Botezul, poarta catre cer

Botezul, poarta catre cer Mareste imaginea.

SFANTUL BOTEZ,TAINA INITIERII PERSOANEI. LUPTA CU VRASMASUL

“De nu se va naste cineva din apa si din duh, nu va intra in imparatia cerurilor”, sau “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua”(MT 28,19),sunt cuvintele Mantuitorului, care arata marea importanta a Sfantului Botez. Ca poarta unica de intrare in universul crestin, botezul ne apare in adevarata sa grandoare, doar daca ne vom lua ragazul necesar sa-l privim indeaproape.

Biserica primara a avut divina intelepciune de a randui o perioada relativ lunga de pregatire pentru cel care dorea sa devina crestin, perioada care a dat nastere randuielii catehumenatului, randuiala la care s-a renuntat odata cu generalizarea pedobaptismului. Al Schmemann, ne arata faptul ca, necesitatea unei duble pregatiri, atat a catehumenului, cat si a bisericii, a dus la aparitia in actuala forma a Postului Pastilor, slujba invierii nefiind altceva decat un mare ritual baptismal.

Pregatirea in sine, ca principiu, ramane cat se poate de valabila, si in cazul pruncilor, rolul nasilor fiind unul crucial.

Protejat de mana lui Hristos, si inscris in cartea vietii, catehumenul urmeaza a se angaja intr-o batalie cumplita a carei miza finala este mantuirea sufletului sau. Primul personaj terifiant pe care-l intalneste pe calea catre mantuire este diavolul. Intalnirea aceasta reuseste sa-l surprinda in asemenea masura pe omul modern al veacului nostru, incat in unele locuri sfintitii slujitori se confrunta cu cereri de renuntare la aceasta parte a tainei.

Raul, cu existenta sa concreta, a fost dintotdeauna cunoscut de biserica si definit ca lipsa a binelui. Existenta diavolului tine de un real incontestabil, nu de mitologie sau de o imaginative exaltata. Si taina raului si cae abinelui rezida fiecare intr-o persoana, una ducand la iubire, cealalta la ura.

Privita din acest punct de vedere realitatea aceasta impune o delimitare clara, fata de orice forta demonica prin doua actiuni energice:
1. cele trei exorcisme.
2. lepadarile de satan.

1.Exorcismele sunt necesare pentru ca, oricarei initiative divine diavolul obisnuieste sa ii contrapuna o alta initiativa,neasteptand sa i se ofere ocazia ci trecand direct la actiuni ofensive.De aceea prima actiune necesara e contracararea acestor initiative, printr-o adresare directa.

Cuvantul isi dovedeste acum puterea mai mult ca oricand, diavolului fiindu-I pusa in fata o lunga lista de victorii pe care Hristos le-a reputat asupra lui, si I se cere sa renunte la toate actiunile pe care le-a elaborat sau le va elabora asupra catehumenului.

Pentru orice ascultator de buna credinta este socant limbajul direct al celor trei exorcisme care se citesc de catre slujitor cu fata direct catre salasul diavolului, intr-o maniera transanta. Biserica nu negociaza cu diavolul, nu face compromisuri, nu incearca un soi de mediere, asa cum incearca lumea moderna.

Tot in cadrul exorcismelor, Hristos este rugat sa “zdrobeasca pe satana sub picioarele”catehumenului, stiut fiind ca fara ajutorul lui Hristos, omul nu ar putea face nimic. Exorcismele au o fabuloasa incarcatura exegetico-liturgica, plina de sensuri, plina de har si de putere eliberatoare, si au rostul de a-l face pe om liber, pentru ca din starea acasta de autentica libertate, el sa poata sa ia decizii in deplina cunostinta de cauza.

Tot ceea ce-l face pe om sa se creada cu adevarat liber dispare, libertatea anterioara aparandu-I ca o jalnica sclavie, iar libertatea dobandita acum, o mare biruinta, si in consecinta primul act pe care-l face omul liber este sa se lepede constient de tot ceea ce il inlantuia.

Din pacate, spre deosebire de crestinismul primar, astazi, antinomia dintre duhul lui Hristos, si duhul lumii, nu mai este atat de evidenta, aparand ca perfect posibil, sa fi un om in ton cu lumea si un bun crestin totodata. Prezenta si actiunea lui satan in lume nu mai e sesizata, si de aceea aceste acte de renuntare la el, par, arata Schmemann, simple anacronisme, reminiscente inutile ale unor veacuri de mult apuse.

Intrebarea directa si personala ”Te lepezi de satana si de toate lucrarile lui, si de toti slujitorii lui si de toata slujirea lui?” cere un raspuns prompt si hotarat, raspuns care angajeaza toata fiinta noastra. In acest moment crucial punem inceput bun mantuirii noastre si odata cu afirmatia’’Sufla si-l scuipa pe el” razboiul e declarat, lupta apriga incepe.

Nu putem privi la aceasta sectiune, din taina botezului, in care Hristos il infrunta pentru noi pe diavol, fara a face cateva triste constatari. In realitatea cotidiana, vedem cum Taina Botezului, dintr-o slujba la care ar trebui sa participle toata comunitatea a devenit o chestiune strict particulara, facuta uneori in graba sub blitzul aparatului foto, uneori superficial, renuntandu-se chiar la parti din slujba, cu o atmosfera generala de bucurie neduhovniceasca, si cu multa grija pentru orice ridicol amanunt, mai putin pentru taina insasi.

Botezul ramane totusi unic, sublim, mantuitor.

PREOT PAROH ICONOM STAVROFOR ADRIAN DRAGUSIN

Despre autor

ADRIAN DRAGUSIN ADRIAN DRAGUSIN

Colaborator
9 articole postate
Publica din 24 Februarie 2012

24 Mai 2013

Vizualizari: 1282

Voteaza:

Botezul, poarta catre cer 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE