Pastele - pregatire si traire

Pastele - pregatire si traire Mareste imaginea.

Pastele este evenimentul central in viata cucernica, eclesiastica si spirituala. Pastele este sarbatoarea Invierii lui Hristos, este trecerea omului din moarte la viata, Pastele este si trairea harului lui Dumnezeu in inima curatita. Experienta pas­cala este trairea atmosferei invierii. Cand sufletul a simtit in­vierea lui din moartea pe care o suferise din cauza patimilor, cand mintea a dobandit libertatea spirituala din robia patimilor, atunci este trait Pastele.

Este nevoie insa de pregatire ca sa ajunga omul la acest eveni­ment, sa traiasca Pastele in chip personal. Exact din aceasta rati­une vom vedea cateva parti ascunse din pregatirea si trairea Pastelui, luand motivul dintr-un pasaj evanghelic si dintr-o inter­pretare pe care o face acestuia .

Evanghelistul Marcu descrie ultima sarbatorire a Pastelui iu­daic de catre Domnul si ucenicii Lui. Este cunoscut ca in ziua sarbatoririi Pastelui Domnul a predat , care este trairea Pastelui spiritual, impartasirea Trupului si San­gelui lui Hristos. Textul evanghelistului Marcu este urmatorul: "Si in prima zi a azimilor, cand jertfeam pastele, spun acestuia ucenicii Lui: Unde vrei ducandu-ne sa pregatim ca sa mananci pastele? Si trimite doi dintre ucenicii Lui si le spune lor: mergeti in cetate si va va intampina un om care poarta un vas de apa; urmati-l pe el, si unde va intra, spuneti stapanului casei ca invata­torul zice: unde este camera mea ca sa mananc pastele impreuna cu ucenicii mei? Si acesta va va arata o sala mare gata asternuta; acolo sa pregatiti pentru noi" (Marcu 14, 12-15).

Prima zi a azimilor era ajunul Pastelui ebraic, pentru ca era prima zi in care evreii aveau grija sa indeparteze orice necuratie ca sa manance in ziua Pastelui - care era amintirea si rememo­rarea eliberarii lor din robia egiptenilor - azimile impreuna cu mielul pascal, verdeturile amare etc. in interpretarea Presbiterului Victor "prima dintre azimi cea dinaintea azimilor o numesc, caci au obisnuit de seara sa socoteasca totdeauna ziua". Cautarea unei camere deosebite arata ca Hristos nu avea o locuinta partic­ulara, "ca el nu avea casa, nu avea loc de sedere", si chiar ca Hristos in acest fel arata "pana in cea de pe urma zi, ca nu era impotriva Legii". Astfel Domnul a sarbatorit Pastele iudaic, dar l-a schimbat, deoarece a instituit Taina Sfintei Euharistii, prin care omul trece din moarte la viata, din stricaciune in vesnicie.

Este foarte important ca inter­preteaza acest eveniment in chip alegoric. Desigur, trebuie sa notam ca alegoria Parintilor nu desfiinteaza evenimentul istoric, ci il muta in alta sfera. Cu alte cuvinte, Sfintii Parinti, folosind alegoria, nu urmaresc sa respinga evenimentele istorice, ci ex­prima experientele lor personale dinauntrul acestora. Viata eclesiastica care trece din inima lor este exprimata dinauntrul eveni­mentelor evanghelice si dinauntrul adevarurilor evanghelice. Numai dinauntrul acestei prisme putem sa interpretam ortodox explicatia alegorica a Parintilor Bisericii.

Doua interpretari prezinta Sfantul Maxim, care sunt integrate in toata invatatura lui teologica privitoare la viata spirituala. Prima interpretare este generala, iar a doua persoanla. Conform primei interpretari cetatea in care trimite Domnul pe ucenicii Lui este lumea perceptibila, omul si in general, firea oa­menilor. Domnul pregateste neamul omenesc sa primeasca intru­parea Lui si comuniunea impreuna cu El. Cei doi ucenici care sunt trimisi si care sunt "si pregatitori inaintemergatori ai festi­nului mistic al Lui in fata firii oamenilor", sunt legea si legea . Prima lege purifica omul prin filosofia practica si a doua ridica mintea de la cele trupesti "la vederile inrudite ale lucrurilor inteligibile", prin initierea contemplativa.

In invatatura Sfantului Maxim, precum si a multor alti Parinti, filosofia practica inseamna curatirea inimii de afecte, care este inteleasa in principal ca schimbare a fortelor sufletului, incat sa actioneze conform naturii, nu impotriva naturii, si initierea con­templativa este pe de o parte, luminarea mintii, pe de alta parte, vederea lui Dumnezeu, comuniunea cu El.

Omul care duce vasul de apa (ulcior de lut) este acela care prin filosofia practica tine pe urmerii virtutilor vasul de apa, adica in omorarea simturilor harul Sfantului Duh. Vasul de lut, adica ul­ciorul de pamant, arata moartea, deoarece lutul care fusese ars este nepotrivit pentru cresterea semintei. Astfel oamenii care se lupta sa-si omoare madularele cele de pe pamant, sa omoare sim­turile incat acestea sa slujeasca dupa Dumnezeu si nu dupa om si Pazesc harul Sfantului Duh, acestia seamana cu cel care duce vasul de apa. Al doilea pe care il intalnesc ucenicii este stapanul casei, care le arata foisorul asternut. Stapanul simbolizeaza pe toti aceia care se afla in stadiul contemplarii, care au pregatit locul ca sa vina Domnul si sa cineze. Casa este "posesia dupa evlavie". In aceasta locuinta este indrumat omul practic, in timp ce stapanul casei este mintea curata care este luminata de cunoastere.

Conform cu aceasta interpretare, aici este aratata filosofia practica si initierea teologica, fapta si contemplatia. Fapta duce la contemplatie si contemplatia pastreaza fapta. Putem inca sa adaugam ca acestea sunt activate in Biserica, de aceea si casa este ortodoxia, pentru ca numai ortodoxul poate sa aiba expe­rienta acestei vieti contemplative, deoarece ortodoxia se identi­fica cu si Biserica, precum invata Sfintii Parinti. Astfel Hristos intalneste prin intruparea Lui omul, il conduce la fapta si teorie si cineaza impreuna cu el in marea Taina a Bisericii, si in principal in taina teologiei.

Exista insa si o a doua interpretare a Sfantului Maxim, care este mai mult personala. Cetatea este sufletul fiecarui om, in care sunt trimisi mereu "ca discipoli ai Cuvantului si ai lui Dumne­zeu, cuvintele despre virtute si cunoastere". Acela care duce va­sul de apa este cel care pastreaza cu cuget rabdator harul . Pentru ca intr-adevar nu ajunge Botezarea noastra, ci se cere si stradania sa pastram harul Sfantului Botez. Prin urma­re, se cere un mod rabdator de viata si un cuget docil. Este nevoie de curaj sufletesc ca sa poata omul sa creasca in viata duhovni­ceasca. Casa este "starea stapanitoare si posedarea virtutilor" din diferite pietre tari, adica din "puternice si barbatesti purtari si ganduri".

In viata noastra spirituala se cere hotarare puternica ca sa ramanem in poruncile lui Hristos, barbatie sufleteasca ca sa parcurgem calea stramta si indurerata care conduce la comuni­unea cu Dumnezeu. Foisorul este "larga si spatioasa gandire si abilitatea cunoasterii", adica capacitatea mintii, care este rezul­tatul creatiei si purificarii mintii.

Stapanul casei care gazduieste pe Domnul cu ucenicii Lui este "mintea cea extinsa in stralucirea casei dupa virtutea si prin frumusetea si dimensiunea cunoas­terii". Mintea este ochiul sufletului, care eliberata de boala, care este inrobirea in logica, angoasa, mediu si patimi, dobandeste cu­noasterea lui Dumnezeu. Mintea este iluminata si iluminandu-se cunoaste pe Dumnezeu, mananca Cina cea de Taina, mielul lui Dumnezeu.

Astfel preceda filosofia practica, adica curatirea de patimi si dobandirea virtutilor, si urmeaza contemplatia, care este neintre­rupta amintire de Dumnezeu si vederea lui Dumnezeu. Pentru ca in invatatura patristica contemplatia nu este simplu dezvoltarea teoretica a anumitor adevaruri, precum in mod obisnuit este sub­inteles de catre unii teologi contemporani, ci , care este comuniunea omului cu Dumnezeu.

De aceea Sfantul Maxim incheie ca Pastele este trecerea Cu­vantului in mintea omeneasca, drept care i se ofera participarea la bunurile Lui. "Caci Pastele intr-adevar este trecerea in mintea omeneasca a Cuvantului". Este fundamentala aceasta invatatura a Sfantului Maxim, deoarece arata modul de a ne feri de o sarba­torire exterioara si formala a Pastelui. Multi contemporani, influ­entati de un lumesc mod de viata, au inlocuit adevarata sarba­torire a Pastelui cu deformate lumesti sarbatori.

Pentru multi pro­cesiunea din  (a Epitafului), retragerea cu torte, mancarea, excursiile, poate si formalele "urmariri" ale slujbelor se numesc Paste. Dar acestea sunt o sarbatoare exterioara. Ade­varata sarbatoare a Pastelui este curatirea mintii si trecerea Cuvantului in om insusi.

In alt loc Sfantul Maxim vorbeste despre adevarata inviere a omului. Cine a fost invrednicit de a opta zi, acesta a fost inviat din morti, adica a fost inviat din toate cele simtite si gandite, din ra­tiuni si intelesuri. Aceasta inviere, care este partasia la veacul al optulea, la viata cea dupa a Doua Venire a Cuvantului, este singura viata fericita intru Dumnezeu. "Iar cel invrednicit si de ziua a opta a inviat din mortii cei impreuna cu Dumnezeu, vreau sa spun, a in­viat din toate cele simtite si cele gandite si din ratiuni si intelesuri, si a trait fericita viata a lui Dumnezeu, a Singurului Stapan al vietii, intrucat si el a devenit prin indumnezeire dumnezeu".

Pastele este viata lui Dumnezeu in noi, partasia Sfantului Duh, invierea noastra din moartea pe care am suferit-o din cauza existentei patimilor. La acest adevarat Paste conduc fapta si con­templatia. Atunci omul este facut dumnezeu dupa har si sarba­toreste vesnicul si marele Paste. Traieste "Pastele cel tainic, Pastele preacinstit". Gustand unicul Paste viu, care este Hristos, devine si omul insusi Paste.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos



30 Martie 2012

Vizualizari: 11235

Voteaza:

Pastele - pregatire si traire 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.