De la un specialist in istoria religiilor am primit o informatie care nu parea verosimila: in judetul Timis se gaseste craniul Sfantului Gheorghe! Manastirea Sfantul Gheorghe, care il adaposteste, este una din cele cinci manastiri ortodoxe sarbe de pe teritoriul Romaniei“. Nicaieri in toata istoriografia bisericeasca, in miile de carti despre ortodoxie nu este mentionat acest fapt senzational. Totusi am inceput verificarile. Documentare, biblioteci, interviuri. Nimic nu arata ca informatia poate fi reala. Despre o ramasita din trupul Marelui Mucenic se stie ca este la Athena, iar alte marturii nu par a exista. „E imposibil sa nu se fi aflat, sa nu fie mentionat undeva acest lucru!“, ne sopteste cineva, virindu-ne indoiala in suflet...
Datele oficiale despre Manastirea „Sfantul Gheorghe“ sunt extrem de putine. Sfantul lacas este situat in satul Birda, comuna Gataia, din judetul Timis. La lacasul care mai are un singur vietuitor se ajunge pe Drumul National DN 58 B Bocsa, spre Nord Vest, manastirea fiind situata la 8 km de Berzovia sau 12km de Malureni. „Este monument istoric. Are biserica, condac, chilii si un singur vietuitor - un preot pensionar, calugarit - , care oficiaza slujba in fiecare duminica si la sarbatori. In biserica se gasesc icoane pictate de Pavlo Teodorovici (1748) si gravuri de Zaharia Orfelin (1767-1769)“. Vicariatul ortodox sarb isi desfasoara activitatea cu o discretie tipic calugareasca, asa ca singurul lucru care ne ramane de facut e verificarea la fata locului.
Ajunsi la manastire, aflam de la singura vietuitoare, maica Evghenia, ca parintele Veniamin Pasculovici a decedat si ca nu putem primi informatii. Biserica este superba, desi aproape in ruina. Energica maicuta care multumeste Domnului la tot pasul prin Boje, boje, se preface ca nu intelege cand o intrebam de capul Sfantului Gheorghe. „Vorbiti cu parintele protopop la
Dam de parintele protopop Branislav Stancovici la biserica sarbeasca de la Piata Traian, la ora 9.00. Parintele de-abia termina slujba. Aflu ca este doctor in Teologie, doctorat luat cu insusi parintele Galeriu. Dupa o scurta discutie despre teologie, politica si istoria sarbilor, revin la capul Sfantului Gheorghe. Ma gandesc ca, la urma urmei, aceasta discretie si acest conservatorism i-au facut pe sarbi sa reziste prin veacuri, de la tragedia secolului 14 pana la cea a secolului 20.
Ascunse de frica turcilor
„Da, in Manastirea Sfantul Gheorghe exista intr-o racla - care este tinuta intr-un seif special din Sfantul Altar - fragmente din capul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Acestea sunt moaste unice in lume. Stiti ca din moaste este obiceiul sa se rupa bucatele, pentru a fi impartite spre sfintenie bisericilor, dar capul este numai la noi. Dupa marea batalie de la Kosovopolje (Campia Mierlei), din 1389, pentru a fi salvat de mainile paganilor, Capul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, impreuna cu lanturile cu care acesta a fost incatusat si cu icoana facatoare de minuni din tronul Maicii Domnului au fost stramutate din Kosovo in Voivodina, mai exact in Karlovat, la resedinta episcopala de acolo. Karlovat este o zona cu zeci de manastiri ortodoxe, considerata de multi drept Athosul sarbesc. De aici, tot de teama turcilor, odoarele sfinte au ajuns aici, in Manastirea Sfantul Gheorghe, prin staruinta ctitorului acesteia, marele despot Brancovici“.
Manastire transformata in CAP sau depozit de furaje
Ca administrator al Sfintei Manastiri Sfantul Gheorghe, parintele protopop Branislav Stancovici tine sa ne explice ca, pentru sfintele moaste si icoana facatoare de minuni, vremurile au fost grele o data cu venirea comunismului. Intre anii 1950-1990, fara a fi complet eliminata din randul asezamintelor de cult (intrucat biserica a ramas in functiune), incinta manastirii a fost folosita pe rand de armata, CAP, COMTIM sau de alte unitati socialiste, in calitate de „chiriasi“ nepoftiti, fiecare contribuind, mai mult sau mai putin, la deteriorarea constructiei.
Istoria a consemnat ca in anul 1951 a fost distrusa icoana Sfantului Gheorghe de pe frontispiciul cladirii, situata deasupra intrarii. Intre 1951-1953 manastirea a fost ocupata de armata, in acest interval disparand, in mare parte, inventarul manastirii. „Au fugit soldatii cu tot ce au putut. Erau vremurile in care statul comunist nu se avea bine deloc cu regimul lui Tito“, spune trist parintele, privind la manastirea ajunsa o ruina. Intre 1956-1989 in manastire au functionat birourile CAP, iar din 1968 o parte a constructiilor manastirii sunt folosite ca depozite de furaje de catre COMTIM. „Si ce s-a intamplat cu moastele, cu manastirea in aceasta perioada?“, indraznesc o intrebare, uimit ca ani de zile langa capul Sfantului Gheorghe s-au numarat capetele de porci! „Pai, din 1955, biserica a cazut in ingrijirea unui preot paroh, iar moastele au stat bine ascunse in altar, intr-un seif, fiind scoase doar la hram sau cand venea un episcop...“ Spre marea bucurie a sarbilor, in 2003, Ministerul Cultelor a alocat 500 de milioane de lei pentru restaurarea manastirii. „Nu este mult, dar nici putin; stim ca sunt greutati...“, ofteaza parintele. Este totusi bucuros ca se fac aceste lucrari si ca in fiecare vara, prin rotatie, timp de o saptamana, copiii tuturor sarbilor din zona trec prin aceasta manastire ca printr-o scoala de vara. Iar in fiecare august, sub conducerea P. S. Lukijan si a parintelui protopop, are loc un curs de cantareti bisericesti. La plecare, am mai avut o intrebare: „De ce atatea secole nu s-a scris si nu s-a amintit nimic despre aceste moaste? De ce atata taina?“. Raspunsul a venit simplu si demn, izvorat parca din taria unui popor care nu s-a plecat niciodata in fata amenintarilor: „N-au fost potrivite vremurile, au fost grele. Asa suntem noi sarbii, mai tacuti...“.
Florian BICHIR
Lumea credintei, anul II, nr. 3(8)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.