vederea. Spune-mi, mai este nevoie sa cautam pricina maniei lui Dumnezeu, cand dam unor oameni rai si nevrednici sa pangareasca niste lucruri atat de sfinte si prea infricosatoare ?

Cand pastorirea credinciosilor este incredintata unor oameni cu totul nepotriviti sau unor oameni pentru care preotia este cu mult mai presus decat puterile lor, atunci Biserica nu se deosebeste cu nimic de framantarea si invalmaseala apelor din stramtoarea Eurip (unde, trecerea in timpul curentului foarte puternic este primejdioasa chiar pentru cele mai mari vapoare) Mai inainte radeam de inaltii functionari laici, pentru ca la numirea in posturile inalte nu aveau in vedere virtutea sufletului, ci averea, multimea anilor si interventiile altor oameni. Dar cand am auzit ca nesocotinta asta a patruns si in treburile noastre bisericesti, n-am mai socotit atat de ciudat lucrul acesta. intr-adevar, pentru ce sa ne mai miram ca fac astfel de pacate oamenii din lume, care umbla dupa slava lumii, care fac totul de dragul banilor, cand cei care se fataresc ca nu-i mai robesc nici banii, nici slava desarta, fac acelasi lucru si nu sunt intru nimic mai buni decat acestia; cand cei care trebuie sa lupte pentru cer se tocmesc la numirile in posturile clericale, ca si cum s-ar tocmai la vanzarea mosiilor sau a altor lucruri; cand iau oameni din multime si-i pun in fruntea unor treburi atat de mari. Si nu se marginesc numai la atata, ci mai fac si alte pacate, mai nesabuite. Nu numai ca numesc in posturi din cler oameni nevrednici, dar mai indeparteaza si pe cei vrednici. Si astfel, ca si cum ar trebui sa zdruncine trainicia Bisericii pe doua cai sau ca si cum n-ar fi de ajuns cea dintai pricina pentru a aprinde mania lui Dumnezeu, mai adauga si pe a doua, tot atat de groaznica. Ca, dupa parerea mea, este tot atat de groaznic sa indepartezi pe cei buni, ca si sa numesti pe cei netrebnici.

Ar trebui, socot, ca omul sa aiba atat de mare respect de preotie, incat sa fuga chiar de la inceput de marile raspunderi ale preotiei; iar daca a ajuns, de i se intampla sa savarseasca vreun pacat care-l face vrednic de caterisire, sa nu astepte sa-l judece altii, ci s-o ia inaintea judecarii lor si sa paraseasca singur aceasta inalta slujire. Asa, isi va atrage negresit asupra lui mila lui Dumnezeu; dar daca se indaratniceste sa ramana, desi-i nevrednic, se lipseste de iertare si aprinde si mai mult urgia lui Dumnezeu, ca adauga un al doilea pacat, si mai grozav.

Cu mult mai cumplit sunt pedepsite pacatele preotilor decat pacatele mirenilor. Nu-i cu putinta sa ramana ascunse pacatele preotilor. Dimpotriva, ies repede la iveala chiar cele mai mici pacate. in afara de asta, pacatele credinciosilor de rand, chiar daca sunt savarsite in vazul lumii, nu zdruncina intr-un chip deosebit sufletele oamenilor, pe cand pacatele celor ce stau in fruntea acestei slujbe, mai intai sunt cunoscute de toti, apoi, chiar de-s foarte mici, ele par mari fata de pacatele mici ale celorlalti. Toti masoara pacatul nu cu marimea pacatului savarsit, ci cu dregatoria celui ce savarseste pacatul.

Sa nu se creada insa ca aduc aceste invinuiri tuturor clericilor ! Ca sunt, sunt multi care au scapat de laturile acestea; si sunt mai numerosi acestia decat cei care le-au cazut prada. Dar nici sa se creada ca pun pe seama preotiei aceste pacate. Nu-i de vina preotia daca noi suntem plini de pacatele de care am vorbit, ci noi suntem de vina, noi, care o murdarim, atat cat atarna de noi, cu atatea intinaciuni, incredintand-o la intamplare unor oameni care, fara sa-si cunoasca bine mai dinainte propriul lor suflet si fara sa se uite ce lucru mare e preotia, primesc in graba hirotonia, dar cand vor sa implineasca indatoririle preotiei, intunecati de nepriceperea lor, incarca cu nenumarate pacate si pe credinciosii incredintati lor spre pastorire.

Despre ierarhia Bisericii

Fata de toate acestea, eu as vrea sa intreb: Ce trebuie sa faca episcopul care are de luptat cu atatea vanturi ? Cum va tine piept atator valuri ? Cum va respinge toate aceste lovituri ?

Daca randuieste lucrurile dupa dreapta judecata, ii face vrajmasi si inamici si ai lui si ai celor numiti de el, pe toti cei care au propus pe altii. Si incep acestia sa-i faca episcopului fel de fel de sicane; starnesc in fiecare zi tulburari, batjocoresc in fel si chip pe cei numiti de el si nu se lasa pana ce sau ii scot din cler sau ii baga si pe ai lor. Episcopul acesta se aseamana atunci cu un capi-tan de corabie, care are in corabie pirati, care mereu si in fiece clipa il ataca si pe el, si pe corabieri, si pe calatorii de pe vas.

Daca insa episcopul primeste in cler pe cei care nu merita, ca sa faca pe placul protectorilor in dauna mantuirii sale, atunci in locul lor si-L face dusman pe Dumnezeu. Poate fi, oare, o grozavie mai mare ca aceasta ? Dar nici asa episcopul nu va putea multumi pe toti protectorii; si situatia lui va fi si mai grea decat inainte, ca toti cei nemultumiti se vor uni unul cu altul impotriva episcopului si prin asta vor ajunge mai puternici. Precum atunci cand pe mare vanturile salbatice, izbindu-se unele de altele din directii potrivnice, infurie si umfla dintr-odata marea, linistita pana atunci, si pierd pe calatori, tot asa se tulbura si linistea Bisericii si pier o multime de credinciosi, cand intra in cler oameni stricati.

Gandeste-te acum ce fel de om trebuie sa fie acela care are sa se impotriveasca unei atat de mari furtuni si care are de inlaturat, asa cum trebuie, atatea piedici din calea binelui obstesc al Bisericii! Ca sa poata lupta cu usurinta impotriva tuturor acestora, trebuie sa fie cucernic, dar lipsit de mandrie; temut, dar iubit; autoritar, dar popular; drept, dar larg la suflet; smerit, dar nu slugarnic; aspru, dar intelegator. Trebuie sa inalte, cu multa autoritate, la treapta preotiei numai pe cel vrednic, chiar daca i-ar sta toti impotriva; si iarasi, cu aceeasi autoritate, sa nu primeasca in cler pe un nevrednic, chiar daca ar fi toti uniti pentru numirea unuia ca acesta, ci sa urmareasca numai un singur scop: zidirea Bisericii si sa nu faca nimic cu ura si partinire.

Poti oare sa spui ce durere simte episcopul cand trebuie sa arunce pe cineva afara din sanul Bisericii ? Bine ar fi daca raul s-ar margini numai la durere! Dar nu, chinul e si mai mare. Se teme ca nu cumva acela, pedepsit mai mult decat trebuie, sa nu fie doborat de mai multa mahnire. Si, in astfel de cazuri, episcopul trebuie sa lucreze cu foarte multa luare-aminte, pentru ca nu cumva gandul de a fi de folos sa-i ajunga pricina de mai mare paguba. Doctorul, care nu taie bine rana, are parte si el de mania lui Dumnezeu pentru pacatele savarsite de acela dupa o astfel de taietura.

Concluziile va apartin.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 05 Decembrie 2016

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2075

Voteaza:

De ce pacatuiesc preotii? 1.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • MARIAN GIURAPostat la 2013-09-20 14:00

    SUNT LUCRURI EXTREM DE DUREROASE CARE SE REGASESC IN VIATA BISERICII. PARINTELE TANASESCU A SCHITAT IN MARE MOTIVELE GRESELILOR PREOTESTI. EU MERGAND PE PRINCIPIUL :"CAUTA SOLUTII, NU VINOVATI", INDEMN LA GASIREA SOLUTIILOR CA ACESTE LUCRURI SA FIE CAT MAI PUTIN REPETABILE. CHIAR SI PRIMA GRESEALA ESTE SMINTITOARE, CU ATAT MAI MULT REPETAREA EI SI RIDICAREA EI LA RANGUL DE VIRTUTE. CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA! FRICA DE DUMNEZEU SI RUSINEA DE OAMENI SUNT CALAUZE IN VIATA ORICARUI CRESTIN. FARA ELE NU ESTI CRESTIN, CUM SA FI PREOT. DESPRE CAMPANIA IMPOTRIVA BISERICII...ASTEA SUNT SI MOTIVELE PUBLICARII GRESELILE PREOTILOR. MACAR DE AM INTELEGE SI AM LUA MASURI DE A NU MAI SERVI NOI ACESTE MOTIVE CU ATATA VOLUPTATE! DOAMNE AI MILA!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE