D-l Vartan Arachelian a avut bunavointa de a ne ingadui reproducerea selectiva a primului interviu televizat (15 ianuarie 1990) acordat de Parintele Galeriu dupa evenimentele din decembrie ’89, pe fondul tensiunilor social-politice care aveau sa culmineze cu mineriadele. Cuvintele Parintelui raman la fel de actuale dupa 13 ani, certand rautatile de astazi  ale poporului roman in numele lui Hristos si al bunatatii traditionale a neamului romanesc. Fragmentele sunt extrase din volumul de interviuri Cuvantul care zideste, aparut in 1993 la Editura Roza Vanturilor din Bucuresti.

-Parinte Profesor Galeriu, multa lume va cunoaste si va pretuieste, dar putini stiu ca in 1952 ati fost deportat de comunisti la Canal, la munca fortata. Ce vina au putut gasi unui om ca dumneavoastra?

-Slujeam pe vremea aceea la Biserica Sf. Vasile din Ploiesti, predicand si, mai ales, facand ceea ce noi numim cateheza, adica impartasirea invataturii Mantuitorului Hristos, a invataturii Bisericii catre popor. As vrea sa precizez ca Biserica a fost foarte umilita in acea perioada, iar noi, slujitorii ei ortodocsi, n-am beneficiat de libertatea de a face cateheza religioasa. Toate celelalte culte au avut acest privilegiu, prevazut chiar in statutul lor, potrivit credintei fiecaruia; pe cand noi trebuia toate sa le concentram doar in cadrul slujbei de dimineata a Sfintei Liturghii. Si n-aveai ragaz. Dupa Sfanta Liturghie, era fie un parastas, fie un botez, fie o cununie, incat practic noi am fost lipsiti de putinta de a face acest invatamant religios. Eu insa, trecand peste dispozitiile autoritatilor, tineam aceasta cateheza duminica dupa-amiaza, cand participa foarte multa lume. Si atunci, in 1952, la 15 august, am fost ridicat si, dupa doua luni de sedere in penitenciar, am fost dus la Canal, la Valea Neagra.

-Parinte Profesor, de ce frica asta de cuvant la autoritatile comuniste? De ce in primul rand cuvintele au fost pangarite?

-Doua aspecte ati implicat aici: intai taina si apoi puterea Cuvantului. De altfel, noi stim: si sub aspect religios, si sub aspect stiintific, omul se distinge de celelelalte fapturi prin gandire si cuvant. Acesta este specificul, aceasta este conditia umana, iar pentru noi, crestinii, Cuvantul este Insusi Dumnezeu. Si omul, chiar dupa chipul lui Dumnezeu, este fiinta cuvantatoare. Logos-ul este numit in Evanghelie: „La inceput era Cuvintul (Logos-ul)“. Cuvantul era de la Dumnezeu, si Dumnezeu era Cuvantul. Grecul zice Logos intelegand deodata si ratiune, si cuvant. Noi am tradus prin Cuvant ca expresie a ratiunii, iar Cuvantul este calea aceasta divina si umana de a comunica, de a ne impartasi unul celuilalt taina noastra launtrica... Si atunci asa am impartasit, in acest spirit, Cuvantul, Cuvantul-Creator. Spuneau Parintii: „Zi-mi mie cuvant!“. Dar ce fel de cuvant?. „Cuvant care sa ma zideasca“. Cuvantul lui Dumnezeu e Cuvant creator: toate prin Cuvantul Lui s-au facut.

-Parinte Profesor, ce rol a jucat Biserica in moralitatea noastra publica?

-Eu sunt incredintat ca poporul roman este un popor profund crestin. Temeiul moralei noastre este, deci, temeiul crestin. Dragul meu - imi ingaduiti sa ma pronunt asa fata de dumneavoastra -, poporul roman este un popor crestin din leaganul lui. In etnogeneza noastra intra si botezul crestin, pentru ca ne-am nascut totdeodata ca romani si crestini, in acea fuziune daco-romana. Evanghelia, iubirea crestina, a servit ca un liant intre romanii care venisera aici si daco-geti... Si avem o credinta apostolica, intrucat aici a propovaduit Sf. Apostol Andrei... Deci morala noastra este o morala fundamental crestina. Insasi morala europeana este o morala crestina, pentru ca Europa este crestina si toate curentele care au mai aparut, de pilda de la Renastere incoace, se resimt de aceasta: chiar daca umanismul Renasterii a facut apel la lumea de dinainte de Mantuitorul Hristos, ea nu putea fugi de aceasta viziune umanista de tip crestin. A fost o ingemanare. Se avea in vedere, in antichitate, acel principiu zis Kalokagathia, care este unitatea intre bunatatea interioara si frumusetea fizica. Dar Kalokaghatia a devenit dupa Hristos Philocalia, adica iubirea de frumusete duhovniceasca, si aceasta a ramas in istorie...

-In noua democratie care, speram, a inceput in Romania, ce rol va juca Biserica? Ma gandesc la educatie in primul rand.

-Da, educatia morala este un factor fundamental. Eu as face aici urmatoarea precizare: moralitatea publica, ati spus dumneavoastra; dar, mai intai, ce inseamna moralitate? Reprezinta comportamentul uman, iar la nivel social, comandamentele sociale. Altfel spus, continutul [moralei] sunt actiunile si faptele omenesti. Dar actiunile si faptele omenesti, moralitatea, trebuie sa aiba un fundament sau teologic, sau filosofic... Noi, crestinii, nu putem intemeia o adevarata morala decat pe Absolutul divin. Altfel spus, nu putem vorbi de iubire, de bunatate, de dreptate, de toleranta, decat daca le ancoram si le fundamentan in divin. De pilda, e simplu ca eu sa cred in dumneata si dumneata sa crezi in mine. Dar nici unul dintre noi nu putem fi Absolutul, nu putem fi de un credit absolut. Eu cred in dumneata si dumneata crezi in mine, adica eu am incredere in dumneata si dumneata in mine, cand amandoi credem in acelasi adevar si ne referim la aceeasi porunca, la aceeasi ordine sau armonie divina, care este mai presus si de mine, si de dumneata. Moralitatea publica, daca nu se raporteaza la un fundament stabil, absolut, este nitel suspendata, fragila...

-Vreau sa va invit sa ne referim putin la realitatea imediata in care traim. Am impresia ca, in afara haosului economic, am mostenit si un haos moral, un haos social. Ce trebuie facut ca sa punem ordine in aceasta lume, sa gasim o iesire?

-Aveti dreptate, desavarsita dreptate... Am dobandit libertatea, dar ce facem cu ea? Intarim pacatul, raul, dezvaluim deodata si afirmarea libertatii, si pierderea ei? Altfel spus, noi avem libertatea, dar daca o folosim rau, atunci raul va domni. Libertatea de a face rau nu e libertate, ci robie. Ne inrobim raului. Si atunci, ganditi-va, in ceea ce ne priveste pe noi trebuie sa restauram omul asa cum il marturiseste Revelatia, dupa chipul lui Dumnezeu. Purtam adanc, fiecare, chipul lui Dumnezeu in noi. Si suntem chemati la o continua asemanare cu El, cu Dumnezeu, iar aceasta asemanare ne-a descoperit-o deplin Mantuitorul Hristos. As vrea sa precizez aici: noi toti vorbim de umanism in ziua de astazi, dar daca vorbesti de umanism trebuie sa dai un model de umanitate. In toata istoria umanitatii, putem noi descoperi, dintre oameni, un model absolut la care sa te referi si despre care sa spui: „Iata un om nepatat si fara slabiciuni“? Nu. Si atunci pentru noi, in mod concret, modelul uman nu e un simplu om, ci e Dumnezeu-Omul, este Hristos, adica Fiul lui Dumnezeu facut Om; si atunci la El ne referim pentru zidirea noastra, El este modelul suprem... Am cautat o viata intreaga un criteriu fundamental care sa defineasca Binele si sa distinga Binele de Rau. Mi-aduc aminte, acum aproape vreo 30 de ani, prin anii ’60, era si pe la noi un film Zorba grecul, dupa romanul lui Kazantzakis, si acolo Zorba, pe de o parte, se lauda ca el pe la 60 de ani era in stare sa faca nu stiu ce la nivelul biologic, dar nu la nivel spiritual, si spunea zeflemisitor: „Ei, ce e Binele, ce e Raul?“. Eram atat de chinuit si cautam un criteriu fundamental, mergeam pe drum, la serviciile mele, si eram permanent chinuit de acest gand. Pana cand am descoperit in freamatul meu launtric acest criteriu, si anume sensul creator al gandului meu, al cuvantului meu, al actiunilor mele, adica totul sa fie calauzit in lumea aceasta a creatiei de un sens creator. Si mi-am dat seama de ce mananca omul. Mancarea, bautura, toate sunt, daca vreti, materiale de constructie din care imi zidesc faptura mea umana, prin care mi-o mentin. Ce e casatoria? Leaganul generatiilor. Pe cand desfraul este ruinarea mea si a generatiilor. O bucata de paine ma zideste, lacomia ma ruineaza... Un pahar de vin ma zideste, betia ma distruge... Bine e tot ceea ce zideste, ce da viata, ce salveaza; raul este tot ceea ce-i lipsit de sens creator, bunaoara patimile, poftele, placerile, adica acele lucruri in care nu mai guverneaza ratiunile, ci simturile... Deci, Binele creeaza, iar Raul distruge... Cum putem noi restaura ordinea in sanul neamului nostru? Sa facem asa incat neamul nostru sa ramana crestin, sa ramana in acel cuvant al omeniei noastre, care a fost lezat [de comunism]. Cuvinte pangarite. Noi visam sa ramana fundamental iubirea, bunatatea intre oameni, pacea, dreptatea sociala... Trebuie sa cred in puterea biruintei Binelui. Am fost agresat de talhari in noaptea de 7 spre 8 iulie 1989. Eu nu eram chinuit de loviturile pe care le-am primit. Sincer, eram chinuit de decaderea umana. Cum poate cineva sa loveasca pe unul care nu i-a facut nici un rau si care ii spune: „Ia tot ce vrei!“?!... Aici e toata tragedia pe care o simteam in fiinta mea. Cum putem vindeca daca s-au produs, sa ma ierte oricine ar auzi, si monstri la noi? Ei, cum facem sa vindecam neamul nostru? Sa nu se mai intample. Neamul nostru este atat de bun in istorie incat, precum stiti, noi nu aveam calai, se importau calai, adica cei ce trebuiau sa execute pedeapsa cu moartea, intr-atat de buni eram! Candva calaii erau de origine straina, iar acum noi, fratii, ne talharim si ne ucidem, sau ne vrem moartea unii altora!... Faca Dumnezeu ca orice cuvant al nostru smerit sa fie un cuvant de balsam si de vindecare, ca toti sa resimtim unitatea noastra in credinta, in adevar si in dragoste, ca sa ne intoarcem la bunatatea noastra dintai si sa zidim o Romanie libera in Bine, iar nu in Rau. Cu adevarat zice undeva in Apocalipsa ca neamurile isi vor aduce [in fata lui Dumnezeu] cinstea si slava lor. Sa aduca neamul nostru romanesc slava lui cu adevarat, nu haosul, sa descopere lumii unitatea si sanatatea spirituala, morala si fizica, dupa firea cea nepervertita, iar aceasta stare sa ne duca mereu la o mare constiinta si vrednicie creatoare! Asa sa ne ajute Dumnezeu.

                                                                                       Lumea credintei, anul I, nr. 2

• Cum gandeste poporul roman
  Publicat in : Editoriale
• Inradacinarea in spatiul propriu
  Publicat in : Editoriale
• IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, despre Revolutia din 1989
  Publicat in : Interviuri
• Bucuria Nasterii Domnului la poporul roman
  Publicat in : Craciun ortodox

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: