Chinonicul, de ce nu se mai canta in biserici?

Chinonicul, de ce nu se mai canta in biserici? Mareste imaginea.

Ideea abordarii acestei teme s-a ivit in urma participarii la Sfanta Liturghie Arhiereasca de Adormirea Maicii Domnului, la o manastire cunoscuta din tara noastra. Intreaga slujba a fost dumnezeiasca, cu exceptia unui singur moment - insa cel mai important -, acela al impartasirii clericilor si credinciosilor. Momentul in sine mi s-a parut “umbrit”, de ceea ce reprezinta o exceptie de la randuiala obisnuita sau cursul firesc al Sfintei Liturghii. In timpul impartasirii clericilor, mai multi copii au recitat timp de aproximativ treizeci de minute, poezii crestine si au cantat numeroase cantece duhovnicesti. Momentul in sine a fost emotionant insa, la un moment dat, am avut impresia ca Sfanta Liturghie se asemana cu serbarea de sfarsit de an.

Deloc intamplator, in timpul celui mai solemn moment al Sfintei Liturghii, randuiala tipiconala prevede sa se cante chinonicul, o cantare lina, profunda, in timp ce in Sfantul Altar se rostesc rugaciuni speciale, acte menite sa ii ajute pe credinciosi sa se adune in sine cercetandu-si sufletul si pregatindu-se astfel pentru intalnirea cu Hristos.

Dintre toate cantarile intalnite in cadrul Sfintei Liturghii, chinonicul este poate singura care, in majoritatea bisericilor, si-a pierdut rostul pe care il detinea odinioara. Nu este un lucru firesc faptul ca acest gen muzical, mai poate fi ascultat doar in cadrul concertelor de muzica bizantina sau pe inregistrarile audio cu muzica bisericeasca, in timp ce el isi are locul sau de veacuri, in randuiala Dumnezeiestii Liturghii.

In cel mai fericit caz, in bisericile de la noi, daca nu este omis, chinonicul este recitat asemenea unui stih insa, chiar si asa, pierdem din sensul pentru care acesta a fost randuit.

Chinonicul, imnul impartasirii

Chinonicul, din punct de vedere etimologic, este acea cantare pentru impartasanie constand in stihuri alese din psalmi, cantate in timpul impartasirii clericilor si mirenilor. In Biserica Primara, in timpul impartasaniei preotului si credinciosilor se canta un psalm intreg avand ca refren Aliluia, Aliluia, Aliluia. In decursul timpului, ritualul s-a dezvoltat pana la forma de azi. Din punct de vedere melodic-ritmic el se inscrie in randul cantarilor papadice, asemenea heruvicului, cantandu-se rar si intr-o manierea ornamentata. Chinonicul este insotit aproape intotdeauna de Terirem.

In cartile de cult, apare distinctia intre chinonicele saptamanale (ale fiecarei zi a saptamanii) si chinonicele speciale (praznicare). Chinonicul praznicar ca entitate distincta, alaturi de chinonicul duminical este una dintre cele mai importante forme muzicale din clasa de compozitie a idiomului papadic si creatia cu unul dintre cele mai inalte grade de reprezentabilitate inregistrat de traditia manuscrisa la nivelul acestei categorii de cantari.

Dintre chinonicele saptamanale, cel mai cunoscut este cel duminical, “Laudati pe Domnul din ceruri. Aliluia.” Chinonicele pe notatie muzicala psaltica sunt pastrate in colectii numite Chinonicare. La noi in tara cea mai cunoscuta colectie de acest gen o constituie Heruvico-Chinonicarul lui Anton Pann, aparut intre anii 1846-1847, in doua volume, ce contin mai multe variante atat ale chinonicelor saptamanale, cat si ale celor speciale.

Cauze ale inlocuirii chinonicului

Una din cauzele pentru care chinonicul a fost cu timpul inlocuit o reprezinta nivelul scazut al pregatirii muzicale al celor mai multi cantareti bisericesti de la noi. Or, in acest sens, chinonicul, reprezinta una din cantarile bisericesti dificil de executat, ce necesita o indelungata practica a muzicii bisericesti psaltice. Acesta este si motivul pentru care in prezent, el mai poate fi ascultat doar in bisericile sau manastirile cu o oarecare traditie in privinta cantarii bizantine.

Un alt aspect este legat de faptul ca abia in ultimii ani, odata cu revirimetul cantarii psaltice pe teritoriul tarii noastre, si a interesului crescut fata de cantarea traditionala a Bisericii Ortodoxe, au fost tiparite lucrari muzicale in care sa fie incluse chinonice. In rest, acestea au ramas in numeroase manuscrise sau in tiparituri de muzica bisericeasca datand din secolul al XIX-lea, destul de greu de procurat. Nici Heruvico-Chinonicarul lui Anton Pann nu a mai fost reeditat intre timp.

O alta cauza a inlocuirii sau suprimarii chinonicului o reprezinta obiceiul de a predica inainte de impartasirea credinciosilor. Majoritatea liturgistilor spun insa ca predicarea in acest moment liturgic contrazice logica interna a Sfintei Liturghii, predicii, ca pregatire pentru impartasire fiindu-i rezervat un alt context, in cadrul Liturghiei Cuvantului (dupa citirea Sfintei Evanghelii).

Asa am ajuns in situatia ca, in cele mai multe biserici, dupa sfintirea Darurilor si cuvintele preotului “Sfintele, Sfintilor…” si dupa ce strana raspunde “Unul Sfant, Unul Domn…”, daca nu se rosteste predica si nu se citeste nici cazania, sa se cante pricesne sau alte cantari duhovnicesti.

Aceasta practica liturgica de cantare a pricesnelor in intervalul Sfintei Impartasanii a generat in anumite contexte o confuzie intre chinonicele traditionale ale Liturghiei Bisericii Ortodoxe si cantarile cu tematica moral-religioasa aparute relativ recent in peisajul romanesc.

Multe din aceste aspecte vor putea fi in mare indreptate daca muzicii si tipicului bisericesc li se vor acorda o mai mare importanta in scolile de cantareti, in seminariile teologice sau in facultatile de teologie de la noi, atat din partea invataceilor, cat si a profesorilor. Nu vorbim decat de o intoarcere la firesc, la randuiala si traditie.

Este trist faptul ca unii preoti sau cantareti bisericesti cred ca tocmai in acest moment liturgic - impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului - ne putem permite sa cantam orice altceva, pricesne, concerte religioase, poezii crestine sau alte cantari bisericesti. Dupa cum nu se cuvine sa cantam altceva in locul cantarii Sfinte Dumnezeule sau al heruvicului, la fel, nu ar trebui sa cantam orice altceva in locul chinonicului.

Radu Alexandru

13 Iunie 2012

Vizualizari: 5353

Voteaza:

Chinonicul, de ce nu se mai canta in biserici? 5.00 / 5 din 1 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Popa Paul Postat la 2010-09-02 07:03

    @Dl. Gheorghe este bine, dar si mai bine ar fi ca toata lumea din biserica sa cante alaturi de strana. Daca s-ar intampla asa , atunci fiti siguri ca nu ar mai parea nici o cantare lunga si nici nestiuta n-ar mai fi. sa se caute solutii asadar ca fiecare crestin prezent la slujbele bisericesti sa participe deplin si sa nu faca doar simplu act de prezenta.

  • valentina camelia robu Postat la 2010-08-27 22:09

    Foarte bun articolul!!!Intotdeauna am fost impotriva schimbarilor care apar in biserica! Cantarea acestor pricesne nu-si au locul in biserica sau mai bine zis in timpul slujbelor! Pricesnele nu sunt altceva decat folclor. Tot ce se face in biserica de la rugaciune rostita si pana la rugaciunile cantate nu fac decat sa ne creeze o stare de bine, o stare de revenire in sine, de smerenie si rugaciune comuna si individuala si bineteles de Preamarire a Lui Dumnezeu! De ce aceste schimbari?! Si...aceste pricesne se raspandesc cu repeziciune in toata tara, ba mai mult si in diaspora desi ...provin din Ardeal!

  • gheorghe ciomirtanPostat la 2010-08-25 13:46

    Da ,foarte adevarat tot ce s a spus pana acum. Ar trebui sa se cante chinonicul asa cum e el,lung si neinteles poate de majoritatea,dar totusi linia melodica este cea care ajuta la inaltarea sufletului.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE