In prima saptamana a Postului Mare si la Denia din Joia saptamanii a cincea, Biserica noastra dreptslavitoare ne aduna pe toti in jurul analogului pentru a canta impreuna Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfantul Andrei Criteanul († cca.

740 dHr.) este sa ne readuca aminte de starea noastra de pacatosenie, de necesitatea chemarii numelui lui Iisus Hristos in inima noastra si de importanta pe care o are pocainta in viata noastra. Despre autorul Canonului, despre valoarea si aplicabilitatea sa in lume, vom aminti cateva lucruri in cele de mai jos.

Autorul Canonului - Sfantul Andrei Criteanul

S-a nascut in Damascul Siriei in jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind inca, si-a inceput viata monahala la Manastirea Sfantului Sava din Pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai tarziu a mers in Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. In Constantinopol s-a ingrijit de tineri pana la data cand a fost ales Mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta - Grecia. In anul 712 la presiunea imparatului bizantin si impotriva vointei sale a fost in partida monotelista, dar a retractat mai apoi. Moare in anul 740 in localitatea Eresso, din insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face in fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfantului Andrei Criteanul

Sfantul Andrei Criteanul a fost un bun orator si poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sarbatori, prezentand pentru prima data sistemul sarbatorilor. Insa cea mai importanta specie de poezie crestina pe care a redactat-o a fost canonul, o noua speta a poeziei bisericesti mult mai lunga in comparatie cu cele ale Sfantului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucati poetice cu structura si melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Invierea Dreptului Lazar, la duminica Mironositelor, la nasterea Maicii Domnului, la zamislirea Sfintei Ana, etc., creatii din care se inspira masiv Sfantul Teodor Studitul. A scris si un mic poem de 128 trimetri iambici in care-si exprima adeziunea la hotararile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Monument al imnografiei crestine rasaritene

Opera clasica a Sfantului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei si a pocaintei. Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind in mare masura imnurile liturgice numite condac. Sfantul Andrei Criteanul a fost considerat drept „parintele canoanelor”, fiind deci primul alcatuitor de canoane si initiatorul acestei specii imnografice in Biserica greceasca. Insasi titulatura de „cel mare” subliniaza intinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii.

Citit in primele patru zile din intaia saptamana a Postului Mare si integral in joia din saptamana a cincea, Canonul cel Mare, datorita gandurilor inaltatoare pe care le transmite, temelor necesare in viata fiecaruia (smerenia, pocainta, strapungerea inimii), precum si a profunzimii sale devine un indreptar si un indrumar pentru viata noastra. Continutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului pacatos cu propria constiinta, care-i atrage atentia asupra celor savarsite. Se poate observa alternanta a doua planuri: sufletul pacatos care-si plange pacatele pentru ca nu a urmat calea dreptilor, ci a urmat largul drum al ratacirii si care din strafundurile inimii striga: „Iarta-ma! Pacatuit-am la cer si inaintea Ta!” si cel al fiintelor umane ajunse la starea de indumnezeire, prin pocainta.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

In Canonul cel Mare se poate observa direct imbinarea dintre Vechiul si Noul Testament, o urcare si o revenire permanenta la inceput. Prin unirea in Canonul cel Mare ale troparelor vetero si neo-testamentare, Andrei Criteanul arata ca Vechiul Testament nu se implineste decat in Noul Testament si prin urmare omul se intregeste in Adam cel nou, Mantuitorul Iisus Hristos. Puntea de legatura reprezinta profetii, prezentati adesea ca cei care au trezit din nou constiinta venirii unui Rascumparator si au incercat adesea intoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cat rafinament a unit Sfantul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentara de cea neo-testamentara.

In Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu doua testamente separate, ci cu unul singur care leaga ambele parti, pentru ca unitatea este nedespartita. Desi foloseste un numar extrem de mare de citate din Pentateuh si in special din cartea Facere, Andrei Criteanul acopera intreaga perioada vetero-testamentara. Ceea ce este mai interesant este faptul ca in citatele neo-testamentare Sfantul Andrei Criteanul foloseste cu predilectie textele celor patru Evanghelii – si in special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanitatii – si mai putin celelalte scrieri. De la cantarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundand acum citatele neo-testamentare, precum si cateva aluzii la kerigma apostolica. Prin raportarea continua de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat sa treaca puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel pacatos si instrainat de Dumnezeu la faptura cea noua in Iisus Hristos.

Despre frumusetea Canonului

Referindu-se la frumusetea si importanta sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris urmatoarele: „(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decat un cantec de lebada, un planset inainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se gaseste la sfarsitul vietii sale. Simte ca zilele lui sunt putine, viata lui a trecut. Mediteaza la moarte si la judecata dreptului Judecator, care-l asteapta. Vine sa faca o retrospectie, o trecere in revista a duhului lumii. Se aseaza ca sa discute cu sufletul sau. Insa darea de seama nu este incurajatoare. Lantul cel greu al pacatului il strange. Constiinta il verifica. Si poetul plange mereu pentru prapastia faptelor sale rele. In plansul acesta se ia la cearta cu retrospectia din Sfanta Scriptura. Insa legatura plansetului cu Scriptura este foarte naturala. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca sa isi evalueze destinul sau.

Cerceteaza unul cate unul modelele sfintei carti. Rezultatul comparatiei este de fiecare data groaznic si cauza a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, insa nu si faptele cele bune ale sfintilor. Nu ii ramane decat pocainta, zdrobirea si refugiul in mila lui Dumnezeu. Si aici deschide perspectiva optimista a poetului. A gasit pocainta la usa Paradisului. Nu are sa prezinte fructele pocaintei; ofera insa lui Dumnezeu inima sa zdrobita si saracia duhului sau. Modelele biblice: a lui David, a vamesului, a desfranatei si al talharului il incurajeaza. Judecatorul se va milostivi si de acesta, care a pacatuit mai mult decat toti oamenii”.

Sursa bibliografica de referinta: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, in: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, Patrologia, Sfanta Manastire Dervent, 1999, p. 194.

Stelian Gombos
 

.

• La Pasti ajungi dupa un lung urcus: Postul Mare
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Duminica Ortodoxiei - prima Duminica din Postul Mare
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Zece cuvantari la Postul Mare - Cuprins
  Publicat in : Zece cuvantari la Postul Mare
• Postul Mare, antrenament pentru Rai
  Publicat in : Postul Pastelui