O circumstanţă atenuantă legată de avort este cazul în care dezvoltarea fătului pune în pericol viaţa mamei. Atunci întreruperea sarcinii este o măsură de forţă majoră. Adică, întreruperea sarcinii nu este scopul intervenţiei chirurgicale, ci efectul secundar şi, din nefericire, rezultatul inevitabil al acesteia. In acest caz avem de-a face cu vechiul principiu: „Răul cel mai mic."

Să presupunem că, în cazul consultaţiei, se descoperă că femeia însărcinată are fibroame multiple sau cancer uterin. Tratamentul terapeutic nu mai este eficient. A face chimioterapie sau radioterapie, în prezenţa unui om viu în uter, este crud şi nebunesc. De aceea mai rămâne soluţia îndepărtării uterului, împreună cu embrionul. Acesta este, totuşi, un rău mai mic decât refuzul operaţiei şi moartea inevitabilă a ambelor persoane.

Astfel se rezolvă problema şi în cazul sarcinii extrauterine. Natura nu a prevăzut ca fătul să se poată dezvolta în afara uterului. Acest lucru poate avea repercusiuni extrem de grave. Ce rămâne de făcut atunci? Să extirpi trompa uterină sau o parte a uterului, împreună cu trompa.

Documentul Doctrina socială a Bisericii Ortodoxe Ruse, adoptat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse din anul 2000, spune astfel: „Atunci când există un pericol real la adresa vieţii mamei dacă se păstrează sarcina, mai ales dacă femeia respectivă mai are copii de crescut, se recomandă, în practica pastorală, a se manifesta înţelegere.

Femeia care a făcut întrerupere de sarcină în astfel de condiţii nu este oprită de la împărtăşanie, însă comuniunea aceasta euharistică va fi condiţionată de un canon de rugăciune, stabilit de preotul duhovnic."1

Inţelegerea de care dă dovadă Biserica nu înseamnă, în astfel de cazuri, o binecuvântare a pruncuciderii. Indicaţiile medicale pentru întreruperea sarcinii nu trebuie interpretate oricum. Hotărârea nu se referă la femeile al căror tratament nu necesită, în mod obligatoriu, avort.

Sunt cunoscute cazuri de jertfire de sine a mamei, pentru pruncul din pântece. Gianna Beretta Molia s-a născut la Milano, în 1922, din părinţi evlavioşi, fiind al zecelea din cei treisprezece copii ai familiei. A studiat la Universităţile din Milano şi Pavia, devenind medic generalist, chirurg şi pediatru. După ce s-a căsătorit a născut trei copii. După aceasta, Gianna a avut două avorturi spontane.

Atunci când a rămas din nou însărcinată, doctorii au descoperit că are o tumoare malignă pe uter. A extirpa tumoarea însemna să omoare copilul şi să rămână infertilă pe viitor. A păstra copilul ar fi însemnat să se expună unui risc aproape total de a muri în timpul naşterii. Ca medic, Gianna înţelegea gravitatea situaţiei, însă ea nu a ezitat. A preferat o intervenţie chirurgicală care să permită păstrarea copilului, dar care să nu garanteze salvarea mamei.

Cu două săptămâni înainte de naştere, Gianna i-a spus soţului: „Dacă nu vor reuşi să ne salveze pe amândouă şi va trebui să alegi, vreau sa fie salvat copilul, nu eu. Să nu te îndoieşti de aceasta nici o clipă!" Unuia dintre prieteni ea i-a mărturisit: „Merg la spital şi nu sunt convinsă că mă voi întoarce acasă. Am o sarcină grea şi nu putem fi salvaţi amândoi, dar eu vreau ca pruncul meu să trăiască."

In data de 21 aprilie 1962 s-a născut fetiţa Gianna Emanuela, iar după o săptămână Gianna-mama a plecat în lumea cealaltă. Murind, ea a şoptit de câteva ori: „Iisuse, Te iubesc!" Pentru această faptă de curaj matern, Papa loan Paul al II-lea a beatificat-o pe Gianna în 1994, iar în 2004 a declarat-o sfântă. Pe medalia comemorativă care-i este dedicată stă scris: „Şi-a sacrificat viaţa pentru a nu denigra demnitatea vieţii."

Aşadar, dacă femeia este informată despre consecinţele bolii sale, dar a decis să păstreze copilul, nimeni nu are dreptul să o forţeze să facă avort. Dar aceasta este o cruce care necesită curaj, credinţă tare şi nădejde în Dumnezeu. Ultimul cuvânt îl are mama, desigur. Cu toate acestea, trebuie să se ia în considerare şi părerea tatălui.

Mai cunoaştem cazuri în care medicii sfătuiau femeile să întrerupă sarcina, însă ele refuzau şi, ulterior, năşteau copii sănătoşi sau care puteau să trăiască, deşi aveau unele deficienţe. Pe de altă parte, consultaţiile medicale-genetice şi diagnosticarea prenatală nu sunt asigurate împotriva greşelilor. Multe diagnostice greşite sunt legate tocmai de sarcină şi naştere (vezi Addenda IV).

Astfel, în jurul anului 1975 o tânără din Ungaria, însărcinată în luna a şaptea, a fost sfătuită de medic să scoată fătul pentru că ar fi fost mort. Sarcina a fost întreruptă, iar la 20 de minute după operaţie asistenta a auzit un scâncet din coşul în care era aruncat „materialul abortiv". Copilul a fost salvat.

Uneori, medicii confundă sarcina cu cancerul. în iulie 2005, presa rusească a relatat povestea Tatianei D. Femeia se consolase deja cu ideea că nu va mai putea fi mamă, pentru că i se stabilise diagnosticul: infertilitate. Prima şi cea de-a doua căsătorie au confirmat acest diagnostic. De aceea, Tatiana, în vârstă de 38 de ani, nu îşi făcea proble me în cazul în care întârzia ciclul menstrual. Fiind şi un pic mai plinuţă, ea nu s-a mirat de creşterea taliei, crezând că are deja o vârstă şi un mod de alimentaţie care duce la îngrăşare, precum şi viaţa sedentară. Disconfortul din abdomen îl punea pe seama unor probleme la stomac. Şi doar atunci când au început s-o doară picioarele, iar burta s-a întărit, ea s-a adresat medicilor.

La policlinica judeţeană, aşa-zişii specialişti nu şi-au dat seama că au de-a face cu o femeie însărcinată şi au trimis-o la oncologie cu diagnosticul „tumoare pe uter".

După mai multe cercetări, diagnosticul a fost confirmat şi ea a fost externată. După o săptămână, ea a fost adusă la spital cu ambulanţa, având dureri de burtă şi hârtia de externare pe care scria diagnosticul de cancer uterin.

Femeia abia a reuşit să urce pe masa de consultaţie. Medicul a strigat atunci: „Femeia aceasta naşte acum! Dacă nu a plecat încă ambulanţa, s-o ducă urgent la maternitate!"

Au reuşit s-o ducă la timp şi a născut o fetiţă sănătoasă, de 2,6 kg. După observaţiile obişnuite ale jurnaliştilor, calea de la tristeţe la bucurie a durat doar câteva ore. Medicii nu au făcut decât să glumească, spunând că „tumoarea" s-a dovedit a avea mânuţe şi picioruşe...

Măria Ş., din Moscova, a primit o veste rea de la medici, la începutul sarcinii: fătul se dezvolta în trompa ute-rină şi sarcina nu putea fi dusă la bun sfârşit. Peste o lună s-a dovedit că sarcina era, totuşi, normală, iar peste alte patru săptămâni s-a văzut că ea va naşte chiar doi copii. Până la urmă Măria a născut tripleţi!

Medicii i-au recomandat Valentinei N. să facă imediat avort. Ei au văzut la ecografie în loc de copil un monstru cu două capete. Valentina nu a fost de acord cu avortul, spunând că acela este copilul ei, oricum ar arăta. Fiul ei, care a primit numele Igor, s-a născut sănătos, fără nici o problemă.

Altă femeie a fost anunţată, după ecografie, că fătul are hidrocefalie. Astfel de copii de obicei mor după naştere. Mama întristată a solicitat ajutor la Centrul medical-cultural „Viaţa". Angajaţii Centrului au sfătuit-o să nu avorteze. „Chiar dacă pruncul va muri după naştere, veţi avea timp să-l botezaţi, ca să vă puteţi ruga pentru el la slujbele din biserică."

Rezistând presiunii din partea celor apropiaţi, femeia a născut o fetiţă sănătoasă. S-a dovedit că fata avea, încă din pântece, părul lung. Acesta plutea prin lichidul intra-uterin şi la ecografie părea că are capul mai mare.

Ginecologul ortodox Natalia Boiko i-a povestit autorului acestor rânduri alte câteva cazuri, din experienţa ei: „Cunosc cel puţin cinci femei care aveau doar un rinichi şi, conform tuturor concluziilor medicale, nu trebuiau să nască. Totuşi, acestea au născut copii sănătoşi. A fost şi un caz când tânăra mamă s-a decis să nască, deşi avea miom uterin. Atunci când copilul născut a împlinit 2 ani, miomul a crescut şi uterul a fost extirpat. Totuşi, femeia este fericită pentru că a reuşit să nască. Altfel, ea ar fi rămas fără copii. Medicii sfătuiesc femeile să avorteze şi în cazul în care acestea sunt bolnave de paralizie cerebrală infantilă. Am avut ca pacientă o femeie cu o formă destul de accentuată de paralizie cerebrală. Aceasta, luptând cu boala pe care o avea şi cu părerea soacrei, a născut doi copii sănătoşi. De aceea, este foarte importantă starea de spirit a femeii."

„Dacă nu întrerupem sarcina, le declară categoric unii medici pacientelor lor, puteţi muri sau copilul se poate naşte mort ori bolnav." Vom încerca să formulăm acelaşi diagnostic, sugerându-i femeii un final pozitiv: „Aveţi o boală grea, care necesită de la medici şi de la dumneavoastră mai multe eforturi şi răbdare. Să sperăm că totul se va încheia cu bine." Cred că sunteţi de acord că aceste afirmaţii ajung la inima femeii în mod diferit. Iată de ce este important nu doar să spui, ci mai ales cum să spui.

Mulţi dintre noi au văzut lumina soarelui în ciuda avertismentelor, îndoielilor şi a sfaturilor medicilor. Este foarte uşor să ne convingem de aceasta, întrebând rudele şi cunoştinţele. Din păcate, de multe ori este îndreptăţită gluma amară: „Pacientul a supravieţuit, chiar dacă medicii s-au străduit foarte mult."

Aşadar, atunci când ginecologul insistă asupra avortului, diagnosticul trebuie neapărat să fie verificat şi de alţi specialişti. Nu trebuie crezut pe cuvânt oricine şi este chiar criminal să crezi persoanele interesate de material abor-tiv. Unele clinici vând „materialul abortiv" pentru producţia de cosmetice şi medicamente (aşa-numita terapie fetală). Din păcate, aceasta duce la multe abuzuri, până la falsificarea informaţiilor oferite pacientelor... Oare cine are atâta răutate, încât să facă rujuri din bieţii micuţi nenăscuţi?!

După cuvintele deputatului Camerei inferioare a Parlamentului Federaţiei Ruse, Alexandru Ciuev, metodele de întinerire şi de terapie a ţesuturilor cu ajutorul celulelor stern reprezintă o industrie înfloritoare, care aduce profituri de miliarde de dolari. Aceasta se poate compara deja cu veniturile din vânzarea drogurilor. Livrările de „material abortiv" în SUA sau Uniunea Europeană se fac, de cele mai multe ori, din Rusia şi din ţările lumii a treia. „Materialele" afro-asiatice sunt adesea respinse de organismele europenilor. De aceea, „materialele" europene sunt mult mai scumpe, ele fiind compatibile din punct de vedere rasial2.

Totuşi, să nu învinuim toţi medicii de rea intenţie, lipsi de profesionalism şi neglijenţă. Slavă Domnului, mulţi medici sunt conştiincioşi şi adevăraţi maeştri în profesia lor!

Metodele contemporane de tratament permit supravieţuirea pruncilor de 500 de grame şi fac posibilă naşterea în condiţii de siguranţă a femeilor care sunt în comă; Astfel, în 2006, Alena Saviţkaia, de 19 ani, a născut un fiu, deşi era în comă profundă. Copilul a fost sănătos. Mama şi-a revenit abia după mai mulţi ani.

Până acum, doar în SUA şi China se înregistraseră cazuri singulare de naştere în timpul comei. Interesant este cazul americancei Susan Torres, în vârstă de 20 de ani, care, când a născut, era deja de trei luni în comă, la un pas de moarte. Din data de 7 mai 2005, creierul femeii încetase să mai funcţioneze din cauza unei tumori, iar medicii menţineau artificial funcţiile organismului. Specialiştii doreau să păstreze viaţa copilului. In luna a şaptea de sarcină i s-a făcut cezariană şi, astfel, s-a născut o fetiţă de 800 de grame.

Ştirea despre o femeie din Rusia care a născut cinci fetiţe gemene, în noiembrie 2007, a devenit o senzaţie şi a făcut imediat înconjurul lumii. Medicii moscoviţi insistau să facă „avort parţial", prin îndepărtarea a doi-trei embrioni, ca să poată supravieţui ceilalţi. Soţii, credincioşi, au refuzat categoric acest lucru. Mama a spus că este dispusă să moară mai degrabă ea decât copiii.

S-a cerut ajutor de peste hotare şi ea a plecat la tratament în Marea Britanie, cu ajutorul sponsorilor. Cezariana a fost făcută la clinica John Redcliff din Oxford. Toţi copiii se simt bine, chiar dacă aveau la naştere câte 850-900 de grame fiecare.

O altă temă de discutat este cazul când mama este sănătoasă, dar embrionul este bolnav. în astfel de cazuri apar alte întrebări şi nedumeriri.

După părerea mea, nu există diferenţă principială între uciderea unui om născut şi a unuia nenăscut. Noi nu ucidem copiii cu sindrom Down, care s-au născut! Din punct de vedere juridic, embrionul nu poate fi tras la răspundere. Este nedrept ca acesta să fie ucis doar pentru ca este bolnav. Acesta este fascism. Descoperirea oricărei patologii la făt nu dă dreptul moral pentru avort.

Ce să spui însă despre o femeie bolnavă de alcoolism, care a băut şi a distrus sănătatea copilului ? De ce copilul este cel care trebuie să plătească pentru viaţa delăsătoare a mamei sale? Şi noi ştim că tocmai el este cel care plăteşte.

Din punctul de vedere al moralei creştine, naşterea şi educarea unui copil invalid reprezintă, pentru suflet, o cruce grea, dar mântuitoare. însă atunci când părinţii îndepărtează de la ei această greutate, nu păcătuiesc doar împotriva lui Dumnezeu, ci şi împotriva lor înşişi. Şi apoi, poate apărea în viaţă ceva mult mai rău, din această cauză. Dacă omul nu-şi părăseşte crucea, atunci Domnul îi dăruieste, atât lui, cât şi celor apropiaţi, mult har. Nu în zadar â apărut proverbul: „Fiecare copil vine cu pâinea lui."

După convingerea părintelui Paisie Aghioritul, oamenii cu dizabilităţi intelectuale merg direct în Rai, pentru că nu au păcate personale. Conştiinţa şi voinţa lor sunt atât de mult lovite de boală, încât Dumnezeu nu îi trage la răspundere. A ucide un astfel de suflet este cu atât mai grav. „Dacă părinţii vor analiza această problemă din punct de vedere duhovnicesc, nu vor avea decât de câştigat", spune părintele aghiorit3.

Partizanii avorturilor mai spun că un copil poate să nu fie dorit de părinţii lui. Dar pruncul nu este dator nimănui şi nu este obligat să câştige dragostea părintească. El nu a solicitat să fie zămislit. Până la urmă, dacă acesta este lipsit chiar şi de dreptul la viaţă, ce să mai vorbim despre obligaţiile lui!

Ce vom spune despre bolile care se află în registrul de indicaţii oficiale pentru avort ?

Atunci când sunt întrebat despre rubeolă, răspund: „Vă temeţi de rubeolă? Este corect să vă temeţi, pentru că această boală poate face rău copilului în primele trei luni de sarcină. După aceasta, virusul nu afectează atât de mult sau aproape deloc fătul. De aceea, rubeolă nu este o condamnare la moarte a fătului."

Să ne amintim cum se proceda în vechime în Rusia. Dacă cineva avea simptome de rubeolă, atunci toate fetele nemăritate erau duse în acel sat, pentru a lua boala.

Astfel, ele stăteau câteva ore, la un ceai, în casă cu bolnavul de rubeolă. Dacă femeia a fost bolnavă în tinereţe de rubeolă, acest virus nu mai este periculos pentru fătul din pântecele ei. Aşa se făcea imunizarea naturală în popor.

Astăzi, a fost dezvoltată vaccinarea eficace şi sigură contra rubeolei, a hepatitei B şi a altor boli periculoase pentru femeile însărcinate. Femeile care nu au făcut rubeolă primesc, prin vaccin, tulpini special crescute ale virusului. Acest lucru nu produce boala deplin, dar formează protecţie pentru viitor.

Dacă femeia, din pricina profesiei, are contact cu persoane de la care se poate infecta (educatoare, profesoară), această profilaxie este cu atât mai importantă. In unele ţări vaccinarea se face tuturor fetiţelor-adolescente. Şi în Rusia se face, dar opţional.

Vaccinarea este contraindicată în timpul sarcinii, deşi în 1998 cercetătorii au demonstrat că aceasta nu afectează fătul. Chiar dacă femeia însărcinată a fost vaccinată din greşeală sau din neştiinţă, acest lucru nu este un motiv pentru avort, ci pentru o urmărire mai atentă a stării pruncului. . Aşadar, este necesar ca injecţiile să se facă respectându-se instrucţiunile. Chiar dacă sună banal, este bine să fim raţionali şi să încercăm să evităm situaţiile în care vom fi împinşi să facem avort. A ne aşterne din timp, înainte de boală, suntem sfătuiţi şi în Biblie. Trebuie să avem grijă de noi şi de copil. Aceasta ne va feri de multe greutăţi.

Şi încă un aspect important. Cercetătorii au elaborat metode de prognoză a infecţiei intrauterine. Să presupunem că femeia însărcinată s-a îmbolnăvit de rubeolă. Mai demult, i s-ar fi propus să facă avort. Astăzi însă avem şansa să aflăm dacă fătul este infestat sau nu. De asemenea, specialiştii învaţă să trateze pruncii încă de când aceştia sunt în uter.

Trebuie să luăm în considerare şi progresul ulterior al medicinei. Cine poate spune sigur că nici peste cinci sau zece ani unele boli incurabile nu vor putea fi tratate cu succes ? Dar pe cine să mai tratezi atunci, dacă pruncul a fost ucis? In zilele noastre se săvârşesc vindecări minunate, prin mila lui Dumnezeu.

O altă întrebare care apare foarte des este aceea a copiilor cu sindrom Down. Aceasta este, Doamne fereşte, o mare nenorocire. Dar iată şi două cercetări statistice. In Rusia, copiii care au sindrom Down sunt de foarte multe ori trimişi la orfelinate, unde, cu bugetul extrem de mic alocat acestor instituţii, ei trăiesc cam 30-35 de ani.

Aceştia sunt hrăniţi şi primesc medicamentaţie care îi calmează. Cu ei nu lucrează psihologi sau pedagogi. Personalul din orfelinate parcă se străduieşte să le scurteze viaţa. Sigur că aceasta nu este viaţă normală!

Dar să ne uităm la copiii care au sindrom Down şi nu au fost părăsiţi de părinţi. Ei socializează, pot comunica, joacă în filme, învaţă monologuri lungi, joacă şah. Din doi bolnavi de Down nu întotdeauna se naşte un copil bolnav!

In una din scrisorile sale, Sfântul Teofan Zăvorâtul meditează asupra oamenilor bolnavi psihic: „Idioţi! Pentru noi sunt aşa, dar nu şi pentru ei înşişi sau pentru Dumnezeu. Duhul lor creşte, în felul lui. Noi, cei înţelepţi, putem ajunge mai rău ca ei. Iar copiii sunt cu toţii ca îngerii lui Dumnezeu."4

Lumea interioară a unui om cu dizabilităţi intelectuale se dezvoltă după legile sale, necunoscute nouă. Cu toată boala lor, aceşti oameni au bucurii şi fericire, deşi noi, în locul lor, am fi nefericiţi încontinuu. Cei cu sindrom Down, spre exemplu, sunt foarte buni la inimă, săritori, naivi şi zâmbitori, ca nişte copii (vezi Addenda IV). Iar noi ştim că sinceritatea şi bunătatea nu sunt apanajul tuturor oamenilor „normali".

După părerea directorului Centrului de pedagogie curativă din Moscova, R.P. Dimenstein, nu există copii „fără perspective". Pentru angajaţii centrului este ceva obişnuit deja ca mulţi psihiatri profesionişti, doctori în ştiinţe, să afirme despre un copil că nu poate fi aliniat societăţii şi că trebuie trimis la o şcoală specială. Totuşi, mulţi dintre aceştia ajung până la urmă să absolve şcoala şi să-şi facă o viaţă normală. Din practică s-au constatat următoarele: dacă un copil diagnosticat astfel nu este în grija specială a pedagogilor, atunci se produc lucrurile aşteptate. Astfel, „dacă un copil cu sindrom Down nu este învăţat cum să se descurce, el va trăi mult mai puţin. Iar medicii care lucrează la noi, continua Dimenstein, sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea. Ei văd ce se întâmplă cu un copil băgat în seamă."5

Referitor la aceasta, în Occident, astfel de copii sunt chiar adoptaţi sau trăiesc în internate speciale, timp de 60-65 de ani. Cu ei lucrează specialişti de seamă, care ating rezultate deosebite. Nivelul defectelor moştenite este corectat printr-o educaţie aleasă. Este o bucurie să vezi cum o boală grea e biruită prin dragostea şi înţelepciunea oamenilor cărora le pasă.

Unde duce selecţia embrionilor, după principiul „cel sănătos rămâne, iar cel bolnav dispare"? La aceea că nu vom mai avea un al doilea Homer. Marele poet al Antichităţii, autorul Iliadei şi Odiseii, se născuse orb. Dacă se năştea în Sparta, ar fi fost aruncat în prăpastie. Dar el nu s-a născut în Sparta. Şi tocmai el a cântat victoria spartanilor împotriva atenienilor, în războiul troian!

Dacă oamenii din secolul al XlX-lea ar fi acţionat după principiul „De ce să naştem epileptici?!", nu i-am mai avea pe Dostoievski şi Van Gogh. In general, genialitatea este conjugată cu o doză de nebunie. Mulţi oameni mari din istorie sufereau pe plan psihic, fapt care ar fi putut constitui, în timpurile noastre, motiv pentru avort.

Odată, la un congres internaţional, un ginecolog francez a relatat o istorie instructivă. Primul copil al unei familii s-a născut orb, al doilea mut, iar al treilea cu alte probleme de sănătate. Tatăl lor era alcoolic, iar mama avea tuberculoză. Cu toate acestea, ei au făcut şi al patrulea copil. Astfel, s-a născut un băieţel care era bolnăvicios şi care la 31 de ani a surzit complet. Incheind fraza, oratorul i-a întrebat pe colegii lui dacă ar fi fost bine să fie întreruptă cea de-a patra sarcină. Intreaga sală a fost de acord cu concluzia aceasta. Atunci cel care vorbea a rostit numele celui de-al patrulea copil: Ludwig van Beethoven.

După părerea părintelui Paisie Aghioritul, dacă un om încalcă porunca dumnezeiască, el singur răspunde pentru aceasta. Dacă însă păcatul ajunge ca o lege pentru ţară, pedeapsa lui Dumnezeu ajunge la tot poporul, pentru ca acesta să înţeleagă că a greşit6.

Mai există o pildă. Vieţuitorii unui stat îl implorau pe Dumnezeu să le dea conducători înţelepţi, negustori cinstiţi, soţi vrednici. Dumnezeu le-a răspuns: „V-am dat aceşti oameni, dar voi i-aţi ucis în avorturi."

Ce să mai zici într-un astfel de caz?

KONSTANTIN V. ZORIN
CE LI SE ASCUNDE TINERILOR, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CE LI SE ASCUNDE TINERILOR"

Note:
1Documentul Doctrina socială a Bisericii Ortodoxe Ruse, în volumul de documente ale Sinodului Arhieresc, Moscova, 2000, pp. 364-365.
2 „Acţiunea pentru interzicerea propagandei la avorturi." Accesare informaţie la: http://www.km.ru/action/index.asp.
3 Pr. Paisie Aghioritul, Gânduri despre familia creştină, Moscova, 2001, pp. 37-38.
4 Sf. Teofan Zăvorâtul, îndrumări, Moscova, 1994, pp. 69,115.
5 Dimenstein R., „Condamnarea definitivă" în revista „Parcul veseliei", nr. 2/2004, p. 22.
6 Pr. Paisie Aghioritul, Cuvinte, vol. IV, Moscova, 2004, p. 86.