Mi-e psalm incins pustia sub picioare
si legamant pe limba mea am pus
sa nu graiesc cuvinte trecatoare,
ci-umil sa tac Cuvantului de sus.
Mi s-a-nclestat, paraginita, gura,
dar gandul, ca o fiara hamesita,
cu gheare reci imi bantuie faptura
si-ar vrea-nlauntrul meu sa ma inghita.
De-ar curge lin doar Duhul Tau in mine,
mi-ar inflori nevrednicele oase
si m-as culca in poala lunii pline,
cu bun miros sa mi Te-astept, Hristoase.
Dar lunga-i, Doamne, calea Ta si-ngusta,
iar noi rusinea vesnicului crug:
la rau mai iuti ca niste cai de pusta,
la bine-nceti ca boul pus la jug!
si nu mai stiu ce-i bine si ce-i rau
cand dracu-mi zice: “Striga catre Domnul!”,
si, luminos ca un trimis de-al Tau,
imi urca veghea si-mi coboara somnul…
Smereste-mi, Doamne, limba-ntru Cuvant,
caci duhu-i plin de ravna suitoare,
dar carnea mea se cere spre pamant
si lumea ca un brat pierdut ma doare.
Nu, nu-mi trimite inger sa ma-nvete,
caci ma-ndoiesc de-auz si de vedere,
ci-orbeste-ma cu muta frumusete
a mortii cand se crapa de-nviere…
Acestea-n piatra eu le-am scrijelit,
ce-mi zice lumea Teognost Batranul,
sa-mi fie-n veci pacatul pomenit…
si-ntaiul le-a cetit, ranjind, Hapsinul.
Razvan Codrescu - Crucile pustiei: Poeme neptice
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.