Materia in cult si semnificatia ei

Materia in cult si semnificatia ei Mareste imaginea.

Materia in cult si semnificatia ei

 

Prin cult, Biserica da expresie sentimentelor si ideilor religioase ale credinciosilor si raspunde nevoilor lor sufletesti. Prin mijlocirea cultului divin, ea revarsa asupra noastra harurile Sfantului Duh, ne transmite invataturile dogmatice si ne invata sa cinstim pe Dumnezeu in modul in care ii cinstesc sfintii.

 

O alta forma de exteriorizare a fondului sufletesc o constituie materia cultica. Sfintita si binecuvantata prin rugaciune de catre un episcop sau preot, aceasta materie indeplineste un dublu rol. In primul rand ea serveste ca mijloc sau instrument de transmitere a puterii supranaturale, fiind purtatoare de har, iar in al doilea rand, reprezinta un semn simbolic in raport cu adevarurile dumnezeiesti pe care Biserica le zugraveste in chip figurat si le intipareste in mintea credinciosilor. Aceasta functie simbolico-educativa este secundara, deoarece scopul principal al intrebuintarii materiei cultice (a apei, vinului, untdelemnului, Sfantului Mir) este in primul rand cel sacramental, de impartasire a puterii sfintitoare, a harului si binecuvantarii lui Dumnezeu.

 

Functia propriu-zisa a materiei Tainelor nu este in esenta aceea de a preinchipui (ceea ce presupune lipsa celui "preinchipuit"), ci de a descoperi si a face partas cu cel descoperit, pentru ca, in ritul liturgic, actele de cult si simbolurile nu sunt simple inchipuiri analogice ale reali­tatii dumnezeiesti, ci impartasiri efective ale acestei realitati.

 

Biserica a respins conceptia pagana ca materia este rea in sine si inva­tatura crestina nu a facut niciodata disociere intre spirit si materie. Toata lumea materiala a fost zidita de Dumnezeu spre folosul omului si fiecare particica din materie apartine Lui (Fac. IX, 2-3). Dupa incheierea actului creator al universului, "a privit Dumnezeu toate cate a facut si, iata, erau bune foarte" (Fac. I, 31). Caderea in pacat a protoparintilor a atras dupa sine atat pervertirea firii umane cat si distrugerea armoniei si frumusetii sa­dite de Dumnezeu in firea inconjuratoare. Sfantul Apostol Pavel spune ca "faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o" (Rom. VIII, 20), insa tot el marturiseste ca aceasta faptura "se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la li­bertatea maririi fiilor lui Dumnezeu " (Rom. VIII, 21). Acest lucru s-a reali­zat prin intruparea Mantuitorului, temeiul indumnezeirii noastre dupa har si a restaurarii obiective a intregii creatii. Unirea lui Dumnezeu cu creatura este taina atotcuprinzatoare a mantuirii noastre. Dumnezeu isi asuma existenta materiala cu scopul de a o duce la Dumnezeu. La intruparea Sa din Prea Curata Fecioara, Mantuitorul primeste in unitatea ipostasului Sau trup material asemenea noua, la Botezul Sau in apa Iordanului Se atinge de firea apelor pentru a sfinti intreaga zidire iar pe orbul din nastere il vindeca prin intermediul materiei. Prin intruparea si lucrarea mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, natura a redobandit, concomitent cu omul, posibilitatea de a fi restabilita in curatia, integritatea, armonia si frumusetea ei originara.

 

Din Hristos se extinde in fiecare Sfanta Taina, puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor prin cuvant, gesturi rituale si materie. Prin materiile folosite in Taine, Hristos patrunde cu Trupul Sau, sau cu energia trupului Sau curat, in trupul nostru, ca sa puna si in trupul nostru inceputul sfintirii, care se infaptuieste treptat si ca urmare a stradaniilor duhovnicesti depuse de primitorii Tainelor.

 

Materiile intrebuintate la oficierea serviciilor divine si insemnatatea lor in cult si in viata crestina.    

 

1) Painea este folosita ca materie de baza la savarsirea Sfintei Euharistii in cadrul Sfintei Liturghii, precum si la oficierea altor slujbe bisericesti cum ar fi Litia si parastasul.

 

Originea intrebuintarii painii in cadrul serviciului religios dateaza inca de la inceputurile omenirii. In Vechiului Testament se spune ca Melchisedec, regele Salemului, i-a adus lui Avraam, ca ofranda de multumire, paine si vin, apoi le-a binecuvantat. Dumnezeu ii da dispozitie lui Moise sa puna pe masa la altar "painile punerii inainte" (Ies. XIV, 30), iar lui Aaron ii porunceste "sa aduca jertfa prinosului de paine din aluaturi coapte in cuptor" si anume "paini de faina buna de grau" (Lev. II, 4).

 

In Vechiul Testament painea si vinul au servit ca prototipuri ale Trupului si Sangelui Mantuito­rului nostru Iisus Hristos, iar acum, in Legea Harului, potrivit testamentu­lui Mantuitorului (Luca XXII, 19), ele au fost alese ca materii de jertfa pen­tru oficierea Sfintei Liturghii, si, in momentul Epiclezei, adica a rostirii rugaciunii de invocare a Sfantului Duh, aceste elemente se sfintesc si se prefac in Trupul si Sangele Domnului.

 

Dupa momentul sfintirii si prefacerii Cinstitelor Daruri in Trupul si Sangele Domnului, painea si vinul nu-si pierd proprietatile lor materiale, fiindca trasaturile caracteristice ale painii si ale vinului raman in continuare aceleasi: mirosul, gustul, compozitia, culoarea, adica insusirile lor fizice si chimice. Deci, minunea prefacerii in Sfintele Daruri nu este fizica, ci me­tafizica, adica dincolo de limitele lumii create, fiindca transformarea ele­mentelor nu afecteaza natura lor fizica.

 

Ideea de paine unica analizata in realitatea tainei euharistice ne releva  imaginea  Bisericii sub aspectul ei dogmatic, de comunitate ecleziala. Sfantul Ioan Gura de Aur o plasticizeaza intr-un mod cat se poate de graitor si convingator in omiliile sale "Ce devin cei ce se impartasesc? Trupul lui Hristos, spune el. Nu multe trupuri, ci un singur trup. Caci dupa cum pai­nea este unirea mai multor boabe adunate, asa incat sa nu se arate graun­tele, ci ca sa fie acele graunte fara ca in unire sa fie vadita deosebirea din­tre ele, tot astfel si noi ne unim cu altii si cu Hristos. Ca tu nu te hranesti dintr-un trup, iar acela din altul, ci toti din acelasi".

 

Biserica a dispus prin hotararile ei canonice sa nu se aduca in sfantul altar pentru serviciul divin decat paine, vin, unt­delemn, apa, tamaie si lumanari, iar prescura sa fie preparata din "faina de grau curata, dospita si indulcita cu sare".

 

Prescurile in­chipuie mana din pustie si painea pregatita de Sfintii Apostoli pentru Cina cea de Taina. Prima prescura din care preotul scoate la Sfanta Proscomidie Sfantul Agnet inchipuie pe Maica Domnului. Bucatile de paine rezultate din restul prescurilor din care s-a proscomidit se impart credinciosilor la sfar­situl Sfintei Liturghii sub forma de anafura.

 

Cat priveste calitatile si efectele painii bine­cuvantate la Litie, in Liturghie se spune ca "este izbavitoare de toate relele pentru cel ce o va lua cu credinta".

 

2) Vinul este si el un element natural cu rol bine definit in cult, fiind folosit alaturi de paine in primul rand la Sfanta Liturghie pentru prefacerea lui in Sfantul Sange al Domnului, apoi la slujba cununiei, a Litiei si la slujbele funebre (inmormantare, parastas, panihida).

 

In Vechiul Testament vinul era considerat aliment cu efect tamaduitor si intaritor pentru organismul omului ca si untdelemnul asa cum se poate observa din parabola samarineanului milostiv care, dupa ce a legat ranile celui cazut intre talhari, "a turnat pe ele untdelemn si vin" (Luca X, 34). Sfantul Apostol Pavel il sfatuieste pe ucenicul sau Timotei sa consume putin vin pentru invigorarea trupului (I Tim. V, 23).

 

La nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11), Mantuitorul preface apa in vin, marcand prin aceasta minune, sensul innoitor si ziditor al Tainei Casa­toriei, menita sa produca o transformare interioara in viata celor doi miri. Sfantul Andrei Criteanul spune: "in Cana la nunta, apa in vin prefacand, a aratat Hristos intaia minune, ca si tu sa te prefaci, o, suflete". Prima atestare documentara despre intrebuintarea la Sfanta Liturghie a painii si a vinului si despre rostirea rugaciunii de binecuvantare si sfintire a acestor materii o gasim in Apologia I a Sfantului Iustin Martirul scrisa intre anii 150-160 iar a doua mentiune despre folosirea acestor elemente in ritul euharistic este consemnata in Constitutiile apostolice scrisa in a doua jumatate a sec. IV.

    

Numai preotul oficiant care liturghiseste toarna peste vin apa la proscomidie, inchipuind sangele si apa care au curs din coasta Mantuitorului, cand a fost impuns cu sulita pe cruce. 

 

Vinul binecuvantat la Litie impreuna cu celelalte ofrande (paine, graul si untdelemn) reprezinta prinosul sau ofranda adusa de noi lui Dumnezeu din roadele pamantului si din elementele principale ale hranei noastre, dupa pilda jertfei adusa la inceputul omenirii de catre Abel si dupa modelul jertfelor nesangeroase aduse la templul Legii Vechi, care constau din grau, vin si untdelemn (Num. XVIII, 12).

 

Vinul se mai intrebuinteaza si la slujba Cununiei. Paharul cu vin, pe care il binecuvanteaza preotul si din care apoi gusta mirii, simbolizeaza unitatea si indisolubilitatea casatoriei.

 

In cadrul ritualului sfintirii bisericii, se spala Sfanta Masa cu apa calda, apoi se toarna pe ea vin amestecat cu apa spre "a insemna faptul ca Golgota in locul careia este Prestolul, s-a spalat cu sangele si cu apa ce au curs din coasta Mantuitorului".

 

Obiceiul de a se stropi cu vin trupurile mortilor sau de a se turna in groapa (la cimitir), simbolizeaza aromatele cu care a fost uns si imbalsamat trupul Domnului cand a fost coborat in mormant.

 

3) Apa se intrebuinteaza la Sfanta Liturghie (pusa in potir peste vin), apoi ca materie la slujba Tainei Sfantului Botez si la oficierea Agheasmei Mari si Agheasmei Mici, iar ca apa sfintita este utilizata la savarsirea ierurgiilor in cadrul carora se binecuvanteaza si se sfintesc obiectele de cult si toate cele necesare intretinerii si dezvoltarii vietii omenesti: lucrurile si roadele pamantului.

                                                                   

In Vechiul Testament apa era socotita ca simbol al curatiei si al impacarii si instrument al lucrarii dumnezeiesti (potopul, trecerea prin Marea Rosie precum si spalarile si curatirile levitice care prefigurau sfintirea si mantuirea din Legea Harului).

 

In Noul Testament apa sfintita a devenit mijloc purtator si transmitator al puterii curatitoare si sfintitoare a Duhului Sfant, un adevarat vehicol al harului. "Pentru ce a numit Domnul apa harul cel duhovnicesc? Pentru ca apa este elementul constitutiv al tuturor lucrurilor", spune Sfantul Chiril al Ierusalimului. Deci, ceea ce in Vechiul Testament reprezenta simbol si inchipuire, in Biserica crestina a devenit intruchipare reala. Mantuitorul a sfintit firea apelor prin botezul Sau in apa Iordanului prin umblarea pe mare pe deasupra apelor si prin minunea prefacerii apei in vin la nunta din Cana Galileii. El a incredintat Apostolilor si urmasilor acestora misiunea de a tamadui slabiciunile si neputintele poporului prin stropirea cu agheasma si ungerea cu untdelemn sfintit.

 

Trebuie marturisit ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu a venit in lume pentru a inlocui materia naturala cu una supranaturala, ci pentru a o restabili si implini ca mijloc de comuniune cu Dumnezeu.

 

4) Untedelemnul in Vechiul Testament se aducea la altar Domnului, ca ofranda de jertfa, pe langa paine, vin si untdelemn (Lev. II, 2). Cu untdelemn erau unsi arhiereii, profetii si regii, inchipuind prin aceasta milostivirea si indurarea lui Dumnezeu (I Regi X, 1; XVI, 13; III Regi XIX, 16; IV Regi IX, 3). In multe pasaje ale Sfintei Scripturi a Vechiului Testament, untdelemnul apare ca simbol al binecuvantarii lui Dumnezeu, al pacii, al puterii, al tariei si al biruintei (Fac. VIII, 11; I Regi X, 1; III Regi I, 45 si XDC, 16). In scrierile profetice si in parabola samarineanului milostiv, untdelemnul este infatisat ca mijloc vindecativ (Isaia I, 9; Luca X, 34) iar in pilda celor 10 fecioare este simbolul intelepciunii si al faptelor milei trupesti si sufletesti.

 

In cultul divin, untdelemnul se foloseste la Taina Sfantului Botez, la sfintirea bisericilor si a caselor, la miruirea credinciosilor si la Taina Sfantului Maslu si intra ca element de baza in compozitia Sfantului Mir.

 

Unt­delemnul cu care se unge si se binecuvanteaza casa este "semnul milei si al indurarii lui Dumnezeu manifestata in acordarea sanatatii celor ce vor sa petreaca in casa", iar cand se toarna pe trupul raposatului, in chipul Sfintei Cruci, in clipa cand se coboara in groapa, reprezinta "semnul savar­sirii nevointelor vietii si semn ca raposatul s-a nutrit cu untdelemnul haru­lui si al indurarilor dumnezeiesti".

 

La Taina Sfantului Botez si a Sfantului Maslu, untdelemnul are o desti­natie si semnificatie aparte. Cel de la Botez, binecuvantat si sfintit prin invocarea numelui lui Dumnezeu intr-o rugaciune speciala "capata atat de mare putere, incat nu numai ca si printr-o ardere curateste toate urmele pacatelor dar alunga si toate puterile cele nevazute ale vicleanului".

 

Cat priveste ungerea pruncului nou botezat cu "untdelemnul bucuriei", talcuitorii cultului i-au atribuit diferite sensuri si interpretari. Unii, pornind de la explicarea textului rugaciunii de sfintire, sustin ca acest untdelemn, care este roada maslinului "inseamna mantuirea noastra, izbavirea din moarte si pecetea Facatorului de viata Duh" si totodata "chipul milostivirii, al milei si al harului dumnezeiesc", prin care catehumenul (pruncul) este izbavit din robia pacatului, asa cum ramura de maslin, adusa in corabia lui Noe de catre porumbel, era semnul impacarii si al izbavirii din potop.

 

Altii afirma ca, ungerea baptismala este semnul vazut al preotiei uni­versale (spirituale) conferita tuturor crestinilor prin botez, semnul ca odata cu "spalarea Botezului", "ne lepadam de noi insine si chiar de viata noastra (de mai inainte), ca sa devenim numai ai lui Dumnezeu", iar altii considera ca aceasta ungere inseamna re-crearea omului, a trupului sau, a madularelor, a simturilor. In sfarsit, dupa altii, ungerea cu untdelemn a catehumenilor sim­bolizeaza aromatele cu care a fost uns trupul Domnului inainte de ingro­pare, deoarece catehumenul se va ingropa, prin botez, impreuna cu Hristos si va invia cu El.

 

Untdelemnul care alcatuieste materia Tainei Sfantului Maslu este sim­bol al indurarii divine si din clipa in care este "binecuvantat de preoti cu in­vocarea lui Dumnezeu, devine sfant, plin de dumnezeiescul dar al Sfantului Duh, ca si apa Botezului... vindeca ranile, inlatura bolile, curateste noroiul pacatului si are puterea de a ne impartasi mila si bunatatea lui Dumnezeu". De regula, untdelemnul este folosit la miruit sau pus in candela sa arda, fie in casa, fie in biserica, iar in cele mai obisnuite cazuri este introdus in faina de grau, pentru a se pregati turte sau painisoare din care i se da bolna­vului sa consume pe nemancate.

 

5. Sfantul Mir este untdelemn amestecat cu diferite arome, in numar de 38, sfintit de soborul episcopilor prezidat de Patriarhul Bisericii, in Joia Patimilor, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, care se savarseste atunci. El se intrebuinteaza indata dupa Sfantul Botez cand se administreaza Sfanta Taina a Mirungerii, la sfintirea bisericilor si la sfintirea antimiselor.

 

Multimea ingredientelor care intra in compozitia Sfantului Mir sim­bolizeaza abundenta si varietatea darurilor Sfantului Duh, care se revarsa asupra credinciosului in momentul ungerii cu Sfantul Mir, odata cu rostirea formulei: "Pecetea darului Sfantului Duh", precum si asupra bisericilor si antimiselor sfintite prin el. Ungerea cu Sfantul Mir este necesara pentru intarirea si cresterea duhovniceasca a celui renascut la viata cea noua prin botez (Gal. III, 27). Aceasta ungere sfanta ne ajuta sa conlucram cu harul mantuitor dobandit prin Taina Botezului. Ungerea cu Sfantul Mir a noului botezat este semnul vazut al impartasirii lui reale din darurile Sfantului Duh, Care S-a pogorat, in chip vazut, mai intai asupra Mantuitorului (in chip de porumbel) la botez si apoi asupra Sfintilor Apostoli (in chip de limbi de foc) la Cincizecime iar acum ni se comunica si noua, dupa botez, sub chipul vazut al Sfantului Mir.

 

Sfantul Mir se administreaza independent de Botez numai in cazul primirii ereticilor si schismaticilor la Ortodoxie, dupa ce, in prealabil, acestia renunta in mod public la invatatura lor eronata si falsa si revin la dreapta credinta.

 

Nou-botezatii, pecetluiti cu "arvuna Duhului Sfant" prin ungerea cu Sfantul Mir, primesc harul si puterea de a adanci si dezvolta darurile spirittuale dobandite prin Taina Sfantului Botez. In ritualul sfintirii locasului de cult, ungerea misterioasa cu Sfantul Mir a Sfintei Mase, a peretilor altarului si a bisericii, inchipuie ungerea pe care a savarsit-o Moise la cortul sfant.

 

6) Tamaia - ea era adusa ca ofranda la templul iudaic, iar in crestinism este considerata ca un prinos sfant. In cultul Vechiului Testament, trebuia sa se aduca dimineata si seara sacrificii de tamaie pe altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi in templu, numit "altarul tamaierii" (Ies. XXX, 1-8); pe acest altar nu se arde numai tamaie curata, ci erau amestecate inca patru ingrediente (Ies. XXX, 34) Proorocul Maleahi (cap. I, 11) prezice ca, dupa venirea lui Mesia, se va aduce jertfa de tamaie de la rasaritul soarelui pana la apus.  

                 

In canonul 3 apostolic se precizeaza ca la serviciul liturgic "nu se aducea altceva la altar decat untdelemn pentru candele si tamaie". Sfantul Apostol Pavel in epistolele sale, spune ca Mantuitorul S-a dat pe Sine jertfa lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de buna mireasma" (Efes. V, 2) iar la II Cor. II, 15, vorbind despre apostoli, zice ca ei sunt lui Dumnezeu "buna mireasma".

 

Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii gasim mentiuni ii randuiala Liturghiei Sfantului Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, ia mai tarziu si in Liturghiile Sfintilor Vasile si Ioan Gura de Aur, unde avem si formule speciale de binecuvantare a tamaiei folosite la cadire.

 

Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei Liturghii, ci si alte sfinte slujbe si manifestari de cult, ca: procesiuni, vohoade, inmormantari etc. Obligatia tamaiei o aveau diaconii; de aceea Sfantul Arhidiacon Stefan este zugravit in iconografie cu o cadelnita in mana. Darurile aduse de catre magi la intruparea Fiului lui Dumnezeu, au fost: aur, smirna si tamaie.

Cand se cadeste la serviciile divine, tamaia reprezinta o jertfa bine placuta ce se aduce inaintea lui Dumnezeu in semn de cinstire si multumire pentru toate darurile si binefacerile Sale.

 

7) Lumina in biserica


In Vechiul Testament, aprinderea facliilor si a candelelor in timpul oficierii cultului religios era o practica indatinata, cu caracter obligatoriu (Ies. XXVII, 20; XXX; 8). Insusi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa aprinda candelele de la sfesnicul adunarii (Ies. XL, 4), ca sa arda "de seara pana dimineata" (Ies. XXVII, 21) iar Aaron sa se preocupe de indeplinirea acestei misiuni "Vorbeste cu Aaron si-i spune: Cand vei pune candelele in sfesnic, ca sa lumineze partea cea din fata Lui, sa aprinzi in el sapte candele. Si a facut Aaron asa: a aprins in sfesnic, ca sa lumineze partea cea din fata lui, sapte candele, cum poruncise Domnul lui Moise" (Num. VIII, 2). De asemenea, in templul lui Solomon se gaseau 10 sfesnice de aur inaintea Sfintei Sfintelor (III Regi VII, 49).

 

In Noul Testament observam ca, atunci cand Mantuitorul a serbat Cina cea de Taina, spre seara, au fost folosite lumini pentru luminarea foisorului. De asemenea, Sfantul Apostol Pavel, pe cand se afla in Troia, a savarsiti frangerea painii si a prelungit lungul sau cuvant pana al miezul noptii si "in camera de sus, erau multe lumini aprinse" (Fapte XX, 7-8).   

                  

Din scrierile patristice si marturiile istorice aflam ca lumina a fost utilizata in cult inca de la inceputurile erei crestine, ca ofranda adusa lui Duma nezeu. Lumina a patruns in cultul divin si din motive de necesitate, pentru a lumina adunarile liturgice, care, in perioada persecutiilor se organizau in spe­cial noaptea, cat si pentru a da mai multa solemnitate slujbelor bisericesti.

 

Lumanarea, cu intelesul de faclie a dreptei credinte si semn distinctiv al pastrarii neintrerupte a legaturii cu Hristos, il insoteste pe credincios in toate manifestarile sale cultice si religioase incepand de la botez pana la mormant.

 

Alaturi de lumanari, Biserica Ortodoxa foloseste in cultul divin si candele, cu una, doua sau mai multe lumini. Candela, cand este impodobita cu mai multe lumini, capata semnificatie simbolica aparte. De pilda: sfesnicul si candela cu o singura lumina inchipuie unitatea Dumnezeirii, cele cu doua lumini, cele doua firi (omeneasca si dumnezeiasca) ale Mantuitorului; cele cu trei lumini, Sfanta Treime; cele cu patru lumini, pe cei patru evanghelisti sau cele patru laturi ale lumii; cele cu sapte lumini, cele sapte daruri ale Sfantului Duh sau cele sapte Taine; cele cu douasprezece lumini pe cei 12 Apostoli etc.

 

Lumina simbolizeaza pe Dumnezeu. "Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme?" (Ps. 26, 1). Avand aceasta con­vingere nestramutata, credinciosul se roaga astfel: "trimite lumina Ta si adevarul Tau" (Ps. 42, 3), "ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. 35, 9), iar dupa primirea Sfintei impartasanii, canta: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc...".

 

Mantuitorul se identifica pe Sine cu Lumina cea spirituala si vesnica pe care "intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5) si ii indeamna pe oameni sa vietuiasca in lumina sfintelor si dumnezeiestilor Lui porunci si in­vataturi (Ioan 3, 19-21; 8, 12; 12, 35-36). La Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, preotul slujitor inalta sfesnicul cu lumini insemnand cu el crucis, zicand: "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!". Acest act antici­peaza lumina bucuriei, a vietii si a mantuirii pe care a revarsat-o Hristos in lume prin invierea Sa. De aceea, in noaptea slavitului Praznic al Pastilor, preotul striga "veniti de luati lumina", invitandu-i pe credinciosi sa guste din bucuria luminii Care a restaurat integral faptura umana si a descoperit sensul adevarat al existentei omenesti si al intregii fapturi, caci "acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamantul si cele dedesubt", asa cum canta biserica in catavasiile sarbatorii.

 

La slujba inmormantarii, cand il insotim pe raposat cu lumanari aprinse, ii aratam iubirea noastra si comuniunea cu el, fiindca cel adormit continua sa fie viu, ramanand el insusi o lumina ce trece la lumina deplina si vesnica.

 

Lumanarea pe care preotul i-o da nasului la botez, dupa cufundarea de trei ori a pruncului in apa, simbolizeaza lumina interioara a harului impartasit. Tot la fel si facliile aprinse pe care le tin in maini nasi la cununie, reprezinta simbolul curatiei mirilor si al luminii darului dumnezeiesc.

 

Deschizand perspectiva imparatiei luminii, Biserica Ortodoxa ne arata ca toti suntem chemati sa urcam pe treptele desavarsirii, ca sa devenim unii altora, lumina, bucurie, mangaiere prin manifestarea iubirii reciproce, pen­tru ca dincolo, in viata viitoare sa ne impartasim de Lumina cea neinserata.

09 Mai 2012

Vizualizari: 8601

Voteaza:

Materia in cult si semnificatia ei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE