Calatorie in satul parintelui

Calatorie in satul parintelui Mareste imaginea.

Odată părintele mi-a telefonat şi mi-a spus că ar vrea să meargă în satul lui, la Evia.

- Ce zici? Poţi să mă duci?

- Da, Bunicule. O să vin dimineaţă să mergem, am răspuns binevoitor.

Am pornit în călătorie. Ne-am îndreptat spre Oropos şi într-un loc de pe autostradă, cam pe la Kiourka, un tir derapase. Era întors invers. „S-a terminat cu şoferul, a murit", m-am gândit eu, şi îndată părintele mi-a spus:

- Sărmanul, a adormit şi a ieşit în afara drumului, dar n-a păţit nimic.

După ce am mai mers, Bunicul privea locul în stânga şi-n dreapta.

- Apele curg spre lacul Marathon. Dar se adună acolo şi multe mizerii din râuri.

Am luat feribotul şi ne-am îndreptat spre Eretria, după ce mai întâi m-a trimis să cumpăr un ziar. Pe când citea ziarul, stăteam lângă el.

- Filotei, auzi ce zice aici? O femeie în vârstă, care trăia singură, a adunat lemne, a aprins focul şi a căzut în el arzând. Ce crezi că este asta?

- Probabil a vrut să se omoare, Bunicule.

- Nu, nu e asta. Există oameni care de la foc simt plăcere.

- Cum e posibil, Bunicule, de vreme ce ard?

- Şi totuşi ceea ce-ţi spun este adevărat. Azi voiam să mă duc la închisoare, să spovedesc pe cineva, pe fostul ministru de finanţe. Pe profesorul Iannis Koulis, care e din părţile noastre. E un om foarte bun, dar e fricos, sărmanul.

Şi astfel am cunoscut satul lui, care este lângă al nostru. Intre timp am înaintat spre Vathia.

- Filotei, îţi voi spune o istorioară: „Odată treceam pe aici împreună cu un cunoscut de-al meu. In vreme ce mergeam, acela l-a văzut pe un cunoscut de-al lui şi a oprit maşina să-l ia. Când m-a văzut acela, i-a zis:

- A, ai şi un preot aici. Eu nu mă înţeleg bine cu preoţii.

Şoferul a reacţionat:

- Nu, nu este ca ceilalţi. E un preot bun. Şi ştie să-ţi spună despre toată viaţa ta şi despre orice vrei, i-a zis.

- Ştiu ce vrei să mă întrebi, i-am spus eu.

- Ce vreau, părinte?

- Vrei să mă întrebi despre un loc de aici, cum mergem spre ţărmul mării, unde se află un vas gol, care este zidit într-un loc pietruit. Vrei să ştii dacă sunt bani în el.
Acela a sărit ca ars.

- Da, asta vreau, asta vreau!

- Sigur, am zis eu şi am râs.

Atunci acela a prins curaj. Am început deci să-i spun:

- Acolo au fost multe monede de aur. Acestea nu erau de aici, ci din părţile regiunii Oropos. Insă pentru a nu fi furate, le-au trecut cu o barcă vizavi şi le-au ascuns.
Atunci sărmanul a început să-şi ceară iertare că a spus cuvinte urâte despre mine şi despre preoţi în general".

Am ajuns la Vathia. Părintele a zis să luăm câţiva peşti, şi acolo unde vom merge, să ni-i gătească să mâncăm. în faţă părintele, în spate eu, am intrat la magazinul de peşte. Vânzătorul arăta că nu-i plăceau preoţii. Avea toate cutiile cu peşte pline. Vânduse doar jumătate dintr-una. Bunicul a făcut semnul crucii şi a cumpărat câţiva peşti. Apoi a început să vorbească cu vânzătorul. Incet-încet au început să sosească clienţi. Părintele îi vorbea despre Hristos, despre peşti, despre oameni. Acela cântărea peşti şi clienţii veneau încontinuu şi vindea fără încetare. După ce mai rămăsese doar vreo jumătate de cutie, Bunicul a zis:

- E, acum să plecăm şi noi.

L-a binecuvântat iarăşi pe vânzător şi magazinul şi am plecat. Toate acestea s-au întâmplat cam în trei sferturi de oră. Şi-a luat rămas bun de la vânzător cu cuvinte blânzi şi frumoase.

Pe când înaintam, într-un loc era o bisericuţă, pe care o zidise tatăl părintelui, după cum spunea el.

- Filotei, opreşte să ne închinăm! Am oprit şi Bunicul a privit în jur.

- E, binecuvântaţii. Au furat cutia milei şi au găsit unsprezece mii de drahme în ea. Au mai furat-o o dată şi au găsit opt mii de drahme. Au fost aceiaşi hoţi.

Am mers la Biserica Sfântul Ioan, în satul lui. Am văzut-o pe sora sa, care ne-a gătit peştele şi apoi am plecat.

- Voiam să merg acolo unde mergeam când eram mic, de unde am plecat în Sfântul Munte. Ce zici, poţi să mă duci acolo?

Niciodată nu-l refuzam pe părinte. Mi-a arătat locul unde era izvorul, unde puneau legume, şi am făcut o plimbare prin tot ţinutul. Mi-am dat seama că-i amintea de anii copilăriei.

Am luat-o pe drumul de întoarcere. într-un loc ne-am oprit. S-a întors, a privit vârful muntelui, iar după aceea şi-a coborât privirea, în faţa noastră. Apoi privirea lui a călătorit spre mare.

- Filotei, de acolo începe apa, şi izvorul curge pe dedesubt. Iată, pe aici pe dedesubt trece, mi-a spus arătând muntele. Acolo este multă apă. Iar în locul acesta este foarte la suprafaţă, la patruzeci de metri adâncime. Şi se revarsă în mare acolo. Unde te uiţi, bre? La trei sute de metri nu vezi apa cum se învârte de parcă clocoteşte şi se amestecă cu apa mării?

In cele din urmă n-am reuşit s-o văd. Şi pe când părintele privea în altă parte, îl auzii spunând:

- Las-o, las-o, tu n-o poţi vedea.

Am mers într-un loc pe unde curgea apă şi l-am văzut pe Bunicul punându-şi degetele în forma crucii şi mişcându-se ciudat. Eu m-am cutremurat. Atunci m-a privit cu blândeţe şi mi-a spus:

- Ştii, nu doar că văd apa, dar mă şi loveşte peste trup. Bre, am atâtea bucurii, multe haruri mi-a dat Dumnezeu. Să mergem puţin într-acolo.

Acolo era o biserică de piatră.

- Să mergem să vedem, are un plan frumos. Apropiindu-ne, mi-a spus că biserica este zidită cu şapte sute cincizeci de ani în urmă. Apoi a privit cu harul dumnezeiesc.

- Sărmanii, îi văd cum muncesc. Cât se chinuiesc! Au rămas flămânzi ca s-o termine. Dacă ai vedea cum erau... Istoviţi şi chinuiţi. Aud şi limba pe care o vorbeau. Şi noi vrem s-o dărâmăm...

Mi-a arătat locul de vizavi, unde puneau piatra.

- Să mergem puţin acolo.

A privit mult timp spre un ţărm mic, fără să vorbească. Şi-a ridicat mâna arătând într-acolo şi a zis:

- Dacă ai şti ce se află acolo la patruzeci de metri adâncime! Văd o grămadă de amfore. Acolo pe mal aveau atelierul, dar ascundeau amforele în mare, punând un semn în locul unde le scufundau, fiindcă erau deseori tâlhăriţi. Insă îi aflau alte nenorociri, şi acele amfore rămâneau în mare.

Cine ar putea să descrie marea sfinţenie a Bunicului? Câte şi mai câte nu i-a arătat Dumnezeu cu harul Său! Dacă am conştientiza câte lucruri văd Sfinţii noştri Părinţi, ne-am închipui poate câte vede Dumnezeu. Să ţinem minte asta, pentru a nu mai păcătui.

Paraskevas Lambropoulos
Experienţele mele lângă Sfântul Porfirie, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Experientele mele langa Sfantul Porfirie"

 

17 Octombrie 2016

Vizualizari: 226

Voteaza:

Calatorie in satul parintelui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE