Indoiala

Indoiala Mareste imaginea.

Faptul ca omul nu a ajuns sa-L simta pe Dumnezeu asa cum simte pamantul sub picioare, il face sa afirme ca are tot dreptul sa fie cuprins de indoiala, atunci cand se vorbeste despre existenta lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu nu este ceva creat, El este necreat. Existenta Sa transcende posibilitatile noastre obisnuite de cunoastere. Demersul omului de a incerca sa accepte existenta lui Dumnezeu precum cea a unui lucru, este gresita. In acest sens imi aduc aminte de momentul in care Pilat Il intreaba pe Hristos "Ce este Adevarul?”. Hristos nu-i raspunde nu din nestiinta, caci El insusi era Adevarul, ci pentru ca Pilat nu era in stare sa ia Adevarul drept adevar. Cu alte cuvinte, Pilat era lipsit de credinta.

Asa ca, cel ce doreste sa-L ia de mana pe Dumnezeu, sa-L simta cu adevarat, trebuie sa aiba credinta. Prin unirea cu Dumnezeu, omul poate depasi legile firii, poate merge pe mare asemenea lui Petru. Dar prin indoiala se poate cufunda in mare, asa cum s-a intamplat si cu Apostolul Petru: "Domnul l-a apucat de mana si l-a mustrat: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" (Matei 14, 30-31). Asadar, cine vorbeste despre neputinta, vorbeste de fapt despre indoiala, caci "cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu“ (Matei 19, 26).

Credinta apare ca paradoxala si contradictorie pentru ratiunea neluminata. Ratiunea, neputand sa verifice eternitatea, infinitul, ajunge sa ignore existenta lui Dumnezeu si sa afirme despre El ca nu exista cu adevarat.

Sunt situatii in care, cei care nu cred, ne cer sa-L aratam cu degetul pe Dumnezeu, vor sa-L atinga asa cum a facut-o Apostolul Toma. Impartasesc comentariul Sfantului Chiril al Alexandriei si afirm ca Toma nu era un necredincios, asa cum este descris de cele mai multe ori. Sfantul Chiril spune ca Toma credea in Invierea lui Hristos, dar socotea ca El Se afla intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Cand el spune: "Daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, nu voi crede...", el marturiseste de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor." Dar si aceasta necredinta trebuie inlaturata, caci Hristos i-a grait lui Toma: "Pentru ca M-ai vazut, ai crezut! Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut."

Alteori, desi am avut o experienta a unirii cu Dumnezeu si am avut parte de o clipa in care fiinta ne-a fost cutremurata in adancul ei, nu le putem descoperi necredinciosilor starea pe care am trait-o. Poate ca acest lucru se intampla si pentru ca ei se aseamana lui Pilat care, desi avea Adevarul in fata, nu-L cunostea.

Sfantul Macarie cel Mare descrie in chip minunat cum experienta se transforma in credinta, in certitudine. El spune ca dupa ce ai avut experienta unirii cu Dumnezeu, El se retrage si atunci te simti in starea unei barcute pe care marea a lasat-o pe tarm. Cu cateva clipe in urma, barcuta se legana pe ape, iar acum se odihneste pe nisip. Acesta este momentul cand omul nu mai este purtat de experienta, dar ea se transforma in credinta. Si omul acesta, spune Sfantul Macarie, are tot dreptul ca, traindu-si mai departe viata, sa afirme: Eu am trait asta, eu stiu ca exista. Chiar daca ea s-a indepartat, increderea ca ea exista nu va mai putea fi zdruncinata in om.

Daca nu am avut astfel de experiente, sa ne straduim sa ajungem la ele. Cel care este cuprins de indoiala trebuie sa ia chipul bolnavilor de la Scaldatoarea Vitezda. Acesti bolnavi asteptau sa fie pogorati de semenii lor in apa tulburata de un inger, pentru a primi vindecare (Ioan 5, 1-4). Dupa cum acestia nu se puteau vindeca fara ajutorul semenilor, tot astfel, experienta unirii noastre cu Dumnezeu poate incepe cu concursul unui martor care sa ne spuna noua sau in prezenta noastra: Stiu cu certitudine ca Dumnezeu exista. Sa nu ne temem ca vom fi lipsiti de acesti semeni. Daca se va intampla asta, trebuie sa cunoastem ca El va veni direct, asa cum a facut-o cu slabanogul care nu avea om sa-l arunce in scaldatoare. Si venirea Sa nu va fi pentru consolare, ci pentru a spune: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla."

Adrian Cocosila

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 6560

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Comentarii (5)

  • Tudor StefanPostat la 2010-07-25 22:07

    Sigur că Dumnezeu nu are nevoie de "certificat de existenţă" dat de fiecare dintre noi. În schimb, noi avem nevoie de un astfel de certificat care se cheamă, de fapt, mărturisirea credinţei. De ce unii cred, în timp ce alţii nu cred? Şi atunci, considerând că fiecare dintre noi este un "purtător de Dumnezeu" (după cum spune Elena Boangiu în comenteriul de mai jos) cum se face că unii nu cred în Dumnezeu? Adică cum poţi să nu-L simţi pe Dumnezeu în tine? Şi dacă pentru a primi Sfânta Împărtăşanie adică trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos trebuie să te cureţi prin cel puţin trei zile de post şi să te spovedeşti, cum se face că ai fi vrednic de a-L purta tot timpul pe Dumnezeu chiar şi fără să-ţi dai seama, chiar şi fără să crezi că Dumnezeu există? Deci, problema credinţei în Dumnezeu e legată de putinţa de a-L recunoaşte. Şi acum, dacă tot nu ne-am îmbârligat suficient mintea, să vorbim despre procente. Adică, dacă Dumnezeu este în noi, în ce procentaj ar putea fi? Că dacă vorbim despre un om (călugăr, pustnic, mistic) că ar avea 80% parte divină, cred că nici nu l-am putea privi în ochi. Ca să nu mai vorbim despre firea umană şi cea divină care şi ele trebuie să coexiste în fiecare dintre noi. Şi atunci când am lua decizii ca oameni şi când ca Dumnezeu? Dacă devin conştient de partea divină şi-mi creşte orgoliul părţii umane asta afectează proporţiile de care vorbim? Şi dacă spunem tot timpul facă-se voia ta, Doamne, prin reprimarea firii umane sporim procentajul prezenţei firii Divine? Acesta să fie rolul liberului arbitru? Aici să se manifeste voinţa proprie (desigur a părţii umane)? Şi când facem ceva rău, ce face partea divină din noi? De ce nu ne împiedică? Poate pentru că nu are jumătate plus unu din procentele disponibile? Ajută-mă Doamne, să nu mă îndepărtez de adevăr.

  • Lale Badescu CristianPostat la 2010-07-24 14:25

    am facut un exercitiu - am deschis o camera de discutii despre Dzeu(am promovat-o pe twitter /facebook/ 9.am) ....timp de 7 ore - nimeni nu a intrat .... dar daca dadeam o replica ...de genu': fazan, sau - ma scarpin in nas ....se gaseau destui sa imi raspunda.... ....concluzile tragetile voi ...... *_parerea mea este ca suntem putini cei care inca mai credem ....

  • Elena BoangiuPostat la 2010-07-18 15:31

    Nu avem nevoie sa-L vedem pe Bunul Dumnezeu ,EL este in fiecare dintre noi...unii sunt sceptici dar cine suntem noi sa-i judecam?Mai bine sa le vorbim de EL si poate reusim sa-i schimbam.Nu avem nevoie de dovada este parerea mea eu asa sunt cred si nu am nevoie de nici-o dovada.

  • timea licaPostat la 2010-07-17 05:23

    mi se pare nefiresc ca cineva sa zica ca D-ZEU nu exista desi mi sa zis deja ca unii oameni cred in ceea ce vad si nu in ce nu vad dar asta este treaba lor nu suntem la fel si nici nu ar fii bine sa fim dar ma rog ca D-NUL sa le ajute si pe ei

  • costel popescu Postat la 2010-07-16 15:01

    Parintele Galeriu a spus ca Dumnezeu exista indiferent daca eu Ii dau sau nu "certificat de existenta".

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE