Predica la Sfantul Nicolae

Predica la Sfantul Nicolae Mareste imaginea.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei V, 3.)

Sfantul Nicolae - Predica

Frati crestini,
Socot ca nu este pamantean care sa nu doreasca sa fie fericit. Cine n-a dobandit fericirea suspina dupa ea. Sufletul fiecaruia din noi e insetat de aceasta feerie luminoasa care straluceste in ochii oricarei fiinte omenesti. Pentru aceasta, orice facem, urmarim ca doar-doar ne vom ridica inca pe o treapta, pe aceasta scara cereasca a fericirilor mult dorite. Dupa cum vedeti, toti la un loc, si fiecare in parte, ne cautam fericirea, care in ultima analiza este una si aceeasi pentru toti, fericirea. Aceasta nazuinta a sfortarilor tuturor oamenilor dupa fericire, inseamna ca noi am avut aceasta fericire, am pierdut-o si acum o cautam pana cand iarasi o vom gasi, caci altfel nu ne aflam linistea, pana cand nu ne aflam fericirea.

Durerea noastra e ca in aceasta stradanie de orice moment, de a gasi ceea ce am pierdut, adesea multi, foarte multi oameni sunt dezamagiti. Aceasta, nu pentru ca n-ar fi existand pentru fiecare fericirea, dar nu toti se lasa indrumati pe calea care cu adevarat duce la fericire. Multi se incred numai in luminile ratiunii lor, sau se lasa dusi de valurile poftelor lor, sau mai stiu eu de ce sfat, care nu vine de la Dumnezeu, si atunci, in loc sa se inalte pe scara fericirilor, sarmanii se scoboara pe scara nenorocirilor.

Pentru a nu face, fiecare in parte, dupa puterile lui, aceasta trista experienta, Mantuitorul ne-a izbavit si din acest labirint al plangerilor noastre si ne-a aratat calea cea adevarata care duce la fericire, si chipul in care putem fi cu adevarat fericiti.

Socot ca nu este crestin care sa nu stie cele 9 Fericiri, care sa nu cunoasca gandurile lui Dumnezeu cu privire la fericirea noastra. Pentru acei care se ocupa mai putin cu adancirea povetelor sfinte, apoi Biserica noastra a oranduit ca cel putin odata pe an, sa se citeasca aceste 9 Fericiri, pentru ca fiecare crestin sa le aiba ca pe niste sfinte indrumari in tot cursul unui an.

Prin o inteleapta oranduire, auzim citindu-se aceste 9 Fericiri, in ziua sarbatoririi batranului Ierarh Nicolae, care ne sta ca o marturie nezdruncinata, cum ca adevarul sfant si fericirea cea adevarata le vom gasi, de vom implini sfaturile cuprinse in aceste infatisari ale Fericirii, facute de Mantuitorul. Rand pe rand, Sf. Ierarh Nicolae si-a fericit viata, traind toate aceste noua stari de fericiri si apoi a trecut, prin ele, la fericirea cea vesnica din imparatia care va sa vina pentru toti. Fie-mi ingaduit, va rog, ca in acest an sa ma opresc cu adancire de gand numai asupra primei fericiri, ramanand, ca altadata sa stam de vorba si asupra celorlalte opt fericiri.

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor. Pentru noi, aceasta fericire a celor saraci cu duhul si inca o incetatenire a lor in imparatia cerurilor, ca o rasplata a vietii lor simple in duh, pare ca ceva de neintales. Cum se poate, ca sa fie fericiți acei lipsiti de bogata cununa de cunostinti a veacului nostru? Se poate ca Dumnezeu sa-i fericeasca tocmai pe cei socotiti de noi ca nefericiti, pentru ca nu au disciplina logicii euclidiene in oranduirea materialului de expus? Toate aceste rasturnari ale socotelilor noastre ne uimesc, si atunci cei mai multi, in loc sa cerceteze adevarul, se opun cu un scurt veto nejustificat. Pentru ei sunt si pot sa fie fericiti numai cei din laboratoare, care vesnic calculeaza si fac sute si mii de experiente, ori cei din biblioteci, care isi insutesc cunostintele zilnic, ori unii financiari cari se straduiesc pentru o cat mai chibzuita economie dirijata. Multi socot ca sunt fericiti acei care isi creioneaza figura, ori isi impodobesc trupul cu cele mai sclipitoare blanuri, sau isi duc viata intr-o trecere numai printre obiecte de lux si in petreceri de zi si noapte...

Acestora cand le vorbesti ca "fericiti sunt acei saraci cu duhul”... nu-si pot inchipui zic, in ce ar putea sa constea maretia, puterea si fericirea unor astfel de oameni.

Fratilor, de vom judeca lucrurile in toata adancimea lor, vom vedea ca ei n-au dreptate. Oare nu cei mai multi dintre apostoli au fost saraci cu duhul, adica saraci de patimi? Si nu stiau prea multe, dar au avut credinta puternica in harul Sf. Duh, care i-a invatat ce sa vorbeasca.

Si cine a imbogatit lumea cu cunostinta cea mantuitoare, daca nu acesti „saraci cu duhul”, care nu erau plini de „cunostinta care ingamfa, ci de dragostea cea crestineasca, care zideste” (I Cor. 8, 1). Cine a imbogatit omenirea cu bogate simtiri divine, daca nu acesti saraci cu duhul ?

Invatatura lor de veacuri e studiata si tot nu a fost patrunsa in adancimile ei de catre cercetatori. Iar ceea ce au sfatuit ei pe crestini, sunt indrumari pentru toate veacurile.

Dar de ne-am gandi la sutele de mii si milioanele de crestini care, in cursul celor aproape 20 de veacuri, au fost saraci sufleteste in ceea ce priveste pacatele, si de multe ori saraci si in bogatele cunostinti ale teologiei, dar din saracia lor au imbogatit viata cu florile virtutilor, au fericit prin a ajuta pe aproapele, au fericit in a imbuna pe dusman, s.a. ?

Noi astazi ne inselam cand socotim ca fericirea consta numai in bogatia de cunostinti, ori in bogatia materiei. Nu e de-ajuns ca sa le ai pe acestea si sa fii fericit, ci pe langa acestea se cere sa ai o credinta vie si o inima dreapta si numai atunci vei fi fericit.

Pentru a fi cu adevarat fericit se cere, oricat de savant vei fi, sa te prezinti inaintea lui Dumnezeu intr-o simplitate evanghelica de credinta, de bunatate, de nevinovatie, de sfintenie. Nimeni niciodata nu s-a mantuit prin cunostinti, nici nu a dobandit fericirea cea adevarata, dupa care suspinam, decat printr-o viata nevinovata ca a porumbelului si umila ca a vamesului. Caci stiinta fara dragostea crestina e o arma cu care se omoara aproapele nostru si apoi chiar pe noi insine.

Fericiti sunt cei saraci cu duhul, pentru ca prin nevinovatia lor s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, pe cand multi din cei „ingamfati de cunostinti” s-au departat.
Sfintii au fost cei mai apropiati de divinitate, pentru ca prin inaltimea vietii lor nevinovate s-au infratit cu cerul. La aceasta fericire nespus de mare de a fi cu Dumnezeu, suntem chemati fiecare din noi, prin aceea ca suntem „membrele corpului lui Hristos”. Prin Hristos s-a realizat o unire stransa intre omenire si Dumnezeire. Acum noi avem posibilitatea sa fim in cea mai stransa legatura cu Dumnezeu. Noua ne este ingaduit sa-i zicem Parinte: Tatal nostru.

Prin rugaciune realizam cea mai stransa comunitate intre noi si Dumnezeu. Si desigur ca acel ce isi inalta sufletul in rugaciuni catre Dumnezeu, „se si calauzeste de Spiritul lui Dumnezeu”. Unii ca acestia „sunt fiii lui Dumnezeu” (Romani 8,11)..

Si acum, spre a va aduce si pilda fericirii unor astfel de fii ai lui Dumnezeu, care prin viata lor simpla si de continua legatura cu Parintele din Ceruri, au trait cu adevarat starea fericirii celei dintai, n-am a va spune decat cele scrise, nu de un teolog, ci de un general despre fericirea unui astfel de crestin.

Generalul Franchet d'Espery, care in marele razboi a condus frontul de sud, a scris urmatoarele intr-o revista franceza: „Umblam prin Sf. Munte al Athonului, cand intr-un departat si singuratic loc, pe o stanca, vad un calugar... ma apropii de el. Va marturisesc, ca de la prima vorba, atat m-a cucerit sufletește, incat am stat impreuna cu el cateva ore. Departe de lume, acest calugar isi petrecea viata intr-o vesnica convorbire cu Dumnezeu si intr-o admiratie fata de natura. L-am intrebat, de nu i se uraste... El mi-a spus ca cine se roaga si cine vorbeste cu Dumnezeu, nu poate sa i se urasca niciodata... Si atatea mi-a spus despre Dumnezeu, incat ma minunam de revelatia cu care s-a invrednicit... Nu-mi venea sa ma mai despart de el, atatea aveam de invatat de la acest om simplu. Figura avea ceva deosebit in trasaturile ei. Prea alb la chip, cu ochii vioi, care te strapungeau, cu figura-i transparenta, care te robea, si cu o aureola de stralucire parca in jurul lui, care te rapea in admiratie. Era figura omului care petrecuse in post si in rugaciune. N-am indraznit sa-l mai intreb despre fericire, caci in viata mea n-am vazut un om care sa manifeste o mai mare fericire decat aceasta”.
Dar, fratilor, de ce sa ascultam pilde despre fericirea celor saraci cu duhul pe care le avem din tari departate de noi? Oare nu cu totii ati auzit despre minunea care s-a petrecut la noi cu Petrache Lupu? Acesta a fost un bun crestin, dar un om simplu, un om sarac cu duhul.

Ei bine, acest om nebagat in seama de noi, a avut cea mai mare fericire, de a se cobori asupra lui puterea lui Dumnezeu.

Si acum sunteti cu totii martori, cum cel sarac cu duhul este fericitul care a imbogatit o lume cu predica lui.

Noi greu adunam multimile ca sa ne asculte. Si de vin... oare cu ce putere le vorbim?

Ei bine, la omul cel sarac cu duhul, s-au dus sa-l asculte zeci de mii, sute de mii si milioane de oameni. Ceva mai mult, el, cel sarac cu duhul, a zguduit constiinta unei tari, a inviorat credinta, a reinviat morala, a adus respectul de cele sfinte.

Acest Petrache Lupu, om simplu, prin puterea lui Dumnezeu, a vindecat paralitici, orbi, muti, surzi ; marturii vii si de nezdruncinat ne stau inainte.

E o minune care s-a petrecut cu cel sarac cu duhul. Pentru noi, e un exemplu contemporan, de intrupare a fericirii de care se pot bucura cei saraci cu duhul.

Acesti saraci cu duhul sunt fericiti, pentru ca n-au pierdut credinta in Dumnezeu care i-a creat, ii ingrijeste si ii va primi in imparatia care va sa vina.

Ei avand credinta in Dumnezeu, ei nu pot sa fie decat fericiti, pentru ca sunt inteleptiti de ea catre o viata dusa in virtute si in frica de Dumnezeu.

Pentru ei e mai clara ca la oricare altul dintre noi, judecata psalmistului, care zice : Oare cel ce a sadit urechea nu aude? Oare cel ce a facut ochiul nu vede?(Psal. 93.9) Numai cel nebun a zis nu este Dumnezeu (Psal.XIII).

Iata cum cei saraci cu duhul sunt inteleptii care au pastrat credinta intr-un Dumnezeu Creatorul, intr-un Dumnezeu Proniatorul, care poate sa intervina in lume si sa mustre, ori de cate ori ne abatem de la invatatura Sa.

Iata cum acesti saraci cu duhul, sunt fericiti pentru ca fac totul la aratare, totul in lumina invataturii lui Hristos.

Prin aceasta credinta si dragoste catre Dumnezeu, ei se vadesc a fi copiii lui Dumnezeu, fiii luminii.

Si oare cine poate sa fie mai fericit, decat acel care are de Parinte pe Dumnezeu? Si cine pot sa fie mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu, daca nu acei care implinesc poruncile invataturii lui Hristos ?

Acei cari barfesc si nu vor sa creada ca Dumnezeu se poate infatisa, zic ei pe baze de ratiuni, fac parte din cei imbogatiti sufleteste in patimi, in dorintele lor, care i-au orbit. Acestia nu vor sa auda de puterea lui Dumnezeu de a se manifesta, pentru ca nu cred in Dumnezeu.

Si ceva mai mult, ei se impietresc in necredinta lor, pentru ca de ar da crezare celor petrecute cu Petrache Lupu, inseamna ca viata lor trebuie sa primeasca o indreptare si trebuie sa-si marturiseasca vinovatia vietii lor de pana acum. Ori ei atat sunt invaluiti in valul cel negru al faptelor lor rele, incat nu vor sa se arate cine sunt. Pentru a nu se mai judeca viata noastra cea rea de pana acum, unii dintre noi voiesc sa-si imagineze ca nu este Dumnezeu. Caci aceasta ar cere ceva mai mult, si anume, ca de-acum inainte sa-si oranduiasca viata lor, nu dupa gandurile si dorintele poftelor lor vinovate, ci vor trebui sa renunte la ei insisi si sa primeasca sa aiba pe Hristos de conducator. Si in momentul in care vom avea pe Hristos de Stapan si Dumnezeu, atunci nici ratiunea, nici placerile vinovate si nici aurul nu vor putea sa mai fie idolii nostrii.
Iata, pentru ce nu vor sa creada, o parte dintre oameni, la fel cu cel sarac in duh din partile Olteniei? Pentru ca li se cere sa-si lepede idolii carora ei le-au slujit pana acum.

Iata pentru ce ei ne indeamna sa nu credem in Dumnezeu, si sa nu eredem ca El poate vorbi oamenilor.
Observati D-voastra singuri, unde a dus aceasta lipsa de credinta in

Dumnezeu: la toate crimele, furturile, delapidari de bani publici, viata imorala- pe care le e rusine sa o dea in vileag.

Fratilor, noi sa stim un lucru, si sa avem credinta nestramutata ca lumea il vede sau nu pe Dumnezeu, dar Dumnezeu pe noi sigur ne vede, pe toti si pe cei care nu vor sa-L vada pe El. Si atunci, de ce sa fugim de El? Unde sa ne ducem, caci ori in ce parte ne vom duce tot in opera Lui ne miscam. De facem bine El ne vede, de facem rau de asemenea suntem vazuti. Oare nu e mai bine si mai fericitor pentru noi sa-l iubim pe Dumnezeu, decat sa fugim de El?

Fratilor, indemnul sfant pe care vi-l fac acum, in fata Sfantului Altar, nu poate sa fie altul, decat acel de a ne pregati sa-L primim pe Hristos, de sfintele sarbatori ale Craciunului, sa se nasca si in sufletele noastre. Si numai atunci, va asigur ca si noi ne vom numara printre fericitii lui Dumnezeu ; altfel printre nenorocitii veacului acestuia si al aceluia care va sa vina. Amin.

Protos. Vasile Vasilache
(din volumul ''Dumnezeu este Lumina'' – Predici rostite la Iasi intre anii 1936-1939)

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7171

Voteaza:

Predica la Sfantul Nicolae 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE