Taina Preotiei - Parintele Dumitru Popescu

Taina Preotiei - Parintele Dumitru Popescu Mareste imaginea.

Sfanta Taina a Preotiei. Ierarhia bisericeasca sacramentala, dupa Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

Preotia obsteasca

Biserica Ortodoxa a pastrat nealterata invatatura despre Taina preotiei asa cum a primit-o de la Mantuitorul Hristos si Sfintii Apostoli. Daca s-a transformat totusi in obiectul unei dezbateri teologice aprinse in cadrul ecumenismului contemporan, aceasta se datoreste faptului ca Taina preotiei a devenit marul discordiei dintre Catolicism si Protestantism, in cadrul traditiei apusene. Faptul ca nici pana astazi, dupa patru secole de la aparitia Reformei, nu s-a putut ajunge la o convergenta fundamentala intre Biserica Catolica si cea Protestanta asupra acestei probleme, inseamna ca divergentele dintre ele sunt fundamentale, fiindca si una si alta s-au indeparat de adevarul Bisericii nedespartite. Pentru a intelege mai bine invatatura ortodoxa despre Taina preotiei, dar si punctul de vedere al sectantilor, care prin mentalitatea si pozitia lor apartin traditiei occidentale, vom incepe prin a prezenta doctrina catolica si cea protestanta despre Preotie.

La originea polemicii contemporane in jurul Tainei preotiei se afla o exacerbare nejustificata a ei, din partea teologiei catolice. Departe de a pastra distanta dintre preot si Hristos, care nu este numai om, ci Dumnezeu in primul rand, teologia catolica a inceput din dorinta de a exagera rolul episcopului de Roma sa prezinte pe papa si o data cu acesta pe episcopi si preoti ca actioneaza ,,in persoana Christi", asa cum pretinde Conciliul II de la Vatican, adica sa indentifice preotul cu Hristos si sa-l substituie in Biserica lui Hristos. Conciliul II Vatican afirma ca ,,preotii indeplinesc intr-un mod eminent si vizibil rolul lui Hristos si actioneaza in persoana Lui. Procedand astfel insa, teologia catolica n-a facut decat sa descentreze Biserica din relatia ei cu Dumnezeu si sa o centreze in preotie, dar mai mult chiar, sa o separe de poporul credincios si sa o suprapuna acestuia. Nu este de mirare daca Conciliul II Vatican sustine ca "intre sacerdotiul comun al credinciosilor si sacerdotiul ministerial, (adica preotia), difera intre ele nu numai dupa grad, dar si dupa esenta", ca si cum preotii ar fi incetat sa mai fie oameni. Pe baza acestor texte conciliare si ale altor multe asemanatoare care pretind ca papa este Vicarul lui Dumnezeu pe pamant si ca episcopii actioneaza "in loco Dei", se poate spune ca teologia catolica a exacerbat rolul preotiei transformand-o in instrument de putere si dominatie in biserica, infirmand si minimalizand rolul si importanta sacerdotiului universal al credinciosilor. Cand se afirma ca intre preoti si credinciosi exista diferente, esentiale", aceasta vrea sa spuna ca obstea credinciosilor a fost transformata intr-o categorie de gradul doi, nutrind aversiuni clericaliste.

Abuzul catolic cu privire, la preotie a dus la scindarea Bisericii apusene in doua tabere adverse: catolicismul si protestantismul. Nascandu-se dintr-un protest impotriva ierarhiei Bisericii catolice, Reforma protestanta a luat pozitia hotarata impotriva preotiei ca atare. Dandu-si insa seama de trebuinta unor slujitori in sanul comunitatilor crestine, Reforma a recurs la solutia urmatoare: a stabilit o deosebire intre sacerdotiu si ministerii, intre preotie si slujire. Preotia apartine tuturor celor credinciosi jure divino, insa slujirea e incredintata de comunitate unor persoane anume, de jure humano. Tot poporul credincios are, in baza preotiei generale dreptul de a predica cuvantul, de a administra Tainele, dar exercitarea acestui drept o incredinteaza unor anumite persoane. Deci, aceste persoane n-au o preotie speciala, primita de la Dumnezeu direct, ci ele predica si savarsesc Tainele prin delegatie de la credinciosi. Astfel, daca la catolici se considera ca credinciosii sunt dependenti de preot, la protestanti se ajunge la dependenta pastorului de credinciosi.

In "Manifestul catre nobilime", din iunie 1320, Luther declara: "Toti crestinii sunt fara indoiala din starea bisericeasca. Noi toti suntem consacrati preoti prin botez". Hirotonia, nu este deci o taina. Nu exista o ierarhie de caracter sacramental. Ministrul cultului nu este decat un functionar. Teologia catolica pune accentul pe persoana preotului. Cea protestanta, din aversiune fata de catolicism, se multumeste sa puna accentul doar pe functia ministrului sau pastorului. De aceea, puterea lui e revocabila. "Toti cei ce se stiu crestini, stiu de asemeni cu certitudine, ca noi toti suntem preoti de acelasi grad". Inca din 1519 Luther scria: "Sunt foarte frapat de textul Apostolului Petru, (1 Petru II, ), care afirma ca noi toti suntem preoti". Pentru randuiala in comunitate, poporul credincios deleaga exercitiul dreptului de a predica cuvantul si de a savarsi Tainele anumitor persoane. "Precum zece frati, fii de imparati aleg pe unul, zice Luther, ca sa guverneze mostenirea, desi toti sunt la fel de imparati, avand aceeasi putere, la fel si comunitatea crestina instituie pe pastorii ei". Sau, "preotia si slujba bisericeasca sunt doua lucruri deosebite, prima e comuna tuturor crestinilor, a doua, nu".

Pastorii nefiind preoti, nu e deosebire intre ei si diaconi. Suprimand preotia particulara, protestantismul a fost obligat sa renunte la treptele ierarhiei bisericesti de episcop, preot si diacon, dar si la succesiunea apostolica prin care se transmite Taina preotiei, prin lucrarea Sfantului Duh coborat peste Sfintii Apostoli la Cincizecime. "Suprimarea ierarhiei a deposedat lumea protestanta de darurile Cincizecimii, comunicate in Tainele si cultul Bisericii prin ierarhie, care a primit puterea ei de la Apostoli si de la urmasii lor. Lumea protestanta, din aceasta cauza, devine asemanatoare crestinilor care, desi botezati "in numele Mantuitorului Iisus", n-au primit Sfantul Duh, pe care mainile Apostolilor il transmiteau de sus". Pe cat de mult a exagerat rolul preotului in Biserica catolicismul, pe atat de mult l-a suprimat protestantismul. De aceea spunem ca polemica actuala in jurul preotiei a fost provocata de confruntarea dintre Biserica romana si Biserica Reformei, amandoua apartinand traditiei apusene.

Ca sa precizam punctul de vedere ortodox asupra Tainei preotiei trebuie sa spunem trei lucruri importante. Impotriva protestantismului trebuie aratat ca preotia particulara este o Taina instituita de Mantuitorul insusi si transmisa de Sfintii Apostoli. Sfanta Scriptura ne arata ca Mantuitorul, dorind ca opera Sa de mantuire sa se continuie peste veacuri si sa fie folositoare tuturor oamenilor, si-a ales 12 Apostoli, pe care i-a luat din multimea celor ce-L crezusera (Luca VI, 13). Pe acestia i-a tinut in jurul Sau si timp de 3 ani i-a invatat tainele imparatiei lui Dumnezeu. Apoi le-a dat puterea de a-i continua opera. Aceasta se vede din cuvintele pe care le rosteste catre ei, dupa invierea Sa: ..Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi". Si graind acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: ... Luati Duh Sfant: carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan XX, 21 -2)). Deci le da putere de a invata, de a conduce si a impartasi Harul. Iar acest lucru il face Mantuitorul nu numai cu cuvantul, ci si prin suflare, adica printr-un semn sensibil, sacramental. Mantuitorul ii instituie astfel in serviciul de slujitori ai lui Dumnezeu si prin aceasta instituie si Taina Hirotoniei. Puterea deplina pentru slujba in care sunt randuiti o primesc ei in ziua Cincizecimii, prin pogorarea Sfantului Duh asupra lor, cand incep sa propovaduiasca si sa boteze pe cei ce credeau in Evanghelie. Slujba data lor si inaugurata la Cincizecime nu se refera numai la ei, ci si la urmasii lor. Domnul le spune ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor (Matei XXVIII, 20).

Dupa inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli mijlocesc si altora harul, adica puterea pe care au primit-o de la Mantuitorul. Aceasta mijlocire o fac printr-un anumit ritual si anume prin punerea mainilor. Prin punerea mainilor sunt instituiti cei sapte diaconi pe care, i-au infatisat inaintea Apostolilor, care, dupa ce s-au rugat, si-au pus mainile peste ei" (Fapte VI, 6). Tot prin punerea mainilor sunt instituiti si preotii. Sfantul Pavel si Barnaba, dupa ce au propovaduit Evanghelia in Listra, Iconia si Antiohia, ,,cu rugaciuni si cu ajunuri, le-au hirotonit preoti in fiecare Biserica" (Fapte XIV, 2''5). Harul slujirii lui Dumnezeu il primesc tot prin punerea mainilor si episcopii. Sfantul Apostol Pavel ii scrie lui Timotei episcopul, "Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine, prin punerea mainilor mele" (II Tim. 1,6). Taina Hirotoniei implica conferirea unui har special al Sfautului Duh, succesiunea apostolica si existenta celor trei trepte ierarhice, episcop, preot si diacon.

Pe langa preotia universala a credinciosilor exista in Biserica si o preotie speciala care nu este data tuturor crestinilor. Chiar Petru, care vorbeste de preotia generala a tuturor crestinilor (I Petru II, 9), vorbeste de presbiteri carora le este data in seama spre pastorire toata turma (I Petru V, 1-2). Numai intrucat sunt deosebiti de pagani prin harul Botezului, intrucat sunt un neam ales si sfant, crestinii se pot numi toti o preotie, asa cum poporul evreu era in Testamentul Vechi un popor ales, ceea ce nu anula o preotie deosebita. Harul acesta special, neavandu-l poporul, nu-l poate nici da. Numai Apostolii au avut plenitudinea darurilor ordinare in Biserica prin coborarea Duhului Sfant peste ei la Cincizecime si ei l-au dat unor anumite persoane, episcopilor, ca urmasi ai lor. Iar acestia au dat din ele preotilor si diaconilor, ca ajutatori ai lor. "Alegerea si vointa omeneasca nu pot singure, sa inlocuiasca actul divin al punerii mainilor, pe care-l savarsea de pilda Sf. Apostol Pavel si dupa el Timotei (I Tim. V, 22 si Tit I, 5), nu poporul. Si functionarul ales de comunitate nu devine ierarhic prin faptul acestei alegeri; el nu-si insuseste puterea ierarhica, nu devine harismatic". Numai episcopul si preotul pot savarsi Tainele; de la inceput a existat constiinta ca mireanul nu poate savarsi Tainele (afara de Botez), nu ca se retine benevol de la savarsirea lor de dragul ordinii. "In veacul post-apostolic, administrarea Tainei Trupului si Sangelui apartine numai episcopilor si preotilor". Actul hirotoniei are caracter supranatural fiindca impartaseste un har special care permite preotului sa savarseasca Sfintele Taine. De aceea, "ierarhia poarta in ea insasi aceasta putere misterioasa, supraomeneasca si supranaturala de a savarsi Tainele", care impiedica orice confuzie a ei cu preotia universala. Unele expresii ale Sfintei Scripturi despre preotia universala au cu totul alt inteles decat acela care li se atribuie de protestanti. Literatura patristica, incepnd cu Parintii Apostoli si pana la Sf. Ioan Damaschinul, ne ofera numeroase marturii despre caracterul de Taina al Hirotoniei si ca o stare deosebita de starea mireneasca sau de preotia universala a credinciosilor. Chiar Calvin a stabilit, atat cat a putut, o deosebire intre clerici si laici, iar anglicanii considera hirotonia ca Taina.

Impotriva exceselor catolice trebuie aratat ca teologia ortodoxa face deosebirea intre preotia particulara si cea universala a credinciosilor, dar nu aseaza preotul deasupra comunitatii ca loctiitor al lui Hristos pe pamant. Suntem de acord cu afirmatia Sfantului Ciprian, episcopul Cartaginei ca "episcopul este in Biserica precum Biserica este in episcop si daca cineva nu este cu episcopul nu este in Biserica" . Aceasta pentru doua motive. Mai intai textul arata ca episcopul este centrul puterii spirituale bisericesti, ca Biserica este in episcop, fiindca numai el poate institui preoti si diaconi. "Treptei episcopatului, zice Sfantul Epifanie, ii apartine indeosebi menirea sa nasca parinti, caci episcopilor li se cuvine a inmulti parinti in Biserica lui Hristos. Treapta a doua a preotilor, nu poate naste parinti. Ea naste prin Botez Bisericii fii, nu parinti". Pe de alta parte insa textul mai arata ca episcopul nu sade deasupra Bisericii, ca este in Biserica, ca nu lucreaza separat de Biserica, ci impreuna cu Biserica locala pe care o conduce. "Taina Hirotoniei se savarseste in mijlocul comunitatii adunate la Sfanta Liturghie pentru svarsirea ei. Duhul Sfant nu hirotoneste pe cineva episcop in afara Sfintei Liturghii, deci in afara comunitatii liturgice si a rugaciunii ei. De aceea, chiar de la originea acestei calitati si slujiri, episcopul este "pars in toto", nu "pars pro toto"', fiindca episcopul nu se suprapune credinciosilor ci ramane in Biserica si alcatuieste o comuniune cu poporul credincios, asa cum se desprinde din intreaga Liturghie.

Credinciosii nu alcatuiesc o Biserica de categoria a doua, ci lucreaza impreuna cu preotul la zidirea trupului lui Hristos. Este adevarat ca preotul invata in Biserica, dar si credinciosii contribuie la apararea credintei, mai ales cand avem de infruntat pericolul prozelitismului sectar. Taina hirotoniei ii confera preotului dreptul ele a savarsi Sfanta Euharistie, dar si credinciosii se pregatesc duhovniceste pentru ca primirea ei sa aiba roade sfintiloare. Nici samanta cea buna nu incolteste intr-un pamant pietros. Tot preotul este presedinte al adunarii parohiale, dar si credinciosii fac parte din diferitele comitete parohiale, ba sunt membri in Adunarea nationala bisericeasca. Rolul preotului nu este cel de a domina pe credinciosi si nici sa se lase dominat de credinciosi, ci sa lucreze impreuna cu ei la edificarea spirituala si duhovniceasca a Bisericii. "Preotia este de doua feluri, spune Marturisirea de credinta ortodoxa, una duhovniceasca si alta dobandita prin Taina. La preotia duhovniceasca sunt partasi toti crestinii ortodocsi... Caci spune Sfantul Pavel: Va indemn fratior, pentrui indurarile lui Dumnezeu, s infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie sfant, bineplcuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea duhovniceasca" .

Atat clerul cat si credinciosii sunt madulare care lucreaza impreuna la sustinerea si dezvoltarea Trupului lui Hristos. Chiar daca rolul madularelor este diferit, fiecare contribuie la sustinerea intregului. "Egalitatea in cinstire a madularelor, spune Sf. Ioan Gura de Aur, se datoreste faptului ca cele mai mici iau parte la indeplinirea lucrurilor mai mari, ca valoarea unitara a lucrului comun se raspandeste ca un nimb peste toate madularele care iau parte la indeplinirea lui. Caci in trup, cele mai mici, nu indeplinesc lucruri mici, ci lipsind ele se pagubesc si cele mari...". Daca totul ar fi un madular singur, unde ar mai exista corpul? Nu se formeaza corpul prin faptul ca unul din madulare este mai mare sau mai mic, ci pentru faptul ca sunt multe si felurite. Caci precum tu, care constitui corpul, esti mai mare, asa si acela pentru ca este mai mic. Deci micimea lui, cand trebuie sa zideasca corpul, devine egala in tine, in aceasta impreuna-lucrare, caci poate face acelasi lucru cu tine". Biserica este comuniune, nu institutie de putere. De aceea toate madularele se bucura de o cinstire comuna care infirma orice tentativa de a ridica bariere ontologice intre cler si popor, asa cum se intampla in alte Biserici crestine. S-a vazut mai sus ca in timp ce catolicii considera pe preot ca delegat a lui Hristos, protestantii, ca si unele denominatiuni, socotesc ca pastorul este delegat al comunitatii, facand abstractie de rolul si importanta Tainei preotiei. Insa atat impotriva conceptiei catolice, cat si a celei protestante trebuie aratat, in al treilea rand, ca, din punct de vedere ortodox, preotul este, in virtutea Tainei preotiei, atat reprezentant al lui Hristos inaintea comunitatii, cat si reprezentant al comunitatii inaintea lui Dumnezeu. Sunt momente in care preotul binecuvanteaza pe credinciosi in numele lui Dumnezeu, dupa cum sunt alte momente in care se roaga cu comunitatea lui Dumnezeu, adresand cereri (ectenii) sau invocand binecuvantarea divina (rugaciunea amvonului).

Rolul preotului este dublu, in cadrul Liturghiei. Pe de o parte, el invoca Duhul Sfant sa coboare peste slujitori, peste daruri si peste credinciosi, ci sa sfinteasca Biserica. Pe de alta parte, rolul sau este sa calauzeasca, prn Duhul Sfant, sufletele credinciosilor catre Dumnezeu. In primul sens, Sf. Ioar Gura de Aur, arata ca: ..preotli sta in fata Sfintei Mese: nu pogoara foc din cer, ci pe Duhul Sfant; se roaga vreme indelungata, nu ca sa se pogoare o flacara de sus spre a mistui cele puse inainte, ci ca sa pogoare harul peste jertfa, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora si a le face mai stralucitoare decat argintul inrosit in foc">. In cel de al doilea sens, Sf. Grigore de Nazianz spune ca: ...preotia urmareste sa intraripeze sufletul sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dunuwzeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e in primejdie sa-l piarda, sa-i arate calea, ca sa si-l pastreze, iar daca l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea dintai. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfant, Hristos in inimile oamenilor. Si, in sfarsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l iudumnezeiasca ca sa devin partas fericirii de sus pe cel ce apartine cetei celei de sus, pe om". Aceasta este adevarata preotie a lui Hristos.

Din cele spuse anterior rezulta ca rolul preotului nu este cel de a se prevala de Taina preotiei ca sa domine pe credinciosi, asa cum se intampla in catolicism care a transformat Biserica in institutie de putere si dominatie universala, dar nici credinciosii nu au menirea sa se prevaleze de sacerdotiu lor comun pentru a dezbraca pe preot de vesmintele lui sacramentale ca sa poata domina dupa bunul lor plac. In ambele cazuri este vorba despre transformarea Bisericii intr-o arena a luptei dintre cler si credinciosi, uitandu-se de scopul esential si primordial al preotiei, inaltarea duhovniceasca a omului catre Dumnezeu, indumnezeirea omului. Despre aceasta inaltare vorbeste insusi Mantuitorul in rugaciunea adresata Tatalui in gradina Ghetsimani, in noaptea sfintelor Sale patimi: ..Dupa cum, Tu, Parinte intru Mine si Eu intri Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis" (Ioan 17,21). Nimeni nu se poate apropia si inalta catre Dumnezeu daca uraste pe aproapele sau. De aceea preotul indeamna mereu pe credinciosi: " sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita".

Aceasta fiindca, dupa cum spune Mantuitorul, ,,intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 35). Preotia este Taina comuniunii si iubirii intemeiata pe Jertfa si iubirea Mantuitorului Hristos. Traditia apuseana n-a vrut sa inteleaga acest lucru si a transformat preotia in instrument de putere si dominatie lumeasca, provocand criza grava spirituala si dezorientarea care confrunta crestinismul contemporan. S-ar putea ca documentul de la Lima, cunoscut sub numele de BEM, adica Botez, Euharistie, Minister, si care se afla in centrul dezbaterilor ecumeniste contemporane, sa fie un inceput pe calea descoperirii adevaratului sens al preotiei, asa cum a fost mostenita si pastrata de la Biserica apostolica de Traditia noastra rasariteana. Preotia este pusa in slujba puterii dumnezeiesti care nu este putere de dominatie si aservire, ci putere de iubire si comuniune.

Parintele Dumitru Popescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8264

Voteaza:

Taina Preotiei - Parintele Dumitru Popescu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Cezar MihaiPostat la 2010-09-17 09:50

    Tendinta de separatsim si de incercare de deosebire probabil ca sta in firea omeneasca. In teorie lucrurile sunt cum nu se poate mai frumoase, dar ce ne facem ca in realitate nu se aplica? Cand Episcopii si Preotii bisericii descurajeaza (ca sa nu spun alunga) credincioasii de la Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, ei insisi se separa de biserica. Pentru ca savarsesc Taina doar pentru ei.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE