Aducerea moastelor celui intre sfinti parintelui nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.


Acest dumnezeiesc parinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gura de Aur, a fost mare luminator si invatator al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea si nu cauta la fata oamenilor. Astfel chiar pe imparateasa Eudoxia a infruntat-o pentru faradelegile si nedreptatile ce le facea, printre altele si pentru chipul tiranic cu care luase via unei vaduve, numita Calitropia. De aceea a fost izgonit de doua ori din scaun, si iarasi a fost chemat la pastoritii sai. Dar a treia si cea din urma oara, a fost trimis la Cucus.

De aici l-au dus la Aravissos si apoi la Pitius, orase nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar si totdeauna pradate de isauri, vecinii lor. Deci, aflandu-se acest mare parinte si inger in trup acolo in Pitius, a fost chemat de Domnul si Stapanul tuturor si s-a mutat la vesnicele locasuri, in anul 407. Iar sfintele lui moaste au fost ingropate in Comane, impreuna cu moastele sfintilor mucenici Vasilisc si Luchian. Curand dupa ingroparea sfantului parinte Ioan Gura de Aur, Arcadie imparatul a parasit viata pamanteasca impreuna cu sotia sa Eudoxia, urmandu-le la imparatie fiul lor Teodosie. Mai tarziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul si slujitorul sfantului Ioan. In al patrulea an al patriarhatului si dupa treizeci si trei de ani de la adormirea sfantului Ioan Gura de Aur, Proclu a induplecat pe imparatul Teodosie sa trimita sa aduca moastele sfantului. Dar sfantul nevrand sa se lase induplecat, si stand nemiscat, imparatul a trimis o epistola de rugaminte, care avea acest cuprins:


Invatatorului a toata lumea si parintelui duhovnicesc, sfantului Ioan Gura de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie imparatul: "Noi, cinstite parinte, socotind ca trupul tau este mort ca al altora, am vrut fara multa chibzuiala sa-l ridicam si sa-l aducem iarasi la noi. Din cauza aceasta dorinta noastra, pe buna dreptate, nu ni s-a implinit. Dar tu, cinstite parinte, ca cel care ai invatat pe toti pocainta, iarta-ne greseala si te daruieste noua ca unor fii iubiti de parintele lor, si veseleste cu venirea ta pe cei ce te doresc".

Deci, cand au dus scrisoarea aceasta si au pus-o pe racla sfantului, sfantul indata s-a lasat usor. Purtatorii raclei au ridicat racla si au purtat-o fara osteneala. Cand au ajuns de cealalta parte de Constantinopol, a trecut imparatul, cu tot senatul si patriarhul cu tot clerul, si au pus racla ce era cu trupul sfantului intr-o corabie imparateasca. Dar iscandu-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au imprastiat in toate partile, numai corabia cu trupul sfantului s-a abatut la via vaduvei aceleia, pe care o napastuise Eudoxia, precum s-a spus mai inainte. Iar daca s-a dat vaduvei indarat via, indata valurile marii s-au linistit. Moastele sfantului au fost duse mai intai la biserica apostolului Toma, numita a lui Amantie; dupa aceea la biserica sfintei Irina si aici au fost puse in sintronul sau si strigara toti:


"Primeste-ti scaunul tau, sfinte". Dupa aceea fiind asezata racla intr-o careta imparateasca, a fost dusa la biserica cea mare a Sfintilor Apostoli, unde fiind asezata pe tronul cel sfintit, s-a auzit glas graind: "Pace tuturor". Dupa aceasta racla cu sfintele moaste a fost ingropata in pamant, in altar, unde se afla si acum, iar cand se savarsea sfanta Liturghie, se faceau minuni mari. Asa stie Dumnezeu sa mareasca pe aceia, care il slavesc prin vietuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfantului Ioan Gura de Aur aratam aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grait catre episcopul Chiriac, care era si el izgonit.


"Vino sa-ti potolesc rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Ce te mahneste si te intristeaza? Ca iarna este grea si ca furtuna ce cuprinde Biserica este amara? Stiu si eu aceasta si nimeni afara de Dumnezeu nu o poate inlatura. Dar, daca voiesti, iti voi zugravi icoana starii de acum. De multe ori vedem ca marea se cutremura si se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri care neputand birui furtuna, stau incremeniti punandu-si mainile pe genunchi. Nu vad nici cerul, nici marea, nici pamantul, ci zac jos in asternuturi, plang si se tanguiesc. Asa se intampla pe marea cea vazuta. Dar acum furtuna care s-a dezlantuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.


Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu amenintarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Caci astfel este vointa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se ingrijeste mai dinainte de mantuirea noastra. Au doara nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor? Ci, cand au fost robiti si dusi in tara barbarilor, indepartati de ingrijirea parinteasca, de nimeni cunoscuti si in cuptor aruncati, atunci adevaratul Dumnezeu pe neasteptate a facut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefacut in locas de inchinare. Iar tinerii au chemat toata faptura si pe ingeri si puterile, si adunandu-se toti impreuna ziceau: "Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul". Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a primenit focul acela in roua? Cum a induplecat pe tiranul imparat sa trimita carti in toata lumea si sa zica: "Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!" Si vezi cata groaza a pus. Caci a scris: "De va grai cineva cuvant rau asupra lor, sa-i fie casa de jaf si sa i se ia averile".


Deci nu te mahni, frate Chiriac. Eu, cand ma izgoneau din Constantinopol, nu ma ingrijeam de mine, ci ziceam in inima mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma, ca "al Domnului este pamantul si plinirea Lui". De va vrea sa ma ferastruiasca, ferastruiasca-ma, ca am pilda pe Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pilda pe Daniil care a fost aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul mucenic, care a patimit uciderea cu pietre. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de va gasi ca am, sa mi-o ia; caci "gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi si duce".

Pe mine ma invata si apostolul cand zice: "Dumnezeu nu cauta la fata omului". Si inca: "De as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos". Ma inarmeaza si David cand zice: "Grait-am intru marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat". "Multe au mestesugit asupra mea cei ce m-au urat, ci toate le-au facut din pizma". Stiu bine ca te intristezi, frate Chriac, pentru ca cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin targ si multi ii petrec cu alai. Dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar? Care din ei era amarat in aceasta lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazar saracia? Au nu l-a dus in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogatia bogatului cel imbracat in porfira si in vison? Nimic. Caci unde ii sunt purtatorii de toiege? Unde-i sunt lancierii? Unde-i sunt caii cu trasurile de aur? Unde ii sunt prietenii care se hraneau la masa lui? Unde este masa cea imparateasca? Au nu-l duceau legat, ca pe un talhar, la mormant, purtandu-si sufletul gol din lumea aceasta si strigand cu glas sec: "Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa, sa-mi raceasca limba, ca amar ma prajesc in vapaia aceasta? Bogatule ticalos, de ce chemi tata pe Avraam, caruia nu i-ai urmat viata? Acela pe tot omul a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de nici un sarac. Nu este de plans si de jelit, ca acela care avea atata bogatie, nu s-a invrednicit de o picatura de apa? Pentru ca nu a dat nici faramiturile de la masa saracului, nu primeste acum nici o picatura de apa. In iarna vietii acesteia el n-a semanat milostenie; a venit vara si n-a secerat. Randuiala Stapanului este aceasta: El a pus fata in fata chinurile nelegiuitilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca; fiecare mucenic isi va cunoaste atunci pe tiranul care l-a chinuit. Si ca ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, asculta ce graieste intelepciunea: "Atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in fata celor ce l-au necajit. Ca un calator ce umbla pe zaduf si este ars de sete si nimereste la o fantana buna, sau ca un flamand care ar sta la o masa plina de toate mancarile, dar este oprit de cineva mai puternic sa se atinga de bucatele de pe masa. Mare mahnire si chin este pe cel insetat ca nu poate sa-si stinga setea si pe cel flamand ca este impiedicat sa se indulceasca din bucate. Tot asa si la ziua Judecatii: pacatosii vor vedea pe sfinti bucurandu-se. Ca si pe Adam vrand Dumnezeu sa-l amarasca, l-a facut sa lucreze pamantul in preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne vom mai intalni aici, in viata aceasta, ca sa vorbim unul cu altul, dincolo in viata cealalta nu va fi nimeni care sa ne impiedice intalnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazar vedea pe cel bogat si mucenicii vad pe chinuitorii lor.


Deci dar nu te mahni, iubite frate, ci adu-ti aminte de proorocul Isaia care zice: "De batjocorirea lor nu te teme si de ocara lor nu te lasa biruit, ca dupa cum lana este mancata de molii, asa vor fi si ei mancati". Gandeste-te la Domnul Hristos, cum in scutece fiind. a fost izgonit si in pamantul egiptenilor lepadat, Cel ce tine lumea cu mana Sa. Si pentru ce? ca sa se faca chip si pilda noua, sa nu ne mahnim intru napaste. Si-ti mai adu aminte de patima Mantuitorului, si de cate ocari a suferit pentru noi Stapanul a toate. Ca unii dintre iudei Il numeau samaritean si bautor de vin; altii indracit si prooroc mincinos, zicand:

"Iata om mancator si bautor de vin", si ca "scoate demoni cu domnul demonilor". Si ca sa mai spun si altele: cum L-au dus atunci sa-L arunce in rapa? O, minune mare! Si-L scuipau in obraz si-i dadeau palme? Dar ca L-au adapat cu fiere si I-au batut capul cu trestie, si cu hlamida imparateasca imbracandu-L, cu cununa de spini L-au incununat; si-i cadeau inainte batjocorindu-L si tot felul de batjocoriri facandu-I?


Dar cand L-au dus acei bautori de sange, si L-au tras gol la patima? Cum L-au lasat toti ucenicii Lui? Ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a vandut si ceilalti au fugit; si sta singur, gol, in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor ii adunase pe toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele si ar fi zacut neingropat. Ca nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana nu L-au cerut unii, ca sa-L ingroape. Si cum au scornit minciuna asupra Lui, cum ca ucenicii Sai L-au furat si ca n-a inviat. Si adu-ti aminte inca de Apostoli, ca de peste tot erau urmariti si ca se ascundeau prin cetati: Pavel s-a ascuns la o femeie vanzatoare de matasuri si Petru la un curelar, ca nu indrazneau sa intre la cei bogati; dar mai tarziu, toate le-au mers usor. Asa ca nici tu frate, nu-ti face inima rea.


Auzit-am de barfitorul acela Arsachie, pe care imparateasa l-a pus patriarh in scaunul meu, ca a necajit pe fratii si fecioarele care n-au vrut sa se impartaseasca cu el, si ca multi dintr-insii au murit prin temnite, pentru dragostea mea. Acest lup in chip de oaie, care are numai haina de episcop, este intr-adevar un adulter. Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, daca merge dupa altul se numeste adultera, tot asa si acesta este un adulter nu trupeste ci sufleteste, pentru ca, fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.


Frate Chiriac, iti scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca imparatesei. Multe necazuri am intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Ca, pe cand am ajuns in tara capadocienilor si in Tavrochilichia ne-au intampinat cete, cete, de sfinti parinti si multime de monahii fecioare, care intristate si plangand cu jale mare, caci ma vedeau dus in surghiun, ziceau intru sine: "Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele decat sa taca gura lui Ioan". Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au intristat si mai mult, cand ii vedeam pe toti plangand pentru mine. Iar toate celelalte cate mi s-au intamplat nu le-am luat in seama. Foarte bine ne-a primit episcopul cetatii acesteia, si multa dragoste ne-a aratat ca daca ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotararea, ne-ar fi dat chiar si scaunul sau. Te rog, dar, si te poftesc din toata inima, goneste plansul amaraciunii tale. Adu-ti aminte de mine, in rugaciunile tale si mangaie-ma cu raspunsul tau".

 

.

17 Septembrie 2006

Vizualizari: 4601

Voteaza:

Aducerea moastelor celui intre sfinti parintelui nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE