Puteţi justifica obligativitatea purtării fustelor lungi şi a baticurilor de către femeile ortodoxe?
- In epistolele apostolului Pavel se spune că femeile trebuie să aibă capul acoperit ca semn al puterii bărbatului asupra lor (I Corinteni n, 3-10). Ce stă în spatele acestei afirmaţii? In fiecare cultură există un anumit limbaj al gesturilor şi al simbolurilor. Chiar şi gesturile de salutare sunt altele. Noi ne plecăm sau ne sărutăm, laicii obişnuiesc să-şi strângă mâinile, în Sumer se obişnuia ca în momentul întâlnirii să se şteargă nasul. In cultura Orientului Mijlociu, în timpul apostolilor, năframa de pe capul femeilor desemna faptul că sunt căsătorite: nu fecioara purta năframă, ci femeia măritată (de aceea, apropo, nu e corect să se ceară fetelor purtarea baticului).
Astăzi, nici în lumea bisericească, nici în cultura populară, baticul nu mai desemnează în niciun chip statutul familial sau social. Dăm dovadă de fariseism când cerem să se împlinească ritualul fără a-i înţelege sensul, să se folosească limbajul sfinţilor fără a înţelege „din ce raţiuni” a spus Apostolul aceasta. Din acest mod de vorbire reiese un fel de glosolalie: e vorba de cuvântul sau acţiunea care nu are importanţă pentru cei care stau lângă noi. Apostolul Pavel, însă, în povăţuirile sale referitor la tema baticului, a mai spus: Judecaţi în voi înşivă78.
Dacă noi am „judecat” şi am înţeles sensul sfatului Apostolului, atunci următoarea întrebare este aceasta: în care formă e mai bine să fie adus acest sfat până la omul contemporan? în cultura de azi, acelaşi obicei poartă un alt sens, un alt sunbol exterior. Dacă Apostolul Pavel ar fi scris astăzi Epistolele sale, atunci el ar fi scris aşa, în limbajul culturii moderne: „Soţiilor, purtaţi inelele de logodnă chiar şi atunci când mergeţi pe plajă la Soci”.
Apostolul vorbeşte despre un acoperământ care acoperă nu numai părul, ci şi întreg corpul. Da, în textul apostolului nu e vorba despre batic sau pălărie. Se vorbeşte despre văl. Acolo se foloseşte întruna cuvântul „acoperă” - katakaliptete, care are sensul de „a înfăşură”. Şi în Bizanţ femeile purtau un anume văl79. La femeia ce a părăsit zidurile casei ei, nu e voie să se vadă părţi descoperite ale corpului, care ar fi putut să provoace bărbaţilor gânduri de „accesibilitate” spre această femeie. Cât ar fi de straniu, femeia cu văl este apărată social - în toate aspectele ei, arată că are un ocrotitor, că nu caută „aventuri”. Aşa că vălul este o măsură de apărare faţă de agresiunile sexuale. In acelaşi fel, discuţia despre baticuri, în mod firesc, trece la discuţia despre fustele lungi. Femeia în vestă, dar cu batic este oricum îmbrăcată nesigur.
Şi încă ceva: atunci când fericitul Teofilact explică de ce bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul sau să poarte păr lung, el spune un lucru impresionant: „Cel care e creat de Dumnezeu liber şi samovolnic, dar care se înjoseşte singur pe sine ca pe un supus, îl ruşinează pe Hristos, Care este capul lui”80.
Cuvinte impresionante. Dar ele se află, din păcate, într-o contradicţie stridentă cu obiceiurile noastre bisericeşti-statale: a slugărnici în faţa autorităţii, a te pune într-o postură evident înjositoare în faţa superiorului este un criteriu bizantin indescriptibil şi de neînlăturat. Cuvintele Fericitului Teofilact s-au încadrat deosebit de bine în cultura cavalerismului vesteuropean; dar în creştinismul răsăritean „cinstea” apărarea şi păstrarea ei nu s-a numărat niciodată pe lista celor ce practicau faptele bune. In orice caz, niciodată la spovedanie oamenii nu au fost întrebaţi: „N-ai fost linguşitor cu şeful? Nu l-ai periat? Nu te-ai pus în genunchi în faţa vreunei persoane sus puse?”.
Aceasta nu s-a socotit a fi păcat şi nici nu se socoteşte a fi. Avem un sfat pentru toate timpurile: „Sărută mâna răufăcătorului”. Intr-un seminar ucrainean a fost compusă o „cateheză” în care m-a impresionat explicarea cuvântului „făţărnicie”: „Făţarnicul se foloseşte de faptele exterioare ale evlaviei pentru a fi respectat de oameni”. Se faţărnicesc mai des „pentru căpătarea aprecierii din partea conducerii” (sensul direct al cuvântului grecesc ipokrisis, tradus prin „făţarnic”, a rămas în afara parantezelor...).
Nu se poate să nu se observe că din textul strict simetric al Apostolului Pavel (în el se dau oprelişti atât femeilor, cât şi - prin oglindire - bărbaţilor) Ortodoxia, de mult timp, a făcut excepţie pentru bărbaţi. Bărbaţilor le e permis să poarte părul lung şi să se roage cu capul acoperit (monahii şi preoţii).
Ştiind aceasta şi eu însumi având păr lung, nu mă pot hotărî să cer femeilor să îndeplinească sfaturile Apostolului Pavel, pe care eu însumi le încalc...
Diacon Andrei Kuraev
Fragment din cartea "Raspunsuri catre tineri", Editura Reintregirea
Cumpara cartea "Raspunsuri catre tineri"
78 „Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit? Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung? Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ. Iar dacă se pare cuiva că aici poate să se găsească pricină, un astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici în Bisericile lui Dumnezeu” (I Corinteni 11,13-16).
79 Gubbin E., Zacat i padenie Rimscoi imperii (Ridicarea şi căderea Imperiului Roman), Moscova, 1997, vol. 7, p. 371
80 Tâlcuire la Noul Testament a fericitului Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, SPb. p. 463.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.