Hristos cel Inviat, temelia unirii dintre Dumnezeu si oameni

Hristos cel Inviat, temelia unirii dintre Dumnezeu si oameni Mareste imaginea.

Scrisoare pastorala la sarbatoarea Invierii Domnului
Iasi, anul mantuirii 2012

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IASILOR SI MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI


Iubitilor preoti din parohii,
cuviosilor vietuitori ai sfintelor manastiri si
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si
ajutor de la Dumnezeu Cel in Treime preaslavit –
Tatal, Fiul si Duhul Sfânt!


"Ca niste faclii de Dumnezeu luminate, de la apus si de la miazanoapte, si de la mare si de la rasarit, intru tine binecuvantand pe Hristos in veci” (1)

Iubiti frati si surori intru Hristos Domnul,

Iata-ne ajunsi, prin mila lui Dumnezeu, la Praznicul cel mare al Invierii, in care "Lumina cea fara de ani – Hristos – din mormant cu trupul tuturor a stralucit ” (2). Adunati in jurul sfintelor altare si purtand faclii in maini, ne simtim sufletul cuprins de lumina: este o bucurie pe care – fie ca o intelegem in profunzimea ei, fie ca nu – o traim in aceste clipe. Suntem parca mai aproape de Dumnezeu; descoperim in inimile noastre mai multa bunatate, mai multa deschidere si mai multa dragoste fata de cei de langa noi.

In aceasta noapte de Inviere, zidurile de despartire dintre oameni nu mai sunt atat de puternice. Punti de legatura se stabilesc intre persoane invrajbite de multa vreme. Este un har unificator in taina invierii si acest adevar ofera o stralucire aparte zilelor de Pasti. "Ziua invierii!” exclamam in aceasta perioada, "sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: «fratilor» si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru inviere. si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le.”(3)

Spre biserici se indreapta acum cei mai multi dintre romani. Chemati de o credinta puternica sau din simpla obisnuinta ori curiozitate, ei alcatuiesc o frumoasa desfasurare de lumini care stralucesc in fata bisericilor, in cimitire si apoi pe strazi si la casele lor. "Ridica imprejur ochii tai, Sioane, si vezi”, canta Biserica in aceasta noapte, "ca iata, au venit la tine fiii tai, ca niste faclii de Dumnezeu luminate, de la apus si de la miazanoapte, si de la mare si de la rasarit, intru tine binecuvantand pe Hristos in veci.”(4)

De unde acest simtamant al unitatii dintre oameni? De unde aceasta putere ca oameni cu pareri contrare si preocupari felurite sa fie impreuna? Cine ii aduna pe toti sub aceeasi lumina? Ce ii atrage pentru a depasi, chiar si numai pentru o clipa, antagonismele dintre ei? In numele cui si pentru ce motiv milioane de oameni se strang in fata a zeci de mii de biserici in aceeasi noapte?

Se va raspunde – si nu intotdeauna fara dreptate – ca aceasta sedere impreuna, aceasta partasie la acelasi eveniment si, eventual, cu aceeasi motivatie, este o unire de moment, fara adancime si fara continut. Dupa slujba, dupa momentul de fratietate trait cu mai multa sau mai putina intensitate, omul revine la starea cea veche, la obisnuintele de dinainte, in care armonia, buna intelegere, unirea pentru un tel comun nu-si mai gasesc de cele mai multe ori locul.

Da! O privire onesta asupra starii lucrurilor arata faptul ca nu toti participantii la slujba de Pasti sunt patrunsi de adevarul Invierii pana la ultima fibra a fiintei lor. In pofida acestei situatii, ceea ce se petrece acum pastreaza ceva din bogatia de har si binecuvantare pe care numai Dumnezeu o poate darui. Se realizeaza, daca nu o adevarata unire intre oameni, cel putin o icoana, un chip, o pregustare a acestei uniri in duh si adevar.

Dreptmaritori crestini,

Imaginea care se infatiseaza ochilor nostri in noaptea de Pasti este mult diferita de ceea ce se intampla in viata de zi cu zi. Daca Invierea Domnului este izvor de lumina, bucurie, pace si unire intre oameni, acest izvor nu este totdeauna sesizat in viata obisnuita. Aici, adeseori, in multe inimi domina intunericul, ura, conflictul si dezbinarea.
Dezbinarea este adusa, inainte de toate, de egoismul omului: lupta pentru propria imagine, pentru apararea demnitatii, inteleasa in sensul rau al cuvantului, pentru interesul propriu, pentru cariera, succesul sau viitorul propriu este acerba si face nenumarate victime. "Dezbinarea”, spune Parintele Dumitru Staniloae, "este lupta tuturor impotriva tuturor pentru lucruri singulare si vremelnice.”(5)

In imaginea de mai sus, descrisa astfel de cel mai mare teolog roman, regasim si chipul societatii romanesti actuale, definita printr-o acuta dezbinare. Cum se poate gasi calea depasirii acestei situatii? Care sunt mijloacele prin care ea sa se realizeze? Cine sa faca acest lucru? Raspunsul obisnuit la cauzele care au generat aceasta situatie este, in general, legat de coruptie, saracie, mostenirea trecutului, contextul european sau mondial. O analiza atenta si in profunzime a societatilor definite prin corectitudine, buna-stare materiala si fara sechele datorate perioadei anterioare arata, cu toate acestea, o mare lipsa de sens in viata, un sentiment intens de neliniste, confuzie si disperare.

Unde poate fi gasit totusi raspunsul?

"Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati ” (6), zice Hristos, pentru ca: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.”(7) Da! Raspunsul este unul singur: Hristos-Dumnezeu. In Hristos, omenirea descopera unitatea, sensul existentei, pacea launtrica. "In afara de Dumnezeu nu e cu putinta unitatea, deci nici mantuirea. Hristos Se extinde cu trupul Sau jertfit si inviat in noi, ca sa ne uneasca si sa ne faca asemenea Lui, umplandu-ne de aceeasi iubire a Lui fata de Dumnezeu Tatal si de a lui Dumnezeu Tatal fata de El, care este in El. Iar aceasta e Biserica.”(8)

In Hristos se depasesc toate despartirile dintre oameni, chiar daca acestia au convingeri politice diferite, conceptii economice sau culturale deosebite. "Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus ”(9), spune Apostolul Pavel, adresând, in acelasi timp, indemnul: "Siliti-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii. Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre; este un Domn, o credinta, un botez, un Dumnezeu si Tatal tuturor, Care este peste toate si prin toate si intru toti ”(10).

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului in duh de "frica de Dumnezeu, credinta si dragoste” este calea adevarata a unirii intre oameni si a acestora cu Dumnezeu. "O, ce taina coplesitoare! ” exclama Sfantul Nicolae Cabasila, "cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui, una cu voia noastra, trupul si sangele Lui, una cu trupul si sangele nostru! si atunci cat de puternic trebuie sa fie cugetul nostru, cand e stapânit de cugetul lui Dumnezeu, cat de darza vointa noastra, daca insusi Domnul o mana, si cat de inflacarat curajul nostru, cand focul insusi se revarsa peste el! ”(11)

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

In aceasta noapte de taina a Sfintelor Pasti inimile noastre se unesc pentru o clipa si vazduhul se umple de strigarea ca "Hristos a inviat! ” si ca "Adevarat a inviat Hristos! ”. Avem, oare, forta launtrica pentru a prelungi in casele si la locul nostru de munca acest duh al unitatii intre noi, care, parca, ne cuprinde in aceasta noapte? Lumina lumanarilor care straluceste pe chipurile noastre se va mentine si se va prelungi in suflete? Exista vreo sansa de a intelege ca iubirea zideste unitatea dintre noi, in timp ce trufia egoista o darama? Avem noi capacitatea sa acceptam adevarul evanghelic ca fericirea poate fi gasita in a fi smerit, bland, pasnic si chiar in rabdarea necazurilor?
Este foarte greu, desigur, mai ales in lumea de azi. Greu, dar nu imposibil. Sunt intre noi oameni, pe langa care trecem adesea cu nebagare de seama, oameni care traiesc in ritmul "vietii in Hristos” Cel mort si inviat. Bucuria de a sluji, nu de a fi slujit, bucuria de a darui, nu de a primi, bucuria de a pretui viata altora mai mult decat propria viata, bucuria de a fi cel din urma pentru ca semenul sa creasca, sa fie primul, sunt atitudini care creeaza centre de unitate, de putere spirituala sustinatoare a lumii.

Inima umanitatii, forta ei de supravietuire n-o dau organizatiile politice, economice, militare, nici chiar cele culturale bazate pe intelepciunea acestei lumi. Ele sunt, in general, neputincioase in fata suferintei nesfarsite a oamenilor. "Singura iesire este de a afla in noi intelepciunea, hotararea de a nu trai dupa ideile acestei lumi, ci de a urma lui Hristos.”(12) "Dezlegarea” problemelor "nu tine nici de vreo organizare, nici de o anume purtare, ci de hotararea de a rabda totul. Fiecare dintre noi trebuie sa aiba pentru ceilalti dragostea unei mame ”(13), spune un duhovnic contemporan.

Parlamentele, guvernele, organizatiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate isi au rolul lor in viata lumii. Acesta este, dupa spusele unui ganditor crestin din veacul al XIX-lea (14), nu de a transforma lumea in paradis, ci de a o impiedica sa ajunga un iad. Responsabilitatea noastra, a crestinilor, este aceea de a ne stradui ca aceste organisme sa aiba duh crestin, sa fie conduse de oameni cu frica de Dumnezeu, cu rusine de oameni si cu iubire de neamul din care fac parte. In context romanesc, acest lucru este extrem de important anul acesta, intrucat in perioada urmatoare vor fi alegeri pentru mai-marii oraselor, satelor si pentru Parlamentul tarii.

Avand incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu si in capacitatea de discernamant, rabdare si marturisire a romanilor, rog pe Hristos Cel inviat sa ne ocroteasca pe toti in mila iubirii Sale; sa ne daruiasca duhul unitatii, unitate posibila numai in El si in al Sau nume. Din credinta si iubirea noastra pentru Domnul sa izvorasca puterea noastra de ingaduinta fata de greseala aproapelui, de rabdare in necazurile vietii, de marturisire curajoasa a adevarului si, mai ales, de iertare si iubire pentru toti si pentru toate.

Va adresez indemnul de a pastra lumina invierii cat mai adanc in suflete, de a darui aceasta lumina celor din jur si de a fi bucurie si nadejde unii pentru altii si toti pentru Dumnezeu, Biserica si Neam.

HRISTOS A iNVIAT!

Al vostru frate si parinte impreuna slujitor si rugator in Via Domnului,

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei


Note bibliografice
1. Canonul Utreniei invierii, Cantarea a opta, Penticostar, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1999, p. 21.
2. Canonul Utreniei invierii, Cantarea a saptea, Penticostar, p. 21.
3. Slava de la Laude, Utrenia invierii.
4. Canonul Utreniei invierii, Cantarea a opta.
5. Pr. prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 2, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997, p. 265.
6. Matei 11, 28.
7. Ioan 14, 6.
8. Pr. prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. 2, pp. 263-264.
9. Galateni 3, 28.
10. Efeseni 4, 3-6.
11. N. Cabasila, Despre viata in Hristos, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997, p. 109.
12. Pr. Sofronie Saharov, Din viata si din duh, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 16.
13. Ibidem, p. 19.
14. Vladimir Soloviov, citat de Parintele Nicolae Steinhardt, in Primejdia marturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, p. 233.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1167

Voteaza:

Hristos cel Inviat, temelia unirii dintre Dumnezeu si oameni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE