Schimbarea la Fata, minunea autodescoperirii lui Hristos, este opusul absolut al jocului de masti cu care ne confruntam zilnic. Domnul se arata asa cum este, in timp ce multi semeni ne ascund, uneori cu dibacie, adevarata lor fata.

Dupa relatarea biblica, momentul este unul discret, petrecandu-se in prezenta doar a trei Apostoli: Petru, Iacob si Ioan. Gestul Mantuitorului de a mijloci acestora o cunoastere "reala” a Sa este intarit de Moise si Ilie, figuri menite sa faca legatura dintre vechea si noua Alianta. Vocea Tatalui - "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5) - confirma natura dumnezeiasca a Fiului, spre uimirea amestecata cu bucurie a ucenicilor. În ciuda acestei anverguri, repet, minunea se consuma intim, fara multimile pe care le-am intalnit la nunta din Cana sau la vindecarea slabanogului din Capernaum, in timpul Predicii de pe Munte sau la invierea lui Lazar.  Retinerea de care face dovada Hristos are un dublu sens. Pe de o parte, El nu vrea sa forteze lucrurile, sa impresioneze, sa copleseasca, sa smulga admiratia si credinta cuiva, sa se impuna. De aceea ii roaga pe cei trei sa nu povesteasca mai departe. Chiar daca, asa cum stim, vindeca pe unii si pe altii, deloc putini, Domnul mizeaza sistematic pe procesul convertirii: dinspre interior spre exterior. Este motivul pentru care ii fericeste pe cei care nu au vazut si au crezut (cf. Ioan 20, 29). Altfel spus, intrupat in lume, Hristos doreste sa lucreze launtric, sa produca o schimbare a constiintei, sa interogheze in adancime umanitatea, trecand inclusiv prin intunericul mortii. Pe de alta parte, Domnul sugereaza prin discretie ca adevarata si deplina Lui cunoastere este posibila doar dincolo de orizontul istoriei. Ca, de fapt, drumul spiritual este unul care incepe aici si se desavarseste dincolo. Ca in existenta marcata de pacat nu poate functiona certitudinea fundamentala si definitiva, altminteri am cadea in idolatrie, in mediocritate. Adica am inceta prematur urcusul, multumindu-ne cu platoul si ratand astfel varful. Mai mult: gestionand cu precautie propria "imagine”, Hristos incurajeaza descoperirea de sine a fiecaruia dintre noi. Ne indeamna sa ne punem problema chipului prin care comunicam cu semenii si cu Dumnezeu. Capacitatea de a te schimba dupa interes, de a fi cameleon, a devenit in politica o virtute perversa. La fel, cultural si ideologic, nu sunt rare biografiile celor care au pozat oportun in marxisti, comunisti, pentru ca ulterior sa se dea religiosi, democrati. Traim succesiunea derutanta a chipurilor: prietenul se vadeste dusman, persoana pe care o iubeai te dezamageste crunt, savantul venerabil este demascat ca plagiator ordinar, asa cum omul onest pe care il creditai pana de curand te surprinde neplacut cu gainarii. Tot atatea motive sa nadajduim intr-o limpezire asemeni celei traite de Apostoli pe Tabor si pe care nu ar mai fi vrut sa o piarda niciodata: "Doamne, bine este sa fim noi aici!” (Matei 17, 4).

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro

.

• Sminteala
  Publicat in : Editoriale
• Lingusirea
  Publicat in : Editoriale
• Obligativitatea purtarii fustelor lungi si a baticurilor
  Publicat in : Credinta