Suntem ultimii?

Suntem ultimii? Mareste imaginea.

Eu nu vorbesc din capul meu, ci va repet dezvaluirile Inteleptilor: venirea Antihristului este iminenta si se apropie. Timpul care ne desparte de venirea lui se masoara cu anii, cel mult cu cateva decenii (Sfantul Teofan de Poltava, anii ''30).

In vremea cand Sfantul Ioan Teologul scria Apocalipsa, crestinii acelor veacuri erau convinsi ca sfarsitul lumii este iminent, si de la o zi la alta il asteptau pe Hristos sa apara "pe norii cerului". Apocalipsa le-a aratat insa ca exista o desfasurare a istoriei care presupune o cale mai lunga, aceea a asteptarii lucratoare a Duhului Sfant, asteptare care are ca scop implinirea numarului "celor alesi", adica sfintirea tuturor celor care se pot sfinti in lume.

Profetii au profetit apoi neintrerupt, in Biserica noastra, si Duhul Sfant a dezvaluit, prin ei, din ce in ce mai lamurit, cursul acestei istorii umane pana la Judecata de Apoi. Generatiile de crestini, niciuna lipsita de sfinti, a progresat in cunoasterea "vremurilor din urma", pana in ziua de azi.

Asteptarea celei de A Doua Veniri a lui Hristos nu a lipsit niciodata din constiinta crestinilor care se mantuiau, in toti acesti 2000 de ani. Iar acum, toti presimtim ca rautatea lumii din vremea noastra este atat de mare incat dreptatea si sfarsitul nu pot intarzia, si aceasta presimtire ne face sa strigam, precum Sfantul Ioan: "Vino, Doamne Iisuse". Vino, sa se termine odata cu rautatea, cu ura, cu pasiunea lumii pentru lucrurile desarte, cu zgirie-norii, cu stresul, cu tot iadul in care ne tinem mintea. Și aceasta nu ne-am dorit-o numai noi, ci au dorit-o toti crestinii care au trait, de la Inviere si pana acum.

Dar niciunei generatii de crestini de pana acum nu i-a fost dat sa traiasca intr-o vreme in care Duhul Sfant marturiseste cu putere despre sfarsitul iminent. In nicio generatie de crestini nu s-a intamplat ca toti parintii cu viata imbunatatita, la unison, sa anunte faptul ca noi suntem cei de pe urma.

 "Da. Noi suntem cei de pe urma" (Parintele Cleopa) ... "Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi" (Parintele Rafail Noica)... "Traim in vremea antihristului si noi dormim in opinci" ... "Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta" (Parintele Paisie Aghioritul) ... "Dupa toate scrierile Sfintilor Parinti, sigur, e in apropiere imparatia lui Antihrist" (Parintele Dionisie de la Colciu).

Inainte vreme, era obiceiul Duhului Sfant sa descrie, pentru crestini, pe cat se putea intelege, contextul acelor vremi infricosate, ale sfarsitului. Acum insa, acea vreme a trecut. De-acum Duhul Sfant marturiseste prin toate gurile sfintilor actuali, in mod lamurit si cat se poate de concret, despre realitatea faptului ca noi insine, acum, traim fara niciu dubiu vremurile sfarsitului.

"Chiar si autorii laici vorbesc despre vremurile noastre ca fiind „apocaliptice". Intr-adevar, problemele cu care se confrunta lumea de astazi - ecatuirea resurselor de hrana, suprapopularea, adevaratii monstri fauriţi de tehnologia moderna si indeosebi armele capabile sa distruga tari intregi sau chiar intreaga civilizatie a globului - indica, toate, apropierea unei crize in istoria omenirii care va depasi tot ce a vazut lumea pana acum si care ar putea duce, literalmente, la nimicirea vietii pe pamant." (Parintele Serafim Rose, 1980)

Cuvintele de mai sus apartin Parintelui Serafim Rose, cel care obisnuia sa le adreseze celor din jurul sau celebrele cuvinte: "E mai tarziu decat crezi!".

Concretetea acestor profetii ale parintilor actuali este socanta, vadindu-se ca acestia inteleg mult mai bine realitatea lumii de astazi decat cei care traiesc cel mai in miezul ei. Mecanismele lumii actuale ne pot fi opace noua, celor care nu ducem o viata imbunatatita, dar Duhului Sfant toate Ii sunt cunoscute.

"O alta deosebire a zilelor de azi e apropierea grabnica a Antihristului. Multi oameni duhovnicesti spun ca el deja s-a nascut. Despre aceasta e greu de judecat. Vrajmasul e viclean, e viclean chiar si cu cei care il slujesc. Dintre ei, multi s-au considerat antihristi, erau asa in esenta conceptiilor lor despre lume, a faptelor lor, dar nu era cel despre care a vorbit Biserica. Poate ca s-a si nascut, poate ca nu, nu aceasta e intrebarea. Cand Sfantul Ignatie (Briancianinov) a fost intrebat despre venirea Antihristului el a raspuns ca nu exista o data fixa, ca venirea Antihristului o determina oamenii cu rautatea lor. Iata ca acum este timpul ultimelor pregatiri pentru venirea lui. E de fata si concentrarea puterii mondiale, el nu va fi doar conducatorul unei singure tari, ci al intregii lumi, si este necesara “indobitocirea" omenirii. Dar pana si aceasta e cam putin pentru a pune toata omenirea in genunchi. Trebuie creat un astfel de sistem de viata, a carui oricat de mica incalcare ar conduce la urmari catastrofale pentru omenire – foame, frig, distrugere. Si sistemul acesta se creeaza acum. Cum se va intampla aceasta vedem mai tarziu, dupa cativa ani" (Staretul Antonie).

Evenimentele ultimilor ani arata ca lucrarea satanica se intensifica in lume, parca diavolul ar fi nerabdator sa isi vada cat mai curand vremea stapanirii sale (Apoc. 12, 12). Parca dintr-odata, de la o luna la alta, se ajunge sa se discute, concret, despre cele mai mari blasfemii. In doar cativa ani, oamenii din aceasta tara ortodoxa, dar si din celelalte tari, ajung sa fie amprentati precum infractorii, urmariti in toate actiunile si discutiile lor de tot soiul de sisteme de urmarire - si nu se opun -, iar sodomia este ridicata la rang de familie. Nu este dar de mirare ca aceste asa-numite "casatorii" homosexuale sunt considerate de Patriarhul Kiril al Rusiei "un simptom periculos si apocaliptic".

"Nu te mahni, bunicule, tu nu il vei vedea pe antihrist. Tu il vei vedea doar pe profetul mincinos şi i te vei impotrivi. Dar tu, tinere al meu, tu, micuţule al meu, tu il vei vedea pe antihrist. In zilele noastre se vor intampla acestea. Eu nu il voi vedea. Doar cu profetul mincinos voi lupta, cu toţii vom lupta cu pseudo-profetul. Şi ma rog la Dumnezeu sa ne invredniceasca sa Il marturisim pe Iisus Hristos, ca pe adevaratul Dumnezeu al inimilor noastre şi sa ne impotrivim profetului mincinos. Dupa mine, dupa ce voi muri eu, in scurt timp va veni şi antihristul" (Parintele Elpidie).

Daca deja suntem in preajma profetului mincinos, inseamna ca fiara este si ea prezenta in lume. Parintele arhimandrit Nectarie Moulatsiotis, intemeindu-se pe profetiile mai vechi ale parintilor sfintiti, care aratau ca al 8-lea papa monarh va fi profetul mincinos, socoteste ca profetul mincinos a si venit si este papa Francisc.

"Acum sunt vremurile de sfarsit, copile, sunt vremurile de sfarsit! Pacea in lume va fi, curand, un lucru rar". (Parintele Selafiil din Siberia, ucenicul Sfantului Luca al Crimeii).

Suntem ultimii, unii dintre noi vor trai sa-L vada pe Hristos venind pe norii cerului. La trambita arhanghelului, asa cum arata Sfantul Apostol Pavel, aceasta forma inraita a lumii va lua sfarsit si toti cei ce s-au sfintit se vor ridica spre invierea vietii. Desigur, toti ne gandim parca mai mult la invierea osandirii, dar in afara de pacatele noastre, pe care ni le putem curata prin Pocainta si Impartasanie, de viata vesnica nu ne desparte nimic. Este la indemana noastra, asa cum le-a fost si sfintilor de pana acum. Și tot profetiile ne arata ca, in acele vremuri de stapanire satanica, Sfintele Taine vor lucra cu si mai multa putere in sufletele celor credinciosi.

"Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare, in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel?
El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa,
Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului.
Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor.
Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe,
Care au si zis: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer."

Sfintii Apostoli si-au plecat privirea spre pamant si au savarsit lucrarea randuita lor de Hristos, prin Duhul Sfant. Dar privirea lor duhovniceasca a ramas atintita la cer si, la fel, ucenicii lor au privit la cer, zi de zi, asteptand vederea cea fericita a sfarsitului acestui veac. Si precum toti profetii au privit peste veacuri la Ziua cea binecuvantata a Intruparii Fiului lui Dumnezeu, noi traim zilele catre care au privit toate generatiile crestine, intr-o asteptare care se intinde peste istorie; zilele in care biruinta Mielului, savarsita prin Inviere, se va arata in toata slava ei.

Paul Cocei

Despre autor

Paul Cocei Paul Cocei

Colaborator
104 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

12 Noiembrie 2015

Vizualizari: 8263

Voteaza:

Suntem ultimii? 5.00 / 5 din 9 voturi. 6 review utilizatori.

Comentarii (6)

  • Alexis ComnenusPostat la 2013-07-28 19:35

    Am citit de citeva ori articolul d-tra si nu imi vine sa cred ca un preot/monah orthodox poate sa emita o asemenea eroare teologica-Sfintul Parinte Papa Francis este 'un profet mincinos'. Oare nu am avut si din pacate mai avem episcopi sau chiar patriarhi care au vindut Biserica si nu l-au slujit pe Dumnezeu. Sinteti constient de cele ce ati scris. Papa Francis nu este un prooroc mincinos sau fals. Este Episcopul Romei. Daca era un prooroc fals, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu nu ar fi fost present la inscaunarea Sfintului Parinte. Sau il considerati si pe Patriarhul Ecumenic 'prooroc fals'? Cu asemenea afirmatii nu vom infaptui unitatea Bisericii. Un preot cu dragoste de Hristos

  • mihai enePostat la 2013-07-28 07:28

    pai in primul rind haideti sa ne uitam ce se petrece pe intreg mapamondul ex. : deja in tot mai multe state se legifereaza tot felul de spurcaciuni pe care nu mai are rost casa le enumeram, in tot mai multe state se elibereaza pe banda rulanta documentele biometrice, ba mai mult decat atit sa ajuns la implantul cu microcip in state precum s.u.a si canada, mai vedem ce se intampla in orientul mijlociu in special in siria cum sate de crestini sunt efectiv parjolite si acestia ucisi, crimele in familie si sinuciderile care au luat o amploare ne maiintalnita, iar fratilor sa dea Domnul sa nu se intample, insa cei ce sil vor dori pe antihrist vor fi net majoritari, iar cei ce nu vor sa aibe de a face cu fiara pt. acestia din urma alta solutie nu va exista decat fuga in pustietati

  • Constantin TudoranPostat la 2013-07-26 06:36

    Omul este vesnic nemultumit. Nu ne ajunge ca in vremile pe care le traim, prin vointa si puterea lui Dumnezeu, oamenilor le-a fost dat sa traiasca vieti mai lungi, mai imbelsugate si mai bune decat oricand inaintea noastra. Nu ne ajunge ca in zilele noastre sunt mai putini decat oricand cei ce sufera de foame, de frig, de sete, cei lipsiti de locuinta sau de invatatura. Si iata, un procent mai mare decat oricand din populatia Terrei e format din obezi. Lacomi. Nesatui. Nu mai facem copii. Trebuie sa ne vedem de cariera. Si iata, bun e si mare e Dumnezeu, ne rabda asa prosti si pacatosi cum suntem. Noi zicem ca acestea sunt vremuri rele. Vremuri grele. Sa ne fereasca bunul Dumnezeu de vremuri cu adevarat rele, cu adevarat grele. Cat despre toate celelalte, casatorii homosexuale si alte asemenea, e in puterea noastra sa le curmam. Guvernele vor trebui sa faca ceea ce vrea poporul, daca poporul urmeaza Legea lui Dumnezeu. Doamne ajuta!

  • Cristian PaulisPostat la 2013-07-26 05:05

    Să dea Dumnezeu să terminăm cât mai repede cu această viaţă în care ne chinuim sufletele, spre a fi pentru totdeauna cu Domnul! Dar să nu uităm că zilele care ne-au mai rămas de trăit până atunci ne sunt date pentru a ne pregăti. Trebuie să ne antrenăm pentru viaţa viitoare, şi să ne dezvoltăm acele caractere care vor avea valoare acolo, pentru că tot ce este pământesc va trece. Amin, vino, Doamne Isuse!

  • Thoma DrizaPostat la 2013-07-26 01:56

    Doamne ajuta!Kyrie Aleison!

  • Maria-Luisa GheorghePostat la 2013-07-26 01:47

    Intr-adevar, egoismul uman, acest " anticrist" asa cum il numesc crestinii, a ajuns la dezvoltarea sa maxima. Este un semnal serios ca trebuie sa schimbam directia. Sa reparam relatiile dintre noi. Sa construim deasupra egoului care ne separa unii de altii relatii bazate pe "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Nu avem alta cale, pentru ca am devenit "cancerul" acestei planete. Avem nevoie de un alt tip de educatie, o educatie care sa ne invete cooperarea, grija unora fata de altii, responsabilitatea reciproca. Daca vom incerca sa ne unim, sa construim intre noi acest tip de relatii bazate pe iubirea aproapelui, avem toate sansele sa iesim din gaura neagra in care am intrat. Alegerea ne apartine.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE