Dialog cu Adrian Papahagi

Dialog cu Adrian Papahagi Mareste imaginea.

Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor in Romania - Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe din Romania.

Adrian Papahagi - carte de vizita:

Adrian Papahagi este consilier al domnului Teodor Baconschi - Ministrul Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB - Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB - Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul ''Gheorghe Sincai'' (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure - Rue daUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta in engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea ''Babes-Bolyai'' Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat in filologie - summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris - IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003). Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice in reviste occidentale si cateva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) in ''Romania Literara'', ''Adevarul Literar si Artistic'', ''Revista 22'', ''Dilema'', ''Cuvantul'', ''Echinox''.

Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor in Romania. Demolarea lumii romanesti in cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un ''salt'' in vidul consumist. Pentru carturar, ''cautarea lui Dumnezeu implineste si transcende totodata idealul cunoasterii'', accentueaza tanarul intelectual si carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca ''va sti sa fie conservatoare si sa imbine corecta inradacinare in traditia neamului cu intelegerea mersului lumii si, in principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic'', mai spune domnia sa.

- Stimate Domnule Consilier Adrian Papahagi, multumindu-va pentru posibilitatea realizarii acestui interviu, v-as intreba, pentru inceput, care ar fi rostul carturarului in lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui in politic?

- Imi place ca folositi cuvantul carturar, cazut in desuetudine in epoca de barbarie lingvistica in care traim. Il prefer oricand nefericitului adjectiv ''intelectual'' care, in lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunand ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte - si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, ''intelectualii'' nu pot fi decat publici - carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba in biblioteca decat in studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera ''calmul valorilor''; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson intr-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecand prin Marx, gandirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavarsit este inchis in superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: ''laamour des lettres et le désir de Dieu''. Benedictinul sau in genere calugarul carturar, indragostit de litere si in cautarea lui Dumnezeu, implineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul in care se situeaza, pastrand proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca in fireasca imbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului. Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Il iau cu autoironie ca model pe Casiodor - un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pana acum, s-ar gasi cineva sa ma intrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

- Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman tarziu. Era un aristocrat devenit ''aristocrat al mintii''. Cum ati caracteriza ''aristocratia mintii'' romanesti, unde, cum spunea tatal dumneavoastra, nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

- Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Insa la origini, democratia era ea insasi o aristocratie. In vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restransa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Iisus Hristos Insusi este, dupa cum zicea Nicolae Steinhardt, ''cel mai mare boier'', iar boieria asta este darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa isi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu intelege asta nu intelege nimic din crestinism. As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si in viata publica, si in cultura. O politica aristocratica e infruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O ''aristocratie a mintii'' exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor ''publici''. Din pacate, atat corpul politic, cat si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent in ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul inaltimii si al ordinii.

- Vorbiti si intr-un manifest recent despre idealul unei ''aristocratii generalizate''. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica ''aristocratica''? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat in lumea noastra in ultimii 20 de ani?


- Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. In vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tamp si fratele sau, multiculturalismul ignar. Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul in vidul consumist. Imi pastrez asadar ancorarea intr-un pesimism antropologic pur conservator, care ma indeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii romanesti a crescut in ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce in ce mai ignoranti, biblioteci goale in timpul sesiunii. Disparitia admiterii in liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, in fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

Aristocratia inseamna efort sustinut pentru un ideal. Inseamna credinta, comportament, doxa, inradacinare. Taranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, in timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar cati tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Parvanii, Brancusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta intre betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamantul si traditiile acestui neam? Ce inradacinare mai poate avea un tanar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am castigat-o nu a devenit libertate launtrica, imbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine imbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de anul 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare.

- Trebuie sa inceteze domnia mediocritatii din invatamantul universitar. Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, in general, printre prioritatile schimbarii in bine a lumii noastre romanesti?


- Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge intr-o directie gresita. Cine vrea sa inteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o ''incuiere a mintii''). Nu cred intr-o educatie bazata pe asa-zisele ''competente'': pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare - deplang, de altfel, declinul acestui tip de invatamant vocational. Cred intr-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred in eruditie si rafinament, ceea ce inseamna invatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator. Un invatamant care inlocuieste cunostintele cu competentele va inlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu indemanarea si nu va face decat sa erodeze traditia si cultura inalta. Va dau un singur exemplu: priviti in jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapaneau bine limba si citisera o biblioteca intreaga. Astazi, sunt ''comunicatori'': lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti. Solutia ar fi un invatamant cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca in care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de varf se pierd in invatamantul de masa. As vrea sa vad in Romania mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca in lumea anglo-americana. In ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori insa ca tinerii straluciti pe care ii produc sa nu fie exportati, ci sa ramana in sistemul universitar romanesc. Pentru asta, trebuie sa inceteze domnia mediocritatii din invatamantul universitar.

- Cum vedeti aportul generatiei dumneavoastra, scolite in anii 1990 in Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

- Cred in generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri in anul 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut in evul ''media'' pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si in tara, si in strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona intre anii 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani in Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas intotdeauna extrem de legat de Romania. Pentru mine, Romania nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas inainte. Am prieteni admirabili pe care ii respect si ii iubesc. Nu am intalnit niciunde oameni mai inteligenti decat in Romania, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, in jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat. Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes in afaceri, in administratie, in invatamant sau in medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc in Romania, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa imbine corecta inradacinare in traditia neamului cu intelegerea mersului lumii si in principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea insa in excesele sale.

- Care este pozitia intelectualului roman fata de valorile crestine si de Biserica?

- Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia ''intelectualului'' si refuz acest cliseu. Pot vorbi in nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, incepand cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si imi este duhovnic, si cu Inalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia ii datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Iisus Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem. Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stangist, antireligios sau agnostic. Este dreptul lor sa fie in ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramane dincolo de veac. Intr-o vreme in care traditia a intrat in disolutie, Biserica este ancora noastra de capatai. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Romana va reusi sa ramana punctul de referinta fix intr-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mangaietoare si severa - Ortodoxia isi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

- Va multumesc foarte frumos, dorindu-va mult succes, mult spor si multe impliniri, in continuare !

Drd. Stelian Gombos

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

24 Iulie 2012

Vizualizari: 4567

Voteaza:

Dialog cu Adrian Papahagi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE