Urmarile unirii ipostatice

 

Din cele doua naturi in persoana Mantuitorului Hristos decurg anumite consecinte dogmatice:

 

1. Comunicarea insusirilor

Data fiind unitatea persoanei lui Hristos, firii omenesti i se atribuie insusiri dumnezeiesti, iar firea dumne­zeiasca isi insuseste cele ale firii omenesti. Comunicarea nu se face ca de la persoana la persoana, ci in interiorul aceleiasi Persoane. Sfanta Scriptura spune ca Iisus Hristos "a castigat Biserica cu propriul sange" (Fap. Ap.

20, 28), prin moartea lui a venit impacarea cu Tatal (Fap. Ap. 5, 10). Pe de alta parte, Iisus Hristos este "Cel ce s-a pogorat din cer" (In. 3, 18), "va judeca vii si mortii" (Mt. 25, 1).

 

Daca nu s-ar face acesta comunicare, Ipostasul s-ar manifesta cand ca pur omenesc, cand ca pur dumnezeiesc. Prin cuvintele omenesti nu ar vorbi Dumnezeu Cuvantul, iar in faptele si patimirile omenesti nu s-ar manifesta nimic dumnezeiesc.

 

Comunicarea insusirilor are loc numai cand firile sunt considerate in unirea lor ipostatica. Daca se face abstractie de persoana, nu se poate vorbi de comunicarea insusirilor.

 

In baza comunicarii insusirilor, lucrarile lui Hristos sunt deodata si omenesti si dumnezeiesti, sunt teandrice. Modul comu­nicarii insusirilor si teandria lucrarilor lui Hristos intrec puterea de intelegere a mintii omenesti. Dumnezeirea este prezenta in patima omeneasca, fara a o insusi, iar umanitatea este prezenta in dumnezeire fara a deveni atotputernica.

 

2.  Indumnezeirea firii omenesti a Mantuitorului

In Hristos natura umana este activata in deplinatatea ei. Modul in care este activata este ales de ipostasul divin, Care nu o activeaza niciodata contrar naturii umane. Firea omeneasca a fost ridicata la cel mai inalt grad al perfectiunii, fara insa a-si pierde calitatile proprii. Dogma este cuprinsa in hotararile Sinodului VI Ecumenic. Trupul lui Hristos,  fiind indumnezeit, a ramas in stare omeneasca.

 

Indumnezeirea firii omenesti inseamna perfectiunea acestei firi in limitele ei si nu e vorba de o schimbare a naturii.

 

Cunoasterea lui Hristos este scutita de erori si rataciri dar nu devine atotstiinta divina. Ea creste si se dezvolta: "Iar pruncul crestea si se inalta cu duhul" (Lc. 2, 52). Daca in Sf. Scriptura se spune ca "despre ziua aceea nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal", in legatura cu a doua venire, aceasta se face prin raportare la firea omeneasca.

 

3. Lipsa de pacat a Mantuitorului

In Hristos nu poate exista pacatul pentru ca in El nu este un ipostas umancare sa se poata inchide fata de Dumnezeu.  corespunde lipsei de erori in planul cunoasterii.

 

Sfanta Scriptura marturiseste lipsa de pacat a Mantuitorului numindu-L "Sfant" (Lc. 1, 35) si aratand ca nimeni nu-L va vadi de pacat (In. 8, 46).

 

Este adevarat ca Iisus a avut slabiciunile firii omenesti, dar n-a luat patimile reprosabile si pacatoase, ci doar pe cele ireprosabile si curate. A acceptat suferinta din iubire fata de oameni si, prin atotputernicie, s-a folosit de ea pentru mantuirea omului. Ispita si pacatul au devenit nepu­tincioase in persoana lui Hristos.

 

 4.  Lui Hristos I se cuvine o singura inchinare

Daca am acorda doua feluri de inchinare, L-am imparti pe Hristos in doua. Insa, Hristos nu este un ipostas dublu, ci acelasi ipostas are  o calitate dubla: de Dumnezeu si de om.

 

Desi natura omeneasca ramane omeneasca, totusi, privita in unitatea ipostasului divin, devine proprie Cuvantului intrupat si e demna de adorare. Sfanta Scriptura arata ca "Dumnezeu L-a preainaltat pe El ." (Filip, 2, 9-10) si "Toti sa cinsteasca pe Fiul precum cinstesc pe Tatal ." (In. 5, 22). Sf. Atanasie cel Mare spune: "Noi nu adoram trupul despartindu-l de Cuvant, nici voind sa adoram Cuvantul, nu-L despartim de trup".

 

5. Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu

Biserica a marturisit totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca Cel ce S-a nascut din ea nu este o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca ci insusi Fiul lui Dumnezeu. Persoana care se naste din Fecioara este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc. A respinge calitatea de Nascatoare de Dumnezeu inseamna a respinge intruparea Fiului lui Dumnezeu.

 

Sensul dogmei nu este ca Fecioara a nascut firea divina, ci pe Dumnezeu-Omul, pe Domnul dupa omenitatea Sa, omenitate unita cu Dumnezeu Cuvantul. Dovezi scripturistice in acest sens sunt textele de la Lc. 1, 3,5; Rom. 1, 3 si Gal. 4, 4. Sf. Ioan Damaschinul precizeaza: "Dumnezeu S-a nascut din ea nu in sensul ca Dumnezeu a luat din ea inceputul existentei, ci Cuvantul nascut din veci din Tatal, fara de inceput cu Tatal si Sfantul Duh, in zilele din urma pentru mantuirea noastra, S-a intrupat din ea. Sfanta Fecioara n-a nascut un om ci Dumnezeu adevarat si nu un Dumnezeu simplu, ci Dumnezeu intrupat. Pentru aceasta o numim pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu".

 

.