Teologia patristica in lumea moderna

Subiectul prezentarii mele il constituie problema : cum sa-i facem pe Sfintii Parinti intelesi si contemporani astazi, in special in cadrul culturii noastre. Pe cand ma gandeam la acest subiect, mi-a revenit in minte un slogan care a aparut, daca nu ma insel, in aceasta tara si in context anglican, la inceputul acestui secol : "Inapoi la Sfintii Parinti". La inceputul acestui secol am inceput, desigur, sa-i apreciem pe Sfintii Parinti din mai multe motive. Intai de toate, a fost rezultatul aparitiei istoricismului dupa secolul al XVIII-lea in Apus, care ne-a determinat sa gandim in termenii trecutului si sa studiem foarte serios istoria. De asemenea, a fost rezultatul faptului ca, in aceeasi perioada, si din nou in contextul aceleiasi atmosfere de devotament fata de cercetarea istorica, am fost martorii unei renasteri a studiilor patristice. Studiile patristice si liturgice s-au dezvoltat foarte mult in Apus si trebuie sa recunosc ca si ortodox ca noi, ortodocsii am profitat foarte mult de pe urma acestei renasteri a cercetarii patristice si liturgice. Astfel, la inceputul acestui secol, in contextul acestei atmosfere, a aparut sloganul : "Inapoi la Sfintii Parinti".

Asa cum va puteti imagina, un asemenea slogan a fost foarte apreciat de catre ortodocsi deoarece ei au simtit dintotdeauna ca sunt o Biserica fundamentata si pe Sfintii Parinti. De fapt, Ortodoxia nu inseamna nimic altceva decat credinciosie fata de traditia patristica. Asadar, ortodocsii insisi au inceput sa studieze Sfintii Parinti mai temeinic decat o facusera pana atunci si, in acest secol, am fost martorii aparitiei unui numar foarte mare de teze de doctorat asupra Sfintilor Parinti in Facultatile de teologie ortodoxa. Astazi, aproape ca nu exista teza pregatita la Facultatile de teologie din Grecia care sa nu se refere, intr-un fel sau altul, la Sfintii Parinti. Aceasta nu are doar rezultate pozitive, ci si efecte negative. Exista o tendinta de a repeta aproape literal ceea ce au spus sau au scris Sfintii Parinti si de a cita din Sfintii Parinti fara a tine seama prea mult de semnificatia si importanta acestor texte pentru timpul nostru. Si, ceea ce este mai grav cu privire la aceasta, este ca, in cadrul Bisericii Ortodoxe, ne confruntam din ce in ce mai mult cu ceea ce numim "fundamentalism patristic", ceva de genul fundamentalismului biblic protestant. Ce inteleg eu prin fundamentalism patristic ? Cred ca noi privim cuvintele Sfintilor Parinti ca fiind inspirate si ne limitam teologia la aceste cuvinte, as putea spune. Desigur, intervine intrebarea : ce intelegem noi prin Parinti ? In Apus, precum stiti, perioada patristica sfarseste cu Sfantul Ioan Damaschin, in secolul al VIII-lea. Acum, ortodcsii au extins aceasta perioada la Sfantul Grigorie Palama, in secolul al XIV-lea, dar nu mai incoace. Acest fundamentalism inseamna de fapt, ca noi am considera ca de atunci Biserica a incetat sa mai aiba pe Duhul Sfant calauzitor. Deci, mergem inapoi mereu la perioada clasica. Incercam sa ne gasim argumentele in acea perioada si suntem multumiti daca le aflam ; de exemplu, daca gasim texte care sa ne sustina argumentele. Intr-un anumit sens, ne comportam fata de Sfintii Parinti ca si fata de obiectele arheologice pe care incercam sa le conservam, li respectam si ii folosim ca surse bibliografice dar nu dorim sa-i transferam in cultura noastra, in cultura contemporana. Si astfel, datorita acestei intoarceri la Sfintii Parinti, teologia noastra risca sa devina irelevanta si sa fie marginalizata de catre lumea contemporana. Aceasta ameninta sa tradeze pe Sfintii Parinti deoarece Sfintii Parinti insisi nu au procedat astfel, ci s-au straduit permanent sa raporteze traditia mostenita din trecut, inclusiv Sfanta Scriptura insasi, la propria cultura. De aceea, a repeta doar ceea ce au spus Sfintii Parinti nu se situeaza pe linia spiritului Parintilor. Noi trebuie sa-i "inculturam" pe Sfintii Parinti in timpul nostru, adica sa-i aducem in cultura contemporana, sa-i facem contemporani cu noi.

Intoarcerea la Sfintii Parinti a creat in teologia ortodoxa o alta problema : i-am izolat pe Sfintii Parinti de Scriptura si nu mai incercam sa-i raportam la ea. Astfel, pe de o parte, Sfintii Parinti nu mai sunt pusi in relatie cu Scriptura si, pe de alta parte, ei nu mai sunt raportati la cultura contemporana (si reflectati in ea). Aceasta aproape ca ameninta sa sufoce mesajul patristic, sa anuleze pe Sfintii Parinti si sa-i faca irelevanti.

Pentru a corecta aceasta, trebuie sa-i luam pe Sfintii Parinti ca si calauze. Cu alte cuvinte, astazi nu putem fi crestini cu adevarat daca nu ne lasam calauziti de Sfintii Parinti. In acest caz, trebuie sa interpretam in mod creator ceea ce au spus Sfintii Parinti timpului nostru. Deci, avem nevoie de libertate creatoare. Sunt sigur ca Sfintilor Parinti nu le-ar place ca noi sa repetam ceea ce au spus ei, asa cum fac unii scolari. Ei doresc ca noi sa cream. Si exact aceasta au facut ei insisi cu privire la generatiile de dinaintea lor. Daca citim opera Sfantului Maxim Marturisitorul, spre exemplu, observam ca el merge dincolo de ceea ce a mostenit, chiar dincolo de Parintii Capadocieni, dincolo de Sinodul de la Calcedon, incercand sa raporteze traditia la problematica timpului sau.

Avem nevoie de libertate creatoare. Iar libertate creatoare inseamna, in acest caz, in primul rand intelegerea corecta a problemelor care i-au preocupat pe insisi Sfintii Parinti si a motivelor adanci care i-au determinat sa ia pozitia pe care au luat-o. Cu alte cuvinte, cand citim Sfintii Parinti trebuie sa ne intrebam permanent de ce au luat ei o pozitie sau alta ? Care au fost motivele existentiale adanci care i-au determinat ? Ei au luptat impotriva culturii contemporane lor sau au confruntat-o din dorinta de a o corecta din motive existentiale ? De aceea, trebuie sa gasim motivele existentiale care se afla in spatele pozitiei luate de Sfintii Parinti. Pentru aceasta, trebuie sa fim foarte buni istorici. Dar aceasta constituie doar prima parte a ceea ce inseamna libertate si interpretare creatoare.

Cealalta parte o constituie faptul ca noi trebuie sa cunoastem in aceeasi masura problemele pe care le ridica propria cultura. Astfel, trebuie sa cunoastem problemele existentiale ale timpului Sfintilor Parinti dar si problemele existentiale ale timpului nostru. Numai dupa ce devenim familiari cu aceste doua aspecte, putem trece la interpretare. Pana la un punct, problemele existentiale cu care se confrunta fiinta umana nu difera foarte mult de la o perioada la alta. Exista, spre exemplu, anumite preocupari fundamentale ale fiintei umane care se regasesc de-a lungul intregii istorii a omenirii. Acestea nu sunt influentate nici de timp si nici de loc. De exemplu, problema libertatii, a iubirii si alte asemenea probleme nu s-au schimbat, cred, si nici nu cred ca se vor schimba vreodata atata timp cat va exista fiinta umana. De aceea, incercand sa interpretam pe Sfintii Parinti si sa-i aducem in cultura contemporana, trebuie sa ne referim la asemenea probleme fundamentale, care raman neschimbate de-a lungul timpului. Desi preocuparile, problemele fundamentale, existentiale pot ramane aceleasi, modul in care oamenii pun aceste probleme, modul in care intreaba, difera de la o perioada la alta. Si, iata de ce, trebuie ca noi sa fim familiarizati cu propria cultura si sa ne intrebam :cum sunt ridicate aceste probleme existentiale si cum sunt ele prezentate in contextul culturii noastre ? Aceasta cred ca este fundamental si trebuie sa ne conduca la luarea in consideratie a anumitor aspecte ale culturii noastre la care sa raportam mesajul patristic. Mai intai, atunci cand spunem cultura trebuie sa facem distinctia dintre cultura si civilizatie. Aceste doua lucruri sunt diferite. In limba greaca avem aceasta dificultate deoarece cuvantul "politismos" poate sa insemne fie cultura, fie civilizatie. Din fericire, in limba engleza exista doi termeni diferiti si putem incerca sa facem distinctia. Cred ca nu a fost, nu este si nu va fi fiinta umana fara cultura. Un om primitiv poate fi necivilizat dar, in mod cert, el este cultivat in sensul ca face ceva cu lumea inconjuratoare, aflata la dispozitia sa. El creeaza ceva, chiar daca acest ceva - raportnt la ceea ce noi numim "civilizat" - nu este atat de fin si atat de dezvoltat precum am dori noi, cei de azi. In mod cert, atunci cand ne referim la cultura, nu ne referim la aspecte de genul : dans, bucatarie, mancare, folclor de diverse feluri si nici chiar limba, deoarece acestea pot fi, de fapt, diferite chiar in cadrul aceleiasi culturi. S-ar putea sa sune ciudat, dar cred ca putem afirma ca in Bizant am avut o cultura unitara, desi nu am avut aceleasi forme sau particularitati ale folclorului sau chiar ale limbii, aspecte pe care le-am enumerat mai sus. De asemenea, limba poate sa difere pana la un punct. Stim, de exemplu, ca slavilor li s-a dat o limba proprie din limba greaca cu intentia de a-i mentie in granitele aceleiasi culturi care era bizantina. O perioada limba latina si cea greaca au coexistat in Bizant. Au existat in acelasi timp si alte limbi in Bizant, ca siriaca si altele, dar aceasta nu inseamna ca am avut o cultura diferita. Asadar, cand vorbim despre termenul cultura nu ne referim la asemenea lucruri. Dar de ce trebuie sa tinem seama ? Trebuie sa cautam ceea ce am putea numi o atitudine a fiintei umane sau a unui popor : fata de lume, fata de restul fiintelor umane si fata de Dumnezeu. Exact aceasta atitudine particulara constituie factorul unificator. Nu putem exista, coexista, exista impreuna ca si cultura unitara fara a impartasi aceeasi viziune asupra lumii, fara a impartasi aceeasi atitudine fata de lume. Atunci cand exista o ruptura in aceasta atitudine, atunci suntem martorii unei crize culturale adanci.

Exact acest lucru trebuie luat in consideratie atunci cand incercam sa transferam mesajul patristic intr-o asemenea situatie.

Daca dorim sa transferam mesajul patristic in cultura noastra, ce fel de cultura avem noi in minte ? Pe scurt, raspunsul la aceasta intrebare este ca noi ne referim la cultura occidentala. Cultura occidentala este cultura timpului nostru. Asa cum Sfintii Parinti au trebuit sa transfere credinta lor si Evanghelia intr-o cultura pe oare o putem numi greco-romana, asa si noi trebuie sa transferam credinta noastra in cultura occidentala. Ar putea sa sune ca o generalizare, dar cred ca toti cei ce ne aflam aici suntem preocupati de acest subiect : noi toti apartinem acestei culturi occidentale, dar nu numai atat. Cred ca cultura occidentala este cultura timpului nostru, a zilelor noastre, deoarece ea da regula pentru intreaga lume, as putea spume. Exista in mod cert culturi africane, cultura chineza si alte culturi dar, toate, vor sa imite, sau in orice caz sa intre, in cultura occidentala. Repet, nu vorbesc despre modul in care ne imbracam etc. Din acest punct de vedere, un african poate sa doreasca sa se imbrace ca un african dar, in mod cert, acel african ar dori astazi sa aiba acces la tehnologie, sa fie puternic din punct de vedere economic sau sa devina parte a ceea ce numim cultura occidentala, in sensul pe care am incercat sa-l descriu, adica al altitudinii pe care o luam fata de lumea din jurul nostru. In acest sens mai larg al culturii, cultura occidentala este cu adevarat cea care stabileste astazi agenda. Consider ca nu poate fi posibila transferarea mesajului patristic in cultura de astazi fara o cunoastere prealabila a ceea ce presupune aceasta cultura. Mesajul patristic trebuie adresat caracteristicilor de baza ale culturii occidentale.

Ma tem ca printre ortodocsi exista o tendinta, cel putin din timp in timp, de a spune ca : "Acela este Occidentul. Noi apartinem Rasaritului". Unii crestini occidentali gandesc la fel ca Ortodoxia este un fel de religie exotica. Si, chiar atunci cand se convertesc la Ortodoxie, unii dintre ei o fac deoarece sunt atrasi de aspectele "exotice" ale Ortodoxiei. Cred ca trebuie sa incepem a intelege Biserica Ortodoxa ca o Biserica Occidentala. Trebuie sa intelegem ca Biserica Ortodoxa nu este o cale a fiintarii, a vietii, as putea spune, care nu poate fi incorporata in Apus. Problema este cum sa facem aceasta. Trebuie sa tinem cont de problemele pe care le prezinta cultura occidentala, mai intai, probleme pe care trebuie sa le confruntam cu solutii din Sfintii Parinti. In al doilea rand - si acest aspect este foarte important -, trebuie sa nu facem aceasta confruntare intrand in polemica cu ea, ci folosindu-ne de toate posibilitatile pe care insasi cultura occidentala le ofera pentru a se vindeca, putem spune, pentru a fi crestinata cu adevarat prin intermediul mesajului Sfintilor Parinti. Aceasta inseamna ca nu trebuie sa condamnam dinainte cultura occidentala ca pe ceva destinat iadului si care nu mai poate fi vindecat. Voi incerca sa arat pe scurt de ce aceasta cultura ofera ea insasi metodele pe care trebuie sa le folosim pentru a-i transfera mesajul patristic si pentru a o "increstina", ca sa zic asa.

Mai intai, sa analizam problemele pe care le creeaza cultura occidentala. Din nou, vorbim, despre probleme fundamentale, existentiale si nu despre problemele secundare. Radacinile culturii occidentale merg in timp pana la combinatia oare a avut loc in primele veacuri crestine, combinatie dintre trei atitudini specifice : cea greaca, cea evreiasca si cea romana sau latina. Este riscant sa generalizam, dar uneori este folositor, imi voi permite sa fac astfel pentru a arunca putina lumina asupra problemei esentei culturii occidentale.

Prima generalizare ; in contact cu lumea dimprejur un grec, el sau ea, va fi interesat sa stie care este natura acestei lumi si care este semnificatia ei estetica. Aceasta perspectiva constituie interesul principal al gandirii grecesti. In contact, sa zicem de exemplu, cu aceasta masa, cred ca mintea evreiasca ar fi interesata mai mult sa stie cine a facut-o. Cred ca grecul nu ar fi atat de interesat sa se intrebe : cine a facut aceasta masa? Mai degraba, el ar fi preocupat de intrebarea care este esenta, natura acestei mese si care este importanta ei estetica? Perspectiva romana la aceasta, interesul principal al spiritului roman ar fi : cum pot sa folosesc aceasta masa ? Aici expresia - desigur poate ca nu este romana, ci doar englezeasca - pe care o folosim atat de des : "care este utilitatea acesteia ?". Daca nu exista nici o utilitate, tindem sa ne debarasam de acel lucru ; el nu mai exista. Pentru a exista, trebuie sa fii util si, desigur, aceasta masa este utila. Este interesant ca exista o diferenta intre arta clasica si cea romana care are de-a face tocmai cu acest detaliu. Un lucru trebuie sa placa, intr-un fel, pentru a fi demn de respect. Desigur, aceasta este o generalizare, dar cred ca cultura occidentala a fost dominata de acest spirit roman, adica de spiritul utilitarist.

V-am prevenit deja cu privire la riscul generalizarii. Tinand cont de acest risc, s-ar putea sa existe critici la ceea ce am afirmat, dar cred ca exista ceva ce trebuie remarcat; doar in Occident a fost posibil sa existe utilitarism, empirism si altele asemenea care sa fie considerate ca aspecte decisive si cruciale ale culturii. Nu cred ca poti gasi deloc utilitarism in Grecia antica, nici in traditia ebraica sau semitica. Chiar astazi, nu poti afla acest utilitarism la popoarele Ortodoxe. Ele nu stiu sa se organizeze, iar grecii si, in general, ortodocsii sunt celebri din acest motiv. Ei pur si simplu nu stiu cum sa o faca, nu sunt interesati, si desigur pierd mult din aceasta cauza. Cred ca aceste comparatii nu sunt fara explicatie istorica. Ele merg inapoi in istorie pana in cele mai vechi timpuri. Unul dintre cei mai cunoscuti si importanti specialisti patrologi ai timpului nostru, Cardinalul Danielou, a scris o carte cu privire la originile crestinismului latin care merita citita. El subliniaza exact punctele pe care le-am mentionat eu mai devreme. El spune ca, in al doilea secol dupa Hristos, cu Tertulian etc, au aparut deja anumite trasaturi oare vor insoti crestinismul latin de-a lungul intregii sale istorii. Aceste trasaturi sunt : interesul pentru etica (adica mantuire prin actiune), pentru istorie si pentru institutii. Desigur ca aceasta s-a datorat faptului ca cultura occidentala din acel timp se sprijinea pe realitatea care se numeste Imperiul roman si care avea institutii foarte puternice. Dar ce s-a intamplat atunci cand s-a prabusit acest Imperiu ? Apoi a urmat perioada Fericitului Augustin si, in acea perioada, remarcam o adevarata divizare in cultura occidentala. Aceasta divizare este exprimata de catre Fer. Augustin atunci cand indreapta fiinta umana spre adancurile propriei constiinte, deoarece institutiile nu mai erau demne de incredere in secolul al V-lea. Astfel, cultura occidentala a descoperit adancurile fiintei umane, adancurile constiintei. Fericitul Augustin este primul scriitor crestin care scrie confesiuni. Incepand chiar de atunci, cred, aceasta introspectie in sufletul uman si aceasta constiinta de sine constituie elementul de baza al cultorii occidentale. Trebuie sa privim acest aspect ca pe unul dintre aspectele problematice ale acestei culturi.

Incepand cu Fer. Augustin si ca urmare a acestei introspectii si constiinte de sine, am constatat aparitia unei intelegeri a fiintei umane in termenii capacitatii sale de a cunoaste, ai capacitatii sale de agent ganditor. Aceasta intelegere- marcheaza intreaga istorie a culturii occidentale de atunci incoace. Fiinta umana este privita ea entitate capabila sa gandeasca. Aceasta a determinat Scolastica sa transforme logica aristotelica intr-un fel de gimnastica mentala. Tot aceasta ii permite lui Descartes (si sa nu uitam ca Descartes era calugar augustinian) sa afirme dictonul celebru : "Cogito ergo sura" ("Gandesc, deci exist"). Acesta a determinat intreaga miscare iluminista care, folosindu-se de Descartes, a transformat ratiunea umana intr-un factor dominant al culturii occidentale. Desigur, a existat dintotdeauna aceasta impartire - la care m-am referit mai sus - intre "intern" si "extern" dar, in toate cazurile cred, cultura occidentala ramane dominata mai ales de ratiune, de gandire si, de asemenea, de individualism deoarece aoeasta introspectie conduce la individualism (nu poti sa te cunosti pana ce nu te izolezi fata de ceilalti, pana ce nu te intorci inspre adancul fiintei proprii). Asadar, indiferent daca urmezi calea augustiniana care inseamna constiinta de sine sau folosesti ratiunea in mod scolastic, nu faci decat sa transformi entitatea individuala in centrul culturii.

Cred ca cultura occidentala este fundamentata si consta din aceste caracteristici : un anumit rationalism, individualism, pragmatism, empirism in anumite zone ale culturii occidentale si de utilitarism, in mod cert, in toate aspectele ei.

De aceea, se pare ca daca vrem sa transferam mesajul patristic in cultura occidentala, trebuie sa ne referim exact la aceste aspecte particulare. Iar aici cred ca Sfintii Parinti au ceva foarte important de spus. Nu voi folosi textele patristice, nu pentru ca am vorbit impotriva raportarii "textuale" la Parinti, ci pentru ca nu am a vuit timp sa gasesc aceste texte ! Asadar, ma voi referi la Sfintii Parinti in termeni foarte generali.

Cum putem incorpora mesajul patristic intr-o asemenea cultura, o cultura marcata, repet, de individualism, rationalism si utilitarism etc. ? As aminti aici ca cea mai dramatica expresie a acestor trasaturi ale culturii occidentale este ceea ce numim tehnologie. Tehnologia si toate problemele pe care le creeaza ea, este rezultatul combinatiei acestor factori. Ce aduc Sfintii Parinti acestei culturi ? In mod cert, ei aduc o atitudine diferita fata de lume. Mai intai, cu privire la individualism, mesajul patristic ne atentioneaza ca entitate individuala nu exista. Acesta este un mit. Entitatea individuala este demonica si trebuie desigur distrusa, deoarece individualismul este strans legat de ceea ce Sfantul Maxim Marturisitorul numeste philautia, iubirea egoista de sine sau interesul de sine, preocuparea doar fata de sine, care conduce la transformarea eului in centrul lumii. Aceasta, considera Sfantul Maxim Marturisitorul, este radacina raului. Toate pasiunile pacatoase isi au radacina in "philautia". Adam a cazut tocmai pentru acest motiv. De aceea, individualismul este identic cu pacatul, chiar cu moartea care este consecinta pacatului. Individualismul este, prin excelenta, izolarea (ruperea din comuniune) unei fiinte, izolarea acelei fiinte de restul fiintelor, fapt care conduce in final la distrugerea ei. Astfel, nimeni nu poate exista ca entitate individuala. Si acesta este mesajul pe care Sfintii Parinti il aduc in multe feluri dar, mai ales, sub forma doctrinei Sfintei Treimi, caci insusi Dumnezeu nu poate exista ca entitate egoista. Acesta este aspectul pe care trebuie sa-l accentuam foarte mult in cultura contemporana, deoarece aceasta cultura a folosit individualismul chiar si cand s-a referit la Dumnezeu. Nu este intamplator ca Dumnezeu a fost tratat ca entitate egoista de catre Occident. Chiar Fericitul Augustin, cand s-a referit la Sfanta Treime, a luat ca baza o entitate individuala si a incercat sa o analizeze. El cauta in aceasta : memorie, iubire, cunoastere si asa mai departe si facea analogia cu Sfanta Treime. Multi oameni se refera la Dumnezeu in acest fel. Stim aceasta prea bine din manualele noastre de dogmatica : tratam pe Dumnezeu mai intai ca fiind Unul si abia apoi ca Treime. De aceea, acestui individualism al culturii occidentale, trebuie sa ne adresam prin intermediul doctrinei despre Sfanta Treime. Sunt bucuros sa afirm ca, in acest loc, King's College din Londra, datorita stradaniei Departamentului de Teologie Sistematica de aici, in special datorita prof. Colin Gunton, dr. Brian Horne, dr. Allan Towace si altii ca ei, doctrina Sfintei Treimi a inceput sa devina centrala in teologia occidentala de astazi. Astfel, poti gasi pretutindeni referiri la aceasta doctrina. Acesta este un aspect nou si constituie un indiciu ca Occidentul nu este destinat blestemului, lucru pe care l-am subliniat mai sus. Occidentul poate asimila modul de gandire patristic deoarece, in esenta, el este crestin. Astfel, individualismul poate fi confruntat. Ratiunea trebuie eliberata de asocierile ei cu activitatile mentale. Din nou, consider ca acest aspect este foarte inradacinat in cultura occidentala. Chiar tindem sa afirmam ca un copil, un prunc sau chiar un foetus nu este fiinta ganditoare, rationala pana ce nu ajunge la varsta cand poate "gandi" (presupun ca se refera la modul in care se dezvolta "gandirea"). Ganditi-va, de exemplu, la ceea ce a facut Occidentul cu impartasirea copiilor. Ganditi-va la ce s-a intamplat cu ceea ce numim Confirmare (Mirungere in Ortodoxie). Fiinta umana este tratata ca fiinta umana completa doar in momentul cand este capabila sa gandeasca. Ce se intampla cu cei intarziati mintal ? Ce se intampla cu cei care nu pot opera mintal in mod satisfacator ? Ganditi-va ce a facut Biserica, partea ei protestanta mai ales, cand a transformat amvonul si predica in centrul vietii bisericesti. Ce se intampla daca predica nu este inteleasa de oameni care nu au o anumita educatie sau care nu au capacitatea de a "gandi" in acelasi fel ca si predicatorul ? In acest caz, apare marginalizarea celor care nu sunt capabili de gandire profunda. Aceasta trebuie sa se schimbe cu ajutorul Parintilor care, vorbind despre logosul fiintei umane, l-au identificat chiar cu ceea ce numeau autexousion, adica libertatea. Fiinta rationala este o fiinta libera. Ratiune inseamna libertate. Ea nu este capacitate mentala. Daca citim opera Sfantului Ioan Damaschin, spre exemplu, cu privire la aceasta problema el spune foarte clar ca doar fiinta umana poate sa se distanteze de natura si sa se plaseze vis-a-vis de ea. In cultura noastra este nevoie acum de acest fel de ratiune care este identica cu libertatea. Trebuie sa incetam sa mai vorbim despre ratiune ca despre o capacitate intelectuala.

Utilitarismul, desigur, poate fi vindecat numai daca ne consideram ca- fiind preoti (pastori) ai creatiei, daca ne consideram intr-un mod euharistie. Lumea nu exista pentru a fi folosita, ci pentru a fi raportata la Dumnezeu si pentru a-si afla desavarsirea prin intermediul fiintei umane. Astfel, fiinta umana devine punctul focal, central in virtutea faptului ca este fiinta relationala, fiinta libera si slujitoare.

Voi incheia spunand ca insasi cultura occidentala ofera instrumentele si posibilitatile de aducere a mesajului patristic la ea. Traim, din fericire, un timp in care aceasta incepe sa devina vizibil. Fizica, de exemplu, este o stiinta care s-a dezvoltat in cadrul culturii occidentale ca si o voce critica a acestei culturi. Ganditi-va la ce s-a intamplat in fizica dupa Einstein. Nu mai este posibil sa gandesti despre fiinte in mod individualist caci toate sunt in relatie unele cu altele. Acest caracter relational al intregii lumi, al intregului cosmos este ceva de care ne putem folosi, cred, pentru a transfera in cultura apuseana notiunea patristica de koinonia, de comuniune. In stiintele naturale, din nou in fizica, am remarcat un alt lucru : modul in care este numit haosul. Aceasta se raporteaza la ceea ce am putea numi libertate. Acum stiinta pune sub semnul intrebarii toate formele de determinism, de necesitate si aceasta, din nou, poate fi folosita pentru aducerea mesajului patristic in cultura apuseana prin intermediul stiintei. "Principiul antropic" nu este poate o teorie universal acceptata dar, cu cat citesc mai mult in domeniul cercetarii stiintifice, inclin sa cred ca incepe sa fie considerat astfel. Consider acest principiu ca pe un vehicul important pentru aducerea mesajului patristic in Occident. De ce ? Deoarece gasesc la Sfintii Parinti, in special la Sfantul Maxim Marturisitorul care este foarte explicit in aceasta privinta, exact ideea care este exprimata prin inter-. mediul acestui principiu antropic : lumea exista pentru a fi unita, pentru a-si afla sensul in si prin fiinta umana. Fiinta umana este cea care da sens lumii. Aceasta constituie o mare responsabilitate dar si o mare cinste pentru fiinta umana. Dar exact acest sens il exprima Sfintii Parinti si Biserica prin invatatura ei despre Euharistie. Euharistia, asa cum este inteleasa de Biserica Ortodoxa, este actul uman care exprima si realizeaza unificarea intregii lumi, al intregului cosmos in si prin fiints umana. Aceasta incorporare a lumii in fiinta umana, care fiinta umana se gaseste prin excelenta in persoana lui Hristos, este mesajul care ne poate ajuta extraordinar de mult sa depasim probleme de geriul crizei ecologice, care rezulta tocmai din izolarea fiintei umane de restul lumii si din dispretul cu care aceasta trateaza restul creatiei.

Sunt sigur ca nu am epuizat toate posibilitatile pe care cultura occidentala insasi le ofera pentru a-si castiga mantuirea, dar cred ca am atins cateva puncte care ne ofera o perspectiva foarte optimista.

Permiteti-mi sa concluzionez insistand pe ceva care priveste mai ales Ortodoxia. Nu ne lasati sa juxtapunem Ortodoxia in Occident ! Permiteti-ne sa incorporam Ortodoxia in Occident si Occidentul in Ortodoxie ! Aceasta nu vrea sa insemne prozelitism, convertire etc. Inseamna, de fapt, o crestere impreuna intr-o lume noua, deoarece cultura occidentala contemporana fie ca va muri si ne va ucide si pe noi impreuna cu ea, fie se va schimba si va supravietui. Daca nu se va schimba, nu va supravietui si aceasta schimbare nu poate avea loc daca Occidentul este rupt de Rasarit si Rasaritul este rupt de Occident.

IOAN ZIZIOULAS

• Sfanta Nina; Sfintii Parinti ucisi in Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului
  Publicat in : Calendar ortodox
• Ce au in comun Sfintii Parinti si reclamele ?
  Publicat in : Editoriale
• Sfintii Parinti de la Sinodul al II-lea Ecumenic
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata univer­sala
  Publicat in : Viata vesnica
• Sfintii Parinti - Despre Trup
  Publicat in : Editoriale