In istoria umanitatii, rare au fost situatiile in care dreptatea a guvernat peste persoane si popoare. Multe legi au ascuns, sub pretinse principii ale unei justeti morale, interesele ce serveau celor care detineau puterea (pamanteasca) la un moment dat. Ca urmare, persoanele din categoriile defavorizate nu erau sprijinite de lege. Copilul, batranul, femeia, robul etc. nu se bucurau de nicio protectie; dimpotriva, de multe ori, erau obiect de posesie si asuprire din partea celorlalti.

Dupa multe veacuri de asuprire (sub diverse intensitati), societatea a dat semne de revenire. Ideea-necesitate a unei societati organizata pe principii pedagogice sanatoase (egalitate, libertate, democratie) a fost propusa de Platon in Republica sa. Nevoia omului dupa un echilibru, incepand chiar de pe pamant, este evidenta.

Sfantul Constantin cel Mare (cinstit anul acesta in mod deosebit, alaturi de Sfanta Elena) este cel care, pe langa libertatea religioasa, aduce imbunatatiri pentru o viata normala, oprind luptele cu gladiatorii, rastignirea, arderea cu fierul inrosit, abandonarea copiilor. Totodata, episcopii au primit dreptul de a elibera pe sclavi, iar imparatul insusi a ajutat pe cei aflati in saracie (conform Eusebiu de Cezareea - PSB voi. 14). Aceste reparatii morale, reveniri la normal, nu s-au produs platind raul cu rau; sangele martirilor nu a fost platit tot cu sange, ci cu libertatea care va responsabiliza. Fiecare va fi liber, dar va purta responsabilitatea propriei libertati.

Incepand cu jumatatea a II-a a sec. al XX-lea, apar multe semne ale "maturizarii" umanitatii: se nasc organizatii care militeaza pentru libertate, pentru drepturile omului, pentru echilibru social - ceea ce Biserica face de cand Domnul Hristos i-a dat fiinta. Se propune ca raul sa fie preintampinat, nu combatut, ceea ce arata o decizie inteleapta. Din pacate, intelepciunea se pierde repede, ajungandu-se in extrema cealalta, la fel de paguboasa: prigonitul devine prigonitor, avand acum legea de partea lui - cum se intampla in urma cu mult timp, insa in sens invers. Categoria defavorizata se pare ca trebuie sa ramana "altfel" decat majoritatea, iar pastrarea individualitatii se face doar diferentiindu-se ca "discriminat" sau "protejat". Copilul trebuie sa fie tratat ca adult, dar protejat ca si copil; femeia trebuie sa fie dominanta ca barbatul (chiar in locul lui), uitand sa fie perechea minunata a acestuia - iar daca cei doi sunt identici, dispare necesitatea unuia fata de celalalt. Intr-o alta formulare, minoritatea se bucura de drepturile majoritatii (ceea ce este un lucru absolut firesc intr-o lume in care Biserica ne invata ca suntem cu totii frati), insa cand i se aminteste implinirea obligatiilor pe care toti ceilalti le respecta, se simte discriminata.

Libertatea cultelor este stipulata legal si respectata, cel putin formal. Atunci cand cineva isi manifesta credinta in mod public, totusi, risca sa discrimineze. Se intampla de multe ori ca anumite persoane occidentale, ajungand in alte parti ale lumii, sa ramana impresionate de implicarea serioasa a "gazdelor" in actul ritualic (islam, hinduism s.a.). Se exprima in fata tuturor respectul fata de divinitate, pe care l-au vazut in afara Europei. Cand insa un crestin - desi, conform legii e liber sa-si manifeste credinta - care este exprimata mult mai putin in mod public fata de zona Asiei, a Asiei Mici - si isi exteriorizeaza convingerile, e privit uneori cu banuiala, alteori este privit ca si contravenient. Icoana prezenta in spatiile publice (care, de altfel, nu sunt asa de "publice", precum o strada unde expunerea imaginilor degradante este mult mai evidenta si jenanta) discrimineaza, pe cand acele imagini amintite, prezente aproape in toate ziarele, reprezinta culmea (!?) libertatii si manifestarii spiritului uman. De altfel, cel dezechilibrat moral (numit bisericeste "indracit") reactioneaza cu bucurie la propagarea raului si este ranit de bine. Moralitatea discrimineaza, iar desfranarea greu mirositoare a libertinajului este expresia "sublimei libertati". In aceasta situatie, legea devine mecanismul de opacizare a luminii unei minti sanatoase, inseland lumea si spunand binelui, rau si raului, bine (Isaia 5, 20).

Pe aceasta linie, s-a incadrat si o trista intamplare. Un copil a castigat locul I la un concurs, insa premiul i-a fost retras din cauza faptului ca a facut semnul Sfintei Cruci in semn de multumire! Argumentul comisiei a fost cel putin batjocoritor la adresa unei minti intregi: prin gestul facut, copilul probabil ca a discriminat unele persoane cu alte convingeri religioase. Astfel stand situatia, persecutia nu continua sub o forma mult mai discreta, insa cel putin la fel de pagubitoare? Miscarile anti-logice si anti-sociale (dictate de promotorii drogurilor, ai homosexualitatii, ai pedofiliei etc.) care se manifesta ostentativ sunt privite ca normale, iar credinta manifestata (nici macar sub forma prozelita, ci discreta si cuminte), discrediteaza. Statul insusi isi pierde capacitatea de autoconservare, devenind protectorul propriei pierzanii. Cum se poate, totusi, ca cineva care promoveaza echilibrul, normalul, iubirea fata de neam sa fie vazut ca incalcand legea, iar cei care destabilizeaza ordinea fireasca a lucrurilor sa fie intelesi ca prigoniti? Auto-victimizarea a fost deconspirata de inteleptul Solomon cu cele 2 mame; aceeasi intelepciune trebuie si celor care sunt pe tronul lui Solomon!

Preot Ovidiu DINCA

Sursa: Braganul Ortodox, nr. 121

• Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
  Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei
• Libertatea in Biserica
  Publicat in : Editoriale
• Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Libertatea omului
  Publicat in : Morala