Papa, Big Bangul si crestinismul

Papa, Big Bangul si crestinismul Mareste imaginea.

Acum cateva zile, papa Francisc a declarat ca Big Bangul, fenomenul presupus a sta la originea universului, este adevarat. Si cum teoria Big Bangului este un produs al teoriei evolutiei, papa considera ca si aceasta este la fel de adevarata. Ne-am putea imagina ca papa a devenit ateu, la fel cu cei care au emis si sustin in mod curent aceste teorii. De fapt, arata papa, Big Bangul si evolutia se impaca “de minune” cu invatatura crestina, atata vreme cat crestinul considera aceste fenomene “ghidate” de Dumnezeu.

Nu vom intentiona sa intram aici in disputa evolutionism/creationism, dar trebuie sa notam faptul ca, daca aceasta disputa a produs o certitudine in ultimele decade, aceasta este faptul ca “evolutionismul crestin” este o teorie esuata atat din punct de vedere teologic cat si stiintific. Credinta intr-o evolutie “crestinata” este o monstruozitate, o aberatie din toate punctele de vedere, si in lumea ortodoxa sunt multe studii si carti foarte bine documentate pe aceasta tema.

Pentru lumea occidentala insa, aceste declaratii ale papei sunt deosebit de placute, gadilandu-i placut urechea (si si mai mult, orgoliul), la fel ca si cele referitoare la homosexuali, aparute nu cu mult timp in urma. Ambele serii de declaratii/atitudini nu sunt insa decat produsul de marketing al unei Biserici care se dovedeste din ce in ce mai aproape de apostazia fatisa.

De unde, ne putem intreba, aceasta nevoie aproape organica a catolicismului de a fi pe placul societatii occidentale, mai mult decat pe placul lui Dumnezeu? Caci daca ne uitam in ultima 1000 de ani de “autonomie” a Bisericii Catolice fata de Ortodoxie, nu putem sa nu ne minunam de toate gogomaniile inventate sau sustinute de catolicism, la cel mai inalt nivel. De la celebrele tribunale inchizitoriale care ucideau in numele credintei, la nu mai putin celebrele “indulgente” care daruiau celor vii rugaciuni ale celor morti (si care indulgente sunt, in continuare, in vigoare); de la infailibilitatea papala la folosirea painii nedospite, de la dogma “imaculatei conceptii” la ingrozitorul cult al “inimii lui Iisus” si la cate si mai cate inovatii dogmatice si de cult; de la sustinerea geocentrismului impotriva evidentei stiintifiice si pana la adoptia teoriei evolutioniste, adoptie ce se petrece in ziua de azi.

Nevoia Bisericii Catolice de a adera la credintele necrestinesti ale lumii contemporane provine, dincolo de ambitiile de stapanire pamanteasca (sa nu uitam ca papa este “suveran pontif”), din gresita raportare a ei la lume; cu aceasta lume, catolicismul pare a fi incheiat o a doua “casatorie”, adultera, in detrimentul legamantului ei cu Dumnezeu (uitand de altfel cum se raportau la aceasta Apostolii, care “trebuiau sa asculte mai mult de Dumnezeu decat de oameni”).

Cumva, catolicismul a decis ca datoria crestinismului nu este aceea de a se identifica ca “turma mica” prin “osebire” fata de lumea supusa stapanirii patimilor, ci ca pentru a mantui lumea Biserica are nevoie sa adopte si sa se scalde in toate patimile si blasfemiile ei. Si, in fapt, daca stam sa analizam, aceasta este una dintre ultimele parghii pe care catolicismul le mai are in lumea occidentala pentru a-si atrage sustinerea populara. Nimeni nu se mai uita acum catre Biserica Catolica pentru a astepta de la aceasta sa ii arate drumul drept catre cer. Toata lumea se bucura acum cand catolicismul curbeaza acest drum intorcandu-l spre pamant. Catolicismul numeste aceasta, in mod amagitor, “intoarcere spre oameni”, insa oamenii ar trebui sa realizeze ca aceasta intoarcere nu este pentru a chema poporul spre drumul mantuirii, ci pentru a-l inchide in imanent, in moartea vesnica care se afla la capatul existentei acestei vieti traite fara Dumnezeu.

In urma cu un an, intr-un alt articol, am consemnat parerea unui parinte duhovnicesc contemporan (Nectarie Moulatsiotis) conform caruia papa Francisc ar putea fi “profetul mincinos” din Apocalipsa. Chiar daca la acea vreme probabil multa lume s-a scandalizat de declaratiile parintelui, istoria ultimului an, si chiar a ultimelor doua saptamani, arunca o alta lumina asupra acestora.

Intru incheiere, ca sa punem intr-o lumina si mai clara populismul declaratiilor papei Francisc, reamintim faptul ca, urmand confirmarii existentei bosonului Higgs in 2012 si cercetarilor din ultimii ani de la CERN, oamenii de stiinta inclina sa creada ca Big Bangul ar fi fost de fapt imposibil. In aceste conditii, atasarea Bisericii Catolice de evolutionism si Big Bang seamana din ce in ce mai mult de modul in care ea se agata cu dintii, in Evul Mediu, de geocentrism.

Desigur ca Biserica Ortodoxa, in urma ultimelor declaratii ale papei, va fi acuzata ca nu e “moderna”, ca nu “adera” la marile infaptuiri stiintifice etc. Acesti acuzatori ar trebui insa sa stie si sa nu uite faptul ca Ortodoxia nu a uitat de menirea ei in lume, care este aceea de a sfinti si mantui oamenii aratandu-le adevaratul drum catre cer, chiar cu riscul de a fi de neinteles pentru cei ce lupta impotriva lui Dumnezeu.

Paul Cocei

Despre autor

Paul Cocei Paul Cocei

Colaborator
104 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

30 Octombrie 2014

Vizualizari: 2996

Voteaza:

Papa, Big Bangul si crestinismul 4.86 / 5 din 7 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • Paul CoceiPostat la 2014-11-14 05:49

    Doamna Barnea, va marturisesc sincer ca nu am niciun pic de ura fata de catolici. Dar trebuie sa intelegeti ca eu consider ca adevarul trebuie spus clar si raspicat. Oamenii pot sa strige "unire" cand si cum vor, dar priviti in istorie sa vedeti la ce dezastre au dus, mai ales in lumea ortodoxa, unirile "cu forta" doar din motive lumesti (Ferrara-Florenta, Brest-Litovsk etc.) O adevarata unire nu poate fi decat intre cei de acelasi cuget. Ori, ceea ce spun eu in articol este ca cugetul catolic se indeparteaza, in ultima vreme, si mai mult de cugetul ortodox. Despre ce unire poate fi vorba, cata vreme pentru noi homosexualismul si evolutionismul sunt uraciuni si pustiiri ale legii duhovnicesti, iar catolicismul - la nivelul papei - se pregateste sa le adopte? Va asigur ca am citit multe carti memorialistice. Si cred ca faceti referire la unirea in rugaciune ce s-a realizat in temnitele comuniste, relatate atat de miscator si de Pr. Nicolae Steinhardt. Dar intre acea unire in suferinta comuna si declaratiile si actiunile catolicismului din zilele noastre nu este nicio legatura. Absolut niciuna. Suntem datori sa spunem lucrurilor pe nume. Daca nu o facem, vom fi vinovati in fata lui Hristos, ca am avut posibilitatea sa avem o marturisire sincera, si n-am facut-o din motive lumesti. Vom fi intrebati ce am facut noi concret ca sa stavilim avansul desertaciunii si pustiirii, cum ne-am protejat copiii de educatia materialista care se propovaduieste acum uneori iata, si de pe amvon. Va asigur deci ca nu ura fata de vreo religie anume ma face sa scriu ceea ce am scris, ci teama de a nu marturisi. Faptul ca cuvantul este mai aspru este poate se datoreaza si mahnirii adanci pe care o simt atunci cand numele lui Hristos este amestecat in plamada pacatului "politic corect". Paul, ortodox care nu uraste catolicismul

  • Paul CoceiPostat la 2014-11-14 05:32

    D-lui Frunza, iata doar cateva titluri: Oana Iftime - Introducere in antievolutionismul stiintific; Firmilian Gherasim, Ion Vladuca - Ortodoxia si eroarea evolutionista; Pr. Serafim Rose - Cartea Facerii, crearea lumii si omul inceputurilor; Iftime O, Iftime Al - Evolutionismul si Ortodoxia; Iftime O., Iftime Al., Evolutionism. Creationism stiintific. Antievolutionism. De asemenea sunt si foarte multe carti ale cercetatorilor straini, cum ar fi aceasta: Dr. Henry M. Morris - Introducere in creationismul stiintific. Nu stiu daca s-au tradus in romana, dar recomand cu caldura si cartea lui Philip Johnson - Darwin on Trial, precum si lucrarile lui Michael Behe in legatura cu "complexitatea ireductibila" si teoria Designului Inteligent. Foarte multe dintre aceste resurse se gasesc chiar online, mai ales cartile ortodoxe. Numai bine.

  • iuliana barneaPostat la 2014-11-04 07:16

    Stimate Domnule Cocei, Sunt o catolica ce s-a casatorit acum 40 de ani cu un ortodox. Am ramas catolica, dar voi fi inmormantata alaturi de sotul meu si familia lui. Credinta noastra niciodata nu a tinut seama de cele care ne despart riturile. Niciodata la slujbele catolice sau intre catolici nu am auzit decat " fratii ortodocsi". Cu acest articol m-ati intristat si retraiesc ura simtita cand am vizitat Manastirea Caldarusani sau "Pastera Sf Andrei" cand se revarsa ura impotriva catolicilor. Nu credeti ca dragostea este ceea ce l-a indemnat pe parintele fiului ratacitor sa vada in el ceea ce nici fratele sau nu putea? Coranul spune ca schisma este mai rea decat moartea. Si noi ce facem? Ne rupem pana ce nu va ramane nimic din noi. Evreii cum au rezistat? Doar prin unire. Cred ca erati prea mic atunci cand papa Ioan Paul II a vizitat Romania. Stiti ce a strigat lumea adunata in parcul Izvor din Bucuresti? "UNIRE!" Cred ca sunteti foarte tanar si lipsit de experientele dureroase ale vietii, experiente atat de pretioase mai tarziu. Din pacate nici nu ati citit carti memorialistice care sa va imbogateasca sufletul cu experientele altora. Va recomand pentru timpurile ce stau sa vina cartea exceptionala "De la muntele sfant" de William Dailrymple. Iuliana, catolica ce iubeste ortodoxia

  • Mihai-Catalin Frunza Postat la 2014-11-03 03:56

    "in lumea ortodoxa sunt multe studii si carti foarte bine documentate pe aceasta tema". Puteti cita, va rog, cateva titluri si autori. As dori sa parcurg si eu cateva dintre acestea. Multumesc.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE