Premise valahe ale unor vechi biserici bucurestene

Premise valahe ale unor vechi biserici bucurestene Mareste imaginea.

Biserici domnesti din Bucuresti

"Orasul - resedinta domneasca" este sintagma ce inlocuieste in cazul romanesc din evul mediu si din prima epoca moderna obisnuitul concept de "oras-capitala", folosit de istorici pentru Occident.

Rasaritul continentului a oferit invatatilor, o data cu mijlocul secolului al XV-lea, dupa caderea Bizantului si in afara zonei de stapanire turceasca directa - adica in regiunea stapanita de marii cneji, apoi tarii rusi si in aceea carmuita de domnii romani - fenomenul translarii periodice ale unor "scaune ale stapanirii" in jurul carora s-a polarizat viata politica si spirituala.

 Biserica Domneasca din Targoviste

Lucrul se poate verifica in cazul Rusiei de-a lungul a sapte veacuri prin deplasarea de la nord spre sud a locurilor puterii, de la Kiev la Vladimir, de aici la Moscova, iar in cazul romanesc, pentru patru secole, prin stiuta coborare a oraselor domnesti, dinspre vest spre est in Moldova, iarasi dinspre nord spre sud in Muntenia, de la Campulung si Siret la Curtea de Arges, Targoviste si Suceava, mai apoi la Iasi si Bucuresti. Acest din urma caz, cel al actualei capitale romanesti, este pilduitor.

Intr-o civilizatie a vizualului precumpanitor cum a fost, pretutindeni, aceea a evului mediu, dialogul stilistic purtat peste decenii de monumentele unor orase-resedinte domnesti indica mai ales un dialog politic, arata o conceptie clara a puterii voievodale in legatura cu ceea ce se configura drept un "locus politicus" - ce putea fi adesea dublat de un "locus sanctus" - din spatiul autoritatii sale.

Un caz reprezentativ pentru aceasta difuziune cultural-artistica dintr-un model anume intruchipat de orasul - resedinta domneasca este cel al preluarii deliberate de catre voievozi, ispravnici si mesteri al unui plan consacrat de edificiul religios din Tara Romaneasca; mai exact spus, din Curtea de Arges a secolelor al XIV-lea si al XVI-lea, in Targovistea si Bucurestii veacurilor al XVI-lea si al XVII-lea.

Se stie ca pentru nevoile Mitropoliei muntene, recunoscuta oficial de Constantinopolul bizantin in 1359, a fost inaltata la Curtea de Arges candva intre 1350 si 1370, intre daniile lui Basarab I (cca. 1310-1352) si Vladislav I Vlaicu (1364 -cca. 1377), Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, zisa si "Domneasca", cu plan "in cruce greaca inscrisa" regasit din capitala imperiala de pe Bosfor pana in Caucaz si din Crimeea pana in Italia meridionala.

 Biserica Domneasca din Targoviste

Din acest tip de monument argesean aveau sa descinda doua lacasuri, fiecare cu o functiune liturgica precisa, intr-o a doua capitala munteana, cea de la Targoviste: este vorba de biserica, azi disparuta, a Mitropoliei, ridicata pe la 1517 de Neagoe Basarab (1512-1521) pe urmele unei initiative mai vechi a lui Radu cel Mare (1495-1508) si de capela unui "Palazzo" din Targoviste cu care era ridicata deodata, in 1584, de catre Petru Cercel (1583-1585), fratele lui Mihai Voievod. Incarcat de prestigiul "intemeierii de tara", acest tip de lacas nu se va regasi intr-o a treia capitala munteana, la Bucuresti.

Aici ne va intampina la finele secolului al XVI-lea pianul de biserica manastireasca cunoscut tot la Curtea de Arges de fastuoasa ctitorie sfintita in 1517 care este lacasul central al manastirii ctitorite de "noul Basarab" Neagoe, conceput ca o adevarata necropola a unei noi dinastii, asa cum a demonstrat cu ani in urma regretatul savant Emil Lazarescu. Aceasta necropola era adapostita in pronaosul largit, cu doisprezece coloane si cu efigiile pictate ale unor inaintasi din vechea dinastie a Basarabilor.

Manastirea Curtea de Arges

Replica bucuresteana a monumentului din Curtea de Arges era construita, dupa 1568 si inainte de 1586, de catre Alexandru II Mircea (1568-1578) si de catre renegatul sau fiu, Mihnea, zis "Turcitul" (1577-1583: 1591), ca biserica a Manastirii Sfanta Troita.

Monumentul acesta de care, inainte si dupa 1600 si-au legat numele cativa voievozi ai neamului Mihnestilor - adica dintr-o ramura basarabeasca, aceea a Draculestilor descendenti din Vlad Tepes (1448; 1456-1462; 1476-1477) - relua nu doar paramentul specific arhitecturii muntenesti a epocii, ci si planul cu pronaos largit si coloane de "la biserica argesena din prima parte a veacului al XVI-lea.

Prin biserica Manastirii Sfintei Troite sau a Radului Voda - mai tarziu stiuta sub acest nume a ctitorului ce a refacut-o integral in 1615, anume Radu Mihnea (1601-1602; 1611 -1616; 1620-1623), descendent direct al primilor fondatori - acest plan de la Curtea de Arges impamantenit la Bucuresti, avea sa devina in mod pragmatic, niciodata intamplator ales, cel al catorva lacasuri monastice si domnesti din secolul al XVII-lea in noua capitala de pe Dambovita.

Manastirea Radu Voda

Il intalnim la biserica de pe "dealul podgorenilor" (astazi Biserica Patriarhiei Romane) ridicata, dupa iunie 1655 si pana in martie 1658 de catre Constantin Serban Basarab "Carnul" (1654-1658), fiu nelegitim al lui Radu VodaSerban (1601; 1602-1610:1611), el insusi al urmasilor Craiovesti olteni ce au inceput a fi confundati, odata cu domnia sa tocmai cu Basarabii, ctitorul marcand prin inaltarea acestui edificiu scopuri politico-ideologice de loc limpezi - biserica avea sa fie sfintita la inceputul verii lui 1654 in timpul lui Mihnea al III-lea (1658-1659), cel ce-si proclama descendenta din ramura basarabeasca a ctitorilor de la invecinata Manastire a Sfintei Troite, iar in 1658 sub Radu Leon (1664-1669) avea sa devina sanctuar al Mitropoliei nu demult trecute de la Targoviste la Bucuresti.

Constatam acelasi plan in principalul edificiu al manastirii domnesti de la Cotroceni - locul de ascundere in paduri, de "cotrocire" de la o margine a Bucurestiului, zidit din primavara lui 1679 pana in primavara lui 1680 de catre voievodul care, ca mare dregator, fusese deja ispravnic pe santierul abia mentionatei biserici a Mitropoliei bucurestene cu un deceniul inainte de urcarea in scaun, anume acel Serban Cantacuzino (1678-1688) ce descindea si el din Radu Serban care era bunic matern.

 Catedrala Patriarhala din Bucuresti

Un fapt avea sa sublinieze eclatant legatura cu traditia pamanteana este vorba de o subtila raportare a arhitecturii la ideologia politica prin restaurarea pe care el avea sa o porunceasca curand, in 1682, tocmai la biserica ce fusese indepartatul prototip arhitectonic al Cotrocenilor din cea de-a treia capitala valaha, anume ctitoria lui Neagoe Basarab din prima capitala munteneasca de la Curtea de Arges.

Descoperim, in sfarsit, planul argesean, reluat la inceputul veacului al XVIII-lea intre 1716-1722 - in disparutul ansamblu monastic de la Manastirea Vacaresti, ctitorit de Nicolae Mavrocordat (1716; 1719-1730) si de fiul sau, Constantin Mavrocordat (sase domnii intre 1730-1763), intr-o varianta specifica ce deriva din Manastirea Hurezi, a lui Constantin Brancoveanu (1688-1714), nepotul de sora al ctitorului de la Cotroceni - pe care se vor stradui sa-l imite in toate Mavrocordatii, fanarioti cu sange romanesc prin descendenta lor musatina. Deschis astfel catre trecutul medieval al tarii careia ii devenea capitala, Bucurestiul avea sa fie, in aceeasi epoca brancoveneasca, deschis catre orizonturi stilistice straine, cele ale Occidentului catolic baroc si cele ale Orientului islamic.

Este cazul acelui monument stilistic exemplar desfasurat la Bucuresti catre 1700, gratie unui original si prolific ctitor, marele spatar Mihai Cantacuzino, fratele intemeietorului Cotrocenilor si unchiul celui mai cunoscut fondator de lacasuri al timpului, Voda Brancoveanu. El edifica, in vatra si in marginea orasului princiar, cele doua monumente de la Biserica Coltea si Biserica Sfantul Eftimie cel Mare - Fundeni care, in ciuda aerului ior comun, "de familie", primeau un decor in relief - piatra sculptata la portal si in stuc pe fatade - absolut divergent sub raport stilistic.

 Biserica Sfantul Eftimie cel Mare - Fundenii Doamnei

Daca pentru primul lacas cioplitorii in piatra au lucrat dupa izvoade ce veneau prin gravuri, din Italia maniesrita si baroca a Contrareformei - acolo unde ctitorul calatorise, ca si fratii sai cel putin la Padova si la Venetia -, in cazul celei de-a doua biserici elementul de baroc oriental al epocii sultanului Ahmed al III-lea si al "stilului laie" (1703-1730) - prefatat deja in Stambulul secolului al XVII-lea prin domnia iubitorului de arta care a fost Mahomed al IV-lea (1623-1640) - evoca parca, prin modelajul unor stucatori ai locului, un imens paravan cu chiparosi, lampioane, seraiuri, fructe si pauni, de felul acelora mult gustate in resedintele monahice apuse din vremea lui Ludovic al XVII-lea (1643-1715) si a Regentei (1715-1723), amatoare de "chinezarii" si "turcisme" decorative, inainte si dupa 1700.

Bucurestii, resedinta princiara si viitor centru politic al Romaniei, va dau in acest fel consonante stilistice europene absolut clare in pragul modernitatii, dupa ce aratasera un atasament usor de inteles fata de traditia dinastica intruchipata in zidirile resedintelor voievodale ce au pregatit, istoriceste, arhitectura mai veche a capitalei noastre de astazi.

Academician Razvan Theodorescu

14 Iunie 2012

Vizualizari: 3276

Voteaza:

Premise valahe ale unor vechi biserici bucurestene 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE