Darurile Sfantului Duh

Darurile Sfantului Duh Mareste imaginea.


Darurile Sfantului Duh

Pana ce nu ne-am curatit de patimi, nu se arata deplin darurile Duhului Sfant, primite prin Taina Sfantului Mir, desi lucreaza si ele in mod acoperit prin fiecare virtute. Dar o data ce patimile care le acopereau sunt inlaturate, darurile Duhului Sfant izbucnesc in constiinta noastra, din locul ascuns al inimii, in toata stralucirea lor.

Propriu-zis, aceste daruri, spre deosebire de harul Botezului care conduce lucrarea de mortificare a omului vechi si de crestere generala a omului nou, au menirea de a reface si intensifica puterile de cunoastere ale sufletului si de staruirea barbateasca in Dumnezeu, dupa ce sufletul L-a cunoscut. Sunt in primul rand daruri de luminare a mintii si, tocmai de aceea, daruri de fortificare a ei in orientarea spre Dumnezeu. De aceea ele isi arata deplin eficienta numai cand s-au dezvoltat suficient in noi puterile intelectuale, care colaboreaza cu ele.

Fiind roadele unei Taine care ne impartaseste darurile Duhului Sfant, ele sunt menite sa deschida duhul din noi si sa faca bogata viata "in Duh", dar acest lucru nu se poate realiza inainte de purificarea de patimi.

Abia dupa terminarea operei de purificare, condusa in special de puterile Botezului si ale pocaintei, apare pe primul plan lucrarea darurilor Duhului Sfant.

Desigur, aceasta nu inseamna ca sufletul ramane numai cu aceste daruri, ci inceputul de activare a darurilor Duhului Sfant inseamna si o activare a inrauririi Lui nemijlocite. Unde e harul sau darul, acolo e Duhul, de aceea se alterneaza expresiile: harul si Duhul. Prin Taina Sfantului Mir, Duhul Sfant Si-a creat un salas in centrul ascuns al fiintei noastre. El este mereu in contact cu noi din acel moment.

De acolo, harul Botezului pune in miscare darurile Sfantului Duh, in lucrarea de strapungere a stratului gros de patimi, ca la sfarsit sa tasneasca, prin deschizatura operata, lumina lor, adica a Duhului Sfant, de pe taramul adanc al fiintei noastre. Dar aceasta lumina se face tot mai transparenta inca inainte de a tasni descoperit la sfarsitul totalei curatiri de patimi.

Prin fiecare virtute, dobandita o data cu inlaturarea fiecarui strat patimas din noi, ea devine mai stravezie. Dar mai intai simtim puterea ce lucreaza in noi la aceasta curatire. Adica Duhul Sfant la inceput isi arata mai mult puterea, iar pe urma mai mult lumina, pana la izbucnirea iluminarii depline in constiinta noastra.

Astfel trebuie sa intelegem faptul ca, din cele sapte daruri ale Duhului Sfant: duhul temerii, duhul tariei, duhul sfatului, duhul stiintei, duhul cunostintei, duhul intelegerii, duhul intelepciunii, primele doua indica aproape exclusiv puterea faptuitoare: al temerii, retinandu-ne de la rele; al tariei, indemnandu-ne la savarsirea celor bune. Din aceasta faza initiala lipseste deocamdata cunoasterea lamurita. Ea vine abia pe urma, fiind reprezentata de celelalte cinci daruri.

Dupa ce am progresat intrucatva in dobandirea virtutilor, incepe sa se inroseasca orizontul constiintei noastre de avansurile iluminarii, ca, pe culmea nepatimirii, sa rasara intreg soarele Duhului Sfant.

Sfantul Maxim Marturisitorul interpreteaza astfel darurile Duhului Sfant: dupa incetarea de a pacatui prin temere si dupa lucrarea virtutilor prin tarie, dobandim prin darul sfatului deprinderea discernamantului, care ne ajuta sa indeplinim cu cea mai buna judecata poruncile dumnezeiesti si sa deosebim faptele ce se potrivesc mai bine in fiecare imprejurare.

Asadar, daca la inceput lucram mai mult de frica lui Dumnezeu, implinind poruncile pentru simplul fapt ca Dumnezeu le-a dat, pe urma incepem sa ne dam seama prin proprie judecata ca ceea ce ne porunceste Dumnezeu sa facem e lucru bun, iar ceea ce ne opreste, e lucru rau. Totodata incepem sa pricepem ce e mai potrivit sa implinim din porunci in fiecare imprejurare.

De la aceasta prima licarire de lumina, progresam la una mai sporita prin darul stiintei, care ne invata cum sa realizam practic binele ce ni s-a descoperit din porunci, in asa fel ca sa dobandim virtutile. Caci se poate intampla ca cineva sa-si dea seama de binele cuprins in porunci, si totusi sa nu stie cum sa-l infaptuiasca in modul cel mai satisfacator, lucrand fara judecata. Darul stiintei este deci acela care ne invata cum sa faptuim un lucru bun, cu judecata.

Urmeaza la rand darul cunostintei, care, spre deosebire de darul sfatului, nu mai discerne numai in mod general binele dintr-o porunca de raul din alta porunca, ci descopera insasi ratiunea sau motivatia mai adanca a fiecarei porunci si a fiecarei virtuti. Acum nu mai stiu doar in general ca e mai bine sa fiu smerit decat mandru, ci-mi dau seama ca prin smerenie ajung sa vad maretia lui Dumnezeu, pe cand mandria ma orbeste, nelasandu-ma sa ma vad decat pe mine.

De la acest dar ne ridicam la cel al intelegerii, care preface patrunderea mai mult teoretica a ratiunilor virtutilor intr-o identificare afectuoasa a mea cu aceste ratiuni, ceea ce "produce o fuziune a puterilor noastre naturale cu modurile si cu ratiunile poruncilor", sau "preface puterile noastre naturale in ratiunile cunoscute ale virtutilor".

De la darul acesta progresam la cel din urma, care este darul intelepciunii. Acesta "ne face sa ne inaltam la Cauza ratiunilor duhovnicesti din porunci si la unirea cu Ea. Prin aceasta, cunoscand, pe cat este cu putinta oamenilor, in chip nestiut, ratiunile simple ale lucrurilor aflatoare in Dumnezeu, scoatem ca dintr-un izvor tasnitor al inimii adevarul din toate, impartasindu-l in chip felurit si celorlalti oameni".

Cu alte cuvinte, acest dar ne face parte de contemplarea simpla si exacta a adevarului din toate lucrurile. "Pornind de aci vom scoate la iveala multele si variatele ratiuni ale adevarului din contemplarea inteleapta a lucrurilor sensibile si a fiintelor inteligibile". In tot ce facem sau intelegem acum avem o viziune a ansamblului, a legaturii faptei sau a lucrului nostru cu ordinea universala.

La intelepciune am ajuns dupa ce am dobandit toate virtutile, adica dupa ce am dobandit starea de nepatimire. Ea este tasnirea descoperita a luminii solare, dupa ce a fost anticipata prin raze tot mai intense. Cu aceasta tasnire incepe iluminarea propriu-zisa. In toate virtutile partiale care au precedat starea de nepatimire s-a aratat o raza a intelepciunii, in fiecare aratandu-ni-se o parte a ei. Fiecare a fost un dar, din darurile iluminatoare ale Duhului Sfant.

Acum intelepciunea apare intreaga, in acelasi timp concentrata si simpla. Ea este unita totdeauna cu plenitudinea darurilor iluminatoare ale Duhului. Inteleptul vede dintr-o data, intr-un mod larg cuprinzator, adevarul din toate, adica le vede pe toate intr-o interdependenta, avan-du-si fiecare rostul sau, si, in acelasi timp, in functie de cauza lor ultima, de Dumnezeu.

Intelepciunea e darul de a vedea pe Dumnezeu simultan cu toate sau prin toate, ca Facatorul, Sustinatorul si Carmuitorul efectiv al tuturor. Ea ne ajuta sa intelegem dintr-o ochire viata noastra trecuta, rostul ei, linia pe care trebuie sa mergem, intelesul solidar al tuturor faptelor si evenimentelor din viata omeneasca, al lucrurilor din natura, pentru ca pe toate le explica Puterea si Cauza cea unica ce sta la baza tuturor si-Si arata lucrarea deodata in toate.

In baza acestei priviri si intelegeri simultane, putem apoi desprinde intelesul fiecarui lucru si norma fiecarei fapte ce trebuie savarsita. Daca la inceput ne-am ridicat treptat de la partialul cunoscut la universalul necunoscut, acum, de pe piscul vederii de ansamblu ne coboram privirea cand la un amanunt, cand la altul din peisajul total, constatand indata locul, intelegand indata rostul si stabilind indata norma lui in acest peisaj.

In alta parte, Sfantul Maxim Marturisitorul deosebeste intre discernamant si cunostinta. Cea dintai e nascuta de activitatea virtuoasa, cea de a doua, din credinta; cea dintai e de ordin practic, cea de a doua, de ordin contemplativ. Prin cea dintai deosebim binele de rau, prin cea de a doua cunoastem ratiunile vazute si nevazute, avandu-si fundamentul in Dumnezeu. Am putea sa identificam pe cea dintai cu darurile sfatului, stiintei, cunostintei si intelegerii, iar pe cea din urma, cu darul intelepciunii, intrucat, in alte parti. Sfantul Maxim nu considera credinta dezvoltandu-se in cunostinta pe o linie deosebita de cea a virtutilor. Dar am putea socoti ca discernamantul practic si cunostinta contemplativa sau intelepciunea sunt doua culmi convergente care, intalnindu-se in iubire, nasc pe o treapta superioara cunoasterea tainica a lui Dumnezeu, deosebita de intelepciune, sau de cunoasterea Lui din lucrurile lumii.

Darurile Duhului Sfant ne calauzesc si ne sustin in cunoasterea mijlocita a lui Dumnezeu. Deosebita de ea este cunoasterea directa a lui Dumnezeu, care va constitui faza a treia a urcusului duhovnicesc, sau faza unirii sufletului cu Dumnezeu, sau a vederii luminii dumnezeiesti. in faza aceasta a doua, sau a iluminarii, ne vom ocupa cu cunoasterea Lui prin mijlocirea naturii si a faptelor omenesti, individuale si colective. Ea este o cunoastere ce urmeaza imediat dupa treapta nepatimirii, care este o curatire de patimi, dar inca nu si de chipurile simple ale lucrurilor. Abia dupa ce mintea se va curati nu numai de patimi, ci si de imaginile si reprezentarile simple ale lucrurilor, se va produce cunoasterea directa a lui Dumnezeu, cunoasterea teologica, din faza a treia.

Dar intrucat si cunoasterea mijlocita a lui Dumnezeu este o cunoastere prin Duhul Sfant, adica prin darurile Lui, inca din faza aceasta a doua cunoasterea omului a devenit o "cunoastere in Duh". Dar e cunoastere prin Duhul Sfant, adica prin darurile Lui, inca din faza aceasta pentru ca are loc dupa ce omul prin virtutile sale si prin darurile Duhului Sfant a descuiat sau a actualizat duhul din sine ca locul central si intim al mintii, a deschis acest ochi destinat vederii lui Dumnezeu. Darurile iluminatoare ale Duhului se fac vadite omului de-abia prin deschiderea acestui ochi al sau, a acestei camari menite sa se umple de lumina dumnezeiasca. Duhul Sfant ni Se face cunoscut numai activand duhul nostru.

De aceea cunoasterea prin Duhul Sfant este o cunoastere a mintii reintoarse in duhul sau, din imprastierea la suprafata. Cunoasterea "in duh" este o cunoastere din interiorul acesta intim al omului, din mijlocul luminii dumnezeiesti care umple acest duh. Prin lumina aceasta toate lucrurile devin transparente in fata celui ce cunoaste "in duh", incat, pentru vederea lui, suprafata lucrurilor si a faptelor omenesti nu mai este un zid opac, ci un transparent prin care se stravad intelesurile si legaturile lor cu Dumnezeu. El nu se mai opreste, prin patimi, la aceasta suprafata: a strabatut dincolo de suprafata sa si de suprafata ingrosata a lucrurilor.

E o mare taina vederea aceasta in adancimile lucrurilor si destinelor omenesti. Aceste adancimi nu pot fi deschise exclusiv prin sesizarea senzoriala a lucrurilor, pentru ca atunci oricine ar putea sa le sesizeze, asa cum sesizeaza structura lor sensibila, prin ratiunea generalizatoare, sau fascicolele de insusiri comune ale exemplarelor din aceeasi specie, prin asa-numitele "notiuni" sau "esente" imanente ale lucrurilor.

Dar daca adancimile se fac stravezii numai celui ce s-a ridicat la cunoasterea "in duh", celui ce s-a ridicat din coaja lui ingrosata in "duhul lui", inseamna ca acest duh este o putere care patrunde in adancimile lucrurilor, fie ca lumina din duh patrunde dincolo de stratul opac al lucrurilor, fie ca face lumina ascunsa in ele sa devina transparenta.

Numai in masura in care si-a devenit cineva transparent lui insusi, i se fac transparente si lucrurile. Caci aceeasi putere care lucreaza in el se intinde apoi in afara. Sfintii Parinti folosesc aceasta asemanare: asa cum, pentru ca ochii nostri sa vada lumina fizica si lucrurile din lume, trebuie sa se fi umplut in prealabil ei insisi de lumina aceasta, tot asa, pentru ca ochii sufletului nostru sa vada lumina realitatilor inteligibile si divine, adica adancimile lucrurilor, trebuie sa se fi umplut in prealabil de lumina care iradiaza din ele.

In cel ce vede trebuie sa se afle ceva din ceea ce vede. De aceea Sfantul Maxim numeste adancimea Scripturii "duhul ei", asa cum adancimea din om o numeste "duhul" omului. Duhul Scripturii il sesizeaza cel ce priveste in ea din duhul sau.

In alti termeni, adancimile din om si adancimile lucrurilor sunt luminate de o lumina comuna, sau iradiaza din ele o lumina comuna. O lumina comuna uneste subiectul cu lucrurile sau cu semenii. Cine a primit aceasta lumina in sine a patruns in zona adancimilor deosebite de sine. Sinea sa si acele adancimi formeaza prin acea lumina o unitate duala, asa cum intr-o masura mai redusa formeaza o astfel de unitate si zona vizibila a lumii prin lumina fizica ce o invaluie, sau o strabate, cu puterea vazatoare a simturilor trupesti.

Un ganditor crestin spune ca aceasta cunoastere tainica in duh a depasit "ruptura gnoseologica dintre subiect si obiect, ca si absorbirea realitatii in lumea subiectului sau a obiectului. Experienta duhovniceasca e in afara de opozitia dintre subiect si obiect, in afara de ipostazierea lor. Viata duhovniceasca e tot asa de putin subiectiva, pe cat e de putin obiectiva. Ea este obiectiva, dar nu in sensul rationalist al cuvantului. Ea prinde subiectul si obiectul la o adancime incomparabil mai mare. Realitatile asa-numite obiective sunt realitati de al doilea rang, nu de primul; sunt realitati simbolice, nu realitati in sine. Dar nici realitatile subiective, realitatile trairii psihice, realitatile subiectului si ale lumii sale subiective, nu sunt primare; ci sunt tot secundare, tot simbolice".

Separatia intre subiect si obiect e depasita pe acest plan, fara ca acestea doua sa se confunde. Subiectul si obiectul sunt deosebite, dar nu despartite. E depasita separatia subiectului de obiect, si totusi se salveaza acestea amandoua, pentru ca subiectul experiaza in adancurile sale un "obiect" deosebit de sine. Dar obiectul experiat in launtru fiind o realitate spirituala sau legat interior cu subiectul, e intr-o continuitate sau intercomunicare cu subiectul cunoscator si, amandoua, cu Subiectul suprem de la baza tututor lucrurilor.

Desigur, acea realitate spirituala nu e uniforma, ci variata, e o lume plina de ratiuni, din care se incorporeaza structura proprie a fiecarui lucru in infatisarea vazuta a lui, structura proprie a unei persoane, a unei actiuni deosebite. Dar nu e mai putin adevarat ca ele sunt impletite intr-un ansamblu, sau sunt scaldate in aceeasi lumina inteleasa si intelegatoare. Si cand lumina aceea ne-a umplut launtrul nostru, nu ne apare limitata de marginile fiintei noastre, ci extinsa peste toate cele cu care ne unim prin curatie si dragoste.

Am spus ca prin aceasta lumina lucrurile singulare si firea in totalitatea ei devin un transparent prin care se stra-vad ratiunile lor mai inalte si legaturile lor cu Dumnezeu. Prin lucruri se vede in oarecare fel Dumnezeu insusi.

Despre aceasta cunoastere de Dumnezeu din creatie vom purcede sa tratam acum, caci ea constituie, dupa Evagrie si dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, esenta fazei a doua din urcusul omului credincios spre indumnezeire, a fazei iluminarii.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

19 Iunie 2016

Vizualizari: 14937

Voteaza:

Darurile Sfantului Duh 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE