Preacinstirea Maicii Domnului in cultul si in spiritualitatea Bisericii Ortodoxe

Dogmatica ortodoxa, in tratarea oricarei dogme sau invataturi de credinta, trebuie sa evidentieze si dimensiunea doxologica a acesteia, fiindca numai asa se reflecta pe de-a intregul experienta ecleziala, pe care o fac credinciosii, marturisind acea dogma. in acest fel dogma se ancoreaza nu numai in Revelatia divina, ci si in viata Bisericii, pentru care a si fost formulata, proclamata si propovaduita, in cazul dogmei teotokologice, dimensiunea doxoiogica este usor de identificat, intrucat intreg cultul ortodox este strabatut, ca un fir rosu, de imnologia consacrata Maicii Domnului, de sarbatorile inchinate ei, de sinaxarele, panegiricile si cuvantarile de lauda, toate completate in chip fericit de imnografia bisericeasca.

1. Prima remarca pe care o facem, este aceea ca atat in imnologia, cat si in iconografia ortodoxa, Maica Domnului este infatisata aproape totdeauna impreuna cu Fiul ei, Mantuitorul Iisus Hristos, ceea ce ilustreaza cat se poate de clar interdepedenta dintre cele doua dogme: teo-tokologica si hristologica. De altfel chiar si sarbatorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar in forma lor prima ca sabatori ale Mantuitorului.

Datorita acestui fapt apelativul cel mai des folosit in cultul ortodox este acela de "Nascatoare de Dumnezeu", care pune in evidenta, mai mult decat toate celelalte apelative, legatura unica dintre Maica Domnului si Fiul ei, Mantuitorul Hristos. Asa este invocata in Sfanta Liturghie, in marea majoritate a ecteniilor, sau, la fel de direct, la Utrenie, dupa peasna a 8-a a canonului: "Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii intru cantari cinstindu-o, sa o marim". Lumina a carei Mama este ea nu este altcineva decat "Raza Tatalui", Logosul divin vesnic, Cuvantul Tatalui, "Lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul, care vine in lume" (Ioan 1, 9).

Apelativul de Fecioara, omniprezent in teologia si cultul catolic, este oarecum subordonat in cultul ortodox, celui de teotokos, tocmai din dorinta de a marturisi ca toata slava si cinstea Maicii Domnului, ca si rolul ei de mijlocitoare, provin din unirea ei incofundabila cu Fiu! ei dumnezeiesc.

Troparul de la Litie, consacrat Maicii Domnului exemplifica in mod concludent aceasta ordine a numirilor ei, stabilita de Biserica, in urma controverselor teotokologice: "Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine." Observam in acest tropar, ca el nu contrazice, ci completeaza inchinarea arhanghelului Gavriil, cel care a adus vestea cea buna (evanghelia) intruparii Fiului lui Dumnezeu. Atributul de Fecioara premerge, insoteste si urmeza, logic si istoric, pe cel de Teotokos, dar accentul va fi pus, totdeauna, pe al doilea.

Concentrarea dogmatica, specifica in cel mai inalt grad cultului ortodox, a determinat pe imnografi sa contureze personalitatea Maicii Domnului in jurul dogmei intruparii. Nu intamplator troparul inchinat ei, cu care se incheie stihirile de la "Doamne strigat-am", de la vecerniile de sambata seara, poarta denumirea de "dogmatica", deorece continut ei expliciteaza rolul Maicii Domnului in intruparea Fiului lui Dumnezeu.

La fel de elocvent este si faptul ca troparele inchinate Maicii Domnului, la toate slujbele bisericesti poarta denumirea, de teotokii, adica tropare ale "Nascatoarei de Dumnezeu". Prin aceasta se dovedeste ca in cult ca si in teologie, dimensiunea hristocentrica a fost si ramane primordiala in orice forma de cinstire a Maicii Domnului pe care i-o acorda Biserica, atat in cultul particular cat si in cel public.

Modelul preacinstirii Maicii Domnului este, in esenta, originar din paginile Sfintei Evanghelii, intrucat "inca din timpul vietii ea s-a bucurat din partea crestinilor de toata cinstirea, persoana ei fiind totdeauna asociata in chip firesc cu aceea a dumnezeiescului sau Fiu si inconjurata de dragostea si respectul celor din preajma Lui".

Pe de alta parte modelul in care s-a perpetuat, dupa adormirea sa, preacinstirea Maicii Domnului, concretizat in cultul particular al crestinilor din Biserica Ierusalimului si din jurul mormantului Maicii Domnului de la Ghetsimani, a devenit foarte curand tipologic pentru canonizarea sfintilor, ramas astfel pana astazi in Ortodoxie. Totdeauna s-a plecat de la manifestarea locala a unui cult particular, generalizat apoi in Biserica acelui tinut sau a acelui neam, fara ca initiativa sa fie luata de catre conducerea sinodala a Bisericii, cu ignorarea acestui cult sau in lipsa lui.

Marile sarbatori inchinate Maicii Domnului sunt in numar de patru si ele actualizeaza momentele principale ale vietii si lucrarii sale, ce apartin planului providential al iconomiei mantuirii: Nasterea sa, Intrarea in biserica, Buna-Vestire si Adormirea sa. In continutul lor imnografic aflam toate cele patru dimensiuni ale invataturii teotokologice: atributul maternitatii divine (teotokia), pururea fecioriei (aiparthenia), cel al supracinstirii (hyperdulia) si ce! al mijlocirii, pe care l-am putea numi "cel proniator".

Pe langa aceste sarbatori exista in caiendarul ortodox si alte zile de pomenire inchinate Maicii Domnului, care pun in evidenta in mod special calitatea ei de mijlocitoare si ocrotitoare a crestinilor. Toate acestea sunt marturii concrete ale credintei Bisericii in interventia continua, prin puterea Duhului Sfant si prin pronia Mantuitorului Hris-tos, a Maicii Domnului in procesul mantuirii subiective a credinciosilor, fapte minunate consemnate in istoria si spiritualitatea Bisericii Ortodoxe.

In toata dezvoltarea sa progresiva, de-a lungul secolelor, cultul ortodox a ramas in mod integral fidel doctrinei revelate a teotokologiei, orice noua creatie inscriindu-se in dimensiunea traditiei statornice a Bisericii. O dovada certa in acest sens o constituie seria apelativelor cultice profetico-simbolice, care "impodobesc chipul cultic al Maicii Domnului si prin care s-a fixat pentru totdeauna atitudinea dogmatica, pe cale de cult, a Ortodoxiei fata de Maica Domnului, in cele doua mari ipostase ale ei: cea de Dumnezeu Nascatoare si cea de Pururea Fecioara."

Aceste apelative, de sorginte biblice, in special vechi-testamenta-ra, dar si patristica, preluate in cult din omilii celebre inchinate Maicii Domnului, definesc multiple fatete ale dogmei teotokologice. Formele poetice si literare in care sunt descrise insusirile morale, chemarea speciala, maternitatea divina, pururea-fecioria, mijlocirea si prezenta apofatica in Biserica a Maicii Domnului sunt de natura sa le exprime sa le sugereze si mai elocvent decat o poate face forma concisa a dogmei.

In mod special adevarul paradoxal revelat, care formeaza continutul dogmei este mai plastic exprimat prin cult, prin imnografia bizantina, ramasa inegalabila pana astazi, asa cum se intampla si cu dogma hristologica. Rigiditatea rational-catafatica a discursului teologic dogmatic este depasita in cultul ortodox, prin afirmarea dimensiunii duhovnicesti, deopotriva apofatica si doxologica.

In acest sens toate momentele cruciale din viata Maicii Domnului trebuie intelese ca "taine, minuni uimitoare, deoarece sunt manifestari ale puterii dumnezeiesti si de aceea sunt neobisnuite, neintelese, provoaca in suflet uimire, care se transforma apoi in bucurie, cea mai inalta forma a certitudiniii spirituale."

Formula liturgica cel mai des uzitata, atat in ectenii cat si inainte de Axion, deci in momentul central al Sfintei Liturghii, constituie exemplul cel mai elocvent de concentrare a elementelor dogmatice, care compun dogma teotokologica: "Pe preasfanta, curata, prebinecuvantata, slavita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria".

Intrucat masura sfinteniei de care s-a impartasit Maica Domnului intrece nu numai pe cea a tuturor sfintilor, ci si pe a sfintilor ingeri, ea fiind "mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat serafimii", apelativul de "Prea Sfanta" (Panaghia) o defineste pe plan spiritual, in cel mai inalt grad, deoarece "ea este nu numai model moral pentru oameni, ci si concretizarea istorica a indumnezeirii, fiind cea dintai faptura umana sfintita nemijlocit de Mantuitorul Iisus Hristos, in care apare o viata noua unica, viata lui Iisus. Aceasta este viata vesnica a lui Dumnezeu in forma umana".

Nu numai virtutea sfintenie, ci si cea a curatiei reprezinta un rod al sinergiei dintre lucrarea dumnezeiasca a Mantuitorului si cea omeneasca a Maicii Sale, unite in chip inconfundabil in persoana Nascatoarei de Dumnezeu. Faptul ca este "prea binecuvantata" in cer si pe pamant dar si calitatea spirituala de Stapana - imparateasa, pe langa temeiul biblic-revelational la care fac trimitere, atesta odata in plus, ca toata cinstirea Maicii Domnului, inainte de a fi adusa ei de catre credinciosii din Biserica, ii este impartasita de insusi Mantuitorul Hristos, Fiul ei si Dumnezeul nostru, prin Duhul Sfant.

Cultul ortodox mai surprinde inca un lucru, in toata dinamica lui, si anume miscarea ambivalenta a lucrarii duhovnicesti a Maicii Domnului: ea este permanent in rugaciune catre Hristos Domnul, cerand mila si ajutorul Lui si tot permanent sta cu fata spre poporul dreptcredincios, revarsand harul si darurile dumnezeiesti, pe care le are dar le si primeste neincetat prin Duhul Sfant de la Mantuitorul, tocmai pentru a le impartasi celor credinciosi.

Se poate face o analogie cu dubla lucrare a preotiei sacramentale din Biserica, preotul unificand rugaciunile credinciosilor pe care le aduce inaintea lui Hristos dar simbolizand, in acelasi timp, pe Mantuitorul, Care impartaseste credinciosilor harul sfintitor. Asa cum cele doua ipoteze ale preotului nu pot fi despartite, tot astfel si cele doua lucrari ale Maicii Domnului, de mijlocire catre Dumnezeu si de ocrotire catre credinciosi.

Revenind la chipul cultic al Maicii Domnului sa retinem si faptul ca Sfantul Ioan Damaschin, cel care are si contributii dogmatice la explicarea dogmei teotokologice, este supranumit "psalmistul dogmei Theotokos", fiindca pe langa multe creatii imnografice, a compus patru omilii in cinstea Maicii Domnului.

Dimensiunea doctrinara se imbina perfect cu cea doxologica in aceste omilii, asa cum se poate observa din pasajul urmator: "Fiinta dumnezeiasca minunata, care-l veselesti pe Facatorul Dumnezeu, mintea ta este ocarmuita de Dumnezeu si atintita numai la Dumnezeu; nu doreste decat ceea ce este curat si cinstit, ea nu se manie decat impotriva pacatului, si a celui ce l-a nascut (diavolul). Tu vei avea o viata mai presus de fire. N-o vei avea pentru tine, caci nici nu te-ai nascut pentru tine. Viata ta este pentru Dumnezeu: prin El ai venit in lume, prin El vei sluji mantuirea lumii, pentru ca planul (sfatul) dintru inceput al lui Dumnezeu, adica intruparea Cuvantului si in-dumnezeirea noastra sa se implineasca prin tine...".

Citatul anterior, in concordanta cu intregul cult ortodox, pune in evidena hristocentrismul preacinstirii Maicii Domnului, intemeiat pe centralitatea lui Hristos in viata si lucrarea ei. Pe baza acestei realitati spirituale, lucrarea proniatoare a Mantuitorului se manifesta prin persoana Maicii Sale preacurate, fata de noi, asa cum canta Biserica, intregind salutarea ingereasca printr-o referire comunitara, care imbratiseaza pe toti credinciosiii Bisericii: "Bucura-te, cea plina de dar, Marie, Domnul este cu tine si prin tine cu noi!" {Troparul de la Si acum, Marimurile de la Utrenie).

O alta rugaciune exemplifica si mai elocvent resorturile spirituale ale credinciosilor, care ii determina sa se adreseze Maicii Domnului, cu nadejdea ca, asa cum Hristos Domnul este cu noi prin persoana si lucrarea ei, si noi putem fi cu El, pe aceeasi cale, adica prin persoana unica a. Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu: "Stapana cea buna a lumii, tu stii ca nu avem indraznire noi, pacatosii, catre Dumnezeu, pe care L-ai nascut. Dar indraznind catre tine, noi, robii tai, cadem la Stapanul prin tine, ca una ce ai indraznire catre El, ca unul ce e Fiul Tau si Dumnezeul nostru."

Nu numai ajutorul lui Dumnezeu il cer credinciosii atunci cand isi indreapta rugaciunile spre Maica Domnului si spre toti sfintii, ci si inaintarea in sfintenia Lui, prin care ei sa se poata invrednici de simtirea duhovniceasca a darurilor Duhului Sfant, revarsate prin sfinti, ceea ce echivaleaza cu primire acestor daruri, care devin roditoare in ei.

Nu trebuie pierdut din vedere nici un moment faptul ca potrivit credintei si spiritualitatii ortodoxe, reflectate si in cultul Bisericii, cu cat se apropie mai mult de Hristos Domnul, prin puterea Duhului Sfant, a credintei si a faptelor bune, credinciosii se apropie tot mai mult sau se unesc duhovniceste cu sfintii si in special cu Maica Domnului.

Pe langa miscarea coboratoare a Maicii Domnului catre noi, avand ca model si sursa de putere coborarea chenotica a Fiului lui Dumnezeu intrupat pentru intreaga omenire, este de observat si miscarea ascendenta, prin Biserica si Sfintele Taine, in comuniune cu toti sfintii, a credinciosilor catre Dumnezeu, prin ajutorul oferit de Prea Sfanta, care nu inceteaza sa se roage pentru unirea tuturor cu Fiul si Dumnezeul ei, Iisus Hristos si prin El cu Dumnezeu-Sfanta Treime.

Lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu, manifestata prin mijlocirea Maicii Domnului este descrisa in cult in termeni paradoxali, prin analogie cu taina minunata a nasterii suprafiresti, exprimata la randul ei intr-o maniera antinomica: "Intru nastere fecioria ai pazit, intru Adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare; mutatu-te-ai la viata, fiind Maica Vietii si cu rugaciunile tale izbavesti din moarte sufletele noastre" (Troparul Praznicului Adormirea Maicii Domnului).

Prin mutarea la cele vesnice, sfintii nu se desolidarizeaza de lume, ci prin puterea Duhului Sfant raman intr-o relatie duhovniceasca si harica cu ea, care este actualizata atat in cultul public al Bisericii, prin laudele aduse lor, prin pomenirea la Sfanta Liturghie, cat si in cultul particular, prin rugaciunile facute de credinciosi langa sfintele lor moaste sau in casele lor.

Cu cat mai mult este prezenta, in mod spiritual, Maica Domnului, a carei iubire de Mama duhovniceasca a credinciosilor se coboara, in mod nedespartit de iubirea de oameni a Mantuitorului Hristos, spre toti cei ce cu credinta si nadejde cheama numele ei sfant in ajutor. Unitatea harica si spirituala a tuturor sfintilor cu membrii Bisericii vazute, Biserica ce strabate veacurile, este o realitatea tainica, afirmata de revelatia divina si dogmatizata de Biserica.

Pe baza marturiilor cultice in Biserica Ortodoxa sunt premise pentru dezvoltarea unei teologii a prezentei spirituale a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor in viata sacramentala a Bisericii, desigur o prezenta nedespartita de cea decisiva a Mantuitorului Hristos, prin Duhul Sfant si intemeiata pe aceea.

Vechimea si continuitatea neintrerupta a preacinstitii Maicii Domnului este marturisita sau atestata de cultul Bisericii Ortodoxe. Fata de atacurile neoprotestante, se pot aduce, insa, si marturii din traditia cultica a Bisericilor ne-calcedoniene, ca de exemplu Biserica Copta din Egipt. in opinia cercetatorilor, inca din secolul al ll-lea, in cuprinsul Patriarhiei Alexandriei se confirma existenta unui cult inchinat Maicii Domnului, din aceasta Biserica locala provenind, dupa unele indicii, cantarea "Sub milostivirea ta, cadem, Nascatoare de Dumnezeu-Fecioara".

S-ar putea face o analogie, din punct de vedere istoric: asa cum in Biserica Ierusalimului a aparut si s-a dezvoltat mai intai cultul sau cinstirea Maicii Domnului, pentru ca acolo a vietuit ea si in sufletele acelor credinciosi a ramas icoana nestearsa a sfinteniei sale, tot astfel si in Egipt, acolo unde a mers Maica Domnului cu Pruncul Iisus si cu dreptul losif si unde pana astazi se pastreaza nenumarate marturii istorice, s-a nascut de timpuriu un astfel de cult, de a carui forta si vechime s-a folosit, in acealsi spatiu, Sfantul Chiril al Alexandriei, spre a respinge erezia teotokologica a lui Nestorie.

Intr-un mod semanator cultului ortodox, imnele liturgice inchinate Maicii Domnului sunt centrate pe invatatura despre maternitatea divina, fundamentul lucrarii ei de mijlocire si ocrotire a credinciosilor: "Bucura-te, tu, careia iti cerem, o, sfanta, plina de slava, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos, inalta rugaciunile noastre la Fiul tau iubit, ca sa ne ierte pacatele noastre."

Alte doua similitudini cultice si doctrinare pot fi intalnite in cartile liturgice ale Bisericii Copte; prima se refera la solidaritatea dintre Maica Domnului si toti sfintii, ea fiind numita "coroana martirilor", pentru ca mucenicii marturisind si pecetluind cu sange credinta in Fiul lui Dumnezeu intrupat, marturiseau implicit calitatea Sfintei Fecioare Maria de Nascatoare de Dumnezeu; a doua priveste universalitatea cultului Maicii Domnului, atestata istoric si necontestata pana la Reforma din secolul al XVI-lea, si exprimata cultic in termenii urmatori: "Orice popor si orice neam si toti care se gasesc in orice loc te slavesc cu toata binecuvantarea, ca Maica a lui Dumnezeu in orice timp."

Dar cea mai interesanta constatare o reprezinta confirmarea invataturii teotokologice ortodoxe despre lucrarea Duhului Sfant de impartasire a harului si darurilor dumnezeiesti prin persoana Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, intrucat si in evlavia generala a credinciosilor Biserici Copte "prin Sfanta Fecioara Maria se face impartirea darurilor pentru fapturi".

Acest fapt demonstreaza faptul ca invatatura in discutie apartine fondului apostolic al doctrinei crestine, ca ea nu reprezinta o creatie ulterioara a Bisericii si cu atat mai putin o indepartare de traditia apostolica.

Alaturi de imnologie si iconografia ortodoxa constituie o ilustrare concreta a dogmei teotokologice, o explicare teologica si duhovniceasca a tuturor componentelor acestei dogme. Sunt aici de urmarit cateva elemente, a caror semnificatie doctrinara si spirituala confirma specificul teotokologiei ortodoxe, raportul ei intim cu hristologia, dar si legatura cu antropologia si eclesiologia Bisericii Ortodoxe.

Daca ne referim mai intai la continutul teologic al icoanelor care o reprezinta pe Maica Domnului, trebuie sa afirmam ca accentul este pus in primul rand, ca si in doctrina si in imnografie pe atributul de Nascatoare de Dumnezeu sau atributul maternitatii divine. Desi icoana Maicii Domnului a cunoscut in istoria Bisericii o multime de ipostaze, imensa majoritate o infatiseaza pe ea impreuna cu dumnezeiescul Prunc, in termeni dogmatici icoanele ei fiind hristocentrice.

Din epoca apostolica si pana astazi, in Rasarit s-a crezut, s-a trait si s-a marturisit evlavia fata de Prea Sfanta Fecioara Maria numai in legatura cu Mantuitorul Hristos, Fiul ei, de la Care si prin Care ii vine tot harul, toata slava, toata cinstirea Bisericii, toata sfintenia Duhului Sfant. Si chiar atunci cand, in putine cazuri este pictata singura pe icoana, Maica Domnului este in pozitie de "rugatoare" (oranta), deci indreptata cu fata spre Fiul ei, asa cum o descoperim si in icoana numita "Deisis".

Cu alte cuvinte niciodata nu sta de sine, antropocentric in termeni teologici, nu trimite pe credinciosi doar la sine, ci prin sine si cu sine spre Hristos Domnul, pentru care ea a rostit cuvintele evanghelice: "Faceti orice va va spune".

Primele trei icoane consacrate Maicii Domnului, potrivit traditiei ortodoxe, au fost pictate de Sfantul Evanghelist Luca. Daca prima dintre ele apartine stilului numit "Milostiva" (Eleousa), si scoate in relief sentimentul iubirii materne, care, in plan spiritual se va extinde asupra tuturor credinciosilor, care "il nasc" duhovniceste in ei pe Hristos, al doilea tip "Calauzitoarea" (Odighitria), evidentiaza dimensiunea proniatoare a ocrotirii Maicii Domnului, prin care toti sunt condusi spre Cel ce este Calea, Adevarul si Viata lumii si a Bisericii. Cat priveste a treia icoana, "ea ar fi reprezentat-o pe Sfanta Fecioara fara Prunc, intr-o atitudine de rugaciune, adresandu-se lui Hristos".

Am dori sa mai semnalam un singur tip de icoana a Maicii Domnului cu o mare concentrare hristologica, am putea spune si anume cea numita "Platytera" (Cea mai inalta decat cerurile), in care Mantuitorul Hristos este infatisat in medalion, pe pieptul Maicii Sale sfinte, asa incat si El si Ea privesc, concomitent spre cel ce se roaga inaintea icoanei.

Aceasta icoana ni se pare ca reprezinta in cel mai inalt grad ceea ce am incercat sa demonstram in aceasta lucrare si anume centralitatea hristica a dogmei teotokologice. Prin locul pe care il ocupa, Mantuitorul Hristos indica faptul ca prin intruparea Sa, El s-a facut centrul umanitatii sau Se face pe Sine Subiectul fundamental al firii umane, ramanand Subiect al firii divine. Din acest moment s-a confirmat faptul ca, potrivit vointei lui Dumnezeu umanitatea creata de El, nu este destinata unei existente autonome, separate de Dumnezeu. Asa cum este ilustrat in aceasta icoana, umanitatea, reprezentata aici si de Maica Domnului, trebuie sa graviteze in jurul Dumnezeului-Om, sa fie teonoma. Este aici, probabil, un loc elocvent de intalnire a trei dogme importante: hristologica, teotokologica si antropologica.

Un alt element legat de iconografie, pe care intentionam doar sa-l semnalam este faptul ca icoana Maicii Domnului se regaseste in mai multe locuri in Biserica, atat pe catapeteasma, in naos, uneori si in pronaos si chiar in pridvor.

In pictura Bisericii, pe langa praznicele imparatesti ale Mantuitorului, in care este prezenta uneori si Maica Domnului, un loc pe care il ocupa, extrem de semnificativ este cel de pe bolta altarului, desupra Sfintei Mese. Aici avem pictata icoana numita "Platytera", care ne aminteste ca Maica Domnului a ajuns acolo de unde a coborat Fiul lui Dumnezeu, dar si faptul ca ea vine, odata cu El, atunci cand se reactualizeaza Nasterea, Jertfa, invierea si inaltarea Lui prin Sfanta Liturghie.

Intregul program iconografic dupa care sunt pictate bisericile ortodoxe, intr-o corespondenta sau conformitate cu intregul cult, o arata pe Maica Domnului totdeauna alaturi de Mantuitorul si fundamenteaza o "teologie liturgica a prezentei personale", care intregeste viziunea generala personalista a credintei, cultului si spiritualitatii ortodoxe. Dialogul personal si comunitar, ce se desfasoara liturgic in Biserica este favorizat si incalzit de rugaciunile, imneie si icoanele inchinate Maicii Domnului, pentru ca de la Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu invata credinciosii ce este dragostea fata de Hristos, cum se intra si se persista in dialogul de rugaciune si har cu El.

2. Prin cele afirmate anterior am intrat deja in sfera spiritualitatii ortodoxe, in care descoperim o reflectare consistenta si diversa a dogmei teotokologice. intreaga viata duhovniceasca a Bisericii se resimte de evlavia pe care credinciosii ortodocsi o traiesc si o exprima fata de Maica Domnului si care influenteaza modul lor de raportare la adevarul de credinta, la experienta religioasa personala si de traire a raporturilor cu semenii.

Pentru spiritualitatea ortodoxa modelul progresului spiritual al sfintilor ingeri, descris de Sfantul Dionisie Areopagitul, este actualizat si la nivelul credinciosilor Bisericii, cunostinta, sfintenia, bunatatea sfintilor, toate avandu-si sursa in persoana Mantuitorului Hristos si in Cea a Duhului Sfant, impartasindu-se in mod tainic dar real credinciosilor angajati pe drumul desavarsirii.

Asa cum cetele ingeresti de pe treptele inferioare nu se impartasesc de cunoasterea si iubirea lui Dumnezeu prin ocolirea cetelor de pe treptele superioare, ci prin ele si, deci, impreuna cu ele, tot astfel si credinciosii isi sporesc viata duhovniceasca in comuniune cu sfintii si impreuna inainteaza spre unirea tot mai desavarsita cu El. Iar in fruntea tuturor sfintilor se afla Maica Domnului, care prin harurile sale, primite de la Fiul Sau prin Duhul Sfant, nu impartaseste credinciosilor doar un ajutor ocazional, implinind diverse cereri exprimate prin rugaciuni, ci le impartaseste si dragostea sa materna, pe care o are in mod culminant fata de Fiul sau, pentru ca aceasta sa devina proprie si credinciosilor.

Maica Domnului reprezinta in acest sens nu doar un model de sfintenie, de ascultare, de smerenie, ci si un izvor de putere dumnezeiasca, pe care insusi Mantuitorul Hristos o impartaseste, prin ea, credinciosilor, pentru a-i aduce si pe ei la aceeasi sfintenie si pe aceeasi cale de desavarsire.

Desigur, aceasta nu exclude, ci implica ascultarea de ierarhia sacramentala a Bisericii, prin care se impartaseste harul sfintitor si mantuitor, deoarece "ierahia sfinteniei nu nesocoteste si nu impiedica in iucrul ei ierahia bazata pe savarsirea Tainelor si impusa de organizarea vazuta a Bisericii".

Unirea credinciosilor cu Mantuitorul Hristos si prin El cu toti sfintii incepe si se continua in Biserica, desavarsin-du-se prin trecerea la cer, in imparatia Prea Sfintei Treimi. Caracterul eclesial al procesului de desavarsire spirituala a credinciosilor este evidentiat prin relatia acestora cu Maica Domnului, pentru ca ea se roaga si lucreaza haric la unirea credinciosilor cu Mantuitorul, adica la intarirea unitatii Bisericii sau la desavarsirea acestei comuniuni, inceputa si consolidata prin Sfintele Taine. "Urcusul duhovnicesc, considera Parintele Staniloaie, este un urcus in launtrul Bisericii, pe treptele spirituale ale Bisericii de pe pamant si pe cele din Biserica din cer."

Modul in care Hristos Domnul, prin Duhul Sfant, ii asociaza pe sfinti si in primul rand pe Maica Domnului, la lucrarea Sa de sfintire si indumnezeire a oamenilor, manifestata sacramental si eclesial, este apofatic pentru intelegerea noastra, dar poate fi experiat in plan duhovnicesc, explicandu-se prin aceasta afirmatia indrazneata a Sfantului Dionisie, ca sfintii sunt "nu numai indumnezeiti, ci si indumnezeitori, nu numai desavarsiti, ci si desavarsitori", desigur numai in si prin Mantuitorul Hristos.

Cunoasterea duhovniceasca este imposibila, in Ortodoxie, fara angajarea personala pe drumurile ascezei deschise de sfinti, toate ducand la Calea cea unica, adica la viata in Hristos. indemnul Sfantului Apostol Pavel catre crestinii timpului apostolic: "Fratilor, faceti-va urmatorii mei" (Filipeni3, 17) si constatarea ca acest lucru este posibil; de realizat: "Si voi v-ati facut urmatori ai nostri si ai Domnului" (1 Tesaloniceni 1, 6), stau la temelia conceptiei ca vietile sfintilor, incepand cu cea a Maicii Domnului, sunt modele sigure de desavarsire crestina

De altfel "crestinii primelor veacuri aveau constiinta ca Hristos isi are imitatorii Sai insemnati si ca, mai cu seama prin exemplul acestora, Biserica devine un semn intre neamuri."

Dar daca Sfintii Apostoli cereau primilor crestini sa le fie urmatori, asa cum ei insisi urmeaza Domnului Hris-tos, este de inteles ca si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu oferea acest indemn, chiar si fara cuvinte, mai intai celor ce au cunoscut-o in viata pamanteasca, iar apoi celor ce i-au cunoscut taina vietii prin propovaduirea Sfintilor Apostoli si a urmasilor lor. Se considera astazi, de catre teologii ortodocsi, ca "Maica Domnului, faptura si viata de taina si delicatete, n-a lipsit niciodata din predica Apostolilor si din constiinta Bisericii crestine, chiar daca taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seama pe calea traditiei orale".

Dimensiunea teotokologica a spiritualitatii ortodoxe confera acesteia mai multa caldura sufleteasca, delicatete, gingasie, taina si frumusete dar si fermitate, statornicie si devotamet jertfitor.

Parintele Staniloae exclama: "Cata umanitate nu aduce prezenta Sfintei Fecioare in viata crestinismului! Crestinismul inceteaza de a fi o doctrina rigida, de teorii si speculatii, prin faptul ca introduce o femeie si o Maica la mijloc intre noi si Dumnezeu. Cerul se umanizeaza, se sensibilizeaza, el nu mai e distant, inspaimantator si departat de noi, caci in cer este o Maica ce sta alaturi de Dumnezeu avand, pe de o parte, prin bunavointa Lui, autoritatea de Maica asupra Lui atunci cand se roaga pentru noi, iar pe de alta parte, duiosie de Maica pentru greutatile noastre."

Daca in viata duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi Maica Domnului este prezenta si ca model de sfintenie, de iubire materna, de ascultare smerita, de tarie a credintei, de suportare a durerilor cu nadejde, in spiritualitatea monastica ea este parca si mai prezenta, mai des "asaltata" de rugaciuni dar si mai intens preamarita si preaslavita.

Sfantul Grigorie Palama o considera, in veacul al XlV-lea, pe Sfanta Fecioara Maria ca fiind un prototip al vietii isihaste si anume unul biblic sau evanghelic. in lucrarea sa "Cuvant despre intrarea in Sfanta Sfintelor", din care am mai citat anterior, el descrie sederea si rugaciunea tainica a Maicii Domnului in templul din Ierusalim, ca pe o iluminare la care a ajuns prin harul lui Dumnezeu si efortul propriu.

Toate etapele urcusului duhovnicesc isihast isi gasesc paradigmele in lucrarea tainica a Sfintei Fecioare Maria, care in epoca monahismului primar a fost rezumata in trei cuvinte: "fugi, taci, linisteste-te!". Iata cum descrie viata isihasta a Preacuratei Fecioare Maria, Sfantul Ierarh Grigorie Palama: "Fugind de viata vinovata, a ales viata nevazuta si fara legaturi cu nimeni, petrecuta in sanctuarul de nepatruns, in care desfacandu-se de orice legatura materiala, scuturand orice relatie si depasind insasi compasiunea fata de propriul trup, a unit mintea cu intoarcerea spre sine, cu atentia si dumnezeiasca rugaciune neincetata. Si prin ea ajungand intreaga a ei insasi si mai presus de gunoiul cu multe forme al gandurilor si, simplu spus, mai presus de orice forma, a croit o cale noua si negraita spre ceruri: tacerea mintii. Si alipindu-si mintea de ea, zboara mai presus de cele create, vede o slava a lui Dumnezeu mai buna decat Moise si contempla harul dumnezeiesc".

Considerarea Maicii Domnului ca model si sursa de putere spirituala pentru viata monahala imbina dimensiunea hristica si pe cea pnevmatica a teotokologiei: chemarea numelui lui Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfant nu poate fi mai proprie sau nu poate atinge o intensitate mai profunda ca in persoana Maicii Domnului.

"Tacerea mintii", ca expresie a cunosterii apofatice a lui Dumnezeu, atat de scumpa spiritualitatii ortodoxe, inseamna si uimirea duhovniceasca traita de cel unit cu Hristos, fiind semnul sigur al prezentei coplesitoare a Lui, care este si ramane inexprimabila.

In viata duhovniceasca a celor ce au imbratisat monahismul, rugaciunea cea mai importanta din tot cultul ortodox, adresata Maicii Domnului si anume "Cuvine-se cu adevarat" este extrem de prezenta, aproape nelipsita din toate momentele si faptele unei zile.

Aceasta practica cultic-duhovniceasca fundamenteaza o anumita familiaritate a monahiilor in special dar si a monahilor in relatia de rugaciune cu Maica Domnului, care este inseparabila de atmosfera de familiaritate cu Dumnezeu specifica atat bisericilor, cat si spiritualitatii ortodoxe.

Faptul ca Maica Domnului este comparata, in rugaciunea mentionata mai sus, cu Heruvimii si Serafimii, pe care-i intrece in cinste si marire, iar viata monahala a fost dintotdeauna comparata cu viata ingereasca, determina cugetarea si simtirea duhovniceasca a monahilor sa se centreze pe persoana Preacurata si Preanevinovata a Maicii lui Dumnezeu.

Votul castitatii pe care il asuma vietuitorii manastirilor le da incredre si "indrazneala" catre Maica Domnului, simtind duhovniceste ca la ea vor gasi totdeauna "scapare", ajutor si mangaiere: "Imparateasa mea cea prebuna si nadejdea mea..." Asa cum observa un foarte bun cunoscator al spiritualitatii monahale ortodoxe, Mitropolitul Antonie Plamadeala, la ritualul inchinarii la sfintele icoane, indeosebi la icoana Maicii Domnului, monahii fac metanie: in fata celei mai smerite personane umane nu poti veni si manifesta decat aceeasi smerenie, care a facut-o pe Sfanta Fecioara Maria sa devina Maica Domnului, iar pe cei ce se inchina ei cu credinta "nascatori de Dumnezeu", adica hristofori.

Cele cateva elemente ale spiritualitatii ortodoxe pe care le-am analizat anterior, carora s-ar putea adauga numeroase altele, confirma faptul ca dogma teotokologica a rodit in viata duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi in unitate deplina cu dogma hristologica.

O ilustarea foarte plastica o constituie, in spiritualitatea romaneasca, cunoscutele colinde de Craciun, centrate pe dogma intruparii, punctul de convergenta totala a teotokologiei cu hristologia.

Putem afirma, in acest context ca invatatura de credinta despre Maica Domnului a influentat pozitiv si considerabil modul de vietuire ortodox, directionandu-l neincetat spre Hristos Domnul, a carui intrupare a fost inteleasa ca inceput al mantuirii lumii, a carui Jertfa a fost privita si prin dimensiunea ontologica, a indumnezeirii firii umane, a carui inviere si inaltare au fost si sunt traite in Ortodoxie nu numai ca arvuna a invierii tuturor, ci si ca irumpere a imparatiei Sfintei Treimi in istorie, umanitate si cosmos, ca o noua creatie, integral teonoma, adica hristofora si pnevmatofora.

Taina Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria nu a facut si nu poate face obiectul unor speculatii teologice abstracte, ci invita si atrage deopotriva pe teologi si pe credinciosi la experierea ei prin puterea rugaciunii, curatia inimii, sfintirea mintii, nadejdea ascultarii, adica tocmai prin acele virtuti si harisme, care impodobesc chipul duhovnicesc al celei ce L-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, Mijlocitoarea, Ocrotitoarea si Calauzitoarea crestinilor.

Pr. Prof.. Dr. Stefan Buchiu

• Descantecele si Nascatoarea de Dumnezeu
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Nascatoarea de Dumnezeu
  Publicat in : Maica Domnului
• Nascatoarea de Dumnezeu L-a vazut prima pe Domnul inviat din morti
  Publicat in : Invierea Domnului
• Maica Domnului
  Publicat in : Maica Domnului