Ca să plece îngâmfarea, este necesară ascultarea faţă de îndrumătorul duhovnicesc.

Sfântul Diadoh al Foticeii ne învaţă că ascultarea a fost recunoscută ca cea dintâi dintre virtuţile fundamentale, pentru că alungă îngâmfarea (adică părerea cea mare pe care o are cineva despre sine) şi naşte înlăuntrul nostru smerenia. De aceea şi celor care o primesc cu mulţumire se face poartă care conduce spre iubirea lui Dumnezeu. Adam a nesocotit ascultarea şi s-a prăvălit în abisul tartarului. Domnul a iubit ascultarea şi, rânduind mântuirea noastră, S-a făcut om şi a ascultat de Părintele Său până la moarte - şi aceasta în timp ce nu era deloc mai prejos decât Acela - ca să piardă păcatul neascultării omenirii prin ascultarea Sa, şi să readucă la viaţa fericită şi veşnică pe cei care vor trăi în ascultare.

Prin urmare, întâi de toate, de această virtute trebuie să se îngrijească cei care vor să se războiască cu îngâmfarea diavolească. Şi această virtute, cu timpul, ne va arăta în chip negreşit toate căile virtuţilor.

Egoismul, opusul smereniei, apare prin faptul că omul care este stăpânit de ea nu vrea să se lepede de voinţa sa, nu primeşte poruncile, îndreptările, nu face ascultare. Are o părere mare, profundă despre sine şi pentru aceasta nu leapădă uşor ideile şi poftele lui.

Bătrânul Porfirie învăţa: „Vedem la aceşti depresivi şi la toţi cei care au înlăuntrul lor tendinţa de a se răzvrăti şi de a se chinui, că atunci când le spui ceva ca să le tai voia, sar asupra ta, reacţionează, înţelegeţi?"

Cei care sunt stăpâniţi de depresie şi răzvrătire au egoism şi se pornesc împotriva celui care le stă împotrivă.

Cel care nu-şi taie voia prin ascultare, ci face ceea ce doreşte, acesta trăieşte înlăuntrul duhului rău şi se chinuieşte.

Bătrânul îi spunea unui asemenea împlinitor al voii proprii, un ucenic nesupus, care suferea şi de depresie: „Faci doar ceea ce vrei şi în acest fel ţi s-a învârtoşat voia, şi de aceea trăieşti într-un duh rău şi te chinuieşti". Când omul îşi face voia sa, intră sub stăpânirea celui viclean şi se chinuieşte. Ascultarea izbăveşte pe om de stăpânirea duhului viclean.

Omul depresiv are un egoism care apare din voia puternică pe care o are. Cel smerit (cel vindecat) nu mai are propria sa voie, ci se străduieşte totdeauna să împlinească voia lui Dumnezeu. Niciodată nu se necăjeşte şi nici nu se chinuieşte, pentru că are ascultarea, care este smerenia lucrătoare. Mereu, prin viaţa lui împlineşte cererile cuprinse în Rugăciunea Domnească, îndeosebi pe cea care spune: „Facă-se voia Ta!"

Părintele Porfirie cel înţelept spunea unui fiu duhovnicesc: „Când eram călugăr cam de vârsta ta, am fost înştiinţat că într-o chilie trăia un bătrân ciudat. Orice ucenic mergea să-l slujească, nu răbda posomoreala şi capriciile lui, şi în două-trei zile îl părăsea şi pleca. Aceasta s-a întâmplat multă vreme, în cele din urmă, n-a mai vrut nimeni să meargă să-l slujească şi atunci am hotărât să mă duc eu. Am făcut intenţia mea cunoscută Celorlalţi călugări, şi aceia au încercat să mă împiedice.

- Să nu îndrăzneşti, mi-au zis, pentru că vei da de greş şi vei deznădăjdui, eşti foarte tânăr şi nu este bine să-ţi începi viaţa monahală cu o asemenea experienţă! Au încercat atâţia călugări cu răbdare şi bunătate nemaiîntâlnită şi au eşuat, şi vei reuşi tu să slujeşti acelui bătrân ciudat? Să nu încerci! Te vei supune unei chinuiri fără rost, care nu se va deosebi cu nimic de chinul nostru, de vreme ce vei sluji în zadar. Insă au încercat să mă convingă fără folos. Deci le-am zis: «Mă voi duce, chiar dacă nu voi reuşi nimic!»

Intr-adevăr, fără să pierd vremea, am pornit spre chilia în care locuia bătrânul. Am bătut în poartă şi mi-a spus să intru. I-am dat bineţe şi în acelaşi timp m-am plecat, bătându-i metanie: «Binecuvântează, părinte!»

- Ce cauţi aici?

- Uite, am aflat că eşti singur şi neputincios şi am venit să te slujesc.

- Să te întorci de unde ai venit! Pleacă deîndată!

Zicând aceasta, mi-a arătat fereastra, adică sa plec pe fereastră şi nu pe poartă. Şi eu, ca întotdeauna, am făcut ascultare deplină. Am ieşit pe fereastră. Aceasta înseamnă ascultarea".

Ascultarea este smerenia lucrătoare. Smerenia şi ascultarea atrag harul dumnezeiesc, care îl vindecă pe om, îl izbăveşte de toate patimile şi de depresie. Acelaşi fiu duhovnicesc al Bătrânului consemnează: „Adevărul este că Părintele stăruia mult asupra ascultării şi o socotea îndatorirea şi în acelaşi timp obligaţia oricărui fiu duhovnicesc".

El însuşi, voind să arate cât de însemnată era pentru el ascultarea, consemnează în a sa epistolă-testament, pe care ne-a lăsat-o nouă, tuturor, următoarele: „Am plecat de la părinţii mei pe ascuns şi am venit la Kavsocalivia, în Sfântul Munte şi am fost ucenic la doi Bătrâni fraţi de sânge: Pantelimon şi Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioşi şi virtuoşi şi i-am iubit foarte mult. De aceea, prin rugăciunile lor, am făcut adâncă ascultare. Aceasta m-a ajutat foarte mult, am simţit şi marea iubire faţă de Dumnezeu şi m-am bucurat de foarte multe bunătăţi". Ascultarea adevărată face viaţa lipsită de tristeţe, de griji, plină de desfătare şi de bucurie.

Avva Moise îi spunea unui frate: „Vino, frate, spre adevărata ascultare, acolo unde există smerenie, acolo unde există putere, acolo unde există, bucurie, acolo unde există îndelungă-răbdare, acolo unde există iubire de fraţi, acolo unde există cucernicie, acolo unde există iubire. Pentru că cel care face ascultare curată, a împlinit toate poruncile lui Dumnezeu".

Ieromonah Sava Aghioritul
Patimi si depresie, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Patimi si depresie"

• Ascultarea de parinti
  Publicat in : Editoriale
• Cand ascultarea nu Ii este placuta lui Dumnezeu?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ascultarea, intre soti
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ascultarea fata de un batran
  Publicat in : Credinta