In ultimii ani, odata cu revirimentul cantarii psaltice in tara noastra, ne-a fost dat sa ascultam, fie in cadrul unui concert de muzica bizantina, ori in timpul slujbelor religioase, compozitii muzicale in care nu intalnim cuvinte, ci numai silabe precum te-ri-rem, te-ne-na, to-ro-ro.
Desigur, multi dintre noi, fara a cunoaste prea multe despre aceste cantari liturgice, ne vom fi smintit auzindu-le. In acelasi timp, trebuie sa fi simtit cum aceste cantari ne descopera "adancuri de taina, valori cu neputinta de masurat ale realitatilor, persoanelor si darurilor cantate”.
Ne-am simtit contrariati, deoarece acest gen de cantare, cratima, poarta in sine ceva antinomic, fiind un cuvant necuvant. Pe de-o parte, cantarea ni s-a parut straina din cauza aparentei lipse de sens, iar pe de alta, atat de familiara datorita trairii careia i-a dat nastere in inimile noastre. Este vorba de acel sentiment pe care il avem atunci cand cuvintele de lauda pe care I le aducem lui Dumnezeu, nu sunt suficiente sa exprime tot atasamentul fata de El. Cati dintre noi nu am simtit, macar o singura data pana acum, ca toate cuvintele sunt neputincioase sa exprime intreaga noastra traire.
Asadar, "terirem-ul” incepe in momentul in care cuvantul se arata a fi neputincios. Atunci, cuvantul se smereste, lasand locul cantarii-rugaciune, prin care, dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae, „traim taina lui Dumnezeu, ne unim cu existenta sa negraita [...] prin cantare spunem mai mult decat putem exprima prin indiferent care cuvinte [...], exprimam inexprimabilul, apofaticul”.
Apofaticul in cantarea liturgica ortodoxa
Parintii Bisericii Primare fac referire la cantari fara cuvinte sau fara inteles, fundamentandu-se pe comentariile lor la Is 6:3 (Si strigau unul catre altul si ziceau: - "Sfant, sfant, sfant este Domnul Atottiitorul, plin e tot pamantul de slava Sa!) si Ez 3: 12. ( Atunci Duhul m'a luat si am auzit inapoia mea un glas ca de mare cutremur, zicand: "Binecuvantata fie marirea Domnului, din locul Sau!")
In secolul al VI-lea, teologul mistic Dionisie Pseudo-Areopagitul face referire la muzica intalnita in cult ca la un ecou al frumusetii dumnezeiesti, pe care oamenii il primesc in urma transmiterii sale, pe baza ierarhiei ceresti (ingeresti).
Fericitul Augustin aminteste de natura extatica a jubilatiei fara cuvinte, si, impreuna cu Fericitul Ieronim, identifica acest concept, cu cel intalnit in Biserica primara, acela al glosolaliei (vorbirii in limbi). Parintii duhovnicesti care au talcuit Sfanta Scriptura sunt de acord, ca acest fel de rugaciune, fara cuvinte, reprezinta o imitare a cantarii ingeresti.
Cratima - Ce spun Parintii Bisericii despre terirem?
Manuscrisele muzicale arata ca terirem-ul era in uz inainte de sfarsitul secolului al XIV-lea. Faptul ca Sfantul Ioan Cucuzel a scris numeroase terirem-uri arata ca acesta era un promovator al folosirii lor in cadrul cultului.
In 1649, monahul Gerasim din Creta, explica semnificatia silabelor din punct de vedere duhovnicesc. Intr-una din opiniile sale, silabele sunt vazute drept simboluri ale unirii supranaturale dintre divin si uman. Silabele lipsite de sens pot fi de altfel considerate icoane ce inchipuiesc cantarile ingeresti.
Parintele Gherasim explica faptul ca terirem-ul apare si ca simbol al unor sunete naturale ca cele ale pasarilor. In acest sens, Gheron Iosif Isihasul intr-o epistola a sa in care isi calauzeste ucenicii catre "tainele lui Dumnezeu”, afirma: "Lasati slobode mintile voastre pentru a cugeta la cele ceresti, caci iata, usa Raiului ni se deschide!... De aici inainte Ingerii stau de fata - Heruvimii si Serafimii. Zboara cu sase aripi la dreapta si la stanga. Tot soiul de vrabii cu nenumarate culori psalmodiaza felurite terirem-uri, si inalta mintea noastra din vedere in vedere.”
Cratima - Ce spun muzicologii despre terirem?
"Cratima”, care in limba greaca inseamna "a prelungi’ sau "prelungire”, indica o marire a duratei unei cantari bisericesti. Cratima este uneori intalnita sub numele de "terirem”, nume derivat din silabele lipsite de sens te-ri-rem ce acompaniaza aceste lungi pasaje muzicale indepentente.
Muzicologul Dimitri Conomos defineste cratima ca "o unitate melodica de silabe (teretismata) care este intalnita in cadrul anumitor imne in acel punct, de obicei o cadenta, unde prelungirea este posibila ”. De asemenea, muzicologul Gregorios Stathis, sustine ca primul scop al cratimei este de a prelungi (kratw) durata slujbei.
Pro sau contra terirem-ului?
Multi dintre cei care se opun intrebuintarii terirem-ului in cadrul slujbelor, considera ca acesta constituie o indepartare de la elementul fundamental al muzicii bisericesti, care este armonia dintre cuvinte si muzica (logos-melos). Potrivit acestora, cuvantul ocupa un loc privilegiat in cadrul relatiei cu melos-ul, in cantarea bisericeasca pastrandu-se unitatea originara a ”cuvantului cantat”. Acestia considera ca trebuie evitate exagerarile extremiste, manifestate de-a lungul istoriei, in directia unui primat al cuvantului rostit prozaic sau al unei „melodizari” excesive.
Sfantul Nicodim Aghioritul, in comentariul la Canonul LXXV al celui de-al Saselea Sinod Ecumenic, critica terirem-ul si recomanda psaltilor sa-l evite, pentru a ramane mai mult timp pentru lecturi.
De asemenea, Patriarhia de Constantinopol a emis o enciclica in anul 1880 care interzicea cantarea cratimei numai in timpul Vohodului Mare, dar acceptand-o in celelate momente liturgice.
In vremea noastra, cratima se canta in timpul slujbelor in Grecia, la Sfantul Munte Athos, de asemenea, in cateva locuri ale diasporei grecesti si in Romania. Cratimele sunt cuprinse in lucrarea "Cratimatar”, o colectie de terirem-uri aranjate potrivit celor 8 glasuri.
Acest gen melodic este folosit in scrierea cantarilor papadice - care se executa rar si sunt mai ornamentate decat celelalte cantari bisericesti – precum: heruvicele, chinonicele, polieleele. Din acest punct de vedere, aceste cantari pe larg dar si cratimele care le insotesc, necesita o mai mare virtuozitate din partea psatului/psaltilor care le interpreteaza. Din acest motiv cratimele au disparut aproape cu totul din bisericile noastre, in timpul secolului trecut, caracterizat de o decadenta a cantarii psaltice.
Cu toate ca intotdeauna vor exista atat pareri pro, cat si contra, cu privire la terirem, trebuie sa tinem seama de faptul ca acest gen muzical ramane totusi ancorat profund, in traditia spirituala si liturgica a Bisericii Ortodoxe. Terirem-ul, indiferent de epoca, in lumea secularizata de astazi ca si in epoca isihasta - perioada sa de inflorire-, constituie o permanenta chemare la dobandirea rugaciunii curate, a rugaciunii mai presus de cuvinte.
Radu Alexandru
-
Cantarea calofonica
Publicat in : Cantarea -
Polieleul, cantarea milostivirii dumnezeiesti
Publicat in : Cantarea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.