Lingusirea este precum un cancer sufletesc. Acela care s-a deprins a lingusi, cu greu va mai putea sa spuna ceea ce gandeste cu adevarat. Precum minciuna nu cruta adevarul, tot asa, lingusitorul nu se cruta nici pe sine insusi, ci se lasa miscat in permanenta de lucruri straine.
In dreptul cuvantului "a lingusi", dictionarul aseaza urmatoarea explicatie: "A cauta sa castige bunavointa sau favoarea cuiva, satisfacandu-i vanitatea; a se pune bine cu cineva prin atitudini si vorbe magulitoare la adresa lui, prin laude exagerate si ipocrite; a flata, a maguli, a peria."
Lingusirea
Cel mai adesea, lingusirea ia forma unor aprecieri si laude viclene, facute cu scopul de a castiga un anumit lucru lumesc. Intr-un cuvant la Epistola catre Filipeni, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Lingusire este atunci cand cineva ii slugarniceste si ii linguseste pe unii, cu scopul de a dobandi un anumit bun pamantesc." Drept urmare, cei mai multi lingusitori se aduna in jurul celor ce au o anumita putere administrativa sau sociala.
Lingusirea este o forma de minciuna. Cel care linguseste nu crede in cuvintele pe care le rosteste, ci numai in puterea lor de a misca mandria si bunavointa celui pe care il lauda. Pentru orice om cu mintea luminata, care cauta si suporta adevarul, orice forma de lingusire se manifesta ca o ipocrizie evidenta. In mod firesc, unul ca acesta tinde spre indepartarea celor care umbla cu lingusirea si spre apropierea celor care raman sinceri.
Cand nu suntem atenti la oamenii pe care ii avem in jurul nostru sau ne place sa fim laudati tot timpul si cat mai elaborat, ajungem cu usurinta sa implinim dorintele celor cu gand viclean, care nu urmaresc decat interesul propriu. Astfel, prin lingusire, oameni dintre cei mai slabi ii pot determina usor pe cei mai puternici sa li se supuna si sa le implineasca dorintele.
Scriitorul rus F.M.Dostoievski, in romanul "Crima si pedeapsa", spune: "Nu exista pe lume ceva mai greu decat sinceritatea si ceva mai usor decat lingusirea. Daca in sinceritate se strecoara numai a suta parte dintr-o nota falsa, se produce o disonanta si apoi e bucluc. Daca in lingusire absolut toate notele sunt false, ea totusi face placere si este ascultata fara suparare. O placere grosolana, totusi placere."
Sa ne amintim acea fabula a lui Jean de La Fontaine, in care vulpea intalneste un corb cu o bucata de cas in cioc. Poftind a manca bucata de cas, vulpea incepe a-l lauda pe corb, zicand: "De-ati avea si glasul mladios, pe cat v-arata penele de frumos, ma prind c-ati fi vreo Pasare Maiastra!" Corbul, auzind-o, pe ganduri nu mai sade. Deschide ciocul. Prada cade. Apoi, mancand casul, vulpea se apuca sa-l invete pe corb, zicand: "Bade, ligusitorii - nu stiai, se pare - traiesc pe seama cui le da crezare."
Lingusirea nu are nimic in comun cu mangaierea si cu aprecierea unor merite. Cat timp mangaierea izvoraste din blandete, lingusirea izvoraste din egoism. A lauda pe cineva pentru o anumita reusita este un lucru firesc si bun, caci, pe langa intarirea smereniei proprii, are loc si incurajarea celor din jur spre fapte bune asemanatoare. In lingusire exista o intentie rea, cel care linguseste folosind cuvinte in care nu crede cu adevarat, spre a dobandi un lucru ascuns. Cand sunt sincere, complimentele se aduc in public, fara nici o ezitare, in timp ce lingusirea se face mai ales in particular, spre a evita discernamantul celorlalti. Astfel, cat timp lauda si complimentul se bazeaza pe lucruri adevarate, pe recunoasterea unor merite reale, lingusirea se bazeaza pe minciuna si viclenie.
Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-un cuvant la Evanghelia dupa Matei, spune: "Al diavolului este a lingusi, pentru a vatama, iar al lui Dumnezeu este a invata, pentru a fi de folos." Intelegem de aici ca un alt scop al lingusirii este acela de a vatama, lingusitorul cautand numai interesul propriu, in pofida oricaror piedici.
Diavolul este lingusitorul prin excelenta, care promite ceea ce nu poate da si urmareste intotdeauna lucruri pe care le tine ascunse. Una spune, alta urmareste; una promite, alta ofera. Modul in care diavolul a lingusit-o pe Eva, facand-o sa ii descopere porunca lui Dumnezeu, pentru ca apoi sa o impinga spre neascultare, a ramas emblematic pana astazi. Ca si diavolul, lingusitorul nu se prezinta in forma lui reala, ci ia o forma vicleana, care sa pacaleasca. Diavolul ia chip de sarpe, iar lingusitorul ia chip de prieten. Cumva, lingusitorul se demonizeaza, caci lucreaza in chip viclean si ascuns, precum diavolul. Prin lingusire are loc smintirea celuilalt, care ajunge sa creada despre sine lucruri neadevarate.
Adevarul, curatia sufleteasca, simplitatea si demnitatea nu au nimic in comun cu lingusirea. Mantuitorul a patimit pentru adevarurile pe care le-a rostit. Tot asa, pentru sinceritatea lor, cu care au indicat boli sufletesti si au vindecat rani de moarte, nenumarati sfinti si oameni de rand au patimit de la cei din jurul lor. Chiar daca toti ne dorim sa ne cunoastem, simultan vrem sa fim mai buni decat suntem, iar orice trezire pe care ne-o randuieste Dumnezeu risca sa fie dureroasa.
Lingusirea, ca duh necurat, este in stare sa alunge orice urma de virtute si sa ramana singura la conducerea mintii, comportandu-se ca un cancer al sufletului. Doar cu dragoste de Adevar si credinta in Dumnezeu se poate birui ispita de a-i lingusi pe anumiti oameni din jurul nostru. Odihna pe care o aduc sinceritatea si tacerea nu o poate da nici o forma de lingusire, caci aceasta din urma se bazeaza pe minciuna, iar minciuna tensioneaza si intuneca sufletul.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Ipocrizie
Publicat in : Credinta -
Fatarnicia
Publicat in : Editoriale -
Omul aparentelor
Publicat in : Editoriale -
Transformarea ipocriziei
Publicat in : Religie -
Moartea privita prin ochelari de soare
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.